Exequator Recunoasterea hotararilor straine. Decizia 116/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(2332/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.116
Ședința publică de la 16.02.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Simona Gina Pietreanu
JUDECĂTOR 2: Mirela Vișan
GREFIER - - -
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de apelanta-contestatoare, împotriva sentinței civile nr.1019 din 10.07.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata.
Cauza are ca obiect - exequatur.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă apelanta-contestatoare, prin avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.- din 15.09.2009, emisă de Baroul București - Cabinet Individual și intimata, personal și asistată de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.- din 02.12.2009, emisă de Baroul București - Cabinet de avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că intimata a depus, prin serviciul registratură, înscrisuri, în două exemplare.
Curtea procedează la înmânarea unui exemplar al înscrisurilor depuse de către intimată către apărătorul apelantei-contestatoare; acesta învederează că nu solicită administrarea de probe.
Apărătorul intimatei solicită în combaterea cererii de apel proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei prin serviciul registratură.
Apărătorul apelantei-contestatoare arată că se opune la proba cu înscrisuri solicitată de către intimată, întrucât nu sunt relevante în cauză.
Curtea, după deliberare, față de cererea de administrare a probei cu înscrisurile aflate la filele 33-56 din dosar și depuse prin serviciul registratură de către intimată, constată că acestea nu sunt utile și pertinente soluționării cauzei și constatând cauza în stare de judecată, acordă părților cuvântul în dezbaterea motivelor de apel.
Apărătorul apelantei-contestatoare solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii apelate, iar pe fond, admiterea contestației formulate, fără cheltuieli de judecată.
Arată că hotărârea apelată este netemeinică și nelegală, întrucât instanța de fond prin soluționarea cererii de recunoaștere a unei hotărâri de divorț pronunțată în străinătate, a încălcat dreptul la apărare și la un proces echitabil, prin neîndeplinirea actelor de procedură privind citarea contestatoarei și comunicarea hotărârii de exequatur care este susceptibilă de exercitarea căilor de atac.
Apărătorul intimatei solicită respingerea apelului, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Arată că hotărârea apelată este temeinică și legală, întrucât instanța de fond a aplicat corect prevederile Legii speciale nr.105/1992, în ceea ce privește aspectele procedurale, întrucât recunoașterea unei hotărâri de divorț pronunțată în străinătate se poate face fără citarea părților, dacă din hotărâre rezultă că pârâtul a fost de acord cu acțiunea.
Astfel, instanța română a pronunțat o hotărârea prin care a recunoscut efectele sentinței pronunțate în străinătate, cu respectarea tuturor dispozițiilor legale în materie, fără ca apelanta-contestatoare să fie prejudiciată în vreun fel în drepturile sale.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a IV-a Civilă, la data de 13.10.2008, sub nr-, contestatoarea a formulat contestație în anulare împotriva sentinței civile nr.943 din 03.06.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civila, în dosarul nr-, având ca obiect exequatur - recunoașterea pe teritoriul României a hotărârii de divorț, data de Statul SUA, Curtea Suprema a Regiunii Orașului, Tribunalul Districtual, pentru motivul prevăzut de alin.1 pct.1 al art.317 Cod procedură civilă.
În motivarea acțiunii, contestatoarea a arătat că, în fapt, petentul a solicitat instanței de judecata, prin cererea înregistrata sub nr.31984 din 24.09.2007, recunoașterea pe teritoriul României a hotărârii de divorț pronunțata la 07.02.1982 de Curtea Supremă Regională a Orașului, Tribunalul Teritorial E..
Instanța a admis cererea petentului și a dispus, prin sentința civila nr.943 pronunțată la 03.06.2008, recunoașterea pe teritoriul României a hotărârii de divorț a Curții Supreme Regionale a Orașului, Tribunalul Teritorial E. menționând calea de atac a apelului, în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii.
A mai arătat contestatoare că nu a fost citată în dosarul nr- și nici petentului nu i s-a pus în vedere să indice domiciliul său pentru a fi citată, fiind încălcate astfel dispozițiile art.85 Cod procedură civilă, potrivit cărora "judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților".
Așa cum rezultă și din prevederile imperative ale art.172 din Legea nr.105/1992, procedura de soluționare a cererii de recunoaștere a hotărârii străine are un caracter contencios, ceea ce implica în mod obligatoriu citarea părților din proces.
Potrivit textelor citate, cererea de recunoaștere a hotărârii judecătorești străine se soluționează de instanța cu citarea tuturor părților care au fost chemate în fata instanței străine ce a pronunțat hotărârea a cărei recunoaștere a fost solicitată, chiar dacă în cererea adresată instanței române petentul a omis să indice numele și adresa celeilalte părți.
