Exequator Recunoasterea hotararilor straine. Decizia 195/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA B - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.195
Ședința publică de la 21.04.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Veronica Dănăilă
JUDECĂTOR 2: Mioara Badea
GREFIER - -
Pe rol soluționarea apelului formulat de apelanta-pârâtă, împotriva sentinței comerciale nr.12431/18.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă CENTRAL EUROPEAN REAL
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelanta-pârâtă prin avocat cu împuternicire avocațială nr.-/2009 aflată la fila 7 și intimata-reclamantă prin avocat cu împuternicire avocațială nr.-/2009 aflată la fila 8.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apelanta-pârâtă, prin avocat, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Intimata-reclamantă, prin avocat, de asemenea, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul asupra cererii apel.
Apelanta-pârâtă, prin avocat, solicită admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței apelate, în sensul respingerii cererii. Apreciază că, prin hotărârea arbitrală a fost încălcat dreptul societății pârâte la un proces echitabil, întrucât astfel cum a arătat și dovedit instanței de fond, cererea a fost soluționată de un tribunal imparțial, supraarbitru fiind pe de o parte avocat al unui investitor străin în România, iar pe de altă parte este partener de afaceri a firmelor din grupul. Față de această situație consideră că supraarbitru avea obligația de a formula cerere de abținere. Învederează că, în cadrul probelor a solicitat instanței și s-a încuviințat ca, în baza art.172 pr.civ. reclamanta să depună acte din care rezulta în mod cert faptul că supraarbitru a avut legături cu acele firme partenere ale, însă la termenul de judecată acordat în acest sens partea adversă a precizat că nu are acele acte. În ceea ce privește motivul de apel referitor la faptul că părțile nu au fost tratate în mod egal, învederează faptul că într-adevăr există o serie de probe ignorate de către tribunalul arbitral, respectiv acte și declarații de martori. De asemenea, tribunalul arbitral a creat o confuzie între drepturile și obligațiile pârâtei și drepturile și obligațiile reclamantei, considerând la un moment dat că acestea se pot suplini, complini, înlătura și substitui unele altora. Mai arată că, a depus la dosar dovezi din care rezultă faptul că tribunalul arbitral a înlăturat culpa reclamantei fără nici o justificare, deși această culpă a existat încă de la început. În ceea ce privește încălcarea competenței exclusive a instanțelor române în judecarea ofertei reale urmată de consemnațiune, învederează faptul că aceasta este o procedură specifică procedurii interne române și consideră că nu avea cum să se pronunțe tribunalul arbitral sub acest aspect. Solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate și pe fond refuzarea recunoașterii și încuviințarea executării silite a hotărârii arbitrale.
Intimata-reclamantă, prin avocat, solicită respingerea apelului ca neîntemeiat pentru motivele expuse pe larg prin întâmpinare. În ceea ce privește încălcarea dreptului la un proces echitabil care izvorăște din împrejurarea că nu s-a observat că supraarbitru nu a manifestat imparțialitate, respectiv faptul că acesta trebuia să se abțină și în consecință să nu participe la judecata arbitrajului, învederează faptul că la acest moment cauza se află într-o procedură de recunoaștere și de încuviințare a executării unei hotărâri arbitrale străine. Mai arată că, această procedură are un caracter exclusiv formal și nu are un caracter devolutiv și prin urmare nu îngăduie să se treacă la o analiză pe fondul însuși al litigiului care a făcut obiectul arbitrajului. Învederează faptul că, instanța de fond în mod corect a procedat la o examinare de ordin formal, respectiv a examinat posibilitatea de a recunoaște și de a încuviința executarea hotărârii arbitrale din perspectiva tratatelor internaționale la care sunt parte România și Franța, respectiv Convenția de Asistență juridică în materie civilă și comercială dintre România și Franța, iar în virtutea acestei convenții a aplicat și Convenția Internațională de la din 1958 cu privire la executarea hotărârilor arbitrale străine. Totodată, instanța de fond a analizat și Legea nr.105/1992 cu privire la raporturile de drept internațional privat. Mai arată că, dreptul la un proces echitabil se situează în condițiile impuse de Legea nr.105/1992. Totodată consideră că era o problemă de recuzare și nu de abținere, întrucât pârâta a avut acces la informațiile invocate și pe timpul judecății în arbitrajul internațional. Mai mult decât atât, solicită să se observe că în cuprinsul hotărârii arbitrale se menționează foarte clar faptul că părțile au fost de acord cu alegerea arbitrilor, și-au însușit tribunalul arbitral, nu au avut nici un fel de obiecțiune în legătură cu modul în care clauza compromisorie a fost aplicată. În ceea ce privește ignorarea probelor de către tribunalul arbitral, învederează faptul că acestea sunt chestiuni care țin de analiza pe fond a cauzei, astfel încât consideră că nu poate fi reținut de către instanță acest motiv. În ceea ce privește susținerea apelantei, în sensul că instanța română ar fi fost singura instanță competentă să rezolve probele ofertei reale urmată de consemnațiune, învederează faptul că în realitate această ofertă a fost un mijloc de apărare al reclamantei față de cererea reconvențională formulată de pârâtă în fața tribunalului arbitral. Astfel, tribunalul arbitral nu a făcut altceva decât să considere această ofertă ca un mijloc de apărare și nu a validat-o în sine. Solicită înlăturarea motivelor de apel, întrucât consideră că acestea tind la o judecată pe fondul dreptului și, în consecință, menținerea dispozițiilor hotărârii atacate.
