Expropriere. Speță. Decizia 137/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 137/

Ședința publică din 16 Iunie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Georgiana Nanu JUDECĂTOR 2: Florinița Ciorăscu

Judecător: - -

Judecător: - -

Grefier: - -

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, reprezentat prin procuror

-

S-a luat în examinare, pentru pronunțare, în complet de divergență, apelul civil declarat de pârâta COMPANIA NATIONALA DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA, cu sediul în B, sector 1, Bulevardul, nr.38, împotriva sentinței civile nr.204 din data de 18 iunie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-(număr în format vechi 3206/cv/2006), intimați fiind reclamanta, domiciliată în Pitești,-,.2,.A,.2, județul A, pârâții COMISIA PENTRU APLICAREA LEGII NR.198/2004 A, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PITEȘTI, cu sediul în Pitești,-, județul A și MINISTERUL TRANSPORTURILOR CONSTRUCȚIILOR ȘI TURISMULUI, cu sediul în B, Bulevardul, nr.38, sector 1.

Apelul este scutit de plata taxei de timbru.

Curtea constată că dezbaterile asupra apelului s-au desfășurat în ședința publică din data de 9 iunie 2008 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din aceeași dată, care face parte integrantă din prezenta decizie.

Pronunțarea a fost amânată astăzi, 16 iunie 2008, când în urma dezbaterilor s-a pronunțat următoarea soluție.

CURTEA

Asupra apelului civil de față,

Constată că, prin cererea înregistrată la data de 24.01.2005, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții Comisia pentru aplicarea Legii nr.198/2004 a județului A, Consiliul Local al Municipiului Pitești, Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România pentru a se dispune anularea în parte a Hotărârii nr.13/21.12.2004 în sensul majorării cuantumului despăgubirilor stabilite prin aceasta și pentru stabilirea de despăgubiri reale, corespunzătoare valorii de circulație a terenului expropriat în suprafață de 464,97 mp. solicitându-se totodată și exproprierea suprafeței de 29,64 mp. ce devine improprie folosinței prin exproprierea restului de teren.

Tribunalul Argeș, prin sentința civilă nr.187 din 12 decembrie 2005 a admis în parte contestația și a dispus anularea în parte a Hotărârii nr.13/2004, în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor. A dispus completarea acestei hotărâri în sensul exproprierii și a suprafeței de 29,64 mp. teren situat în Pitești, Zona, pe latura de vest a suprafeței de 464,97 mp. identificat cu culoare albastru pe planul de amplasament și delimitare anexă la raportul de expertiză tehnică întocmit de expert.

S-a constatat că despăgubirile totale pentru terenul expropriat sunt de 14.427 euro, calculat la data plății efective. A fost respinsă contestația față de intimații Comisia pentru aplicarea Legii nr.128/2004 A, Consiliul Local al Municipiului Pitești și Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului și a fost obligat Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România la plata sumei de 380 lei cheltuieli de judecată către contestatoare.

Prin încheierea din 22.12.2005, aceeași instanță a admis cererea contestatoarei și a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței nr.187/2005, în sensul că despăgubirile totale pentru terenul expropriat sunt de 13.602 euro, ci nu de 14.427 euro, cum greșit s-a menționat în dispozitivul sentinței.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel în termen legal Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în sensul soluționării cauzei, fără participarea procurorului, contrar dispozițiilor art.23 din Legea nr.33/1994, a exproprierii greșite a suprafeței de 29,64 mp. care nu este de utilitate publică, precum și a stabilirii unui cuantum exagerat al despăgubirilor acordate în raport de cel determinat de comisia constituită în baza Legii nr.198/2004.

Prin decizia civilă nr.49/A din 29.03.2006, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, s-a admis apelul, s-a desființat sentința și s-a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Argeș, reținându-se că hotărârea este lovită de o nulitate de ordine publică, întrucât cererea a fost soluționată fără participarea procurorului, încălcându-se astfel dispozițiile imperative ale art.23 din Legea nr.33/1994.

În rejudecare, reclamanta a solicitat completarea raportului de expertiză de către același expert prin care să se evalueze terenul expropriat conform prețului de circulație al terenului în zonă, probă încuviințată de instanță.

Pe baza probatoriului administrat în cauză, tribunalul prin sentința civilă nr.204 din 18 iunie 2007, a admis în parte contestația și a dispus anularea în parte a hotărârii nr.13/2004, în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, completând această hotărâre în sensul exproprierii și a suprafeței de 29,64 mp. teren situat pe latura de vest a suprafeței de 464,97 mp. situat în, Municipiul Pitești, identificat cu culoare albastru în schița anexă la raportul de expertiză întocmit de expert.

