Expropriere. Speță. Decizia 180/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA CIVIL, DE MUNC ȘI ASIGURARI SOCIALE,

PENTRU MINORI ȘI FAMILIE

DOSAR NR-

DECIZIA CIVIL NR. 180/A/2009

Ședința public 3 iunie 2009

Instanța constituit din:

PREȘEDINTE: Traian Dârjan

- -

JUDECTOR:

--- -

GREFIER:

- -

S-a luat în examinare apelul declarat de pârâtul STATUL ROMÂN prin COMPANIA NAȚIONAL DE AUTOSTRZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA împotriva sentinței civile nr. 129 din 3 martie 2009, pronunțat de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe reclamantul, precum și pe PARCHETUL DE PE LÂNG CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect expropriere.

La apelul nominal se prezint reprezentanta reclamantului-initmat. Avocat și reprezentanta Parchetului de pe lâng Curtea de Apel Cluj, procuror, lips fiind reprezentantul pârâtului-apelant.

Procedura de citare este legal îndeplinit.

Apelul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a fcut referatul cauzei, dup care se constat c la data de 11 mai 2009, pârâtul-apelant a depus la dosar prin registratura instanței, o cerere prin care solicit comunicarea tuturor actelor de procedur în B,-, sector 1, la sediul cabinetului avocațial " și Asociații".

La termenul de azi, reprezentanta reclamantului-intimat depune la dosar delegația de reprezentare, chitanța prin care se atest plata onorariului avocațial, concluzii scrise și cu titlu de practic judiciar, copia deciziei civile nr. 135/A din 23 aprilie 2009 pronunțat de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr-, într-o cauz similar.

La întrebarea instanței, reprezentanta reclamantului-intimat arat c doar ulterior pronunțrii deciziei apelate a fost emis de ctre apelant Hotrârea nr. 83 din 17 martie 2009, prin care se revoca Hotrârea nr. 116 din 20 noiembrie 2007 ce a stat la baza promovrii acțiunii pe fond.

Nefiind alte cereri în probațiune de formulat sau excepții de invocat, Curtea declar închis faza probatorie și acord cuvântul asupra apelului.

Reprezentanta reclamantului-intimat solicit admiterea apelului, schimbarea în parte a dispozițiilor sentinței atacate în sensul constatrii c acțiunea promovat de reclamant este lipsit de obiect, menținerea dispozițiilor referitoare la acordarea cheltuielilor de judecat în cuantum de 1900 lei pentu fondul cauzei și obligarea pârâtei-apelante la plata cheltuielilor de judecat în apel, în cuantum de 238 lei, potrivit chitanței depuse la dosar.

Reprezentanta parchetului de pe lâng Curtea de Apel Cluj pune concluzii în sensul admiterii apelului, desfințrii sentinței apelate și rejudecând cauza pe fond s se resping acțiunea reclamantului ca fiind nefondat. Las la aprecierea instanței aspectul referitor la cheltuielile de judecat.

CURTEA

Prin sentința civil nr.129/03.03.2009 a fost respins excepția inadmisibilitții, precum și pe cea a netimbrrii acțiunii. A fost admis excepția lipsei calitții procesuale a pârâtei Comisia Local de Aplicare a Legii nr.198/2004 - Consiliul Local al Comunei cu sediul în comuna. A fost admis acțiunea civil formulat de reclamantul împotriva pârâtului Statul Român prin Compania Național de Autostrzi și Drumuri Naționale din România s-a dispus anularea parțial a Hotrârii nr. 116/20.11.2007, exproprierea integral a parcelei în suprafaț de 3.000. din imobilul situat în localitatea, înscris în titlul de proprietate nr-, tarlaua 41, parcela 120, identificat cadastral cu nr. 1735. Au fost stabilite despgubiri la care este îndreptțit reclamantul pentru parcela de 3.000. în cuantum de 205.500 lei și obligat pârâtul s plteasc reclamantului aceast sum. S-a dispus restituirea în favoarea reclamantului a sumei de 500 lei de ctre Biroul Local de Expertize reprezentând onorariu achitat în favoarea expertului și nedatorat. Statul Român prin Compania Național de Autostrzi și Drumuri Naționale din România a fost obligat s plteasc reclamantului 1.900 lei cheltuieli de judecat.

