Exequator Recunoasterea hotararilor straine. Decizia 1155/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.1155R
Ședința publică de la 28.10.2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Florica Bodnar
JUDECĂTOR 2: Mioara Badea
JUDECĂTOR 3: Elena Mincu
GREFIER - -
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta-reclamantă, împotriva sentinței comerciale nr.6010/02.05.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele-pârâte și SOCIETATEA DE ASIGURARE-REASIGURARE ASTRA
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-reclamantă prin avocat care depune la dosar împuternicire avocațială nr.-/2008 și intimata-pârâtă Societatea de Asigurare-Reasigurare Astra prin reprezentant care depune la dosar delegație, lipsă fiind intimata-pârâtă
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că recurenta-reclamantă nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 5 RON și timbru judiciar în valoare de 0,15 RON. Se mai învederează că prin Serviciul Registratură la data de 29.07.2008 Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a înaintat dovezile de comunicare ale sentinței atacate.
Recurenta-reclamantă, prin avocat, depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 5 RON, respectiv chitanța nr.-/23.10.2008 și timbru judiciar în valoare de 0,15 RON.
Intimata-pârâtă Societatea de Asigurare-Reasigurare Astra, prin reprezentant, depune la dosar întâmpinare, învederând faptul că a comunicat un exemplar recurentei-reclamante prin apărător.
Recurenta-reclamantă, prin avocat, învederează că luat cunoștință de conținutul întâmpinării, apreciind cauza în stare de judecată.
Intimata-pârâtă Societatea de Asigurare-Reasigurare Astra, prin reprezentant, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat, apreciind cauza în stare de judecată.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Recurenta-reclamantă, prin avocat, apreciază sentința pronunțată de prima instanță ca fiind netemeinică și nelegală, întrucât din punctul său de vedere consideră că sunt perfect aplicabile disp. art.284 alin.2 pr.civ. atâta timp cât cauza a stat în nelucrare la o instanță care nu era competentă să o judece. Solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și trimiterea cauzei pentru continuarea judecății la Tribunalul București - Secția Comercială, fără cheltuieli de judecată.
Intimata-pârâtă Societatea de Asigurare-Reasigurare Astra, prin reprezentant, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală. Solicită să se observe faptul că partea a fost cea care a trimis cauza la instanța civilă considerând că este un litigiu civil, iar pe natura comercială a cauzei s-a pronunțat instanța civilă trimițând dosarul instanței comerciale. În combaterea recursului, învederează că potrivit hotărârii nr.632/1945 a Înaltei Curți de Casație și Justiție o afacere comercială aflată pe rolul unei secții civile a unei instanțe se perimă în termen de 6 luni.
Recurenta-reclamantă, prin avocat, în replică, menționează faptul că nu a trimis cererea către secția civilă ci prin repartizare electronică.
Curtea, reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra cererii de recurs de față,
Deliberând constată că, prin sentința comercială nr.6010/2.05.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr- a fost admisă excepția perimării și s-a constatat perimarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta B în contradictoriu cu pârâta SOCIETATEA DE ASIGURARE-REASIGURARE ASTRA B și cu pârâta
În motivarea soluției, instanța a reținut în esență că, dosarul a fost inițial înregistrat la secția civilă care a suspendat judecarea cauzei în temeiul art.1551pr.civ. După repunerea cauzei pe rol, cauza a fost trimisă la Secția a VI-a Comercială a tribunalului.
Instanța de fond Secția Comercială a admis excepția perimării potrivit art.248 (3) pr.civ. și a constatat perimată cererea de chemare în judecată.
Împotriva sentinței precitate a formulat recurs reclamanta care o critică pentru netemeinicie și nelegalitate solicitând admiterea recursului, și desființarea în tot a hotărârii atacate.
Recurenta arată în esență că inițial cauza a fost înregistrată la Tribunalul București - Secția Civilă care la 15.12.2006 a suspendat judecarea cauzei în temeiul art.1551pr.civ. Cauza fiind repusă pe rol la 28.08.2007 și la 5.10.2007 s-a dispus înaintarea cauzei la Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială spre competentă soluționare.
Fiind pe rolul unei secții civile cauza a stat în nelucrare 8 luni fiind incidente prev. art.284 alin.1 și 3.pr.civ. în sensul că acțiunea se perimă dacă a rămas în nelucrare timp de un an.