Atât procesul de recunoaștere a hotărârii străine (procedură după care acesta se desfășoară), cât și regimul hotărârii străine sunt cârmuite de principiile fundamentale care guvernează procesul civil, principii care le predetermina și pe care se pot întemeia soluțiile concrete. Printre aceste principii figurează principiul egalitarii părților în fata justiției, al respectării dreptului la apărare, al publicității și oralității dezbaterilor, contradictorialitatea și dreptul de a vorbi în instanță, principii a căror respectare se asigură prin citare în fața instanței.
De asemenea, contestatoarea a învederat că nu i s-a comunicat hotărârea instanței pentru a uza de calea de atac a apelului.
În plus, în considerentele hotărârii s-a reținut greșit că încheierea căsătoriei cu petentul a avut loc la data de 22.04.1982, datele respective fiind preluate din certificatul de căsătorie cu, ceea ce echivalează cu o nemotivare, astfel că hotărârea instanței este lovită de nulitate.
În drept, contestatoarea și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.317 și următoarele Cod procedură civilă, art.85 Cod procedură civilă, art.172 din Legea nr.105/1992.
La termenul de judecată din 12.12.2008, tribunalul a dispus introducerea în cauză a moștenitoarei defunctului,.
La data de 16.03.2009, prin serviciul registratură, intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a contestației în anulare, arătând că sentința nr.943/2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civila este temeinică și legală.
În raport de motivele contestației, intimata a arătat, cu privire la primul motiv al contestației în anulare, că, în speța, în conformitate cu prevederile art.170 alin.2 din Legea nr.105/1992, cererea de recunoaștere a hotărârii străine a fost soluționată fără citarea părților, deoarece instanța de fond a constatat că a fost desfăcută căsătoria dintre și la cererea contestatoarei, de către Curtea Suprema a Statului - Tribunalul Districtual și nu a existat nici un motiv din cele prevăzute de Legea nr.105/1992 care să determine un refuz al recunoașterii hotărârii străine pe teritoriul României.
Calea extraordinară de atac a contestației în anulare poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor pronunțate în recurs, irevocabile, situație pe care sentința civila nr.943/2008, contestată, nu o îndeplinește.
Contestația în anulare formulată de contestatoare este inadmisibilă pentru faptul că sentința a fost dată fără citarea părților, pe de o parte, iar, pe de altă parte, aceasta nu a fost pronunțată de o instanța de recurs, condiții esențiale pentru exercitarea unei asemenea căii de atac.
S-a mai arătat de către intimată că hotărârea pronunțată în a fost recunoscută ca fiind definitivă și și-a produs toate efectele potrivit legii statului unde a fost pronunțată, deoarece aceasta a avut competența să judece o asemenea cauză; tot în acest stat, contestatoarea s-a căsătorit cu numitul, la data de 2.04.1982.
Instanța română a constatat că statul în care a fost pronunțată hotărârea de divorț dintre și a respectat, în soluționarea cererii, drepturile fundamentale ale pârâtului, care a fost legal citat, și a recunoscut efectele acestei hotărâri de divorț.
Cum hotărârea instanței de exequator a fost pronunțată fără citarea părților, cu respectarea tuturor dispozițiilor legale în materie, contestatoarea nu poate invoca prejudicierea vreunui drept al său, prin necitarea ei în soluționarea cererii de recunoaștere a hotărârii de divorț din 02.02.1982, de efectele căreia a beneficiat din plin prin încheierea unei noi căsătorii cu.
Prin sentința civilă nr.1019 din 10.07.2009, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins excepția tardivității formulării contestației în anulare, ca neîntemeiată, a admis excepția lipsei de interes, a respins contestația în anulare formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata, ca fiind lipsita de interes și a obligat contestatoarea la plata către intimata a sumei de 1500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, cu aplicarea art.274 alin.3 Cod procedură civila.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, potrivit art.137 alin.1 Cod procedură civilă, tribunalul soluționează cu prioritate excepțiile invocate.
Asupra excepției tardivității invocată de intimată, tribunalul a constatat că nu s-a făcut dovada primirii efective a hotărârii contestate.
Este adevărat că la data de 22 septembrie 2008 s-a înscris pe certificatul de căsătorie că se refuză primirea, însă tribunalul a apreciat că această mențiune nu constituie o dovadă contrarie, respectiv a luării la cunoștință, care presupune primirea.
Tribunalul a apreciat că a fost legal sesizat în termenul de 15 zile prevăzut de lege, hotărârea contestată fiind pronunțată la data de 30.06.2008, iar contestația formulată la data de 13.10.2008.
În ceea ce privește excepția lipsei de interes, invocată de tribunal din oficiu, acesta a reținut că este întemeiată, având în vedere faptul că hotărârea de divorț, a cărei recunoaștere, potrivit procedurii speciale de recunoaștere a efectelor hotărârilor străine pe teritoriul României, a fost pronunțată la data de 07.02.1982, la cererea contestatoarei, în prezent.
