Expropriere. Speță. Încheierea /2010. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

DOSAR NR-

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND

PROPRIETATEA INTELECTUALĂ

ÎNCHEIERE

Ședința publică de la 28 ianuarie 2010

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Georgeta Stegaru

JUDECĂTOR 2: Andreea Vasile

JUDECĂTOR 3: Melania Stanciu

GREFIER - - -

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat de procuror.

Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta - reclamantă - SRL împotriva sentinței civile nr. 93/23.01.2009, pronunțată de Tribunalul București, Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul - pârât STATUL ROMÂN PRIN COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA SUB AUTORITATEA MINISTERULUI TRANSPORTURILOR.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta - reclamantă - SRL, reprezentat de avocat, cu împuternicire avocațială nr. -/10.01.2008, aflată la fila 45 din dosarul de fond, intimatul - pârât STATUL ROMÂN PRIN COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA SUB AUTORITATEA MINISTERULUI TRANSPORTURILOR, reprezentat de avocat, care depune în ședință publică împuternicirea avocațială nr. -/2009.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că prezenta cauză este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și au fost comunicate motivele de recurs către intimatul - pârât.

Curtea pune în discuție calificarea căii de atac căreia îi este supusă hotărârea pronunțată de către Tribunalul București.

Reprezentantul recurentei - reclamante - SRL apreciază că prezenta cale de atac este apelul, în raport de dispozițiile art.2821Cod procedură civilă.

Reprezentantul intimatului - pârât STATUL ROMÂN PRIN COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA SUB AUTORITATEA MINISTERULUI TRANSPORTURILOR solicită calificarea prezentei căi de atac, ca fiind apel, raportat la dispozițiile art.2821Cod procedură civilă și la valoarea obiectului litigiului.

Reprezentantul Ministerului Public arată că în opinia sa prezenta cale de atac este apelul.

CURTEA,

Deliberând, apreciază ca fiind apel calea de atac promovată împotriva sentinței civile nr. 93/23.01.2009, pronunțată de Tribunalul București, Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în raport de valoarea despăgubirilor solicitate, care se situează peste limita de 100.000 lei, prevăzută de disp. art.2821Cod procedură civilă, cauza urmând a fi soluționată de un complet legal constituit, din doi judecători.

DISPUNE:

Califică prezenta cale de atac, ca fiind apel, cauza urmând a fi soluționată în complet legal constituit, din doi judecători.

Pronunțată în ședință publică, azi, 28.01.2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

- -

ROMÂNIA

DOSAR NR-

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND

PROPRIETATEA INTELECTUALĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 27A

Ședința publică de la 28 ianuarie 2010

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - - -

JUDECĂTOR - - -

GREFIER - - -

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat de procuror.

Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de apelanta - reclamantă - SRL împotriva sentinței civile nr. 93 /23.01.2009, pronunțată de Tribunalul București, Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul - pârât STATUL ROMÂN PRIN COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA SUB AUTORITATEA MINISTERULUI TRANSPORTURILOR.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelanta - reclamantă - SRL, reprezentat de avocat, cu împuternicire avocațială nr. - /10.01.2008, aflată la fila 45 din dosarul de fond, intimatul - pârât Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA de sub Autoritatea Ministerului Transporturilor, reprezentat de avocat, care depune în ședință publică împuternicirea avocațială nr. -/2009.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că prezenta cauză a fost calificată ca fiind apel.

Curtea, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat și nici probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de apel.

Reprezentantul apelantei - reclamante - SRL solicită admiterea apelului formulat împotriva sentinței civile nr. 93/23.01.2009, pronunțată de Tribunalul București, Secția a IV-a Civilă, desființarea sentinței apelate și trimiterea dosarului spre rejudecare la prima instanță.

