Expropriere. Speță. Decizia 20/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 20/
Ședința publică din 06 Februarie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Lică Togan JUDECĂTOR 2: Maria Ploscă
Judecător: - -
Grefier: - -
Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat de procuror -.
S-au luat în examinare, pentru soluționare, apelurile civile declarate de reclamantul, domiciliat în Pitești,-, județul A și de pârâta COMPANIA NATIONALA DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA, cu sediul în B,-, sector 1, împotriva sentinței civile nr.237 din data de 02 noiembrie 2006, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimată fiind pârâta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI PITEȘTI, cu sediul în Pitești,-, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: apelantul-reclamant, asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.32/2007, emisă de Baroul A-cabinet individual și consilier juridic, pentru intimata-pârâtă Primăria Municipiului Pitești, lipsind apelanta-pârâtă Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România
Procedura este legal îndeplinită.
Apelurile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței că la dosarul cauzei s-a depus, prin serviciul de registratură, punctul de vedere al domnului expert, cu privire la expertiza efectuată de expert. De asemenea, se arată că expertiza a fost semnată și de domnul expert.
Părțile prezente și reprezentantul Ministerului Public, având pe rând cuvântul, arată că nu mai ai cereri de formulat în cauză.
Curtea constată apelurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestora.
Avocat, pentru apelantul-reclamant, solicită admiterea apelului, așa cum a fost formulat și modificarea hotărârii de expropriere sub aspectul cuantumului despăgubirilor reținut în raportul de expertiză, cu cheltuieli de judecată. În ceea ce privește apelul pârâte, solicită să se constate că este tardiv.
Consilier juridic, pentru intimata-pârâtă Primăria Municipiului Pitești, lasă la aprecierea instanței modul de soluționare a apelurilor.
Reprezentantul Ministerului Public, procuror --, arată că apelul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale nu este declarat în termenul legal, urmând a se constata că este tardiv. Pune concluzii de admitere a apelului reclamantului, având în vedere că valoarea despăgubirilor este mai mare și solicită modificarea în parte sentinței, în sensul obligării la despăgubiri în cuantumul reținut în raportul de expertiză.
CURTEA:
Asupra apelurilor civile de față:
La data de 03.03.2005, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Primăria Municipiului Pitești și Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să anuleze Hotărârea nr.19/21.12.2004 emisă de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului - Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, Comisia pentru aplicarea Legii nr.198/2004 și să stabilească despăgubirea ce trebuie acordată la suma de 600.000.000 lei.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că ajutorul financiar acordat de expropriator este de 11 USD/mp. însă se constată că suma acordată este mult mai mică, de circa 6,9 USD/mp. de asemenea că suprafața expropriată este potrivit documentației cadastrale de 896,37 și nu de 885 așa cum s-a menționat în Hotărârea nr.19/2000.
În urma probatoriului administrat în cauză, Tribunalul Argeș, prin sentința civilă nr.152/26.10.2005 a anulat Hotărârea nr.19/2004, în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor ce se cuvin reclamantului.
Împotriva sentinței civile sus menționate a declarat apel Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie sub aspectul că judecata contestației s-a făcut într-un complet neconstituit în forma prevăzută de lege.
Prin decizia civilă nr.68/A/21 aprilie 2006, Curtea de APEL PITEȘTIa admis apelul pârâtei, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond, reținând în motivare că, potrivit art.23 din Legea nr.33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, soluționarea cererilor privind litigiile în legătură cu aceste măsuri se face cu participarea obligatorie a procurorului. S-a arătat că legiuitorul nu a făcut distincție în raport cu obiectul cererii de expropriere, după cum acesta privește contestarea măsurii exproprierii sau despăgubirilor acordate și a folosit noțiunea generală de cereri de expropriere pentru utilitate publică.
Rejudecând cauza, Tribunalul Argeș, prin sentința civilă nr.237/02.11.2006, a admis în parte contestația, a anulat Hotărârea nr.19/21.11.2004 a B și a dispus acordarea despăgubirilor ce se cuvin contestatorului pentru imobilul expropriat în cuantum de 46.020 lei RON.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Prin Hotărârea nr.19/2004 emisă de SA s-a dispus exproprierea suprafeței de 885 teren proprietatea reclamantului pentru realizarea unui obiectiv de interes național "Varianta de ocolire a Municipiului Pitești" și s-au aprobat despăgubiri stabilite în raport de prev.art.6 din Legea nr.198/2004, într-un cuantum de 186.931.033 lei (fila 10 dosar).
Potrivit prevederilor art.4 din Legea nr.198/2004, exproprierea se poate face numai după o dreaptă și integrală reparare a prejudiciului suferit de cel expropriat. Pentru a determina valoarea reală a terenului proprietatea reclamantului, teren ce a făcut obiectul exproprierii, tribunalul a încuviințat proba cu expertiza tehnică ce a avut ca obiectiv de a stabili contravaloarea terenului ce a făcut obiectul Legii nr.198/2004, în raport de terenurile din zonă, lucrare întocmită de expertul desemnat de instanță, ing., semnată și de expert consilier care a arătat că la data efectuării expertizei, terenul se vindea cu 20-25 USD/, expertul efectuând calcule în raport de aceste două valori (fila 96 dosar).
