Expropriere. Speță. Decizia 1978/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
DOSAR NR-
ÎDECIZIA CIVILĂ NR. 1978/R/2009 | |
Ședința publică din 15 octombrie 2009 | |
Instanța constituită din: | |
PREȘEDINTE: Eugenia Pușașiu | - - |
JUDECĂTORI: Eugenia Pușașiu, Andrea Chiș Ana Ionescu | - - - - |
GREFIER: | - - |
S-a luat în examinare recursul formulată de pârâtul STATUL ROMÂN PRIN COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA B, împotriva sentinței civile nr.383 din 9 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr-, privind și pe intimații reclamanți prin mandatar, prin mandatar, și, toți prin mandatar, precum și pe intimatul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect expropriere.
La apelul nominal, la prima strigare a cauzei se prezintă reprezentantul reclamanților-intimați, și, mandatar - și reprezentantul pârâtului-recurent avocat, lipsă fiind reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj. Cauza este lăsată la a doua strigare pentru a da posibilitatea reprezentantului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj,
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal se prezintă reprezentantul reclamanților-intimați, și, mandatar -, reprezentantul pârâtului-recurent avocat și reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, procuror.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentantul pârâtului-recurent depune la dosar copia unei decizii pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, într-o cauză similară, cu titlu de practică judiciară, solicită în probațiune efectuarea unei adrese către Corpul experților tehnici pentru a comunica dacă coeficientul "N" există în realitate, respectiv dacă formula de lucru ce a fost folosităpentru evaluare este corectă.
Cu privire la cererea în probațiune, mandatarul reclamanților-intimați solicită respingerea acesteia întrucât raportul de expertiză a fost elaborat de o comisie de experți, unul din partea instanței, altul din partea reclamanților și altul din partea pârâtului.
Reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj este de acord cu cererea în probațiune aratând că experții s-au folosit de metoda randamentului economic la evaluarea terenului în loc să folosească metoda valorii de circulație.
Curtea, după deliberare, respinge cererea în probațiune formulată de reprezentantul pârâtului-recurent.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul pârâtului-recurent susține recursul așa cum a fost formulat în scris, solicită admiterea acestuia, solicită în principal casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea unei contraexpertize, iar în subsidiar solicită modificarea sentinței recurate în sensul respingerii cererii reclamanților prin care solicită majorarea cuantumului despăgubirilor.
Reprezentantul reclamanților-intimați mandatar nu poate pune concluzii cu privire la recurs întrucât la întrebarea instanței a declarat că nu are studii juridice.
Reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj pune concluzii în sensul admiterii recursului, casării sentinței atacate cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare în vederea efectuării unui raport de contraexpertiză.
CURTEA
Prin sentința civilă 383/9.06.2009 a Tribunalului Cluj, s-a admis acțiunea reclamanților, și toți prin mandatar împotriva pârâtului Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, fiind obligat pârâtul să achite reclamanților echivalentul în lei la data plății sumei de 21.432 euro cu titlu de despăgubiri pentru terenul în suprafață de 1300 mp arabil extravilan, 38, parcela 30/1 situat în localitatea cu nr.cadastral 2267 expropriat prin Hotărârea nr.28/22.04.2008 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii 198/2004 din cadrul Consiliului local.
Pentru a pronunța această hotărâre, au fost reținute următoarele considerente:
Prin Hotărârea nr.28/22.04.2006, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr.198/2004 - Consiliul local, s-a aprobat acordarea de despăgubiri pentru imobilul expropriat situat în comuna, categoria de folosință arabil extravilan, tarlaua 38, parcela 30/1, în suprafață de 1.300 mp. identificat prin număr cadastral 2268 în sumă de 31.505,76 lei, reprezentând echivalentul a 8840 Euro raportat la cursul de 1 Euro = 3,5640 lei din data de 21.04.2008 (5 - 6 dosar).
Tribunalul în temeiul dispozițiilor art.9 alin.3 din Legea nr.198/2004 coroborat cu art.26, 27 din Legea nr.33/1994 a dispus efectuarea unei expertize tehnice de evaluare a terenului expropriat, în vederea stabilirii valorii de circulație a acestuia.
Din raportul de expertiză efectuat de către comisia de experți formată din domnul expert -, doamna expert și domnul expert, rezultă că valoarea de circulație a imobilului la momentul realizării expertizei este de 91.676 lei, 1 mp. valorând 70,52 lei.
În concluziile acestui raport (122 dosar) se menționează că valoarea de circulație a fost calculată în fișa de calcul din Anexa nr.2 însă, în această anexă deși valoarea rezultată în urma calculelor efectuate este de 91.676, așa cum s-a arătat, s-a trecut din eroare suma de 538,800 lei.
În urma obiecțiunilor formulate de către pârât și încuviințate de către instanță, în privința metodelor folosite de către comisia de experți în determinarea valorii de circulație, aceasta și-a menținut punctul de vedere, situație în care tribunalul a admis acțiunea promovată, obligând pe pârât să achite reclamanților echivalentul în lei la data plății a sumei de 21.432 Euro, cu titlu de despăgubiri pentru terenul litigios.