Apelanta-pârâtă, prin avocat, în replică, învederează că art.169 din Legea nr.105/1992 prevede că, sub rezerva verificării condițiilor prev. de art.167 și art.168 instanța română nu poate proceda la examinarea în fond a hotărârii străine și nici la modificarea ei. Interpretândper a contrarioaceste dispoziții rezultă că instanța poate analiza în fond hotărârea străină atâta timp cât această examinare privește aspecte de ordine publică de drept internațional privat din perspectiva țării în care se solicită această recunoaștere. În ceea ce privește oferta reală urmată de consemnațiune, învederează faptul că tribunalul arbitral a înlăturat argumentele societății pârâte și a considerat că prin această ofertă reală urmată de consemnațiune s-ar fi acoperit acea culpă. Or, apreciază că nu are nici un fel de relevanță momentul la care s-a făcut acea ofertă ci dacă era sau nu era întemeiată notificarea pârâtei transmisă către.
Intimata-reclamantă, prin avocat, în replică cu privire la ordinea publică de drept internațional privat, învederează faptul că situația premiză nu este îndeplinită.
Curtea, reține cauza spre soluționare
CURTEA
Asupra cererii de apel d e față,
Deliberând constată că, prin sentința comercială nr.12431/18.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr- a fost admisă cererea formulată de reclamanta CENTRAL EUROPEAN REAL Olanda în contradictoriu cu pârâta B și s-a recunoscut efectele hotărârii arbitrale din 16.04.2008 pronunțată de Tribunalul Arbitral de pe lângă Camera Internațională de Comerț de la în dosarul nr.14450//FM în România. De asemenea, s-a încuviințat executarea silită a acestei hotărâri în România numai pentru punctele 5 și 6 din dispozitiv, cu privire la obligarea pârâtei să plătească reclamantei suma de 200.000 Euro cu titlu de cheltuieli de judecată și suma de 38.333,33 USD cu titlu de cheltuieli arbitrale.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut în esență că, pârâta invocând "interpretarea eronată a situației de fapt sau a convenției" ori ignorarea probelor, încearcă să repună în discuție fondul cauzei, ceea ce este inadmisibil în raport cu disp. art.168 din, iar pe de altă parte, se îndepărtează de conținutul și limitele celor două drepturi fundamentale garantate de art.21 (3) din Constituție și de art.61 (1) CEDO și anume dreptul la un proces echitabil, respectiv principiul egalității pârâților în fața justiției și principiul imparțialității.
De altfel aceste motive sunt admise în mod limitativ între cazurile de recurs nefiind incluse în cazurile de acțiune în anulare prev. de art.364 pr.civ. român.
În privința încuviințării cererii de executare instanța de fond a reținut că sunt îndeplinite cerințele din art.174 din cu ref. la art.167 din aceeași lege.
Împotriva sentinței precitate a formulat apel pârâta în temeiul art.282 și urm. pr.civ. solicitând admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței apelate și respingerea cererii formulate de reclamantă întrucât, nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art.5 și 6 din Convenția pentru recunoașterea și executarea sentințelor arbitrale străine adoptată la la 10.06.1958, respectiv, disp. art.167 și art.168 din Legea nr.105/1992 ().
