Expropriere. Speță. Decizia 1990/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1990/A/2009
Ședința publică din 15 octombrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Anca Adriana Pop
JUDECĂTORI: Anca Adriana Pop, Carmen Maria Conț
-
GREFIER: -
S-a luat spre examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâta STATUL ROMÂN PRIN COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA, împotriva sentinței civile nr. 289 din 6 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe reclamanții intimați și, precum și pe pârâta intimată COMISIA LEGII NR. 198/2004 COMUNA, având ca obiect expropriere.
Se constată că prin registratura instanței, la data de 12 octombrie 2009, pârâta recurentă Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, a depus la dosarul cauzei - Concluzii scrise.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 8 octombrie 2009, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 289/06.05.2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr-, s-a admis în parte cererea formulată de reclamanții și, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin CNADNR și, în consecință, pârâtul a fost obligat să le plătească reclamanților suma de 35.594 lei cu titlu de despăgubire pentru exproprierea terenului arabil în suprafață de 1747 mp. situat în sat G, comuna, categoria de folosință arabil extravilan, 13, parcela 214, identificat prin nr. cadastral 1026; pârâtul a fost obligat la 1102 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamanților.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței faptul că prin hotărârea nr. 112/17.04.2008, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, reclamanților li s-au stabilit despăgubiri în sumă de 26.904 lei, pentru imobilul expropriat, arătat în dispozitivul sentinței, reclamanții contestând cuantumul acestor despăgubiri în conformitate cu art. 9 din Legea nr. 198/2004, susținând că această sumă se situează cu mult sub prețul la care se vând imobile asemănătoare celui expropriat.
În cauză, s-a dispus efectuarea unei expertize de evaluare de către o comisie de experți, care au concluzionat, în sensul că despăgubirile cuvenite reclamanților pentru imobilul expropriat sunt în sumă de 35.594 lei, acțiunea reclamanților fiind astfel întemeiată, prin prisma art. 9 din Legea nr. 198/2004, coroborat cu art. 25, art. 26 și art. 27 din Legea nr. 33/1994.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta CNADNR, solicitând instanței ca, în temeiul art. 304. proc. civ. să se constate nelegalitatea și netemeinicia sentinței recurate, să se dispună modificarea acesteia, în sensul respingerii acțiunii reclamanților ca nefondată.
În motivarea recursului s-a arătat faptul că prima instanță a încălcat dispozițiile art. 9 alin. 3 și 4 din Legea nr. 198/2004, modificată prin Legea nr. 184/2008, atunci când a stabilit despăgubirile cuvenite reclamanților, experții care au întocmit contraexpertiza, fără nicio motivație, urcând valoarea terenului la 35.594 lei, majorând, practic, valoarea despăgubirii cu 30% față de valoarea stabilită inițial.
S-a mai arătat de către recurentă că la stabilirea valorii de circulație a terenului, comisia de experți a ignorat faptul că terenul este extravilan, având categoria de folosință arabil și că, în urma exproprierii acestei părți din terenul reclamanților, diferența de 4053 mp. rămasă în proprietatea reclamanților crește ca valoare, întrucât va fi situată lângă varianta de ocolire a Clujului.
Experții nu au ținut seama nici de metodele de calcul recomandate de către și, în special, de metoda comparațiilor directe, făcând evaluarea la momentul întocmirii raportului de expertiză, iar nu la momentul transferului dreptului de proprietate.
Recursul este nefondat.
În ceea ce privește starea de fapt, aceasta a fost corect evidențiată de către prima instanță, motiv pentru care nu va fi reiterată în paginile prezentei decizii.
Ceea ce se impune a fi verificat de către instanța de recurs este modul în care instanța de fond a stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamanților pentru terenul expropriat din hotărârea nr. 112/17.04.2008 ( 4, 5, 6 dosar fond), respectiv, dacă, cu ocazia efectuării expertizei de evaluare de către comisia de experți desemnată de către instanța de fond, s-a făcut o corectă evaluare a terenului expropriat prin raportare la recomandările și metodologia, respectiv, la standardele internaționale de evaluare.
Verificându-se considerentele și concluziile raportului de expertiză tehnică-judiciară de evaluare, întocmită de comisia de 3 experți desemnată de către instanța de fond, comisie din care face parte și ing., din partea recurentei ( 87-97 dosar fond), se constată de către C că, la efectuarea evaluării au fost avute în vedere, conform susținerilor celor 3 experți, pe de o parte, Internaționale de Evaluare - Standardul de Verificare a GN 11, precum și Recomandările și Metodologia, experții luând în considerare mai mulți factori pentru cât mai corecta evaluare a imobilului, respectiv inspecția proprietății, riscul evaluării, informațiile utilizate pe piața imobiliară din zonă, cea mai bună utilizare a terenului, înțelegând utilizarea rezonabilă, probabilă și legală a terenului rămas în proprietatea reclamanților după expropriere, metoda comparației directe (pct. I din expertiză), metoda parcelării, metoda reziduală și metoda capitalizării rentei funciare, iar, pe de altă parte, că expertul care reprezenta recurenta la efectuarea expertizei a contribuit efectiv la calculul acestor evaluări, fiind întru-totul de acord cu cele statuate de cei doi experți.
În consecință, se constată de către instanță că motivul de recurs prin care se critică, sub toate aspectele indicate în memoriul de recurs și care au fost anterior reproduse de către C, modul în care comisia de experți a evaluat despăgubirile, este vădit nefondat, urmând să fie înlăturat ca atare.