De asemenea, precizează că obiectul cererii a fost de acordare a despăgubirilor și nu a sumelor consemnate și blocate. Continuând, arată că declarația nr. 11/05.01.2009 nu putea produce efecte procesuale, întrucât a fost revocată valabil, prin declarația din 07.01.2009 și de asemenea, este nulă pentru violență. Mai arată că instanța de fond nu a înțeles corect, faptul că prin declarația autentificată sub nr. 3346/15.12.2008 a fost acceptată plata despăgubirilor și nu cuantumul acestora.

Concluzionând, solicită admiterea apelului, cu mențiunea că își rezervă dreptul de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.

Reprezentantul intimatului - pârât STATUL ROMÂN PRIN COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA SUB AUTORITATEA MINISTERULUI TRANSPORTURILOR solicită respingerea apelului formulat împotriva sentinței civile nr. 93/23.01.2009, pronunțată de Tribunalul București, Secția a IV-a Civilă. Totodată, apreciază că acțiunea principală a rămas fără obiect, apelanta - reclamantă nemaiputând continua judecata, întrucât a încasat despăgubirile pentru cele 22 de terenuri. Fără cheltuieli de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței civile nr. 93/23.01.2009, pronunțată de Tribunalul București, Secția a IV-a Civilă, ca fiind legală și temeinică. Apreciază că, în mod corect, instanța a dat eficiență împrejurării că revocarea acceptării nu produce efecte.

Având cuvântul în replică, reprezentantul apelantei - reclamante - SRL arată că sumele au fost consemnate pe numele - SRL. De asemenea, susține că nu pot fi aplicate dispozițiile Legii nr. 184/2008, ci cauza trebuie judecată prin prisma Legii nr. 198/2004, nemodificată.

Reprezentantul intimatului - pârât STATUL ROMÂN PRIN COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA SUB AUTORITATEA MINISTERULUI TRANSPORTURILOR arată că la momentul anului 2008 existau normele de aplicare a Legii nr. 198/2004.

Curtea reține cauza în vederea pronunțării asupra cererii de apel.

CURTEA,

Deliberând asupra apelului civil de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București -secția a IV a Civilă la data de 27.11.2007, sub nr-, reclamanta - SRL a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA de sub Autoritatea Ministerului Transporturilor, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună stabilirea valorii despăgubirii acordate reclamantei ca efect al exproprierii privind terenul de 497,51 mp, situat în localitatea, tarlaua A 605, jud.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a obținut titlul de proprietate asupra imobilului în suprafață de 4 000 mp, situat în localitatea, tarlaua A 605, jud. I, nr. cadastral 477, în baza Actului adițional la Proiectul de al - Sistems SRL, autentificat sub nr. 1709 / 27.06.2007 de BNP, rectificat de același BNP prin încheierile 5903 / 2.07.2007 și 5919/ 3.07.2007.

Prin HG nr. 681/ 28.06.2007 s-a aprobat declanșarea procedurilor de expropriere a reclamantei de o suprafață de 497,51 mp din terenul menționat anterior, pentru suma oferită ca despăgubire de 13 930,28 Euro. Având în vedere că suma propusă pentru despăgubire se situează la aproximativ J din valoarea reală a terenului la data ofertei, apreciază că evaluarea care a stat la baza ofertei a fost greșit întocmită. Se mai arată că reclamanta deține o evaluare efectuată de către CMF SA, membru fondator al Asociației Naționale a din România, evaluarea din care a depus un extras în copie.

Conform raportului de evaluare, valoarea terenului ce formează obiectul prezentului litigiu la data de 31.12.2006 era de 50 Euro/mp. În condițiile evidențiate în raportul de evaluare la punctul 2, privind analiza pieței imobiliare, s-a arătat faptul că piața imobiliară are o de creștere ridicată, iar evoluția valorilor imobiliare este spre creștere.

De asemenea, se arată faptul că prețurile au crescut în ultimele luni ale anului 2006 cu 60-80%, creșterea valorii terenurilor în zonă având în tendință constantă în acest sens. Se menționează faptul că data întocmirii evaluării este 3.04.2007, cu aproape 3 luni înainte de emiterea HG nr. 681/ 28.06.2007, prin care s-a aprobat declanșarea procedurilor de expropriere.

