Expropriere. Speță. Decizia 12/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 12/A/2008
Ședința publică de la 18 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Mărginean
JUDECĂTOR 2: Cristina Gheorghina Nicoară
Grefier -
Pe rol se află judecarea apelului declarat de reclamanta, și intervenienta împotriva sentinței civile nr. 375/2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar civil nr-.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru apelanți avocat cu împuternicire de substituire pentru avocat și avocat pentru intimații pârâți Consiliul local și Primarul Orașului, lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a depus întâmpinare din partea H pentru intimatul Ministerul Finanțelor Publice în reprezentarea Statului român, transmisă pe fax.
Părțile arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat, împrejurare față de care instanța închide faza probatorie și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat pentru apelanți, solicită admiterea apelului declarat împotriva sentinței civile 375/2007 a Tribunalului Hunedoara,înprincipaldesființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru ca instanța să se pronunțe și asupra cererii de intervenție.În subsidiar, modificarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii cererii introductive și cererilor de intervenție. În mod greșit instanța a reținut că preluarea imobilului în discuție s-a făcut cu acordare de despăgubiri, iar prin respingerea cererii și-a însușit punctul de vedere al intimatului Consiliul local. Precizează că cererea de retrocedare a fost formulată încă din anul 1998, atât Legea 10/2001 cât și Legea 247/2005 având caracter reparator. Învederează cele dezvoltate pe larg în scris.
Avocat pentru intimații Consiliul local și Primarul Orașului solicită respingerea apelului ca neîntemeiat. Arată că la nici un termen de judecată apelanții nu au considerat necesar a face dovezi în susținerea cererii lor, ci doar au solicitat a se constata caducitatea decretelor în baza cărora au fost expropriați. În cauză nu pot fi aplicabile disp.
-//-
Legii 33/1994 potrivit cărora retrocedarea poate fi solicitată dacă scopul exproprierii nu a fost realizat în termen de 1 an, deoarece acțiunea contestatorilor a fost introdusă în anul 2004. Mai arată că apelanții nu au formulat nici notificare și nici cerere așa cum prevăd dispozițiile Legii 10/2001 și ale Legii 247/2005, ci doar, printr-o adresă au încunoștințat Primăria să nu întreprindă nimic legat de imobilele în litigiu pentru că au introdus acțiune, însă fără a cerere nimic. Față de cererea de intervenție, arată că tribunalul a respins-o în principiu, nefiind dedusă judecății și nu se impune desființarea și trimiterea spre rejudecare pe acest motiv. Învederează cele arătate la fond prin care au recunoscut contestatorilor calitatea de persoane îndreptățite la Legea 10/2001 și mai apoi la Legea 247/2005, dar atâta timp cât aceștia nu au cerut nimic instanța de fond nu putea da altă soluție. Depune și concluzii scrise.
Față de actele dosarului și cele invocate, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra apelului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 375/2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr- a fost respinsă atât acțiunea civilă precizată introdusă de reclamanta împotriva pârâților Statul român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, Primarul municipiului și Consiliul local al municipiului având ca obiect caducitatea decretului de expropriere și reparațiuni conform Legii 10/2001 cât și cererile de intervenție formulate de intervenienții, și.
În considerentele deciziei s-a reținut că acțiunea întemeiată pe Legea 10/2001 nu este admisibilă întrucât scopul exproprierii terenurilor s-a realizat iar termenul de 1 an este cu mult depășit și că prin decizie pronunțată în interesul legii, ICCJ a stabilit că disp. art. 35 din Legea 33/1994 se interpretează în sensul că acestea nu se aplică acțiunilor ce au ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
În ceea ce privește incidența Legii 10/2001 și a Legii 247/2005, instanța a constatat că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii administrative prealabile.
A constatat tribunalul că din modul de redactare a cererii de intervenție introduse de și rezultă că obiectul acesteia vizează stabilirea calității de moștenitor după defuncta, fiind o veritabilă acțiune de dezbatere a unei succesiuni succesive, fără să se facă vreo referire expresă și distinctă la acțiunea introductivă astfel că s-a apreciat că se impune instituirea unei fine de neprimire în ceea ce o privește.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel,
-//-
, și care invocând art. 297 alin 1 și 296 Cod pr. civ. au solicitat în principal desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare iar în subsidiar schimbarea în totalitate a sentinței în sensul admiterii cererii introductive și a cererilor de intervenție principală.