Pentru a pronunța aceast sentinț tribunalul a reținut c reclamantul nu datoreaz tax judiciar de timbru acțiunea încadrându-se în prevederile art.10 alin.1 din Legea nr.198/2004.

Cu privire la excepția lipsei calitții procesuale pasive a Comisiei pentru aplicarea Legii nr.198/2004 -Consiliul local al comunei acesta este întemeiat, deoarece potrivit dispozițiilor art.12 alin.2 din HG nr.941/2004 statul român, reprezentat expropriator respectiv de Compania Național de Autostrzi și Drumuri Naționale din România are calitate procesual pasiv.

Din expertiza tehnic efectuat în cauz tribunalul a reținut c din parcela de 3000mp aflat în proprietatea reclamantului, diferența neexpropriat de 80mp este inutilizabil având în vedere c pe o lțime de 28,20 ml ar fi o în lungime de 2,84mp, creia nu i se poate da nici o utilitate. Aceasta cu atât mai mult cu cât reclamantului nu mai are nici cale de acces la aceast parcel. Prin urmare având în vedere disp. art. 24. 33/1994 a dispus exproprierea total a parcelei.

Comisia de experți a mai concluzionat c la momentul exproprierii terenul expropriat de 2920mp avea o valoare de 182.000 lei, echivalentul a 52.077 euro, faț de despgubirea acordat de 69.164,4 lei echivalentul a 19.856 euro. În prezent valoarea terenului în cauz este de 201.188 lei pentru cei 2920mp, respectiv de 5.512 lei pentru cei 80mp.

În aceste condiții excepția inadmisibilitții acțiunii nu poate fi admis. Reclamantul nu este în ipoteza invocat prin întâmpinare de pârâtul Statul Român prin CNADNR. Astfel, în cauz s-a stabilit c terenul în litigiu se afl pe amplasamentul aprobat pentru autostrada B-C-, a fost fcut declarația de utilitate public, s-a dispus chiar și exproprierea pentru suprafața de 2920mp. Așa cum am precizat anterior, din probatoriul administrat reiese c în fapt reclamantului i s-a expropriat întregul teren, astfel c despgubirea trebuie raportat la întreaga suprafaț. Întrucât cei 80mp sunt inutilizabili și reclamantul este îndreptțit la despgubire pentru întreaga suprafaț este necesar ca pârâtul s procedeze și la exproprierea de drept a suprafeței de 80mp.

Raportat la considerentele mai sus invocate, în temeiul art.9 din Legea nr.198/2004 și a dispozițiilor art.24-27 din Legea nr.33/1994 tribunalul a admis acțiunea civil formulat de reclamantul a dispus anularea parțial a Hotrârii nr. 116/20.11.2007

În temeiul art.26 din Legea nr.33/1994 a stabilit cuantumul despgubirilor la care este îndreptțit reclamantul pentru parcela de 3.000. la suma de 205.500 lei și a obligat pârâtul la plata acestora.

Întrucât dintr-o eroare de calcul a instanței reclamantul a achitat în favoarea expertului un onorariu mai mare decât C încuviințat de instanț a dispus restituirea în favoarea reclamantului a sumei de 500 lei de ctre Biroul Local de Expertize reprezentând onorariu achitat în favoarea expertului și nedatorat.

În temeiul art.274 Cod de procedur civil pârâtul Statul Român prin Compania Național de Autostrzi și Drumuri Naționale din România fiind partea czut în pretenții a fost obligat s plteasc reclamantului 1.900 lei cheltuieli de judecat, reprezentând 1000 lei onorariu avocațial și 900 lei onorariu expert.

Împotriva acestei sentințe promovat apel în termen legal pârâta Compania Național de Autostrzi și Drumuri Naționale din România SA, solicitând respingerea cererii formulat de reclamant ca fiind lipsit de interes, introdus de o persoan fr calitate procesual activ și lipsit de obiect, iar în subsidiar, s fie respinse cererile reclamantului în principal, ca inadmisibile și în subsidiar, ca neîntemeiate.