Apelanta în primele 17 pagini expune situația de fapt privind relația contractuală dintre părți, contractele încheiate de INTERNAȚIONAL pentru derularea proiectului și care au fost invocate în cursul litigiului arbitral, obiectul litigiului arbitral și reținerile instanței de fond care a pronunțat sentința apelată.
După această vastă prezentare, apelanta a arătat motivele pentru care a solicitat admiterea apelului și respingerea cererii de recunoaștere a hotărârii arbitrale, motive amplu dezvoltate pe 21 de pagini.
Curtea va expune mai jos aceste motive în esență.
O primă critică se referă la faptul că hotărârea arbitrală s-a dat cu încălcarea ordinii publice de drept internațional privat român invocând disp. art.5 pct.2 lit.b din Convenția d l New Z. și art.168 alin.1 pct.2 și art.169 din Legea nr.105/1992 cu concluzia că este posibilă examinarea pe fond a hotărârii arbitrale cât timp examinarea privește aspecte de ordine publică din perspectiva legislației țării în care se solicită recunoașterea. Or, instanța de fond a reținut eronat situația de fapt pe acest aspect, fiind redate aceste susțineri. Totodată se face referiri la jurisprudența CEDO, respectiv Hotărârea din 28 martie 2000 în cauza Krombach ca și la literatura de specialitate care s-au pronunțat în sensul sus arătat.
Se concluzionează în sensul că hotărârea arbitrală a încălcat ordinea publică atât din perspectiva dreptului material cât și din perspectiva dreptului procedural și anume, s-a încălcat principiul legalității, al preeminenței dreptului dar și dreptul la un proces echitabil.
În privința dreptului la un proces echitabil apelanta redă disp. art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art.20, 21 din Constituția României și din. nr.1834/16.05.2007 a
Se susține că prin încălcarea art.6 (1) al CEDO se disting trei aspecte ale dreptului la un proces echitabil și anume: 1) examinarea cauzei de către o instanță imparțială, 2) tratarea egală a părților în cadrul procesului; 3) examinarea atentă a tuturor capetelor de cerere, a argumentelor și a probelor din dosar; 4) asigurarea preeminenței dreptului și respectarea principiului legalității și că toate aceste aspecte au fost încălcate de tribunalul arbitral. Se invocă aplicarea acestor dispoziții CEDO și în cazul societăților comerciale (vezi cazul /Ucraina, 25.07.2002, 391/1999).
În privința examinării cauzei de către o instanță imparțială apelanta se referă la independența și imparțialitatea arbitrilor fiind redate disp. art.124 alin.2 din Constituție și art.3511pr.civ. cu concluzia că tribunalul arbitral a tratat în mod părtinitor părțile și felul în care a fost favorizat și anume că supraarbitrul desemnat în dosar s-a aflat în situații generatoare de conflicte de interese care îi afectau imparțialitatea în cauză, redându-se în acest sens și art.7 din regulile de arbitraj pe care supraarbitrul nu le-a respectat. Ca urmare, acest lucru reprezintă motive potențiale de recuzare, constituie o încălcare a dreptului la un proces echitabil. În concret, supraarbitrul este partener al firmei cu participare la profit și părțile trebuiau informate pentru a formula cereri de recuzare. Altfel același supraarbitru este avocat acționar la, are relații de afaceri cu Bank România Generali. De asemenea supraarbitrul are legături cu parteneri de afaceri importanți ai, motiv dezvoltat cu concluzia că a probat aceste susțineri, totodată solicitând probe, pe acest aspect, probe respinse de către instanța de fond. Se mai arată că totuși instanța de fond a încuviințat ca reclamanta să depună potrivit art.172 pr.civ. unele înscrisuri prin care se va dovedi afirmațiile sale privind supraarbitrul și că reclamanta nu le-a depus, fiind un abuz ce trebuie sancționat potrivit art.174 pr.civ. text redat.
Apelanta reia redarea art.7 din regulile de arbitraj ale și face trimitere la jurisprudența CEDO cu concluzia că în speță ne aflăm într-un caz de bănuială legitimă cu privire la lipsa de imparțialitate a arbitrului.
În privința principiului tratării egale a părților în cadrul procesului apelanta redă ca texte de lege art.16, 21 (3) și 124 (1) din Constituție, art.2 (1), art.7 (2), art.10 din Legea nr.303/2004 și art.6 din CEDO și susține că tribunalul arbitral a aplicat un dublu standard aprecierii probelor și argumentelor din dosar, unul pentru reclamantă și altul pentru pârâtă. Se exemplifică arătându-se că aceiași situație de fapt a fost considerată culpă pentru pârâtă dar lipsă de culpă pentru reclamantă.
