Expropriere. Speță. Decizia 30/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
(110/2007)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 30
Ședința publică de la 18 ianuarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Cristina Nica
JUDECĂTOR 2: Mariana Haralambe
GREFIER - - -
***** *****
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - legal reprezentat de procuror.
Pe rol se află pronunțarea asupra apelului declarat de apelantul - pârât STATUL ROMÂN PRIN COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA, împotriva sentinței civile nr. 1792/20.09.2006, pronunțate de Tribunalul Călărași în dosarul nr. 2326/2005, în contradictoriu cu intimații - reclamanți, - -.
are ca obiect expropriere teren.
Dezbaterile orale au avut loc în ședința publică de la 11 ianuarie 2010, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, pentru a da posibilitatea părților să formuleze concluzii scrise și pentru deliberare a amânat pronunțarea la data de 18 ianuarie 2010.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 28 decembrie 2005 pe rolul Tribunalului Călărași sub nr. 2326/C/2005, reclamanții și, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, au solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună:
- anularea parțială a hotărârii nr. 17 din 23 noiembrie 2005 emise de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 - Consiliul Local, județul C, în sensul modificării cuantumului despăgubirilor ce li se cuvin pentru suprafața de 350,71 mp, teren arabil situat în localitatea, tarlaua 22/1/1, parcela 1, de la 350,71 dolari SUA, la valoarea reală a imobilului ce urmează a fi stabilită conform art. 25 din Legea nr. 33/1994 de o comisie de experți, numită de instanță;
- suspendarea transferului dreptului de proprietate asupra imobilului în suprafață de 350,71 mp din proprietatea lor privată în proprietatea publică, pe perioada de la data virării în conturile lor a sumei stabilite prin hotărârea nr. 17/2005, până la data soluționării definitive a litigiului;
- efectuarea calcului despăgubirilor în EURO, nu în dolari USD și să se stabilească termenul înlăuntrul căruia urmează a se face plata către reclamanți;
- obligarea pârâtei la a-i despăgubi nu numai pentru terenul expropriat, ci și pentru cel ocupat efectiv de lucrările de construcții ce se realizează în zonă, teren ce excede suprafeței de 350,71 mp, precum și pentru prejudiciul constând în lipsa de folosință a terenului pe ultimii trei ani, solicitând plata cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 1792 din 20 septembrie 2006, Tribunalul Călărașia admis în parte acțiunea; a respins excepția inadmisibilității formulată de pârâtă privind capătul de cerere al acțiunii reclamanților de anulare a hotărârii nr. 1721 din 23 noiembrie 2005 emise de către Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 - Consiliul Local, județul C; a omologat în parte raportul de expertiză; a anulat hotărârea menționată doar cu privire la art. 2 și numai în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, pe care le-a stabilit la nivelul sumei de 2.444 euro în loc de 350,71 dolari SUA; a obligat pârâta către reclamanți la plata sumei de 267 lei (76 euro) reprezentând contravaloarea nefolosinței terenului expropriat pe anii 2003 - 2004 - 2005; a respins capetele de cerere formulate de reclamanți privind: suspendarea transferului dreptului de proprietate; stabilirea unui termen de plată, despăgubirile referitoare la terenul ocupat ce excede celui expropriat și a obligat pârâta către reclamanți la plata sumei de 900 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, în cauză, terenul reclamanților a fost expropriat pentru construirea Autostrăzii B - C, terenul lor fiind situat în zona comunei, județul Reclamanții nu au contestat exproprierea, ci doar valoarea despăgubirilor acordate.
Contestând valoarea despăgubirilor, reclamanții au formulat și alte capete de cerere, pe care instanța le-a analizat în continuare.
Deși pârâta a ridicat excepția inadmisibilității, ea a fost respinsă și a fost admis capătul de cerere privind anularea hotărârii de stabilire a despăgubirilor, deoarece altfel s-ar ajunge la două titluri ce s-ar contrazice (hotărârea comisiei și hotărârea instanței). Chiar dacă pârâta susține că hotărârea comisiei este un act unilateral ce poate fi doar revocat aplicându-se principiile actului administrativ, aceasta prejudiciază reclamanții și ca atare actul este anulabil.