În motivarea apelului, pârâta a artat c hotrârea de stabilirea despgubirilor nr. 116/20.11.2007 contestat în prezenta acțiune, a fost revocat de ctre Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 - Consiliul Local, prin hotrârea nr. 83/17.03.2009.

Pârâta a artat c asupra terenului identificat cu nr. cadastral 1735 parte din tarlaua 41, parcela 120 în suprafaț de 2920 mp, nu a fost transferat dreptul de proprietate în favoarea Statului Român, anterior emiterii hotrârii de revocare nr. 83/17.03.2009 și, în consecinț, hotrârea de stabilirea despgubirii nr. 116/20.11.2007 nu a produs efecte juridice.

Prin urmare, dreptul reclamantului la despgubiri nu exist și în consecinț, s-a solicitat respingerea acțiunii ca lipsit de interes, precum și ca fiind introdus de o persoan fr calitate procesual activ, întrucât nu este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecții, deoarece terenul nu a fost expropriat și, în consecinț, nu are dreptul la despgubiri.

S- invocat lipsa de obiect a cererii reclamantului, ca urmare revocrii hotrârii de stabilire a despgubirilor. hotrârea de stabilirea despgubirilor, nu se poate contesta și nici majora cuantumul acestora și, în consecinț, cererea reclamantului este fr obiect.

În ipoteza în care s-ar respinge aceste excepții, pârâta arat c, pe fondul cauzei nu se poate solicita anularea hotrârii comisiei, deoarece aceasta este un act unilateral, care poate fi revocat pentru motive temeinice. În opinia apelantei nu exist posibilitatea constatrii nulitții relative, deoarece aceast sancțiune nu a fost prevzut de legiuitor.

În al doilea rând se arat c nu s-a declanșat procedura de expropriere, iar terenul reclamantului fost cuprins în zona ce urmeaz a fi declarat de utilitate public, îns aceasta nu-i confer proprietarului dreptul de solicita exproprierea în totalitate terenului, întrucât oportunitatea lurii msurii de expropriere aparține exclusiv expropriatorului, Statul Român.

În ce privește modalitatea de stabilire cuantumului despgubirilor, pârâta apreciaz c stabilirea despgubirilor trebuia fcut la data exproprierii și nu la momentul efecturii raportului de expertiz.

Prin concluzii scrise reclamantul intimat a solicitat admiterea apelului și schimbarea dispozițiilor sentinței apelate în sensul respingerii acțiunii ca fiind lipsit de obiect și menținerea dispozițiilor vizând cheltuielile de judecat acordate.

Analizând sentința apelat raportat la motivele de apel invocate, curtea va admite în parte apelul pentru urmtoarele considerente:

Prin Hotrârea nr. 116/20.11.2007 pârâtul a stabilit despgubiri în sum de 69.164 lei pentru terenul în suprafaț de 2920 mp. în favoarea reclamantului. Acesta a contestat suma stabilit cu titlu de despgubiri. Ulterior pronunțrii sentinței civile nr. 129/03.03.2009 apelanta a revocat Hotrârea nr. 116/2007 prin Hotrârea nr. 83/17.03.2009.

Hotrârea de emitere a despgubirilor emis de comisie, poate fi revocat pentru motive temeinice, anterior înregistrrii cererii expropriatorului de intabularea dreptului de proprietate, dup cum rezult din dispozițiile art. 6 lit. 3 din HG. 434/2009.

Prin urmare, împrejurarea c pârâta a revocat propria hotrâre de stabilirea despgubirilor și de stabilire a terenului expropriat are ca efect,lipsirea de obiect a cauzei cu care reclamantul a investit instanța.

Pârâta apelant a invocat excepțiile lipsei interesului reclamantului și lipsa calitții procesuale active întrucât hotrârea de stabilirea despgubirilor a fost revocat.

