Exequator Recunoasterea hotararilor straine. Decizia 135/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția civilă și pentru cauze
cu minori și de familie, de
conflicte de muncă și asigurări sociale
DECIZIA CIVILĂ NR.135/Ap DOSAR NR-
Ședința publică din 10 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Roxana Maria Trif judecător
- - - JUDECĂTOR 2: Mihail Lohănel
- - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de pârâtul - împotriva sentinței civile nr.155 din 15 mai 2009 pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților. Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 3 noiembrie 2009, când părțile prezente au pus concluzii, în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie și când instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la data de 10 noiembrie 2009.
CURTEA
Asupra apelului civil de față.
Constată că prin sentința civilă nr. 155/S/15.05.2009 Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov Admite cererea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul, și în consecință, a recunoscut spre a se bucura de autoritatea lucrului judecat și a putea fi executată în România hotărârea definitivă pronunțată de Curtea Supremă din localitatea, Statele Unite ale Americii, la data de 18 iulie 2007, în dosarul nr. - 0929 - FR.
În baza art. 274 al. 3 Cod procedură civilă, a obligat pârâtul la plata sumei de 2.000 de lei, în favoarea reclamantei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prima instanță a reținut că părțile s-au căsătorit la data de 10 noiembrie 2003 în orașul, Districtul, Statul, Statele Unite ale Americii ( 50-53), iar din căsătoria lor s-a născut, la data de 05 decembrie 2003, copilul ( 45-48).
Prin hotărârea judecătorească pronunțată de Curtea Supremă din localitatea, Statul, Statele Unite ale Americii, la data de 18 iulie 2007, în dosarul nr. - 0929 - FR, s-a dispus desfacerea căsătoriei părților și atribuirea custodiei legale exclusive a copilului minor al părților, în favoarea mamei reclamante ( 26-43).
În speță, tribunalul specializat a constatat că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 171 din Legea 105/1992 pentru recunoașterea unei hotărâri străine, reclamanta prezentând instanței atât hotărârea de divorț în original și în copie sub semnătură legalizată, cât și dovada caracterului definitiv al acesteia.
În ceea ce privește condiția impusă de prevederile art. 171 al. 1 lit. c din Legea nr. 105/1992, instanța reține că reclamanta, deși nu a atașat cererii de recunoaștere copia dovezii de înmânare a citației și a actului de sesizare, comunicate pârâtului care a fost lipsă în instanța străină, aceasta a făcut totuși dovada că citația și actul de sesizare au fost cunoscute, în timp util, de partea împotriva căreia s-a dat hotărârea, astfel cum impune textul de lege amintit.
Astfel, din cuprinsul hotărârii judecătorești străine a cărei recunoaștere se solicită reiese fără niciun fel de dubiu că "soțul pârât nu a depus la dosar un răspuns la plângerea pentru divorț, în pofida faptului că i s-a înmânat o copie a plângerii pentru divorț și citație și în pofida înștiințării de a apărea la această întrevedere a Curții trimisă la ultima adresă de înregistrare cunoscută []". S-a mai consemnat, de asemenea, prin aceeași hotărâre, faptul că "pe data de 21 iunie 2005, tatăl a fost înștiințat legal printr-o copie a citației și plângerea pentru procesul de divorț, în timp ce locuia la reședința matrimonială []". La aceeași dată, "tatăl a luat cu forța copilul din jurisdicția stabilită către o locație necunoscută fără înștiințarea sau consimțământul mamei".
Prin urmare, din înscrisul autentic ce emană de la autoritatea judiciară care a soluționat litigiul dintre părți rezultă că pârâtul, care a lipsit de la derularea procedurilor și împotriva căruia s-a dat hotărârea, avea cunoștință de proces, culpa în ceea ce privește neprezentarea aparținându-i în exclusivitate.