Motivând solicitarea principală, apelanții arată că instanța de fond nu a dispus asupra cererii de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții soluția pentru această cerere nefiind niciunde cuprinsă în dispozitivul sentinței civile atacate, intervenienții urmând să fie privați de un grad de jurisdicție în ipoteza soluționării acestei cereri direct de către instanța de apel. În drept invocă art. 297 Cod pr. civ. în sensul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra fondului cererii lor.
În capătul subsidiar al cererii de apel, apelanții critică sentința pentru netemeinicie și nelegalitate, arătând că instanța de fond a reținut în mod greșit starea de fapt a speței, fără a se raporta la înscrisurile aflate la dosarul cauzei și la cuprinsul raportului de expertiză. Precizează, sub acest aspect că deși nu există la dosar nici o dovadă în acest sens, instanța de fond reține că preluarea în proprietatea Statului s-a făcut contra unor despăgubiri. Deasemenea, susțin că instanța fondului a constatat că scopul exproprierii s-a realizat integral, însă este trecut sub tăcere faptul că nu toată suprafața de teren expropriată a fost utilizată în scopul efectuării lucrărilor de utilitate publică care au constituit rațiunea exproprierii.
Mai arată că anterior datei de 22.09.2004 când a formulat o notificare la Primăria, reclamanta a mai solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra imobilelor în litigiu printr-o cerere înregistrată sub nr. 5447/3.04.1998. Știind că a înregistrat o cerere pe care o credea în curs de soluționare, reclamanta nu a considerat necesar să formuleze o nouă cerere cu același obiect după intrarea în vigoare a Legii 10/2001.
Totodată, precizează că instanța supremă a statuat că emiterea unei notificări prin intermediul executorului judecătoresc este expresia unui formalism excesiv și nejustificat de natură a împiedica exercițiul drepturilor recunoscute prin lege.
În privința cererilor de intervenție se solicită a se reține că acestea îndeplinesc condițiile prev. de art. 50 Cod pr. civ. că cererea de intervenție formulată de nu se regăsește în considerentele hotărârii iar în ceea ce privește cererea intervenienților, instanța de fond nu dispune nimic cu privire la ea deși intervenienții au atât calitate procesuală cât și interes în soluționarea acesteia, invocând drepturi proprii asupra cotei de din terenurile ce fac obiectul cauzei.
Prin întâmpinările formulate în cauză, intimații H și Consiliul local au solicitat respingerea apelului.
Astfel primul intimat a arătat că instanța de fond s-a pronunțat cu privire la cererea intervenienților atunci când a respins-o apreciind că nu are legătură cu prezenta cauză iar în ceea ce privește cel de-al doilea motiv de
-//-
apel a învederat că prin recurs în interesul legii ICCJ s-a pronunțat cu privire la acțiunile de natura celei promovate de reclamantă și că instanța de fond a analizat incidența prevederilor Legii 10/2001 la speță.
La rândul său, intimatul Consiliul local susține că analizând cererile reclamantei și a intervenientei potrivit Legii 33/1994 acestea sunt inadmisibile fiind prescrise iar din perspectiva Legii 10/2001 reține că nu s-au formulat în termen notificări cu privire la imobilele în litigiu.
Verificând sentința atacată prin prisma motivelor invocate, Curtea reține următoarele:
Atunci când reține că cererea de intervenție promovată de intervenienții și este o veritabilă acțiune de dezbatere a unei succesiuni succesive distinctă de acțiunea introductivă și apreciază că se impune instituirea unei fine de neprimire în ceea ce o privește, practic, tribunalul nu face decât să se pronunțe cu privire la încuviințarea în principiu a cererii de intervenție conform art. 52 alin 1 Cod pr. civ. lucru pe care nu l-a făcut până la momentul pronunțării sentinței. Ca atare, constatând motivat în considerente că cererea de intervenție nu poate fi admisă în principiu, că aceasta este inadmisibilă din perspectiva dispozițiilor art. 52 alin 1 Cod pr. civ. tribunalul nu mai putea să se pronunțe în dispozitiv cu privire la aceasta astfel că motivul principal de apel invocat, întemeiat pe disp. art. 297 Cod pr. civ. se constată a fi nefondat.