Pârâta SA nu a înțeles să participe la efectuarea acestei lucrări, expertul lipsind ca urmare a faptului că pârâta nu și-a îndeplinit obligația de plată a onorariului de expert.
Prin urmare, în raport de probele dosarului și prevederile art.9 din Legea nr.198/2004, precum și art.2 din Legea nr.33/1994, tribunalul a admis în parte contestația, a anulat Hotărârea nr.19/21.12.2004 a SA și a dispus acordarea despăgubirilor ce se cuvin contestatorului pentru imobilul expropriat în cuantum de 46.020.lei RON.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel pârâta și reclamantul.
Prin apelul său, înregistrat sub nr.162/03.01.2007 la Tribunalul Argeș, pârâta a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie arătând, în esență, că acel cuantum al despăgubirilor stabilite doar de către expertul numit de către instanță este mult prea mare față de valoarea reală a terenului, iar despăgubirile stabilite inițial de către pârâtă sunt corecte și au la bază reglementările legale în materie.
S-a mai arătat că nu se putea anula Hotărârea nr.19/21.12.2004 în tot, ci doar în ceea ce privește despăgubirile acordate.
Prin apelul său, înregistrat la nr.14547/21.12.2006, reclamantul a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie arătând, în esență, că expertiza trebuia efectuată de o comisie formată din trei experți, astfel că în rejudecarea apelului trebuia să se dispună refacerea expertizei potrivit legii, ceea ce nu s-a întâmplat.
S-a arătat că, alături de dispozițiile art.25 din Legea nr.33/1994 privind comisia de experți s-au încălcat și dispozițiile art.26 din aceeași lege, deoarece terenul expropriat a fost subevaluat, situație în care trebuie refăcută expertiza în apel.
S-a mai arătat că instanța de fond nu a acordat toate cheltuielile de judecată solicitate.
În apel, instanța a încuviințat proba cu o nouă expertiză solicitată de reclamant, dispunând ca o comisie de trei experți, constituită potrivit art.25 și 26 din Legea nr.33/1994, să răspundă la obiectivele stabilite de către instanță și să stabilească prețul de circulație al terenului la data efectuării expertizei tehnice.
Din examinarea celor două apeluri formulate în cauză, raportat la actele și probele dosarului, rezultă că apelul formulat de către pârâtă este tardiv, iar apelul formulat de către reclamant este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Apelul formulat de către pârâtă, înregistrat la Tribunalul Argeș sub nr.162/03.01.2007, a fost formulat la data de 28.12.2006, data poștei, astfel cum rezultă din plicul aflat la fila 39 din dosar.
Numai că, potrivit dovezii de comunicare aflată la fila 33 din dosarul tribunalului, pârâtei i-a fost comunicată sentința la data de 04.12.2006, iar potrivit termenului prevăzut de art.284 Cod procedură civilă, apelul putea fi formulat legal doar până la data de 20.12.2006.
Ca atare, apelul formulat de către pârâtă la data de 28.12.2006 este tardiv.
Apelul formulat de către reclamant este fondat pentru că, pe de o parte, la fond expertiza tehnică nu a fost efectuată de către o comisie de trei experți, potrivit art.25 din Legea nr.33/1994, iar pe de altă parte, despăgubirile nu au fost calculate potrivit art.26 din aceeași lege.
În ceea ce privește comisia de experți, în apel aceasta a fost formată de către un expert numit de instanță, unul desemnat de către expropriator, respectiv pârâtă și unul de către persoana supusă exproprierii, respectiv reclamantul.
Expertul desemnat de către reclamant a semnat raportul de expertiză aflat la filele 142-145 din dosar, iar expertul desemnat de către expropriator a arătat prin punctul său de vedere, aflat în scris la fila 171 din dosar, că își însușește, în totalitate, valoarea terenului stabilită prin raportul de expertiză tehnică.
Potrivit raportului de expertiză tehnică, necontestat în cauză, valoarea terenului de 885, expropriat de la reclamant, este de 54.808 Euro, respectiv 191.680 lei, la data efectuării expertizei, avându-se în vedere valoarea de 61,93 Euro/ teren.
În consecință, Curtea, în baza art.296 Cod procedură civilă, va admite apelul reclamantului și va schimba în parte sentința, în sensul că va stabili valoarea despăgubirilor la suma de 191.680 lei RON, menținând în rest sentința.
Totodată, în baza art.284 Cod procedură civilă, apelul formulat de către pârâtă va fi respins ca tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de reclamantul, domiciliat în Pitești,-, județul A, împotriva sentinței civile nr.237 din 02.1.2006, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosar nr-, intimate fiind pârâtele PRIMĂRIA MUNICIPIULUI PITEȘTI, cu sediul în Pitești,-, județul A și COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA, cu sediul în B,-, sector 1.
Schimbă în parte sentința, în sensul că stabilește valoarea despăgubirilor la suma de 191.680 lei RON. Menține în rest sentința.
Respinge ca tardiv formulat apelul declarat de pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA, împotriva sentinței civile nr.237 din 02.1.2006, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosar nr-.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06 februarie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
, Pl.
Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.7/07.02.2008.
Jud.fond:.
Președinte:Lică ToganJudecători:Lică Togan, Maria Ploscă