Altfel potrivit art.248 alin.2 pr.civ. termenul perimării nu curge cât timp din vina părții cererea n-a ajuns încă la instanța competentă să o judece. De aceea nu poate interveni perimarea cauzei deoarece este de natură comercială și termenul este de 6 luni.
În drept se invocă art.248, 304.pr.civ.
Cererea a fost timbrată cu 5 RON taxă judiciară de timbru și cu 0,15 RON timbru judiciar.
Intimata Societatea de Asigurare-Reasigurare Astra Bad epus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului întrucât soluția instanței de fond este legală și temeinică, făcând trimitere la jurisprudență în materia perimării și anume că, termenul perimării are în vedere natura civilă sau comercială a cauzei.
Examinând în ansamblu motivele de recurs în raport de probele administrate în cauză curtea reține că recursul apare fondat pentru considerentele de mai jos.
Potrivit art.170 alin.1 din Legea nr.105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat, lege ce cuprinde norme de drept comun în materie, cererea de recunoaștere se rezolvă pe cale principală de către tribunalul în circumscripția căruia își are domiciliul sau sediul cel care a refuzat recunoașterea hotărârii străine.
Alineatul doi al aceluiași text relevă că cererea de recunoaștere poate fi recunoscută și pe cale incidentală de către instanța sesizată cu un alt proces.
Potrivit art.173 alin.1 din Legea nr.105/1992 executarea hotărârilor străine pe teritoriul României în caz de refuz, se realizează pe baza încuviințării date la cererea persoanei interesate de către tribunalul în circumscripția căruia urmează să se efectueze executarea.
Deci în ambele faze, respectiv recunoașterea și executarea hotărârilor străine competența materială este stabilită în sarcina instanței de executare care, în materie este învestită cu soluționarea acestor cauze de natură civilă.
Mai concret, cele două faze țin de procedura executării hotărârilor străine pe teritoriul României și nu de judecata propriu-zisă pentru obținerea titlului executoriu când competența materială implică instanța specializată în materia respectivă.
De altfel, o caracteristică a regimului juridic român, de drept comun, este că el subordonează efectele hotărârilor străine condiției regularității internaționale care trebuie verificată în cadrul unei proceduri limitată strict la acest control.
Deci, în raport de art.169 și art.174 din Legea nr.105/1992, hotărârea străină se bucură de intangibilitate, nefiind posibilă reexaminarea acțiunii care a fost definitiv soluționată de respectiva hotărâre.
Așadar, inclusiv competența se verifică în mod limitativ și în nici un caz printr-o procedură care să implice competența instanței specializate.
Cu aceste considerente curtea apreciază că în cauză competența de soluționare aparține secției civile a tribunalului ca instanță de drept comun în materie de executare privind recunoașterea și executarea hotărârilor străine.
Împrejurarea că tribunalul Secția Comercială primind cauza de la Secția Civilă a reținut-o spre soluționare nu o îndrituiește însă să aplice dispozițiile legale în materie comercială nici în privința perimării. Ca urmare, fiind vorba de o competență funcțională a trimis cauza Secției Comerciale deși trebuie să aibă în vedere că este o cauză de natură civilă și să aplice dispozițiile legale în materie civilă. Din această perspectivă cauza a fost corect repartizată secției civile a tribunalului și trimiterea către Secția Comercială ține doar de competența funcțională, nefiind imputabil părților măsurile dispuse de secțiile tribunalului, relevanță având doar natura cauzei care este civilă, fiind vorba de faza de executare a unor hotărâri străine.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept curtea în baza art.312 (1) cu referire la art.304 pct.9 și 3041.pr.civ. va admite recursul, va modifica în tot sentința atacată în sensul că va respinge ca neîntemeiată excepția perimării cererii de chemare în judecată.
Curtea va trimite cauza aceleiași instanțe pentru continuarea judecății.
Curtea va lua act că recurenta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta, împotriva sentinței comerciale nr.6010/02.05.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele și SOCIETATEA DE ASIGURARE-REASIGURARE ASTRA și în consecință:
Modifică în tot sentința atacată în sensul că respinge ca neîntemeiată excepția perimării cererii de chemare în judecată.
Trimite cauza aceleiași instanțe pentru continuarea judecății.
Ia act că recurenta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 28.10.2008.
Președinte Judecător Judecător
Grefier
Red.jud.
Tehnored.
Nr. Ex.2
Fond/ Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială
Președinte:
Președinte:Florica BodnarJudecători:Florica Bodnar, Mioara Badea, Elena Mincu