În concret, cu privire la nedepunerea garanțiilor care era de 50% pentru fiecare, adică și pârâta și reclamanta, s-a reținut doar culpa pârâtei.
Tot astfel, a fost ignorat complet neîndeplinirea de către reclamantă a unor obligații esențiale sau le-a considerat minore; au fost ignorate complet declarațiile martorilor pârâtei reținându-se doar pe cele ale martorilor reclamantei care erau discreditați. Tribunalul arbitral a reținut părtinitor doar în sarcina pârâtei și nu și a reclamantei obligații față de. În fine, hotărârea arbitrală conține dispoziții contradictorii în raport de tipul de rezoluțiune care afectează contractul de cesiune fiind ba acceptată, ba contestată posibilitatea de aplicare a pactului de gradul IV.
Tribunalul arbitral nu a examinat atent toate capetele de cerere, argumentele și probele din dosar, respectiv dreptul la apărare, ignorând probatoriul depus de pârâtă și interpretând eronat situația de fapt ceea ce a condus la o soluție fundamental greșită. S-a mai ignorat faptul că prima obligație scadentă neexecutată a fost a reclamantei.
Tot astfel, în interpretarea contractului de asociere s-a schimbat complet sensul clauzei 5.4.
Contractele au fost interpretate în contra voinței părților la data semnării și textului expres al acestora ceea ce, încalcă art.977 și 969 Cod civil. S-au încălcat normele juridice privind personalitatea juridică distinctă a societății () față de cea a asociaților (IE și ), au fost ignorate condițiile în care poate fi ridicată excepția non contractus, nu s-a ținut cont de condițiile necesare aplicării rezoluțiunii.
Hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței exclusive a instanțelor române în judecarea ofertei reale urmată de consemnațiune, fiind redate disp. art.5 pct.2 lit.b din Convenția d l New și art.167 alin.1 din Legea nr.105/2002 cu concluzia că, potrivit disp. art.589 pr.civ. și art.1114, 1119 cod civil român, validitatea ofertei reale de plată urmată de consemnațiune poate face exclusiv obiectul aprecierii instanțelor judecătorești române de drept comun, nefiind susceptibilă de a fi reglementată pe calea arbitrajului.
În concluzie apelanta a solicitat admiterea apelului cum a fost formulat.
În drept se invocă prev. Legii nr.105/1992, Codul d e procedură civilă și Codul Civil.
Ca probe s-au propus înscrisuri.
Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 5 lei și cu 0,15 lei timbru judiciar.
Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat.
După prezentarea succintă a situației de fapt s-a expus obiectul cauzei constând în recunoașterea și încuviințarea executării silite pe teritoriul României a hotărârii arbitrale din data de 16.04.2008 pronunțată de tribunalul Arbitral de pe lângă Camera Internațională de Comerț de la în dosarul nr.14450//FN. De asemenea, intimata a expus cadrul legal aplicabil și anume, convențiile internaționale la care România a aderat, fiind parte precum și pe disp. Legii nr.105/1992.
În concret se arată că este vorba de Convenția dintre România și Republica Franceză privind asistența juridică în materie civilă și Comercială semnată la la 5 noiembrie 1974 ratificată prin Decretul nr.77/15 iulie 1975 și Convenția pentru recunoașterea și executarea sentințelor arbitrale străine adoptată la la 10 iunie 1958 la care România a aderat prin decretul nr.186/1961.
În esență intimata arată că noțiunea de ordine publică în dreptul internațional privat este diferită de ordinea publică în dreptul intern.
Practic sfera celor două noțiuni este diferită și fiecare noțiune îndeplinește o funcție diferită.
Pentru a putea fi luată în discuție excepția de ordine publică în dreptul internațional privat este necesar ca legea aplicabilă să fie o lege străină, aspect rezultat din disp. art.168 din Legea nr.105/1992.
Încălcarea ordinii publice de drept internațional privat din perspectiva dreptului substanțial este nefondată întrucât în speță tribunalul arbitral a aplicat legea română fapt necontestat de părți. Pentru un asemenea motiv de refuz a recunoașterii și încuviințării unei hotărâri arbitrale străine poate avea ca premisă doar cazul în care tribunalul arbitral internațional ar fi aplicat o lege străină ale cărei prevederi să fie ireconciabile cu sistemul de drept unde se cere recunoașterea.