În aceste condiții, la data de 23.08.2007 a depus la Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 o cerere de acordare a despăgubirii, prin care a arătat faptul că nu sunt de acord cu oferta și condițiile exproprierii însemnând acordarea a 28 Euro/mp expropriat. La data de 29.10.2007, a fost emisă Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 23, care le-a fost comunicată la 7.11.2007 și prin care s-a dispus exproprierea lor de terenul sus menționat. Prin aceeași hotărâre, s-a aprobat acordarea prin consemnare a despăgubirii aferente terenului în suprafață de 497,51 mp, despăgubire de 46 677,58 RON, echivalentul a 13 930,28 Euro.

Mai arată că, așa cum a rezultat din administrarea probatoriului, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a stabilit în mod greșit și subevaluat despăgubirea datorată reclamantei pentru terenul de 497,51 mp la suma de 46 677,58 RON, despăgubirea situându-se la aproximativ Ja din valoarea reală a terenului.

Prin sentința civilă nr. 93 / 23.01.2009 pronunțată de Tribunalul București -secția a IV a Civilă în dosar nr-, a fost respinsă excepția lipsei de interes ca neîntemeiată și a fost respinsă acțiunea ca rămasă fără obiect.

În motivarea sentinței, s-a reținut, în ceea ce privește excepția lipsei de interes, că pe de o parte, aceasta privește fondul pricinii, iar pe de altă parte, simpla împrejurare a primirii pe parcursul desfășurării litigiului a unei sume de bani nu lipsește de interes cauza, interesul fiind apreciat în raport de momentul sesizării instanței, dată la care reclamanta justifica un interes material, actual și legitim.

Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că prin declarația autentificată sub nr. 3346 / 15.12.2008 la BNP și, reclamanta a arătat că este de acord cu valoarea de 28 euro/mp stabilită prin hotărârile de acordare a despăgubirilor.

Prin adresa nr. 1352/ 18.12.2008, pârâta, cu referire la această declarație, a solicitat reclamantei ca, pentru a fi deblocate conturile în care au fost depuse sumele cuvenite ca despăgubiri pentru expropriere, reclamanta să facă dovada că renunță atât la judecată, cât și la dreptul pretins.

Drept consecință, prin declarația autentificată sub nr. 11 / 5.01.2009 la BNP și, reclamanta a arătat încă o dată că este de acord cu valoarea de 28 euro/mp, cât și cu precizarea recipisei și a datei de consemnare a acesteia.

Se mai arată că declarația a fost dată ca urmare a solicitării pârâtului și cuprindea inclusiv o declarație de renunțare la judecată și la dreptul pretins, dar numai în ceea ce privește dosarele nr- și -.

Prin declarația autentificată sub nr. 27/ 07.01.2009 la BNP și, reclamanta a arătat că nu este de acord nici nu renunțarea la judecată, nici nu renunțarea la drept și nici nu cuantumul despăgubirilor, înțelegând să revoce declarația anterioară. Întrucât declarația de renunțare la judecată și la dreptul pretins nu privește cauza de față, formată din dosarele nr. 41941 și 41945, tribunalul a arătat că aceste renunțări nu produc efecte juridice în prezenta acțiune.

Tribunalul a reținut că prin două declarații autentice, reclamanta s-a declarat de acord cu întinderea despăgubirilor acordate de către pârâtă. Chiar și în ipoteza în care s-ar lua act de revocarea declarației de acceptare din 7 ianuarie, această revocare face referire expresă numai la declarația nr. 11/ 05.01.2009, în timp ce declarația anterioară autentificată sub nr. 3346 / 15.12.2008 la BNP și produce efecte juridice.

Această concluzie se desprinde și din interpretarea logică și coroborată a celor trei declarații, reclamanta punând la îndoială doar legalitatea celei din 5 ianuarie. Mai mult, și în adresa prin care i se solicită reclamantei să depună dovada renunțării la judecată și la dreptul pretins se referă în mod expres tot la dosarele amintite.