Ulterior, fostul soț, s-a recăsătorit, astfel cum rezultă din certificatul de căsătorie aflat la fila 16 același dosar.
La rândul său, contestatoarea s-a recăsătorit în anul 1988 cu.
În susținerea motivelor sale pentru formularea cererii, contestatoarea a susținut că interesul său rezidă din împrejurarea că, odată decedat fostul soț și desființată procedura de recunoaștere a căsătoriei, ar renaște și vocația acesteia la moștenirea lui.
Tribunalul a reținut că, potrivit art.172 alin.2 din Legea nr.105/1992, hotărârea fiind pronunțată într-un stat care nu e membru, citarea nu era obligatorie.
Conform art.172 alin.2 din Legea nr.105/1992 "cererea poate fi soluționată fără citarea părților dacă din hotărârea străină rezultă că pârâtul a fost de acord cu admiterea acțiunii".
Pe de altă parte, odată încetată căsătoria, efectele divorțului și, implicit, ale hotărârii de divorț, fiind recunoscute de către contestatoare, a încetat și vocația sa la succesiunea defunctului, potrivit art.1 din Legea nr.319/1944 coroborat cu art.679 Cod civil.
Așadar, conform art.105 alin.2 Cod procedură civilă, care prevede existența unei vătămări de neînlăturat, tribunalul a apreciat că recunoașterea hotărârii nu poate provoca nicio vătămare contestatoarei.
Mai mult, dacă s-ar achiesa la raționamentul contestatoarei, potrivit căruia nerecunoașterea efectelor juridice ale acestei hotărâri ar reînvia efectele căsătoriei dintre contestatoare și defunctul, ar însemna să se admită că atât contestatoarea, cât și defunctul au încheiat căsătoriile subsecvente cu încălcarea dispozițiilor imperative prevăzute de art.5 Codul Familiei privind bigamia.
Împotriva acestei hotărâri, a formulat apel reclamanta, solicitând admiterea apelului, schimbarea în totalitate a hotărârii atacate și, pe fond, admiterea contestației formulate și casarea sentinței apelate.
În motivarea apelului, apelanta a arătat că și-a stabilit domiciliul în SUA în anul1980, de comun acord cu soțul său, defunctul. Întrucât acesta nu a mai putut pleca în străinătate, pe de o parte fiind ținut de probleme familiare, iar, pe de altă parte de situația politică de la acel moment, s-a convenit de cei doi soți separarea prin divorț, hotărârea fiind astfel pronunțată în SUA. Ulterior despărțirii, la propunerea fostului soț, apelanta s-a căsătorit cu numitul, prin aceasta obținând statutul legal în străinătate.
Reclamanta a păstrat legătura cu fostul soț, iar după căderea regimului comunist a venit în România în fiecare an, hotărând împreună cu acesta să se reîntoarcă după pensionare.
Intimata, profitând de starea precară de sănătate a fostului soț al apelantei, de faptul că acesta nu era ajutorat de alte persoane din România, cunoscând situația sa materială, l-a convins să solicite instanței române recunoașterea hotărârii de divorț în vederea înscrierii ei la starea civilă, cu scopul de a valorifica testamentul pe care îl făcuse la 31.03.2003. După pronunțarea hotărârii instanței de fond, fostul soț al apelantei a decedat la numai 24 de ore.
Împotriva hotărârii prin care a fost admisă cererea de exequator, reclamanta a formulat contestație în anulare, instanța fondului ridicând excepția lipsei de interes, după administrarea probelor, trecând peste faptul că instanța de exquator a soluționat cauza cu încălcarea dreptului la un proces echitabil și al dreptului la apărare, partea nefiind citată.
Acest aspect a fost înlăturat de instanța care a soluționat contestația în anulare, în considerarea faptului că neregularitatea invocată de reclamantă nu este justificată cât timp citarea nu este obligatorie din perspectiva art.172 alin.2 din Legea nr.105/1992.
Chiar și pronunțând o astfel de soluție, se trece cu vederea omisiunea instanței de exequator de a comunica hotărârea pronunțată, care este supusă căilor de atac prevăzute de lege.
A precizat reclamanta că fostul său soț, nu s-a recăsătorit, că efectele divorțului înlătură vocația la succesiunea defunctului a intimatei, că hotărârea pronunțată în SUA și-a încetat efectele juridice, dovadă în acest sens fiind pașaportul eliberat de Departamentul de Stat al SUA pe numele, că neîndeplinirea actelor de procedură în dosarul de exequator conduce la nulitatea sentinței pronunțate, care nu este definitivă la acest moment.
În ceea ce privește excepția lipsei de interes invocată de instanța de fond, apelanta a susținut că interesul este dat de calitatea sa procesuală pasivă în dosarul de exequator, precum și de încălcarea drepturilor constituționale realizată prin necitare și necomunicarea hotărârii pronunțate.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea apelului, ca nefondat.