S-a constatat că despăgubirile totale pentru terenul expropriat sunt de 32.852 euro, urmând să primească contestatoarea echivalentul în lei al acestei sume la data plății efective.

A fost respinsă contestația față de intimații Comisia pentru aplicarea Legii nr.198/2004 A, Consiliul Local al Municipiului Pitești și Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului și a fost obligat Statul Român la plata sumei de 480 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin Hotărârea nr.13 din 21.12.2004, de stabilire a despăgubirilor, în temeiul art.7 și 9 din Legea nr.198/2004, coroborat cu art.10 din Normele metodologice de aplicarea a Legii nr.198/2004, s-a dispus exproprierea de la contestatoare a suprafeței totale de 464,97 mp. teren în scopul construirii obiectivului de investiție varianta de ocolire a Municipiului Pitești și s-au stabilit despăgubiri în cuantum de 98.207.225 lei.

Potrivit concluziilor celor doi experți, instanța a constatat că valoarea de circulație a imobilului expropriat este de 32.852 euro, adică 30.883 euro pentru suprafața de 464,97 mp. și 1.969 euro pentru suprafața de 29,64 mp.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termen legal Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, astfel:

Instanța a stabilit un cuantum exagerat al despăgubirilor, considerând că prețul pe mp. al terenului este de 66,3 euro la data efectuării raportului de expertiză tehnică, ci nu la data exproprierii, deși prețurile terenurilor în zonă variază între 3 euro și 22 euro/mp. Mai mult, nu s-a precizat de către expert care este valoarea de circulație pe piața liberă a terenurilor din zonă, suma de la care s-a pornit, precum și metoda de calcul folosită pentru determinarea cuantumului despăgubirilor.

Apelul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

S-a procedat la efectuarea unui raport de expertiză tehnică în condițiile art.25 din Legea nr.33/1994 de către o comisie formată din 3 experți, și.

Experții și au stabilit o valoare de circulație a terenului în suprafață de 467,97 mp. de 55.228,75 euro și 3.307 euro pentru suprafața de 29,64 mp. constatând totodată că parcela de 29,64 mp. devine inutilizabilă pentru reclamantă fiind prea mică.

Expertul a stabilit un cuantum al despăgubirilor de 27.223 euro pentru parcela de 494,97 mp. și de 1.630 euro pentru suprafața de 29,64 mp.

În raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză au fost propuse deci mai multe sume cu titlu de despăgubire, fiecare dintre acestea rezultând în urma unor criterii sau metode de calcul indicate de către experți. Astfel, într-o variantă a fost calculată suma de 55.228,75 euro și respectiv 3.307 euro, ca rezultat al mediei dintre prețul atestat de ofertele de vânzare pe piața liberă în tranzacțiile ce au ca obiect astfel de terenuri și prețul determinat prin metoda comparației prin bonitare. Într-o altă variantă s-au calculat despăgubirile la suma de 27.223 euro și respectiv 1.630 euro calculate numai prin metoda comparației prin bonitare.

Analizând comparativ cele două sume Curtea apreciază că se impune a se stabili cu titlu de despăgubire suma în cuantum de 55.228,75 euro și respectiv 3.307 euro, întrucât la stabilirea ei experții au avut în vedere criteriul legal prevăzut de art.26 din Legea nr.33/1994 privind exproprierea, acela al prețului cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel la data întocmirii raportului de expertiză.

Numai că, omologându-se raportul de expertiză tehnică în această variantă s-ar crea companiei o situație mai grea în propria-i cale de atac, potrivit principiului non reformatio in pejus, principiu consacrat prin dispozițiile art.296 teza a-II-ua Cod procedură civilă.

Astfel că, pentru aceste considerente, se va respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtă.

Soluția respingerii apelului ca nefondat se argumentează pe împrejurarea că suma reală ce echivalează cu valoarea terenului expropriat este mai mare decât suma stabilită de prima instanță, criticile formulate de apelantă în legătură cu acest cuantum fiind nefondate.

Prin această soluție s-ar putea considera că îi este înrăutățită situația apelantei în propria cale de atac față de soluția pronunțată prin sentința civilă nr.187 din 12.12.2005 a Judecătoriei Pitești, această hotărâre a fost însă desființată prin decizia civilă nr.49/A din 29.03.2006, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI ca urmare a greșitei compuneri a completului de judecată.