Nu aceeași este însă situația în ceea ce privește înțelegerea părților asupra cuantumului despăgubirilor. Declarația de acceptare a despăgubirilor nr. 3346 /15.12.2008 la BNP și nu numai că nu a fost revocată expres, dar ea a fost confirmată prin declarația autentificată sub nr. 11 / 05.01.2009 la BNP și.

Din conținutul declarației nr. 3346/ 2008, tribunalul a reținut că reclamanta a acceptat și plata sumelor cuvenite și consemnate la CEC pe numele reclamantei, care au fost deja puse la dispoziția acesteia. Având în vedere părțile au soluționat cauza pe cale amiabilă, pe parcursul judecării litigiului, reclamanta acceptând atât cuantumul despăgubirilor cât și plata acestora, acre s-a efectuat efectiv fiind și încasată, tribunalul a apreciat ca fiind întemeiate susținerile pârâtei în sensul că acțiunea a rămas fără obiect.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs la data de 06.11.2009 reclamanta - SRL, solicitând casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii de recurs, se arată că instanța de fond nu și-a întemeiat decizia în drept, motivarea instanței de fond folosind doar diverse argumente și interpretări, fără a arăta însă temeiul legal al hotărârii sale.

Se arată că obiectul prezentei cauze este completarea despăgubirilor și nu sumele consemnate și blocate. Legislația aplicabilă la momentul hotărârii de expropriere este Legea nr. 198/2004 nemodificată și Legea nr. 33/1994, întrucât atât exproprierea, cât și transferul dreptului de proprietate, ca și promovarea cererii introductive au avut loc în 2007, or la acea dată obligația instituită prin art. 8 alin. 1 din Legea nr. 184/2008 nu exista; fiind lipsiți de posesia banilor pe care reclamanta i-a considerat avans al despăgubirii, despăgubirea nu a fost nici prealabilă și nici justă.

Se mai arată că declarația autentificată sub nr. 11/05.01.2009 de BNP și nu putea produce efecte procesuale, deoarece a fost revocată valabil, iar declarația este nulă pentru violența ca viciu de consimțământ. Astfel, este un caz clasic de violență morală exercitată de către stat, care prin legea edictată a preluat forțat imobilele expropriate împotriva voinței proprietarilor; declarația nu exprimă voința liberă a reclamantei, ci a fost dată ca urmare a constrângerii de către expropriator.

Instanța de fond nu a înțeles corect faptul că prin declarația autentificată sub nr. 3346/ 15.12.2008, reclamanta a acceptat plata despăgubirilor parțiale și nu cuantumul acestora, așadar nu se poate interpreta că declarația din 05.01.2009 a fost revocată și nu produce efecte, dar declarația din 15.12.2008 produce efecte.

La termenul din 28.01.2010, Curtea a calificat prezenta cale de atac ca fiind apel, pentru considerentele arătate în cuprinsul încheierii de ședință de la acea dată.

Analizând cauza de față prin prisma motivelor de apel formulate în cauză, precum și a probelor administrate, Curtea reține următoarele:

În fapt, prin cererea de față, reclamanta a solicitat stabilirea despăgubirii care i se cuvine pentru exproprierea terenului de 497,51 mp, nr. cadastral 477 (cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr-) și de 626,68 mp, nr. cadastral 1245 (cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr-), ambele terenuri făcând parte din tarlaua situată în localitatea, jud.

Dosarele au fost reunite prin încheierea de ședință din 27.06.2008, terenurile fiind ambele proprietatea reclamantei.

Prin declarația autentificată sub nr. 3346 / 15.12.2008 la BNP și, reclamanta a arătat că este de acord cu valoarea de 28 euro/mp stabilită prin hotărârile de acordare a despăgubirilor.

În declarație se prevede în mod expres: "declarăm prin prezenta că acceptăm plata sumelor consemnată la CEC pe numele nostru reprezentând contravaloarea despăgubirilor".

