Expropriere. Speță. Încheierea /2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 20 octombrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Silvia Pană
JUDECĂTOR 2: Antonela Cătălina Brătuianu
JUDECĂTOR 3: Melania
GREFIER -
Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI.
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta - reclamantă - SRL împotriva încheierii din data de 16.01.2009, pronunțată de Tribunalul București, Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârât STATUL ROMÂN PRIN COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA SA.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta - reclamantă - SRL, reprezentată de avocat -, fără delegație la dosar și intimatul - pârât STATUL ROMÂN PRIN COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA SA, reprezentat de avocat fără delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recurenta - reclamantă nu a depus timbru judiciar și nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, deși a fost citată cu mențiunea de a-și îndeplini această obligație, iar intimata - pârâtă a fost citată cu copia motivelor de recurs. Se mai arată că la data de 15.09.2009 recurenta - reclamantă a depus cerere prin care solicită scutirea de la plata taxei judiciare de timbru.
Reprezentantul recurentei - reclamante solicită scutirea părții pe care o reprezintă de la plata taxei de timbru, în raport de dispozițiile art.10 din Legea nr. 198/2004, întrucât este un litigiu legat de expropriere.
Reprezentantul Parchetului arată că conform art.10 din Legea nr. 198/2004, cererile privind contestațiile la Legea exproprierii sunt scutite de plata taxelor de timbru și solicită admiterea cererii formulată de recurenta - reclamantă.
Curtea deliberând, constată că sunt întrunite dispozițiile art.15 lit.d din legea nr. 146/1997 raportat la dispozițiile art. 10 din Legea nr. 198/2004, cererea fiind scutită de la plata taxei judiciare de timbru.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de recurs.
Reprezentantul recurentei - reclamante solicită admiterea recursului, casarea încheierii din data de 16.01.2009, pronunțată de Tribunalul București, Secția a V-a Civilă și trimiterea cauzei pentru continuarea judecății. Cu cheltuieli de judecată. Depune practică judiciară. Totodată, solicită amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise.
De asemenea, precizează că la termenul de judecată din 16.01.2009, deși a afirmat în ședință publică dorința de a continua judecata cauzei, instanța de fond a reținut renunțarea la judecată.
Se prezintă reprezentantul intimatului - pârât STATUL ROMÂN PRIN COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA SA, care solicită respingerea recursului și menținerea încheierii din data de 16.01.2009, pronunțată de Tribunalul București, Secția a V-a Civilă, ca fiind legală și temeinică. Continuând, arată că declarația prin care recurenta - reclamantă arăta că renunță la judecată, a fost dată în fața notarului public.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului și menținerea încheierii din data de 16.01.2009, pronunțată de Tribunalul București, Secția a V-a Civilă, ca fiind legală și temeinică. Continuând, arată că în raport de declarația dată în fața notarului la data de 15.12.2008, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.246 Cod procedură civilă și având în vedere caracterul irevocabil al acestei declarații, solicită respingerea recursului ca nefondat.
Curtea dispune închiderea dezbaterilor și reține în pronunțare cerea de recurs.
CURTEA,
Pentru a da posibilitatea depunerii de concluzii scrise, față de dispozițiile art. 156 alin.2 Cod procedură civilă, urmează să dispună amânarea pronunțării asupra cererii de recurs.
DISPUNE:
Amână pronunțarea asupra cererii de recurs la data de 27.10.2009.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
-
GREFIER
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 437R
Ședința publică de la 27 octombrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - - -
JUDECĂTOR - - - -
JUDECĂTOR - -
GREFIER -
Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI.
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta - reclamantă - SRL împotriva încheierii din data de 16.01.2009, pronunțată de Tribunalul București, Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârât STATUL ROMÂN PRIN COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA SA.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 20.10.2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, pentru a da posibilitatea depunerii de concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 27.10.2009 când, în aceeași compunere, a dat următoarea decizie:
CURTEA,
Prin incheierea de sedinta pronuntata la 16.01.2009 de Tribunalul B la 16.01.2009 instanta de fond luat act, in temeiul prevederilor art. 246.pr.civila de renuntarea la judecata a reclamantei.