În consecință susținerile pârâtei formulate în primă instanță că s-ar fi încălcat principiul legalității prev. de art.124 din Constituție sunt nefondate.
a contrario s-ar ajunge ca procedura recunoașterii și a încuviințării executării silite să se transforme într-o veritabilă cale devolutivă de atac împotriva hotărârii străine în condițiile în care aceasta potrivit regimului ei juridic conferit de legea statului unde a fost pronunțată este o hotărâre obligatorie și nesusceptibilă de a fi atacată.
Încălcarea ordinii publice de drept internațional privat din perspectiva dreptului procesual apare nefondată în raport și de art.20 alin.2 din Constituție cum bine a reținut instanța de fond. În fine principiul egalității părților al independenței și al imparțialității arbitrale sunt în egală măsură și principii care guvernează procedura de judecată în fața unui tribunal arbitral constituit pe lângă Camera Internațională de Comerț de la.
Practic susținerile pârâtei privind încălcarea ordinii publice de drept internațional privat din perspectiva dreptului procesual sunt nefondate.
În privința încălcării principiului imparțialității instanței probele relevă că ambele părți au beneficiat în mod egal de toate garanțiile procesuale necesare unui proces echitabil, de altfel ambele părți au fost de acord inclusiv cu numirea arbitrilor.
Dacă ar fi existat suspiciuni cu privire la imparțialitatea arbitrilor pârâta ar fi putut uza de procedura recuzării.
Cât despre calitatea de avocat a supraarbitrului pârâta se referă la informații extrase din presă care sunt de notorietate și deci ar fi putut să-l recuze pe supraarbitru la timpul potrivit. Altfel aceste informații nu constituie probe concludente. Instanța de fond corect a reținut că reclamanta nu poate să depună la dosar înscrisuri pe care nu le deține nefiind aplicabile disp. art.174 pr.civ.
Reclamarea de către apelantă a unui pretins tratament inegal al părților în cadrul procesului arbitral ar tinde cum bine a reținut instanța de fond la rejudecarea cauzei pe fond din moment ce critică modul în care tribunalul arbitral a reținut și calificat juridic situația de fapt (culpa pârâtei, interpretarea declarațiilor martorilor, tipul de rezoluțiune, etc..).
Or, potrivit art.168 cu ref. la art.181 din Legea nr.105/1992 instanța română nu poate proceda la examinarea în fond a hotărârii străine și nici la modificarea ei.
Încălcarea dreptului la apărare și a principiului legalității ridică aspecte care tind la rejudecarea cauzei pe fond.
Reclamanta a respectat condițiile de validitate, oferta de plată urmată de consemnațiune fiind efectuată în România cu respectarea întocmai a legii române.
În fine aspectele privind validitatea ofertei reale urmate de consemnațiune a avut semnificația unui mijloc de apărare cu privire la care tribunalul arbitral s-a pronunțat cu titlu incidental, competența stabilindu-se față de obiectul principal al cauzei.
Se invocă și prev. art.340 pr.civ. în sprijin.
Intimata susține că art.151 din Legea nr.105/1992 nu prevede că procesele privind validitatea ofertei reale de plată sau a consemnațiunii s-ar afla printre procesele cu privire la care instanțele române sunt exclusiv competente să judece.
Examinând în ansamblu motivele de apel în raport de probele administrate în cauză curtea reține că apelul apare nefondat pentru considerentele de mai jos.
Noțiunea de ordine publică are consecințe diferite în soluționarea litigiilor cu elemente de extraneitate, în raport cu intervenția acestei noțiuni în recunoașterea și executarea hotărârilor arbitrale străine. De exemplu dacă cu prilejul soluționării unui litigiu de către instanța arbitrală se constată că ar fi aplicabilă o lege străină normal competentă dar incompatibilă cu dreptul român, intervenția ordinii publice conduce la neaplicarea legii străine și înlocuirea acesteia prin dispozițiile corespunzătoare ale legii române. Dar, altfel stau lucrurile în cadrul recunoașterii și executării hotărârilor străine pentru că, hotărârea recunoscută se bucură de puterea lucrului judecat, având forță obligatorie, instanțele statului solicitat neputând să revină asupra a ceea ce s-a soluționat de către tribunalul arbitral din statul de origine. De aceea, principiul intangibilității hotărârii străine exclude posibilitatea ca efectul obișnuit al ordinii publice, respectiv, înlocuirea unei legi cu alta să se producă.