Prin adresa nr. 1352/ 18.12.2008, pârâta, cu referire la această declarație, a solicitat reclamantei ca, pentru a fi deblocate conturile în care au fost depuse sumele cuvenite ca despăgubiri pentru expropriere, reclamanta să facă dovada că renunță atât la judecată, cât și la dreptul pretins.

Prin declarația autentificată sub nr. 11 /5.01.2009 la BNP și, reclamanta a arătat încă o dată că este de acord cu valoarea de 28 euro/mp (precizată în mod expres de această dată), cât și cu precizarea recipisei și a datei de consemnare a acesteia. Declarația cuprindea și o renunțare la judecată și la dreptul pretins, dar numai în ceea ce privește dosarele nr- și -.

Prin declarația autentificată sub nr. 27/ 07.01.2009 la BNP și, reclamanta a arătat că nu este de acord nici nu renunțarea la judecată, nici nu renunțarea la drept și nici cu cuantumul despăgubirilor, înțelegând să revoce declarația anterioară nr. 11 din 05.01.2009.

Într-un prim motiv de apel, se arată că instanța de fond nu și-a întemeiat decizia în drept, motivarea instanței de fond folosind doar diverse argumente și interpretări, fără a arăta însă temeiul legal al hotărârii sale.

Curtea reține că neindicarea temeiurilor în drept al unei hotărâri judecătorești în cuprinsul motivării acesteia nu echivalează cu lipsa acestor temeiuri, așa încât această critică formală nu va fi acceptată decât dacă ea corespunde unei lipse pe fondul cauzei, lipsă care nu poate fi constatată decât după analizarea celorlalte motive de apel formulate de apelantă.

Apelanta mai arată că obiectul prezentei cauze este completarea despăgubirilor și nu sumele consemnate și blocate. Legislația aplicabilă la momentul hotărârii de expropriere este Legea nr. 198/2004 nemodificată și Legea nr. 33/1994, întrucât atât exproprierea, cât și transferul dreptului de proprietate, ca și promovarea cererii introductive au avut loc în 2007, or la acea dată obligația instituită prin art. 8 alin. 1 din Legea nr. 184/2008 nu exista; fiind lipsiți de posesia banilor pe care reclamanta i-a considerat avans al despăgubirii, despăgubirea nu a fost nici prealabilă și nici justă.

Curtea reține că acestea reprezintă argumente referitoare la fondul cererii de expropriere, care nu a ajuns să fie soluționat, ca urmare a respingerii acesteia ca lipsită de obiect. Chiar dacă Curtea va reține ca existând un obiect al cererii și va constata astfel că a fost respinsă în mod greșit cererea ca lipsită de obiect, soluția procedurală fiind trimiterea cauzei spre rejudecare, analiza acestor argumente apare ca lipsită de interes.

Într-un al treilea motiv de apel, se arată că declarația autentificată sub nr. 11 /05.01.2009 de BNP și nu putea produce efecte procesuale, deoarece a fost revocată valabil și în plus declarația este nulă pentru violența ca viciu de consimțământ. Astfel, este un caz clasic de violență morală exercitată de către stat, care prin legea edictată a preluat forțat imobilele expropriate împotriva voinței proprietarilor; declarația nu exprimă voința liberă a reclamantei, ci a fost dată ca urmare a constrângerii de către expropriator.

Curtea reține că prin declarația autentificată sub nr. 27/ 07.01.2009 la BNP și, reclamanta a arătat că nu este de acord nici nu renunțarea la judecată, nici nu renunțarea la drept și nici cu cuantumul despăgubirilor, înțelegând să revoce declarația anterioară nr. 11 din 05.01.2009.

Astfel, în mod corect a reținut prima instanță că, întrucât declarația de renunțare la judecată și la dreptul pretins nu privea cauza de față, formată din dosarele nr. 41941 și 41945 ( ci alte două dosare - nr- și -), aceste renunțări nu produc efecte juridice în prezenta acțiune.