Pentru a pronunta aceasta instanta de fond a retinut ca prin declarația autentificată sub nr. 11/05.01.2009, BNP &, reclamanta - SRL a arătat că este de acord cu cuantumul despăgubirii stabilite la valoarea de 28 euro/mp, conform hotărârilor de stabilire a despăgubiri lor, emise în baza legii nr. 198/2004, a HG 681/2007 și a HG 428/2008, acordate pentru exproprierea terenurilor proprietatea sa, aflate în intravilanul localității, jud. I, arătand totodata că renunță la judecată în dosarele având ca obiect stabilirea cuantumului despăgubirilor arătate în tabelul cuprins în declarație, la poziția 14 din acest tabel aflându-se și dosarul de față (-).
S-a mai retinut ca din cuprinsul adresei nr. 4733 din 09.01.2009 a Agenției CEC, rezultă că sumele reprezentând despăgubirile pentru exproprierea suprafeței de teren proprietatea reclamantei au fost transferate în conturile acesteia.
Prin declarația autentificată sub nr. 27 din 07.01.2009 BNP &, reclamanta a arătat că nu renunță la judecată în dosarele indicate în declarația nr. 11 din 05.01.2009, tribunalul apreciind ca nefondate sustinerile reclamantei cat priveste nulitatea primei declaratii de renuntare la judecata
In acest sens s-a retinut ca nulitatea este sancțiunea care intervine atunci când la încheierea actului juridic nu s-au respectat condițiile sale de validitate, de fond și de formă, iar declarația dată de reprezentantul societății îndeplinește condițiile de validitate prevăzute de art. 8 alin. 1 din Legea 184/2008, precum și condițiile generale de validitate ale actului juridic unilateral. De asemenea viciul de consimțământ al violenței nu a fost probat în nici un fel, iar potrivit art. 1169 cod civil sarcina probei oare cel care face o afirmație în fața instanței.
În ceea ce privește revocarea acestei declarații, Tribunalul a reținut că unul din principiile ce guvernează efectele actului juridic unilateral este principiul irevocabilității. Acest principiu constă în faptul că actului unilateral nu i se poate pune capăt prin manifestarea de voință în sens contrar din partea autorului actului, decât în cazurile expres prevăzute de lege.
Principiul irevocabilității actului juridic asigură și siguranța și stabilitatea circuitului civil.
Față de aceste considerente Tribunalul a apreciat că reclamanta nu mai poate reveni asupra declarației de acceptare, în condițiile în care aceasta a fost făcută cu respectarea cerințelor prevăzute de lege pentru validitatea sa.
Pe de altă parte, potrivit art. 246 alin. 2, prin încheiere, "se constată" renunțarea la judecată, legiuitorul neconferind actului procedural al instanței un caracter constitutiv, de vreme ce nu prevede că renunțarea "se dispune " prin încheiere.
Impotriva acestei hotarari a declarat recurs reclamanta, criticand incheierea pronuntata pentru urmatoarele motive:
1. În fapt, recurenta a fost expropriată de o suprafață de 1.371,40 mp prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 36/29.10.2007. Întrucât despăgubirea s-a stabilit unilateral, iar partea nu a intrat în posesia despăgubirii, fie ea și parțială, aceasta considerat că despăgubirea nu este dreaptă și nici prealabilă, în condițiile arătate în art. 44 alin. 3 din Constituția României și a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Arata recurenta ca, expropriatorul, în mod greșit a consemnat despăgubirea parțială la CEC, în loc să facă plata acesteia direct către reclamanta, deși aceasta a formulat o cerere în acest sens, cerere ce poartă nr. -55/23.08.2007. Astfel, expropriatorul trebuia să ii plătească în termen de 5 zile, dar nu mai târziu de 15 zile de la data hotărârii de expropriere respectiv să efectueze prin transfer bancar sau în numerar plata către expropriat, în temeiul art. 8 din legea 198/2004 nemodificată, în vigoare la data hotărârii de stabilire a despăgubirilor și la data consemnării. Deși hotărârea de stabilire a despăgubirilor a fost emisă pe 29.10.2007, consemnarea banilor la CEC s-a făcut pe 06.12.2009 la mai mult de o lună.