Instanța apreciază că pârâtul nu poate invoca, la momentul actual, faptul că și-a schimbat domiciliul, în cursul derulării procedurilor judiciare pe teritoriul Unite ale Americii, atâta vreme cât este evident că avea cunoștință de procesul intentat de reclamantă. Faptul că hotărârea nu i-a fost comunicată este rezultatul evident al schimbării de către pârât a domiciliului în timpul procesului, și al conduitei procesuale manifestate de acesta, care a ales să nu se prezinte la judecată deși a primit personal citația.
În ceea ce privește greșelile materiale pe care le conține hotărârea străină, acestea nu sunt de natură a afecta efectele pe care această hotărâre le produce pe teritoriul României, fiind vorba de erori materiale minore cuprinse în considerente, atât numele reclamantei cât și data nașterii minorului fiind consemnate în mod corect în dispozitivul hotărârii.
Pentru aceste motive, tribunalul specializat a apreciat ca fiind întemeiată cererea reclamantei legată de recunoașterea hotărârilor străine, respectiv a hotărârii definitive pronunțate de Curtea Supremă din localitatea, Statele Unite ale Americii, la data de 18 iulie 2007, în dosarul nr. - 0929 - FR, ca act de jurisdicție al instanțelor judecătorești dintr-un alt stat.
Față de considerentele ce preced, instanța, în temeiul art. 166, art. 167 și art. 171 din Legea nr. 105/1992, a admis acțiunea reclamantei, potrivit dispozitivului hotărârii.
În conformitate cu prevederile art. 274 al. 3 Cod procedură civilă, tribunalul specializat a obligat pârâtul la plata sumei de 2.000 de lei, în favoarea reclamantei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând din onorariu de avocat, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar (9,3 lei) și contravaloarea traducerilor legalizate (570 lei). Față de natura cauzei, durata procesului de față (care s-a soluționat la două termene de judecată), precum și raportat la munca efectivă depusă de avocatul reclamantei, instanța a apreciat că sumele solicitate de reclamantă cu titlu de cheltuieli de judecată, în care este inclus și onorariul de avocat (5.600 USD), sunt nejustificat de mari.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul.
Criticile se referă la faptul că hotărârea străină nu îndeplinește condițiile impuse de art. 167 din legea nr. 105/1992, în sensul că nu i-a fost înmânată în timp util citația pentru termenul de fond, hotărârea este rezultatul unei fraude comise de reclamantă în cursul procesul derulat în străinătate, hotărârea nu i-a fost comunicată pentru a avea posibilitatea de a declanșa calea de atac și hotărârea recunoscută încalcă ordinea publică de drept internațional privat român raportat la prevederile art. 168 din legea nr. 105/1992.
Se susține și că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, în sensul că nu s-a solicitat și încuviințarea executării silite, precum și că hotărârea străină conține greșeli materiale importante în chiar dispozitivul său.
Prin cererea de apel s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri admisă și administrată de instanță.
Intimata a depus întâmpinare solicitând respingerea apelului.
Examinând cauza, prin prisma motivelor de apel invocate, curtea constată că apelul nu este întemeiat.
În ceea ce privește criticile aduse sentinței prin prisma nerespectării dispozițiilor art. 167 din legea nr. 105/1992, curtea constată că aceste dispozițiile legale nu sunt aplicabile în speță. Ceea ce s-a solicitat prin cererea introductivă a fost recunoașterea unei hotărâri de divorț, hotărâre care se referă la statutul civil al persoanei și care este cârmuită de dispozițiile art. 166 din lege, dispoziții care reglementează recunoaștere de plin drept a acestor hotărâri.
Chiar și așa, în ceea ce privește criticile aduse acestea sunt nefondate.
Potrivit art. 167 alin. 2 raportate la art. 171 alin. 1 lit. c din lege, ceea ce trebuie să verifice instanța, dacă hotărârea a fost pronunțată în lipsa părții care a pierdut procesul, este înmânarea în timp util a citației pentru termenul de dezbateri în fond.