Cât privește singurul aspect comun între cele două declarații (nr. 11 și nr. 27), respectiv acceptarea și apoi renunțarea la acceptarea sumei de 28 euro/mp ca și cuantum al despăgubirilor, Curtea constată că prin două declarații succesive ( declarația autentificată sub nr. 3346 / 15.12.2008 la BNP și și declarația autentificată sub nr. 11 /5.01.2009 la BNP și ), reclamanta a arătat că este de acord cu valoarea de 28 euro/mp stabilită prin hotărârile de acordare a despăgubirilor, cât și cu precizarea recipisei și a datei de consemnare a acesteia.

Problema de drept care se ridică este aceea care este valoarea juridică a acestei acceptări, pentru a se putea vedea dacă această acceptare mai putea sau nu să fie revocată, ulterior, prin declarația nr. 27 din 07.01.2009.

Valoarea juridică a acestei acceptări a valorii, față de adresa nr. 1352/ 18.12.2008 emisă de pârâtă, prin care aceasta solicita reclamantei ca, pentru a fi deblocate conturile în care au fost depuse sumele cuvenite ca despăgubiri pentru expropriere, reclamanta să facă dovada că renunță atât la judecată, cât și la dreptul pretins, este aceea de întâlnire a ofertei cu acceptarea și deci formarea unui acord de voință, conform disp. art. 969 din Codul civil.

Astfel calificată, acceptarea nu mai putea fi revocată unilateral, așa cum a încercat de altfel reclamanta să facă prin declarația autentificată sub nr. 27 /7.01.2009 la BNP și.

Cât privește nevalabilitatea declarației de revocare, ca urmare a violenței exercitate de către expropriator, dincolo de aspectul că nu au fost efectuate dovezi în acest sens, nici nu a existat o cerere de constatare în mod formal a nulității declarației autentificate sub nr. 27 /07.01.2009, or actele notariale se bucură de prezumția de valabilitate până la proba contrară.

Într-un ultim motiv de apel, se arată că instanța de fond nu a înțeles corect faptul că prin declarația autentificată sub nr. 3346/ 15.12.2008, reclamanta a acceptat plata despăgubirilor parțiale și nu cuantumul acestora, așadar nu se poate interpreta că declarația din 05.01.2009 a fost revocată și nu produce efecte, dar declarația din 15.12.2008 produce efecte.

Sub acest aspect, Curtea constată că din modul în care a fost redactată declarația din 15.12.2008 ("declarăm prin prezenta că acceptăm plata sumelor consemnată la CEC pe numele nostru reprezentând contravaloarea despăgubirilor") nu reiese sub nicio formă intenția de acceptare a unor despăgubiri cu caracter parțial, ci dimpotrivă, formularea sugerează că se acceptă despăgubirile aferente exproprierii. Or, un act juridic trebuie interpretat avându-se în vedere sensul literal al termenilor folosiți de parte, pentru a se determina voința juridică internă; nu există nici un indiciu în cuprinsul acestei declarații care să sugereze o acceptare condiționată a sumelor oferite, astfel că o astfel de interpretare nu poate fi reținută.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 296 din Codul d e procedură civilă, Curtea va respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul formulat de apelanta-reclamantă - SRL, cu sediul în B,-, sector 1 și cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în B,-, sector 1 în contradictoriu cu intimatul - pârât Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA sub autoritatea Ministerului Transporturilor, cu sediul în B,-, sector 1 împotrivasentinței civile nr. 93 / 23.01.2009 pronunțată de Tribunalul București -secția a IV a Civilă în dosar nr-, ca nefondat.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28.01.2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

- - - -

GREFIER

- -

Red./5. ex

sentința civilă nr.93 / 23.01.2009 pronunțată de Tribunalul București -secția a IV a Civilă în dosar nr-;judecător fond-

Președinte:Georgeta Stegaru
Judecători:Georgeta Stegaru, Andreea Vasile, Melania Stanciu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Expropriere. Speță. Încheierea /2010. Curtea de Apel Bucuresti