De menționat că, s-a avut în vedere de către instanță valoarea de circulație la momentul expertizării întrucât, pe parcursul soluționării cauzei art.9 alin.3 din Legea nr.198/2004, care prevedea că"la calcularea cuantumului despăgubirii, experții și instanța de judecată se vor raporta la momentul transferului dreptului de proprietate, în condițiile art.15 din prezenta lege"a fost modificat de pct.3 al art. IV din nr.OUG228/2008, în sensul că"acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art.21 - 27 din Legea nr.33/1994, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii", art.26 alin.2 din acest act normativ statuând că"la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză".
De asemenea, instanța a ținut cont de cursul Euro la momentul realizării raportului de expertiză, respectiv 30.01.2009, care era de 1 Euro = 4,2775 lei, ceea ce presupune un cuantum al despăgubirii de 21.432 lei și nu de 1 Euro = 3,4615 lei din 16.11.2007, cum a stabilit comisia de experți.
În temeiul dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă, fiind în culpă procesuală, a fost obligat pârâtul să achite reclamanților suma de 1.500 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând 200 lei avans achitat domnului expert - (87 dosar), 1.000 lei, diferență onorariu cuvenită aceluiași expert (139 dosar) și 300 lei pentru doamna expert (164 dosar), restul cheltuielilor avansate de către pârât urmând să fie suportate de către acesta.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA solicitând în principal casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare iar în subsidiar modificarea ei în sensul respingerii acțiunii reclamanților.
Criticile aduse hotărârii instanței de fond vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:
Astfel, recurenta susține că instanța de fond prin hotărârea dată a invocat dispozițiile art.1169 civ. 201 pr.civ. și art.129 pr.civ.
În acest sens a invocat faptul că instanța de fond a ignorat susținerile ei, cu privire la modul de efectuare a expertizei, cu atât mai mult cu cât a solicitat încuviințarea unei contraexpertize aceasta fiind în opinia ei unica posibilitate pentru combaterea primei expertize.
Cu privire la raportul de expertiză, recurenta susține existența unor vicii procedurale cu privire la întocmirea lui.
Astfel, se susține că raportul de expertiză a fost întocmit cu încălcarea legii, fiind încălcate dispozițiile art.9 din Legea 198/2004 și art.26 din Legea 33/1994 în condițiile în care despăgubirea nu a fost determinată prin raportare la prețurile înregistrate pe piață ci printr-o metodă tehnică.
Terenul expropriat este situat în extravilanul arabil al localității fiind astfel prin natura sa incompatibil cu orice tip de utilități astfel că experții tehnici punctează în mod greșit criteriul "echipare tehnică utilitară".
Recurenta susține că instanța de fond a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii fiind incidente dispozițiile art.304 pct. 9 pr.civ.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs, a dispozițiilor art.304 pct. 9 pr.civ. și art.3041pr.civ. Curtea de Apel reține următoarele:
În procesul civil, părțile au posibilitatea de a participa în mod activ la desfășurarea judecății atât prin susținerea și dovedirea drepturilor proprii cât și prin dreptul de a combate susținerile părții potrivnice și de a-și exprima poziția față de măsurile pe care instanța le poate dispune.
Aceste drepturi legale ale participanților sunt asigurate prin respectarea unui principiu fundamental al procesului civil, principiul contradictorialității.
Or, pentru asigurarea contradictorialității în procesul civil, instanța are obligația de a pune în discuția părților toate aspectele de fapt și de drept pe baza cărora va soluționa litigiul.
Nerespectarea acestui principiu care asigură implicit și nerespectarea dreptului la apărare încalcă și dreptul părților la un proces echitabil.
Noțiunea de proces echitabil presupune respectarea și aplicarea principiului contradictorialității cât și a dreptului la apărare, iar potrivit art.129 alin.1 pr.civ. judecătorul are îndatorirea să facă respectate atât principiul contradictorialității cât și celelalte principii ale procesului civil.
Raportând cele expuse la situația rezultată din actele de la dosar, instanța reține că recurenta a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză efectuat în cauză.
Răspunsul la aceste obiecțiuni a fost depus la 27 aprilie 2009 între termenele de judecată 24 aprilie 2009 și 2 iunie 2009 (155-160) fără a fi comunicat pârâtei Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România cu atât mai mult cu cât prin scriptul depus la 25.03.2009, fila 141 dos.instanței de fond, a solicitat în temeiul art.212 pr.civ.încuviințarea unei contraexpertize, motivele acestei cereri fiind chiar obiecțiunile formulate la raportul de expertiză.
Or, față de această situație, ce rezultă fără posibilitate de echivoc din actele de la dosar, nefiind comunicat răspunsul la obiecțiuni, iar cererea de efectuare a unei noi expertize nu a fost pusă în discuția părților în virtutea principiului contradictorialității dezbaterilor, instanța apreciază că s-a încălcat dreptul la apărare și la un proces echitabil și prin prisma dispozițiilor art.6 CEDO, motiv pentru care urmează a se admite recursul, a se casa hotărârea cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe care în rejudecare urmează a dispune administrarea probelor necesare pentru aflarea adevărului obiectiv și a raporturilor juridice dintre părți prin prisma dispozițiilor Legii 33/1994.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul STATUL ROMÂN prin COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA împotriva sentinței civile nr.383 din 9 iunie 2009 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Cluj.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 15 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - -
Red.PE/CA
17.11.2009 - 7 ex.
Jud.fond.
Președinte:Eugenia PușașiuJudecători:Eugenia Pușașiu, Andrea Chiș Ana Ionescu