Pentru aceste motive recurenta si-a exercitat drepturile procesuale în concordanța cu dispozițiile legii 198/2004 și a promovat o acțiune prin care instanța de fond, respectiv Tribunalul București, urma să stabilească valoarea corectă a despăgubirilor, în baza unei expertize evaluatorii, care să țină seama de toate criteriile impuse de lege.
Consemnarea valorii minime acordate de stat, pe care reclamanta a considerat-o întotdeauna o despăgubire parțială, nu poate valora despăgubire prealabilă întrucât aceasta fost lipsita de folosința banilor, motiv pentru care a considerat această operațiune ca abuzivă. Pentru acest motiv și pe fondul efectelor crizei economice, coroborate cu o acuta nevoie de numerar recurenta a început demersuri pentru eliberarea sumelor consemnate.
2. Se arata ca recurenta nu a depus vreo cerere de renunțare la judecată în fața instanței, printr-un reprezentant autorizat.
Întrucât renunțarea la judecată este un act procesual, se apreciaza ca trebuie îndeplinit cu respectarea condițiilor de forma și de fond prevăzute de procedura civilă. Renunțarea la judecată, așa cum este arătată în art. 246 pr. civ. presupune că renunțarea să fie făcuta de către reclamant:
- verbal în ședință sau
- prin cerere scrisă.
Arata recurenta că enumerarea situațiilor arătate mai sus este restrictivă, iar aceasta nu se încadreaza în niciuna dintre situații. Din nici un document depus de reprezentanții la dosarul cauzei nu reiese că s-ar fi formulat o cerere de renunțare la judecată.
3. Declarația nr. 11/05.01.2009 este lipsită de efecte juridice în legătură cu litigiul în curs.
În ceea ce privește declarația autentificată sub nr. 11 din 05.01.2009, aceasta nu poate avea valoarea juridică a unei cereri de renunțare la judecată. Așa cum investirea instanței se face prin cerere, iar nu printr-o declarație notarială, la fel dezinvestirea acesteia se face tot printr-o cerere (verbală sau scrisă), astfel cum prevede expres art. 246 alin. 1.pr.civ. Dacă dezinvestirea instanței s-ar putea efectua printr-o simplă declarație făcută în fața notarului sau în fața oricărei altei instituții ori persoane, ar trebui să conchidem că și investirea instanței s-ar putea face, la fel de simplu, printr-o declarație notarială, pe care eventual ar putea să o depună la registratura instanței orice persoană care ar avea un interes, de orice natura. Ceea ce este, desigur, absurd. Legea de procedură civilă a reglementat expres cererea, ca modalitate de exprimare a voinței părții, în sensul investirii sau dezinvestirii instanței, prin renunțarea la judecată. Orice altă modalitatea tehnică este neavenită, fiind lovită de nulitate absolută pentru lipsa formelor legale.
În plus, dacă o declarație notarială ar fi suficientă pentru a produce dezinvestirea instanței, ar însemna ca orice fel de declarație sau pur și simplu afirmație, făcută în fața oricărei persoane ar putea produce aceleași efecte juridice. Cu alte cuvinte, pârâtul ar putea să aducă un martor, care ar putea să declare că reclamantul ar fi afirmat, într-un context anume, că renunță la judecată. Dacă admitem că declarația notarială dezinvestește instanța, întrucât e făcută în scris, va trebui să admitem că și afirmația, făcută în orice context, produce același efect, întrucât este verbala (art. 246 alin. 1.pr.civ. permite cerere scrisa sau verbală). Or, apreciem ca o astfel de situație este flagrant contrară legii.
Declarația autentificată sub nr. 11/05.01.2009 de către și este lipsită de eficacitate întrucât a fost revocată în mod legal, revocarea unui asemenea act nefiind interzisă de nici un text legal. a contraria nefiind interzisă revocarea, este permisă și, deci, o atare revocare este perfect valabilă, având ca efect lipsirea de eficacitate a declarației de renunțare. Întrucât a fost revocată înainte de a produce efecte procesuale, declarația nu poate constitui temei pentru ca instanța să "ia act de renunțarea la judecată" în condițiile în care ne-am exprimat în mod constant, atât în cererile noastre scrise cât și în ședința publică poziția referitoare la dorința de a continua judecata.