Legat de motivul subsidiar de apel, Curtea constată că acțiunea reclamanților este fondată în drept atât pe disp. Legii 10/2001 cât și pe cele ale art. 35 din Legea 33/1994 privind exproprierea.
Reclamanții nu au probat formularea unei notificări în condițiile Legii 10/2001, respectiv în termenul prevăzut de acest act normativ. Astfel, cererea formulată în anul 1998 nu poate fi luată în considerare întrucât este anterioară Legii 10/2001 iar notificarea înregistrată sub nr. 6422 din 22 septembrie 2004, chiar dacă nu îmbracă forma prevăzută în mod expres de dispozițiile legii reparatorii se constată a fi tardivă, fiind formulată cu mult peste termenul prevăzut imperativ de Legea 10/2001 care nu a mai fost ulterior prelungit prin Legea 247/2005.
În lipsa unei notificări formulate în termenul legal și în lipsa parcurgerii procedurii administrative instituite de Legea 10/2001, Curtea constată că în mod corect prima instanță a apreciat că dispozițiile legii speciale de reparație nu sunt aplicabile în cauză, toate criticile formulate de apelanți sub acest aspect fiind nefondate.
În lipsa notificării având în vedere acțiunea și precizările reclamanților, Curtea constată că acțiunea promovată vizează readucerea în proprietatea acestora a unor imobile expropriate, fundamentul juridic al pretențiilor formulate constituindu-l disp. art. 35 din Legea 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică în raport de care se impune soluționarea pricinii.
-//-
Curtea constată, deasemenea, că prin decizia nr. 53 din 4 iunie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții unite, admițând recursul în interesul legii, a stabilit că disp. art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică nu se aplică acțiunilor ce au ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
În considerentele acestei decizii s-a reținut că Legea 10/2001 constituie dreptul comun în materia retrocedării imobilelor preluate de stat iar dispozițiile art. 11 și următoarele din această lege asigură realizarea în practică a întregii proceduri de restituire a imobilelor expropriate în perioada de referință a legii.
Față de împrejurarea că, în speță acțiunea reclamantei și cererea de intervenție a intervenienților întemeiate pe disp. art. 35 din Legea nr. 33/1994 au fost promovate ulterior intrării în vigoare a Legii 10/201 având ca obiect un imobil expropriat în perioada la care face referire Legea 10/2001, Curtea, în raport cu cele statuate de ICCJ secțiile unite prin decizia menționată și cu disp. art. 329 alin 3 Cod pr. civ. constată că acțiunea și cererea de intervenție a intervenienților este inadmisibilă.
În acest context este inutilă analizarea aspectelor de natură probatorie invocate de apelanți cu referire la plata unor despăgubiri, și la realizarea scopului exproprierii.
Capetele de cerere ale cererii de intervenție principală formulată de intervenienții sunt identice cu primele capete de cerere ale acțiunii precizate de reclamanta (cu excepția cotei de moștenire), iar temeiurile de fapt și de drept invocate de intervenienți sunt cele menționate în acțiunea principală astfel că se subînțelege că motivele pentru care tribunalul a respins acțiunea au condus și la respingerea acestei cereri de intervenție, nefiind necesară repetarea lor în considerentele hotărârii apelate. Prin urmare, nu se poate vorbi cu temei despre lipsa motivării soluției de respingere a cererii formulate de intervenienții.
Pentru toate considerentele expuse, constatând că sentința primei instanțe este la adăpost de criticile de nelegalitate și de netemeinicie invocate de apelanți, Curtea, în temeiul art. 296 Cod pr. civ. va respinge ca nefondat apelul de față.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către intimați.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge apelul declarat de, și împotriva sentinței civile nr. 375/2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
-//-
(continuarea dispozitivului deciziei civile nr. 12/A/2008 dată în dosar nr-)
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 18.01.2008.
Președinte, - - | Judecător, - - - |
Grefier, - |
Red.
Tehnored. 13/04.02.2008
-
Președinte:Daniela MărgineanJudecători:Daniela Mărginean, Cristina Gheorghina Nicoară
