Exequator Recunoasterea hotararilor straine. Decizia 78/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
(Număr în format vechi 2226/2007)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZI A COMERCIALĂ Nr. 78
Ședința publică de la 13 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Diana Manole
JUDECĂTOR 2: Roxana Popa
GREFIER - -
Pe rol fiind soluționarea cererii de apel formulată de apelanta. reprezentată prin SC ROMANIA MANAGEMENT SRL împotriva sentinței civile nr. 910 din 20.06.2007 pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC TOTAL SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelanta prin avocat, cu delegație la dosar și intimata prin avocat cu delegație la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Apelanta prin avocat, arată că nu este în măsură să depună înscrisurile.
Intimata prin avocat, depune la dosar înscrisuri cu privire la faptul că lichidatorul nu a primit efectiv funcția și nu poate reprezenta intimata.
Apelanta prin avocat, depune la dosar concluzii scrise prin care invocă și excepția nulității absolute a sentinței nr. 910 pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a Civilă.
Curtea, constată cauza în stare de judecată și acordă părților cuvântul pe cererea apel.
Apelanta prin avocat, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și completat, conform concluziilor scrise depuse la dosar. Fără cheltuieli de judecată.
Intimata prin avocat, solicită respingerea apelului ca neîntemeiat, menținerea sentinței ca fiind temeinică și legală. Cu precizarea că vor solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.
CURTEA
Deliberând asupra apelului comercial d e față, reține următoarele:
Prin sentința comercială nr. 910/20.06.2007 Tribunalul București Secția a III-a Civilă a respins ca neîntemeiate excepțiile lipsei de interes în promovarea acțiunii și prescripției dreptului la acțiune invocate de pârâtă; a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta, reprezentată prin SC ROMÂNIA MANAGEMENT S SRL și, & ASOCIAȚII în contradictoriu cu pârâta SC TOTAL SRL.
În considerentele sentinței, judecătorul fondului a reținut că prin cererea cu care a fost investit, reclamanta a solicitat recunoașterea efectelor hotărârii arbitrale nr. 08113-0013 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial din Republica.
Judecătorul fondului a apreciat ca neîntemeiate cele două excepții invocate de pârâtă, vizând prescripția dreptului material la acțiune și lipsa de interes în promovarea acțiunii, apreciind că în raport de dispozițiile art. 174 lit. b din Legea nr. 105/1992, coroborate cu art. 405 alin. 1.pr.civ. problema prescripției dreptului se poate ridica doar în cazul solicitării de încuviințare a executării hotărârii străine. Or, prin cererea sa, reclamanta a solicitat doar recunoașterea efectelor hotărârii străine, iar nu încuviințarea executării silite. Pentru aceleași considerente a fost respinsă și excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii, fiind evident interesul reclamantei de a obține recunoașterea efectelor hotărârii arătate pe teritoriul României.
Pe fondul cauzei, judecătorul a apreciat cererea ca neîntemeiată nefiind făcută dovada de către reclamantă că hotărârea a cărei recunoaștere se solicită îndeplinește cerințele art. 168 din Legea nr. 105/1992 sub aspectul procedurii desfășurate în străinătate și caracterului definitiv al hotărârii.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinței apelate în sensul admiterii cererii astfel cum a fost formulată.
În motivarea cererii, apelanta a arătat că judecătorul fondului nu a lecturat cu atenție hotărârea a cărei recunoaștere a solicitat-o, neobservând că intimata a fost citată de instanța coreeană, formulând și întâmpinare în acel dosar, nefiind astfel întemeiată apărarea acesteia în sensul că nu a fost citată în timp util pentru dezbaterile pe fondul acelei cauze, apelanta mai susține că numai persoana în cauză poate invoca caracterul nedefinitiv la hotărârii străine decurgând din omisiunea citării persoanei care nu a participat la proces în fața instanței străine, așa cum reglementează art. 167 alin. ultim din Legea nr. 105/1992.
Apelanta a solicitat proba cu înscrisuri; deși cererea sa de probatorii a fost admisă, această parte nu a uzat de dreptul său în administrarea probei încuviințate, nedepunând la dosar înscrisuri.
Deși, legal citată, intimata nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate, se apreciază că apelul nu este fondat. Astfel, se reține că judecătorul fondului nu a dat eficiență integrală susținerilor intimatei pârâte, formulate în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei. Soluția de respingere a fost întemeiată pe faptul că apelanta reclamantă nu a dovedit elementele obligatorii prevăzute de art. 167 din Legea nr. 105/1992, cu referire expresă la caracterul definitiv al hotărârii străine și procedura urmată, prin această ultimă motivare înțelegându-se dovedirea competenței instanței străine în soluționarea cauzei.
Or, prin probele administrate, apelanta nu a reușit să facă dovada celor două elemente evidențiate de judecătorul fondului, cu precădere a caracterului definitiv al hotărârii a cărei recunoaștere a fost solicitată.
În consecință, se reține că în mod corect judecătorul fondului a hotărât respingerea cererii apelantei reclamante, în condițiile în care probele nu fac dovada elementelor obligatorii prevăzute de art. 167 din Legea nr. 105/1992.
Se mai reține că la termenul la care a fost soluționată cauza în fond, apelanta a invocat nulitatea sentinței pronunțate de Secția civilă a Tribunalului București, pe considerentul necompetenței acestei secții în soluționarea litigiului cu caracter comercial.
Această apărare a apelantei a fost înlăturată, având în vedere că dispozițiile Legii nr. 105/1992 prevăd competența tribunalului în a căruia rază teritorială domiciliază ori își are sediul pârâtul, legea nedistingând în ce privește secțiile ce pot fi constituite în cadrul tribunalului. În consecință, nu poate fi pusă în discuție nulitatea sentinței, aceasta fiind pronunțată de instanțe competentă potrivit regulilor aplicabile în materie.
Față de cele reținute, apelul declarat în cauză va fi respins, în conformitate cu dispozițiile art. 296.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
. LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta. reprezentată prin SC ROMANIA MANAGEMENT SRL și prin, & ASOCIAȚII, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în B,-, sector 1,. 2 în contradictoriu cu intimata SC TOTAL SRL, prin lichidator judiciar, cu sediul în B, nr. 90-92, sector 4, citată și la adresa din B, bd. - nr. 9A, sector 1 împotriva sentinței comerciale nr. 910/20.06.2007 pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a Civilă în dosarul nr-.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.02.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - -
GREFIER
- -
Red. RP/5ex
11.03.2008.
Președinte:Diana ManoleJudecători:Diana Manole, Roxana Popa