Mai mult, în condițiile în care recurenta si-a manifestat în ședința publică voința de a continua judecarea procesului, instanța de fond era obligată să țină seama și de prevederile art. 451pr. civ. În mod evident, o atare cerere de renunțare, care a fost revocată și care este afectată și de violenta, viciu de consimțământ, nu este în interesul recurentei
4. Instanța de fond nu și-a întemeiat decizia în drept
În baza principiuluiubi lex non distinquit, nec nos distinquere debemusse solicita instanței de recurs să constate că instanța de fond nu și-a întemeiat în drept decizia. Motivarea instanței de fond folosește doar anumite opinii din doctrina juridică, fără însă a arăta temeiul legal al hotărârii sale. Au fost selectate de instanță doar unele opinii doctrinare care susțin concluzia instanței fără a se face o trecere în revistă a argumentelor contrare și a arata de ce a fost aleasă o opinie în detrimentul celeilalte. Din punctul nostru de vedere specificitatea irevocabilității actului juridic unilateral, la care face referire instanța de fond, este o creație a doctrinei, neputând fi, deci, izvor de drept.
Mai mult, declarația din data de 05.01.2009 și autentificată sub nr. 11 de către și conform solicitărilor reprezentanților expropriatorului este un act anulabil, ca fiind lovit de nulitate relativă, întrucât consimțământul nostru a fost vidat prin violență. Acest fapt reiese din succesiunea actelor, toate fiind depuse la dosarul de fond.
5. Încheierea din 16.01.2009 a instanței de fond, a fost dată cu încălcarea art. 261 al. 1 pct. 7 pr. civ
Se apreciaza ca acest fapt se constituie în motivul de recurs arătat în art. 304 pct. 5 pr. civ. Astfel, lipsa arătării căii de atac și a termenului în care aceasta poate fi exercitată, este o condiție esențială de formă a hotărârilor judecătorești, inclusiv a încheierilor de ședință, cu atât mai mult cu cât încheierea din 16.01.2009 a avut ca efect respingerea acțiunii principale. Acest fapt se constituie într-o încălcare a dispozițiilor art. 105 al. 2 pr. civ. efectul trebuind să fie, în opinia recurentei, declararea ca nulă a încheierii de ședință din 16.01.2009 a Tribunalului București și trimiterea dosarului către instanța de fond pentru continuarea judecății.
6. are dreptul de a primi o despăgubire justă, care reprezintă valoarea reală a terenurilor expropriate.
Astfel, obiectul acțiunii principale îl reprezintă realizarea dreptului constituțional și fundamental al de a primi o despăgubire justă în schimbul terenurilor expropriate. Discuțiile legate de validitatea unor declarații care au fost făcute într-un cadru extra judiciar nu au relevanta pentru soluționarea acestui dosar.
Întrucât transferul de proprietate se face, în cazul exproprierii, în numele interesului public, fără a avea acordul de voință al expropriatului, prevederile constituționale au stabilit în sarcina statului obligația de a plăti proprietarului o despăgubire justă. Arătăm în acest sens că jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a definit în mod constant coordonatele unei juste despăgubiri în cazul exproprierilor. Conform practicii Curții Europene a Drepturilor Omului se consideră că despăgubirea nu se limitează numai valoarea terenului la data exproprierilor făcute de către stat, ci va include și plata unei compensații constând în valoarea terenului la data la care se efectuează plata, la care se adaugă și valoarea terenului dată de edificarea construcțiilor. Valoarea nu trebuie să depindă de condiții ipotetice, cum ar fi dacă terenul ar fi fost în aceleași condiții ca la data deposedării. În acest sens există decizii în cazurile Italia nr. 31524/1996, 34-36, 30 octombrie 2003 sau și Italia nr. 24638/1994, 40-41, 11 decembrie 2003.