Din chiar hotărârea străină rezultă că apelantul a primit citația și acțiunea de divorț la data de 21 iunie 2005 la reședința matrimonială a părților, după care, fără a încunoștiința instanța a părăsit domiciliul conjugal plecând spre o destinație necunoscută. Instanța americană l-a citat pentru termenul stabilit pentru dezbaterea în fond a cauzei la aceeași adresă de la domiciliul conjugal. Apărarea sa, cum că soția ar fi cunoscut noua adresă nu este susținută de probele de la dosar, simpla corespondență electronică, prin e-mail nefiind concludentă. De altfel, în măsura în care nu a adus la cunoștința instanței americane noua adresă, nu își poate invoca propria culpă, cu atât mai mult cu cât și în procedura judiciară românească pârâtul care își schimbă domiciliul în cursul procesului este dator să aducă la cunoștința instanței noua adresă sub pedeapsa neluării în seamă.
În consecință, nici cea de-a doua critică, cu privire la frauda comisă de reclamantă prin omisiunea de a aduce la cunoștința instanței străine domiciliul din țară a apelantului cu ocazia plângerii pentru ofensă, nu este fondată atâta timp cât aceasta este ulterioară hotărârii de divorț și fără consecințe asupra acesteia, iar apelantul nu a făcut dovada că nu a fost în statele unite în ultimele 6 luni anterioare plângerii și nici faptul că nu mai are reședința în această țară.
În ceea ce privește a treia critică, respectiv caracterul nedefinitiv al hotărârii străine, acesta trebuie să decurgă din omisiunea citării persoanei care nu a participat la proces în fața instanței străine - art. 167 alin. 3 -, iar în cauză nu a fost vorba de o omisiune așa cum am arătat mai sus.
Pentru aceleași considerente nu se poate considera că sunt incidente dispozițiile art. 168 din legea nr. 105/1992, respectiv că hotărârea pronunțată în statul străin încalcă ordinea de drept internațional privat român, prin nerespectarea principiului contradictorialității, atâta timp cât chiar apelantul este cel care a nesocotit ordinea de drept internă și internațională părăsind adresa la care se afla în momentul în care a fost pornit procesul și a fost citat legal, cu o destinație necunoscută, fără a încunoștiința instanța.
În ceea ce privește critica referitoare la acordarea a mai mult decât s-a cerut aceasta este nefondată având în vedere că prima instanță a recunoscut hotărârea "pentru a se bucura de autoritate de lucru judecat și a putea fi executată în România", ceea ce este formula clasică în ceea ce privește recunoașterea hotărârilor străine, neexistând nici o dispoziție cu privire la încuviințarea executării silite a acesteia.
În fine, ultima critică nu este de fapt o critică, având în vedere că ceea ce se contestă sunt greșeli materiale datorate traducerii și nu conținute în hotărârea străină supusă procedurii de recunoaștere și nici nu se indică în ce măsură aceste inversiuni de litere s-au greșeli de cifre ar putea fi încadrate în dispozițiile Legii nr. 105/1992.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, curtea va respinge apelul.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, întrucât apelantul a căzut în pretenții va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată în apel reprezentând onorariu de avocat și plata contravalorii traducerilor, conform facturilor depuse la dosar.
Pentru aceste motive,
În numele Legii
DECIDE:
Respinge apelul declarat de pârâtul împotriva sentinței civile nr.155/15.05.2009 a Tribunalului pentru Minori și Familie Brașov.
Obligă apelantul să plătească intimatei suma de 1500 dolari SUA și 140 lei RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 10.11.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR 3: Cristina
- - - - -
GREFIER,
-
Red. /14.12.2009
Dact./17.12.2009
- 4 exemplare -
Jud. fond -
Președinte:Roxana Maria TrifJudecători:Roxana Maria Trif, Mihail Lohănel, Cristina