În fine, atât din perspectiva art.168, 174 și 181 din Legea nr.105/1992 cât și a art.2. din Convenția d l New Z. noțiunea de ordine publică vizează ordinea publică internă a statului solicitat.
Așadar cele două noțiuni nu trebuiesc confundate și pentru ca în speță să se poată pună în discuție încălcarea ordinii publice de drept internațional privat român ar fi nevoie ca legea aplicabilă să fie o lege străină.
Or, în speță, tribunalul arbitral a aplicat legea română.
Față de cele arătate, apar nefondate susținerile apelantei pârâte sub aspectul încălcării principiului legalității prev. de art.124 din Constituție, respectiv încălcarea principiului interpretării convențiilor potrivit voinței comune a părților, a normelor juridice privind personalitatea juridică distinctă a societății față de cea a asociaților; ignorarea de către tribunalul arbitral a unor reglementări deși s-au depus texte de lege, doctrină și jurisprudență; hotărârea arbitrală ar conține dispoziții contradictorii în raport cu tipul de rezoluțiune care afectează contractul de cesiune.
Dacă s-ar admite că raționamentul apelantei în privința invocării ordinii publice de drept internațional privat este posibilă și în situația în care se aplică legea română pentru că, fie legea română nu s-a aplicat corect, fie că nu ar fi fost corect stabilită situația de fapt, ar însemna ca procedura recunoașterii și a încuviințării executării silite să se transforme într-o veritabilă cale devolutivă de atac împotriva hotărârii străine ceea ce este inadmisibil.
În privința încălcării dreptului la un proces echitabil apelanta reia susținerile sale redând prev. art.6 pct.1 din CEDO, art.20 (1) și 21 din Constituția României dar, nu înlătură în nici un fel reținerea instanței că în raport de art.20 (2) din Constituție ordinea constituțională a drepturilor fundamentale face parte din ordinea publică de drept internațional privat român, astfel încât în procedura recunoașterii hotărârii străine instanța este datoare să cerceteze dacă în procesul arbitral s-au respectat aceste garanții fundamentale. Practic instanța de fond a aplicat corect dispozițiile legale în ceea ce privește conținutul noțiunii de ordine publică.
Susținerile apelantei cu privire la principiul imparțialității instanței nu sunt probate cu dovezi concludente și pertinente, apelanta având la îndemână posibilitatea să fi recuzat pe supraarbitrul imparțial care ar fi fost în conflict de interese cu pârâta
Oricum această procedură trebuia folosită în fața tribunalului arbitral.
Altminteri apelanta nu a produs dovezi că nu a cunoscut aspectele care ar fi făcut ca supraarbitrul desemnat să fi fost imparțial pe timpul litigiului arbitral și nici că intimata ar fi deținut probe pe aceste chestiuni pe care ar refuza nejustificat să le depună la dosar în temeiul art.172 pr.civ.
De aceea, nu puteau fi aplicate disp. art.174 pr.civ. iar susținerile teoretice ale apelantei cu privire la jurisprudența CEDO și a regulilor de arbitraj ale sunt lipsite de relevanță, negăsindu-și aplicare în speță.
Criticile apelantei privind tratamentul inegal al părților în cadrul procesului arbitral, încălcarea dreptului la apărare și a principiului legalității sunt nefondate și nu pot justifica refuzul recunoașterii hotărârii arbitrale străine întrucât se tinde de fapt la rejudecarea cauzei pe fond.
În privința competenței exclusive a instanțelor române în judecarea ofertei reale urmată de consemnațiune la cele reținute de instanța de fond trebuie spus că, tribunalul arbitral s-a pronunțat asupra acestei oferte în mod incidental dar, competența acestui tribunal s-a determinat în raport cu obiectul principal al cauzei. Apelanta nu a înlăturat în nici un fel motivarea instanței de fond nici pe această chestiune.
Cu aceste considerente de fapt și de drept curtea în baza art.296 pr.civ. va respinge apelul ca nefondat, confirmând soluția instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelanta, cu sediul în B,-, sector 1, în contradictoriu cu intimata CENTRAL EUROPEAN REAL împotriva sentinței comerciale nr.12431/18.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, ca nefondat.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 21.04.2009.
Președinte Judecător
Grefier
Red.Jud.
Tehnored.
Nr.ex.4/24.04.2009
Fond/ Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială
Președinte:
Președinte:Veronica DănăilăJudecători:Veronica Dănăilă, Mioara Badea