Nefondate sunt și motivele de recurs privitoare la încălcarea dispozițiilor art. 9 alin. 3 și 4 din Legea nr. 198/2004, respectiv, greșita evaluare a imobilului la data întocmirii raportului de expertiză, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit art. 9 alin. 1 din Legea nr. 198/2004 în forma actualizată, "(1) nemulțumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condițiile art. 5 alin. (4)-(8) și ale art. 6 alin. (2) se poate adresa instanței judecătorești competente în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, respectiv transferul dreptului de proprietate asupra terenului", acțiunea urmând să se judece, în conformitate cu alin. 3 al aceluiași art. 9, potrivit prevederilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.
4 al aceluiași art. 9 prevede că: " (4) excepție de la prevederile <LLNK 12001 10 11 212 21 39>art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, situațiile în care imobilele sunt solicitate pentru expropriere în vederea realizării lucrărilor de utilitate publică privind drumurile. În acest caz, persoanelor îndreptățite li se va atribui de expropriator despăgubirea legală".
Se constată, așadar, de către instanță că alin. 4 al art. 9 se referă la cu totul altceva decât susține recurentul, respectiv, la situațiile de excepție ce se încadrează în textul art. 21 alin. 5 din Legea nr. 10/2001 republicată,text legal care nu își găsește aplicarea în speță.
Art. 21-27 din capitolul IV al Legii nr. 33/1994 reglementează modalitatea de expropriere și stabilirea despăgubirilor, astfel:
"ART. 21: Soluționarea cererilor de expropriere este de competenta tribunalului județean sau a Tribunalului Municipiului B în raza căruia este situat imobilul propus pentru expropriere.
Tribunalul va fi sesizat de expropriator pentru a se pronunța cu privire la expropriere, în cazul în care nu s-a făcut întâmpinare împotriva propunerii de expropriere sau dacă aceasta cale de atac a fost respinsă în condițiile art. 18-20.
ART. 22: Președintele instanței va fixa termen și va dispune citarea proprietarilor sau, a posesorilor, a altor titulari de drepturi reale sau a oricăror alte persoane cunoscute care pot justifica un interes legitim asupra imobilelor propuse a fi expropriate.
ART. 23: Soluționarea cererii de expropriere se face cu participarea obligatorie a procurorului.
Instanța va verifica dacă sunt întrunite toate condițiile cerute de lege pentru expropriere și va stabili cuantumul despăgubirilor și suma cuvenită fiecărei părți din cele menționate la art. 22. Hotărârea este supusă căilor de atac prevăzute de lege.
ART. 24: În cazul în care părțile se învoiesc în fața instanței asupra exproprierii și asupra despăgubirii, aceasta va lua act de învoiala și va pronunța o hotărâre definitivă.
Atunci când părțile sau numai unele dintre acestea se învoiesc doar cu privire la expropriere, dar nu și asupra despăgubirii, instanța va lua act de învoiala și va stabili despăgubirea.
În cazul în care una sau mai multe părți titulare de drepturi asupra imobilelor, deși legal citate, nu s-au prezentat, instanța va putea hotărî în lipsa.
În cazul în care expropriatorul cere exproprierea numai a unei părți de teren sau din construcție, iar proprietarul cere instanței exproprierea totală, instanța va aprecia, în raport cu situația reală, dacă exproprierea în parte este posibila. În caz contrar, va dispune exproprierea totală.
ART. 25: Pentru stabilirea despăgubirilor instanța va constitui o comisie de experți compusa dintr-un expert numit de instanța, unul desemnat de expropriator și un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii.
ART. 26: Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.
La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor tine seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiza, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.
Experții vor defalca despăgubirile cuvenite proprietarului de cele ce se cuvin titularilor de alte drepturi reale.
În cazul exproprierii parțiale, dacă partea de imobil rămasă neexpropriata va dobândi un spor de valoare ca urmare a lucrărilor ce se vor realiza, experții, ținând seama de prevederile alineatului precedent, vor putea propune instanței o eventuala reducere numai a daunelor.
ART. 27: Primind rezultatul expertizei, instanța îl va compara cu oferta și cu pretențiile formulate de părți și va hotărî.
Despăgubirea acordată de către instanța nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată".
Din textul art. 26 rezultă faptul că, calcularea despăgubirilor se va face luându-se în considerare valoarea imobilului la data efectuării raportului de expertiză.
Pe cale de consecință, Curtea urmează să respingă ca nefondat și motivul de recurs prin care s-a criticat momentul la care a fost făcută evaluarea, respectiv momentul întocmirii raportului de expertiză.
Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor mai sus expuseși a prevederilor art. 3041și art. 304 pct. 9. proc. civ. Curtea urmează să respingă ca nefondat prezentul recurs.
În temeiul art. 274. proc. civ. recurenta va fi obligată să plătească reclamanților intimați suma de 1190 lei cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariu avocațial justificat prin chitanța de plată nr. 112/25.08.2009 ( 20-21).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul STATUL ROMÂN PRIN COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA, împotriva sentinței civile nr. 289 din 6 mai 2009 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-.
Obligă pe numita recurentă să plătească intimaților ȘI suma de 1190 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 15 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Anca Adriana Pop, Carmen Maria Conț
--- - --- - -
GREFIER
-
Red./dact.MM
9ex./15.10.2009
Președinte:Anca Adriana PopJudecători:Anca Adriana Pop, Carmen Maria Conț