Păstrărea soluției pronunțată prin această hotărâre ar fi însă în contradicție cu prevederile art.311 alin.1 Cod procedură civilă, potrivit cu care hotărârea casată nu are nicio putere, adică hotărârea desființată nu mai poate să-și producă niciun efect, acest principiu fundamental trebuie să fie aplicat cu prioritate.

Pentru considerentele arătate mai sus urmează ca în temeiul dispozițiile art.296 Cod procedură civilă să se respingă ca nefondat apelul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

CU MAJORITATE

DECIDE

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de pârâta COMPANIA NATIONALA DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA, cu sediul în B, sector 1, Bulevardul, nr.38, împotriva sentinței civile nr.204 din data de 18 iunie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-(număr în format vechi 3206/cv/2006), intimați fiind reclamanta, domiciliată în Pitești,-,.2,.A,.2, județul A, pârâții COMISIA PENTRU APLICAREA LEGII NR.198/2004 A, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PITEȘTI, cu sediul în Pitești,-, județul A și MINISTERUL TRANSPORTURILOR CONSTRUCȚIILOR ȘI TURISMULUI, cu sediul în B, Bulevardul, nr.38, sector 1.

Definitivă.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 iunie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.

,

Grefier,

Red./2.07.2008

GM/7 ex./07.07.2008

Jud.fond:

OPINIE SEPARATĂ

de noi, judecător - -, asupra apelului civil declarat de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, împotriva sentinței civile nr. 204 din 18 iunie 2006, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, în sensul admiterii acestuia cu conseciința schimbării in parte a sentinței și stabilirii despăgubirilor la nivelul sumei de 14.427 euro, menținând în rest sentința, pentru cele ce se vor arăta:

Prin sentința civilă nr.187 din 12 decembrie 2005, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr. 1372/cv/2005, a fost admisă în parte contestația formulată de, anulată în parte hotărârea nr.13/2004 de stabilirea despăgubirilor în sensul exproprierii și a suprafeței de 29,64 teren situat în Municipiul Pitești, zona, iar pe latura de vest a suprafeței de 464,97, despăgubirile totale pentru terenul expropriat ridicându-se la echivalentul în RON a sumei de 14.427 euro, calculat la data plății efective.

S-a respins contestația față de ceilalți intimați și fost obligat Statul Român la 380 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, care a fost soluționat prin decizia civilă nr.49/A din 29 martie 2006, în sensul admiterii, dispunându-se desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Argeș, ca urmare a pronunțării sentinței cu încălcarea art.23 din Legea nr.33/1994, în lipsa procurorului.

În urma rejudecării, prin sentința civilă nr.204 din 18 iunie 2007, pronunțată în dosarul nr-, a fost admisă în parte contestația, iar în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, s-a stabilit că sunt de 32.852 euro pentru întreaga suprafață expropriată.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, invocând nelegalitatea sentinței sub aspectul cuantumului stabilit, instanța neputând, potrivit art.27 din Legea nr.33/1994, să acorde o despăgubire mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea cerută de titularul dreptului real.

Potrivit art.296 Cod procedură civilă, apelantului nu i se poate însă crea, în propria cale de atac, o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată.

Principiul non reformatio in pejus trebuie respectat nu numai cu prilejul judecării căii de atac, ci și cu ocazia rejudecării după admiterea apelului. Aceasta deoarece, rejudecarea este și ea rezultatul inițiativei pe care a avut-o partea prin exercitarea căii de atac.

În cauza de față, apelul a fost formulat numai de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, și în raport de dispozițiile art.296 Cod procedură civilă, soluțiile ulterioare pronunțate după admiterea apelului formulat de către aceasta trebuiau să respecte principiul mai sus menționat.

Altfel spus, partea care a declarat calea de atac trebuie să aibă siguranța că nu își va înrăutăți situația nu numai în calea de atac pe care o exercită, ci și în etapele procesuale subsecvente admiterii căii de atac.

Principiul trebuie respectat indiferent dacă rejudecarea fondului o face instanța de apel ori prima instanță, căreia i-a fost trimisă cauza ca efect al desființării hotărârii atacate.

Cum sentința apelată a fost pronunțată cu încălcarea art.296 Cod procedură civilă, se impunea admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței, în sensul stabilirii cuantumului despăgubirilor la suma inițială, sumă la care contestatoarea a achiesat prin nedeclararea vreunei căi de atac.

Judecător,

-

Red.

Tehnored.

08.07.2008

Președinte:Georgiana Nanu
Judecători:Georgiana Nanu, Florinița Ciorăscu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Expropriere. Speță. Decizia 137/2008. Curtea de Apel Pitesti