Curtea apreciaz c nu sunt fondate excepțiile invocate în motivele de apel deoarece la data înregistrrii acțiunii-28.01.2008 Hotrârea 116/20.11.2007 nu a fost revocat. Interesul reclamantului de a promova o acțiune trebuie s fie legitim, juridic, nscut și actual raportându-se la momentul înregistrrii acțiunii. La același moment se raporteaz și verificarea calitții procesuale active a reclamantului, care trebuie s fie titularul dreptului afirmat.

În prezenta cauz reclamantul îndeplinea la momentul înregistrrii acțiunii ambele condiții deoarece Hotrârea 116/2007 stabilea despgubiri pentru terenul care urma s fie expropriat și care îi aparținea. Reclamantul fiind persoana expropriat și fiind nemulțumit de cuantumul despgubirilor avea dreptul, potrivit art. 9 /2004 s conteste cuantumul acestora, ceea ce a și fcut prin înregistrarea prezentei acțiuni. Prin urmare curtea constat c excepțiile invocate sunt nefondate, urmând a fi respinse.

Împrejurarea c ulterior pronunțrii sentinței pârâta a revocat hotrârea face ca acțiunea s rmân fr obiect și pentru acest motiv în temeiul art. 296.Pr.Civ. se va admite în parte apelul pârâtei și se va respinge acțiunea reclamantului ca fiind lipsit de obiect.

Motivele de apel în care se critic cuantumul despgubirilor acordate de instanț și suprafața terenului expropriat nu vor mai fi analizate deoarece si acestea au rmas fr obiect ca urmare a revocrii hotrârii contestate.

Pârâta a fost obligat faț de reclamant la plata cheltuielilor de judecat, îns aceast dispoziție a sentinței va fi menținut pentru urmtoarele considerente:

Temeiul acordrii cheltuielilor de judecat, prev. de art. 274.Pr.Civ. rezid din culpa procesual a persoanei obligate la plata acestora. Pârâta datorit acțiunilor sale: de a emite o hotrâre de stabilirea despgubirilor și apoi emiterea celei de-a doua, care o revoc pe prima l-a angrenat pe reclamant în acest litigiu ocazionându-i cheltuieli datorate angajrii unui aprtor, efecturii raportului de expertiz, care în lipsa iminentei exproprieri nu ar fi fost fcute de ctre reclamant. Așadar, acesta este motivul pentru care a fost menținut dispoziția tribunalului privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecat la fond.

Apoi declararea apelului de ctre pârât a obligat reclamantul s angajeze un avocat care s-i asigure aprare calificat și în aceast etap procesual, împrejurare care i-a ocazionat de asemenea cheltuieli de judecat.

Curtea apreciaz c pârâta datoreaz cheltuieli de judecat ca urmare a antrenrii rspunderii civile delictuale. Sigur este atributul expropriatorului s revoce o hotrâre de expropriere, anterior solicitrii intabulrii dreptului de proprietate, îns dac prin aceast acțiune( pe care nu a notificat-o expropriatului) produce un prejudiciu, acesta trebuie reparat.

Având în vedere dispozițiile art. 998 cod civil și art. 274.Pr.Civ. apelanta va fi obligat s-i plteasc reclamantului-intimat cheltuieli de judecat în apel în sum de 238 lei, reprezentând onorariu avocațial(29).

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite în parte apelul declarat de pârâta Compania Național de Autostrzi și Drumuri Naționale din România SA împotriva sentinței civile nr. 129 din 3 martie 2009 Tribunalului Cluj, pronunțat în dosar nr-, pe care o schimb în parte în sensul c respinge acțiunea civil formulat de reclamantul împotriva pârâtei Compania Național de Autostrzi și Drumuri Naționale din România SA, ca lipsit de obiect.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Oblig apelanta s-i plteasc reclamantului-intimat cheltuieli de judecat în apel în sum de 238 lei.

Definitiv și executorie.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțat în ședința public din 3 iunie 2009.

PREȘEDINTE JUDECTOR GREFIER

- - - - - - -

Red. dact. GC

5 ex/02.07.2009

Jud.prim instanț:

Președinte:Traian Dârjan
Judecători:Traian Dârjan, Tania Antoaneta Nistor

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Expropriere. Speță. Decizia 180/2009. Curtea de Apel Cluj