Expropriere. Speță. Decizia 143/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMANIA

CURTEA DE APEL Operator 2928

SECTIA CIVILĂ

DOSAR NR.3858.-

DECIZIA CIVILĂ NR.143/

Ședința publică din 9 iunie 2008

PREȘEDINTE: Marinela Giurgincă

JUDECĂTOR 2: Maria Petria Martinescu

GREFIER: - -

S-a luat în examinare apelul declarat de pârâta împotriva sentinței civile nr.2036/6.12.2007 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul Municipiul C reprezentat de Primar, având ca obiect expropriere.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamantul intimat Municipiul C reprezentat de Primar, consilier juridic, lipsă fiind celelalte părți.

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Procedura legal îndeplinită.

Apelul a fost declarat în termen și timbrat cu suma de 10 lei taxă judiciară de timbru și 3 lei timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin registratura instanței pârâta apelantă a depus concluzii scrise, prin care a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

Nemaifiind alte cereri formulate, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea apelului.

Reprezentantul reclamantului intimat Municipiul C reprezentat de Primar, consilier juridic solicită respingerea apelului și menținerea sentinței primei instanțe ca legală și temeinică, conform întâmpinării depuse la dosar.

Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea apelului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere că procurorul nu a pus concluzii pe fond.

CURTEA

Deliberând asupra apelului de față, constată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului C-S la data de 30.01.2006, sub nr- Municipiul C, prin primar, a chemat în judecată pe pârâta și a cerut exproprierea terenului înscris în CF 2389 C, nr. top. 6626/1- arabil la, în suprafață de 4331 mp.

Reclamanta și-a motivat acțiunea prin aceea că, terenul amintit este proprietatea doamnei, pe acest teren aflându-se Grădinița și Școala Generală nr. 1 din C, care nu sunt evidențiate în CF, dar au fost cuprinse în nr.HG 532/24.07.2002, privind atestarea domeniului public al Mun. C, la rubrica 49.

În cauză nu s-a formulat întâmpinare de către pârâta.

Pentru clarificarea situației juridice a terenului amintit, în decursul anului 2002, între Primăria C, în calitate de reclamant și, în calitate de pârât, s-a desfășurat un proces.

În cadrul acestuia, reclamanta a solicitat instanței constatarea schimbului de terenuri, prin care aceasta a cedat în compensare pentru terenul de sub Școala Generală nr. 1, o altă suprafață de teren înscrisă în 356, nr.top. 337/4- arabil la pârâul, în suprafață de 4000 mp.

În urma încheierii acestui proces, Curtea de Apel Timișoaraa admis recursul formulat de pârâta, dându-i câștig de cauză, astfel aceasta a rămas proprietară, atât pe terenul dat în compensare, care are nr.top. 337/4, cât și pe terenul de sub școală, cu nr.top. 6626/1.

In prezentul dosar încheiat prin decizia civilă nr.246/14.09.2006 Curtea de Apel Timișoaraa desființat cu trimitere spre rejudecare, la instanța de fond, sentința civilă nr.1313/3 mai 2006, pronunțată de Tribunalul C-S, sentință prin care a fost respinsă cererea de expropriere formulată de Municipiul C împotriva pârâtei pentru terenul înscris în CF 2389 nr.top.6626/1, arabil la în suprafață de 4331 mp.

După trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul C- dosarul a fost înregistrat la nr- la data de 18.10.2006 și prin sentința civilă nr.2036/6.12.2007 a fost admisă acțiunea formulată de către Municipiul C, prin reprezentant legal, primar, împotriva pârâtei.

A dispus exproprierea terenului înscris în CF nr. 2388 localității C, nr. top 6626/1, "arabil în ", în suprafață de 4331m.p., proprietatea pârâtei, în favoarea Municipiului

A obligat reclamantul să plătească pârâtei contravaloarea în lei a sumei de 8.662 Euro, la data efectuării plății, în termen de 30 de zile de la data pronunțării prezentei hotărâri.

A dispus transferul dreptului de proprietate asupra terenului supus exproprierii în patrimoniul municipiului C se va produce la data executării obligației de plată a despăgubirilor reprezentând contravaloarea terenului.

Impotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta, care a solicitat schimbarea hotărârii pronunțate de instanța de fond în sensul de a-i fi acordate despăgubiri mai mari pentru terenul expropriat, apreciind că suma de 8662 euro acordată de prima instanță nu reprezintă o despăgubire la prețul zilei pentru acest teren.

In acest sens pârâta apelantă a solicitat și efectuarea unei expertize care să evalueze terenul și să apropie valoarea de expropriere de prețul pieței, pe care pârâta îl prezintă ca fiind între 30.35 euro/mp.

Intimata reclamantă Primăria MCa depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea hotărârii pronunțate de.

Analizând apelul declarat în cauză prin prisma motivelor invocate, precum și prin orice motive de nelegalitate a hotărârii ce a fost pronunțate în cauză, Curtea constată că sentința civilă nr.2036/6.- pronunțată de Tribunalul C-S este lovită de nulitate, deoarece a fost pronunțată cu încălcarea prev.art.23 din legea nr.33/1994, care prevede că soluționarea cererii de expropriere se face cu participarea obligatorie a procurorului.

In speța de față, procurorul nu a participat la ședința de judecată și la nici unul din termenele acordate în cauză, iar la data de 6.12.2007, când cauza a fost soluționată pe fond, reprezentantul Ministerului Publi ce este consemnat ca fiind prezent la dezbateri, dar fără a fi consemnate concluziile acestuia în practicaua sentinței civile nr.2036/2006.

Prin urmare, tribunalul a pronunțat o hotărâre ce este lovită de nulitate, deoarece a fost pronunțată cu încălcarea formelor de procedură, nulitate de este prev.de art.105 alin.2.civ., motiv pentru care în temeiul art.297 pr.civ. urmează a trimite cauza la Tribunalul C- pentru rejudecarea cauzei, cu participarea procurorului la termenele de judecată,m conform art.23 din Legea nr.33/1994 și pentru a avea în vedere și dacă exproprierea pârâtei se face la valoarea reală a terenului din litigiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de pârâta, domiciliată în C, str.-, nr.16, jud.C-S împotriva sentinței civile nr.2036/6.12.2007 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul Municipiul C reprezentat de Primar, cu sediul în C, nr.1, jud.C-

Definitivă.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 9 iunie 2008.

PRESEDINTE, JUDECATOR,

- - - - -

GREFIER

- -

Red./24.06.2008

Dact.GK/4 ex./24.06.2008

Inst.fond.: jud.

Președinte:Marinela Giurgincă
Judecători:Marinela Giurgincă, Maria Petria Martinescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Expropriere. Speță. Decizia 143/2008. Curtea de Apel Timisoara