In urma analizei actelor si lucrarilor dosarului, a incheierii recurate, prin prisma motivelor de recurs formulate, Curtea retine urmatoarele:
Prin incheierea recurata instanta de fond a luat act de renuntarea la judecata a reclamantei, fara a intra in cercetarea fondului pricinii, astfel incat Curtea apreciaza criticile de la punctele 1 si 6, ce vizeaza pretentiile banesti ale reclamantei, ca fiind nefondate.
Si critica de la punctul 5, privind lipsa mentiunii caii de atac este nefondata, avand in vedere ca la finele dispozitivului s-a facut mentiunea in sensul ca hotararea este definitiva, rezultand in mod implicit ca nu se poate exercita calea de atac a apelului, ci doar recurs, iar pe de alta parte lipsa mentiunii privind calea de atac ce poate fi exercitata nu atrage nulitatea hotararii, deoarece calea de atac si termenul in care se poate exercita aceasta sunt date de lege si nu de instanta,iar omisiunea ori indicarea lor gresita nu lipsesc partea de dreptul de a exercita calea de atac.
Curtea apreciaza ca declaratia notariala data de reclamanta la 15.12.2008 si autentificata sub nr. 3346, prin care se arata ca este de acord cu despagubirile propuse si ca renunta la judecata in. 41952, precum si in alte cauze similare, nu poate echivala din punct de vedere al efectelor juridice produse cu o renuntare la judecata, intemeiata pe prevederile art. 246.pr.civila, in sensul ca nu este indeplinita conditia principala prevazuta de legiuitor, ca aceasta manifestare de vointa sa fie facuta in cadrul procesual prevazut de lege, adica in fata instantei de judecata, fie printr-o cerere scrisa, fie verbal, in sedinta publica.
Cu alte cuvinte, pentru a se obtine efectul juridic al dezinvestirii instantei de solutionarea pricinii, nu este suficienta depunerea la dosar a declaratiei extrajudiciare de renuntare la judecata, fiind necesar ca partea sa inteleaga sa se foloseasca de acest inscris in fata instantei, respectiv sa-si manifeste in mod expers vointa de a renunta la judecata.
Ori din cuprinsul partii introductive a incheierii de sedinta de la 16.01.2009 rezulta ca reclamanta nu intelege sa se foloseasca de acest inscris, ci contesta valoarea juridica a acestuia, considerand ca printr-o declaratie notariala ulterioara a fost revocata prima declaratie de renuntare la judecata.
Desi acest din urma inscris, fiind un act unilateral, nu va produce efectul juridic al anularii sau revocarii primei declaratii, Curtea apreciaza ca nu poate fi trecuta cu vederea vointa partii, in sensul de a nu se lua act de renuntarea acesteia la judecata prezentei cereri.
Va fi respinsa ca nefondata critica de la punctul 5, privind nemotivarea in drept a incheierii recurate, avand in vedere ca au fost mentionate dispozitiile aplicabile in cauza, respectiv prevederile ART. 246 C.
Pentru aceste considerente, Curtea, in temeiul disp. art 312.pr.civ rap. la art. 304 pct. 9.pr.civ. va admite recursul, va modifica incheierea instantei de fond in sensul ca va respinge cererea de a se lua act de renuntarea la judecata a reclamantei si va trimite cauza pentru continuarea judecatii la aceeasi instanta.
In temeiul disp. art. 274.pr.civila va obliga intimata la plata cheltuielilor de judecata catre recurenta in suma de 1500 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta - reclamantă - SRL împotriva încheierii din data de 16.01.2009, pronunțată de Tribunalul București, Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârât STATUL ROMÂN PRIN COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA SA.
Modifică încheierea din data de 16.01.2009 în sensul că respinge cererea de a se lua act de renunțarea la judecată a reclamantului.
Trimite cauza pentru continuarea judecății la aceeași instanță.
Obligă intimata la plata cheltuielilor de judecată către recurentă în sumă de 1500 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
-
GREFIER
Red. SP
Tehnored. AP
2 ex./ 30.11.2009
Judecător fond - Secția a V-a civilă
Președinte:Silvia PanăJudecători:Silvia Pană, Antonela Cătălina Brătuianu, Melania
