Expropriere. Speță. Decizia 17/2010. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIE Nr. 17

Ședința publică de la 28 Ianuarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Dan Spânu

JUDECĂTOR 2: Gabriela Ionescu

Grefier: - - -

Ministerul Public reprezentat prin procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA

*****

Pe rol, judecarea apelului declarat de reclamantul STATUL ROMÂN ÎN CALITATE DE PRIN SOCIETATEA NAȚIONALĂ A OLTENIA SA TG.J - SUBUNITATEA M, cu sediul în M,-, județ G, împotriva sentinței nr. 249 de la 16 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul G, cu domiciliul în comuna, sat, județ G, având ca obiect expropriere.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic reprezentând apelantul reclamant STATUL ROMÂN ÎN CALITATE DE PRIN SOCIETATEA NAȚIONALĂ A OLTENIA SA TG.J - SUBUNITATEA M, lipsind intimatul pârât

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;

Consilier juridic a depus la dosarul cauzei împuternicire de reprezentare juridică și concluzii scrise însoțite de înscrisuri în xerocopie, respectiv adresa nr. - emisă de - Subunitatea M adresată Consiliului Local al comunei, Anexa 1, Hotărârea Consiliului Județean G nr. 12/14.02.2006. A învederat că nu are cereri de formulat.

Nemaifiind excepții de invocat, probe de administrat, alte cereri de formulat, curtea, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra apelului.

Consilier juridic reprezentând apelantul reclamant STATUL ROMÂN ÎN CALITATE DE PRIN SOCIETATEA NAȚIONALĂ A OLTENIA SA TG.J - SUBUNITATEA Map us concluzii de admitere a apelului, desființarea sentinței pronunțată de instanța de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Reprezentantul Ministerului Publica pus concluzii de respingere a apelului ca nefondat, susținând că sentința pronunțată de prima instanță este legală și temeinică.

CURTEA:

Asupra apelului civil de față;

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Gorj la data de 27 mai 2009 reclamantul Statul Român, în calitate de expropriator, prin Societatea Națională a Oltenia SA Tg-J - Mas olicitat exproprierea imobilelor deținute de pârâtul G, teren neagricol în suprafață de 1690 mp. respectiv teren categorie pășune și tufăriș în suprafață de 3528. situate în comuna.

În motivarea cererii s-a arătat că prin nr.1678 din 29.11.2006 s-a declarat utilitate publică pentru interes național, Deschiderea și punerea în exploatare a, județul G la o capacitate de 3 000 000 to/lignit/an, iar calitatea de expropriator o are Statul Român, prin Societatea Națională a Oltenia SA Tg-J -

A mai arătat că au fost comunicate cu adresă Consiliului Local al comunei planurile ce cuprind terenurile și construcțiile propuse spre expropriere, numele și prenumele proprietarilor, precum și ofertele de despăgubire în conformitate cu art.12 din Legea 33/1994; că nu s-a formulat notificare în temeiul art.13, însă s-a ajuns la un acord de voință asupra exproprierii și asupra cuantumului despăgubirilor prin convenție încheiată de societate cu pârâtul proprietar.

În susținerea cererii s-a depus copia din 12.12.20006 în care a fost publicat nr.1678 din 29.11.2006, copia Procesului Verbal pentru consemnarea rezultatului cercetării prealabile în vederea declarării utilității publice a lucrării de interes național, copia referatului de necesitate, copia convenției încheiată la data de 25.11.2008, copia listei de despăgubiri conform Hotărârii Consiliului de administrație, copia dovezii de plată a despăgubirilor,copiile adeverinței provizorii nr.4513/.2008 și a procesului verbal din 11.11.2008, eliberate pentru terenurile reconstituite pârâtului în baza Legii nr.18/1991.

Prin sentința civilă 249 din 16 octombrie 2009 Tribunalului Gorjs -a respins acțiunea ce nefondată.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că potrivit art.2 din Legea 33/1994 pot fi expropriate bunurile imobile proprietatea persoanelor fizice sau persoanelor juridice cu sau fără scop lucrativ, precum și cele aflate în proprietatea privată a comunelor, orașelor, municipiilor și județelor.

În speță nu a fost dovedită proprietatea pârâtului asupra terenului ce se solicită a se expropria iar actele eliberate de comisia locală de aplicare a Legii Fondului Funciar depuse la dosar nu fac dovada dreptului de proprietate. S-au invocat și dispozițiile Deciziei în interesul legii nr. I /1997, potrivit căreia dovada dreptului de proprietate pentru terenurile ce intră sub incidența Legii Fondului Funciar se face numai cu titlul de proprietate emis după parcurgerea procedurii prevăzute de lege.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Statul Român, prin Societatea Națională a Oltenia SA Tg-J - M, motivând că reclamanta a făcut demersurile necesare în vederea eliberării titlului de proprietate, iar faptul că acest titlu nu a fost eliberat nu este culpa sa. S-a arătat că dovada proprietății asupra terenurilor în litigiu este făcută cu procese verbale de punere în posesie, adeverințe de proprietate și cadastrală. S-a criticat faptul că prima instanță nu a luat în considerare convenția încheiată între părți potrivit art. 1295 alin. 1 civ. care este valabilă prin simplul acord de voință al părților, iar prețul a fost plătit.