După expunerea istoricului vieții apelantei, astfel cum apare în opinia intimatei, aceasta a susținut că soluția pronunțată de instanța de fond, cu referire la lipsa de interes în promovarea cererii, este legală. Astfel, apelanta nu încearcă să obțină decât niște foloase materiale de pe urma defunctului, lucru ce reiese și din starea financiară a acestuia, invocând faptul că au fost făcute ilegalități de către funcționarii tribunalului la momentul soluționării cererii de exequator. În realitate, instanța care a soluționat această cauză a avut în vedere dispozițiile Legii nr.105/1992, cu referire la art.172 alin.2.
Cât privește excepția tardivității contestației în anulare, invocată de intimată în fața tribunalului, a arătat că a fost în mod greșit respinsă, întrucât apelanta luase cunoștință de hotărârea contestată din 19.09.2008 (conform relațiilor comunicate de Serviciul de Stare Civilă al sectorului 1 B).
În apel a fost respinsă cererea de probatorii formulată de apelanta - contestatoare, instanța considerând că înscrisurile depuse la dosar nu sunt utile și pertinente soluționării cauzei.
Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, având în vedere dispozițiile art.295 Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
În susținerea excepției lipsei de interes instanța de apel a folosit drept argumente aspecte de fond cu referire la cererea de exequator formulată anterior de defunctul.
În acest sens, tribunalul a reținut că hotărârea de divorț, a cărei recunoaștere pe teritoriul României se solicită, a fost pronunțată la 07.02.1982, la cererea contestatoarei, în prezent. Ulterior, fostul soț, s-a recăsătorit, cum rezultă din certificatul de căsătorie atașat la dosar. La rândul său, contestatoarea a încheiat căsătoria cu în anul 1988.
Contestatoarea a susținut că interesul său reiese din împrejurarea că, odată decedat fostul soț și desființată procedura de recunoaștere a căsătoriei, ar renaște și vocația acesteia la moștenirea lui.
Potrivit art.172 alin.2 din Legea nr.105/1992, hotărârea fiind pronunțată într-un stat care nu este membru UE, citarea nu era obligatorie.
Pe de altă parte, odată încetată căsătoria, efectele divorțului și, implicit, ale hotărârii de divorț, fiind recunoscute de către contestatoare, a determinat încetarea vocației la succesiunea defunctului.
Din cele expuse anterior, rezultă că tribunalul a motivat excepția lipsei de interes bazându-se pe soluția dată asupra fondului în cererea de exequator, fără însă a analiza dacă sunt sau nu îndeplinite cerințele impuse de art.317 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă pentru retractarea hotărârii contestate. În speță, excepția lipsei de interes trebuia raportată la calitatea procesuală a părților în cadrul contestației în anulare, iar nu la interesul terțului, în legătură cu care nu s-au folosit căile legale pentru a fi atras în proces. Numai calitatea de parte în cauza soluționată prin hotărârea contestată justifică exercitarea contestației în anulare, nefiind însă suficientă pentru formularea acestei căi extraordinare de atac.
Instanța de fond avea astfel obligația, potrivit art.261 pct.5 Cod procedură civilă, să motiveze în fapt și în drept hotărârea pronunțată sub aspectul arătat anterior, iar nu să facă referiri la efectele divorțului și consecințele sale asupra vocației la succesiunea defunctului.
Față de toate aceste considerente, întrucât nu s-a intrat în cercetarea fondului din perspectiva temeiului juridic invocat de contestatoare, raportat la dispozițiile art.297 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va admite apelul, va desființa sentința apelată și va trimite cauza spre rejudecare Tribunalului București.
Cât privește soluția pronunțată de prima instanță asupra excepției de tardivitate a contestației în anulare, asupra căreia a făcut referiri intimata, Curtea constată că o astfel de critică, ce vizează legalitatea și temeinicia măsurii dispuse, nu a fost invocată prin cererea de apel pentru a face obiect al analizei în această fază procesuală. În măsura în care intimata era nemulțumită de sentința primei instanțe, putea exercita calea de atac a apelului ori, în condițiile Codului d e procedură civilă, formula o cerere de aderare la apelul declarat de contestatoarea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelanta-contestatoare cu domiciliul ales în B,-, -1,.A,.6,.26, sector 1, împotriva sentinței civile nr.1019 din 10.07.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata cu domiciliul în B,-, sector1.
Desființează sentința apelată și trimite cauza spre rejudecare Tribunalului București.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 16.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
- -
Red.
Tehnored.
Ex.4/08.04.2010
Secția a IV-a Civ.-
Președinte:Simona Gina PietreanuJudecători:Simona Gina Pietreanu, Mirela Vișan