S-a susținut că au fost încălcate prevederile art. 129 civ. și principiul disponibilității pentru că instanța a pus din oficiu în discuție calitatea de proprietar a pârâtului, deși nu a fost contestată de părți.

Apelul nu este fondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente.

Prin decizia nr. I din 1997, pronunțată de instanța supremă în soluționarea recursului în interesul legii, decizie care este obligatorie pentru părți și instanțe, s-a stabilit că în materia terenurilor ce au făcut obiectul constituirii sau reconstituirii dreptului de proprietate potrivit legii fondului funciar, dovada dreptului de proprietate este făcută doar cu titlul de proprietate emis de comisia județeană.

Actele premergătoare titlului, și anume procesul verbal de punere în posesie și adeverința de proprietate, conferă posesorului numai o vocație la eliberarea titlului și dreptul de a se adresa comisiilor de fond funciar, însă nu se poate prevala de aceste acte pentru a susține calitatea de proprietar, adică de titular al unui drept real absolut, opozabil terților.

Legea 33/1994 prevede că exproprierea este o procedură care se desfășoară între expropriator( care, potrivit art. 12 este statul, prin organismele desemnate de Guvern, pentru lucrările de interes național, și județele, municipiile, orașele și comunele, pentru lucrările de interes local) și proprietarul terenului ce urmează a fi expropriat. Art. 2 din lege stabilește că pot fi expropriate bunurile imobile proprietatea persoanelor fizice sau juridice; art. 13 se referă la notificarea propunerilor de expropriere către persoanele fizice sau juridice titulare de drepturi reale, care pot formula întâmpinare în condițiile art. 14; art. 17 reglementează procedura de prezentare a pretențiilor de către proprietari; art. 20 stabilește modalitatea de contestare de către proprietari a propunerilor de despăgubiri; iar art. 22 și urm. din lege reglementează procedura în fața instanței civile, care se desfășoară în contradictoriu cu proprietarii.

Așadar, dovedirea calității de proprietar asupra terenului ce se solicită a se expropria este una din condițiile stabilite prin numeroase texte ale legii 33/1994 ca și condiție de natura exproprierii, instanța având obligația de a verifica îndeplinirea tuturor cerințelor impuse de lege.

În atare condiții, instanța nu încalcă principiul disponibilității atunci când solicită părților să facă toate dovezile cerute de lege, cât timp aceste dovezi se referă la respectarea condițiilor impuse de lege pentru procedura exproprierii.

Susținerea apelantei privind încheierea unui contract valabil de vânzare cumpărare este nefondată. Potrivit art.2 din Titlul X al Legii 247/2005, erenurile cu sau fără construcții, situate în intravilan și extravilan, indiferent de destinația sau de întinderea lor, pot fi înstrăinate și dobândite prin acte juridice între vii, încheiate în formă autentică, sub sancțiunea nulității absolute. Prin urmare, dispozițiile legii speciale privind circulația juridică a terenurilor prevalează asupra dispozițiilor de drept comun din codul civil, convenția încheiată între reclamantă și pârât, chiar finalizată prin plata prețului, având valoarea juridică a unui antecontract de vânzare cumpărare, care nu a dus la transmiterea proprietății.

De altfel, în materia exproprierii, în raport de dispozițiile căreia instanța analizează acțiunea, nu are relevanță transmisiunea proprietății de la expropriat la expropriator, prin act juridic vivos. Reclamanta, ca și creditor al unei obligații de a face și a da, asumată de pârât prin antecontract de vânzare cumpărare, putea să promoveze alt tip de acțiune, pentru valorificarea dreptului rezultat din respectiva convenție, în condițiile art. 5 din Titlul X al legii 247/2005, dacă pârâtul, după de obținea titlul de proprietate, refuza să se prezinte la notar pentru autentificarea vânzării.

Constatând că în mod corect tribunalul a reținut că pârâtul trebuie să aibă calitatea de proprietar al terenului ce urmează fi expropriat și că dovada proprietății nu a fost făcută, dispozițiile legii 33/1994 fiind corect aplicate, apelul urmează a fi respins, potrivit art. 294

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarat de reclamantul STATUL ROMÂN ÎN CALITATE DE PRIN SOCIETATEA NAȚIONALĂ A OLTENIA SA TG.J - SUBUNITATEA M, cu sediul în M,-, județ G, împotriva sentinței nr. 249 de la 16 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul G, cu domiciliul în comuna, sat, județ

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 28 Ianuarie 2010.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red./tehnored. GI

4ex/28-01.2010/ Jud fond

Președinte:Dan Spânu
Judecători:Dan Spânu, Gabriela Ionescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Expropriere. Speță. Decizia 17/2010. Curtea de Apel Craiova