Anularea va privi doar art. 2 și anume numai cuantumul despăgubirilor.
Cât privește raportul de expertiză, el a fost omologat în parte, tribunalul apreciind că experții numiți în cauză au competența legală, chiar dacă sunt experți agricoli, figurând pe tabelul de experți ai instanțelor. Tribunalul nu a putut numi evaluatori autorizați de Ministerul Agriculturii, deoarece aceștia nu figurează în tabelul precizat, tabel (nomenclator) în care nu figurează experți evaluatori.
Tribunalul a înlăturat și apărarea pârâtei privind viciul citării sale, deoarece, indiferent cum și de cine s-a făcut convocarea la efectuarea expertizei, viciul se acoperă prin prezența delegatului pârâtei la locul și data indicate de experți.
În ceea ce privește valoarea despăgubirilor, din cele trei metode de calcul, tribunalul a omologat doar metoda rentei capitalizate, pe care, spre deosebire de celelalte (metoda de evaluare generală; a indicilor și după prețul pieței) a apreciat-o mai detaliată și argumentată din punct de vedere legal.
Această metodă a fost criticată de către pârâtă cu privire la formula de calcul, cât și cu privire la dispozițiile legale pe care se bazează. Astfel:
- s-a apreciat că în mod greșit s-a avut în vedere cotația grâului la bursă la nivelul anului 2003. Experții prin răspuns au arătat că pentru anii următori cotația grâului era mult mai mare - 4.500 - 5.000 lei/Kg.
- în mod greșit s-a acordat nota de departajare 8,5 în loc de 1,7 fără a explica cum a ajuns la această notă. Experții au arătat că notarea lor este corectă, conform raportului de expertiză și nu depășește cadrul legal - maxim 9.
- pârâta a criticat și raportarea formulei de calcul la durata de 30 de ani și rata dobânzii - daunele aduse proprietarilor. Experții au răspuns că și această raportare este corectă, deși după promulgarea Legii nr. 18/1991 au apărut legi și metode de calcul care prevăd coeficienți de multiplicare de 99 sau 49 ori, dar care ar fi crescut valoarea despăgubirilor.
Tribunalul a respins obiecțiunile pârâtei cu privire la calculul despăgubirilor, reținând argumentarea experților pe motivele invocate de către aceștia, precum și recunoașterea pârâtei că în cauză trebuie să se aibă în vedere valoarea reală a prejudiciului, fiind vorba de o expropriere, când valoarea terenului poate fi egală sau mai mare decât valoarea de piață.
Apreciind că protecția reclamanților față de inflație, principiu recunoscut și de pârâtă, se poate realiza stabilind valoarea în Euro și nu în dolari SUA, instanța a admis și această cerere a reclamanților, reglementările invocate de parte permițând stabilirea obligației în valută și plata în lei.
Prin urmare, s-a stabilit valoarea despăgubirilor la nivelul sumei de 2.444 Euro în loc de 350,71 dolari USA, conform raportului de expertiză.
Având în vedre faptul că deposedarea reclamanților a avut loc după autorizarea lucrării (2001), iar despăgubirea a fost stabilită abia în anul 2005, tribunalul a admis și capătul de cerere privind lipsa de folosință a terenului pe ultimii trei nai ( 2003 - 2005) în valoare de 267 lei (76 euro).
Tribunalul a respins celelalte capete de cerere formulate de reclamanți, pentru următoarele considerente:
- cu privire la suspendarea transferului dreptului de proprietate, a reținut motivația în fapt și în drept invocată de pârâtă și anume că acesta operează de drept la consemnarea sumei stabilită prin hotărârea comisiei, consemnare operată de pârâtă;
- cu privire la termenul de plată, a apreciat că instanța nu poate stabili un termen, deoarece dispoziția legală invocată de pârâtă stabilește că plata se poate face la cererea reclamanților. Prin urmare, reclamanții pot solicita, în baza hotărârii instanței, plata de către pârâtă, neonorarea conducând la consecințele prevăzute de lege.
- cât privește terenul ce excede exproprierii - reclamanții nu au făcut vreo dovadă că pârâta ar fi ocupat mai mult teren decât cel expropriat.
Conform art. 274 Cod de procedură civilă, pârâta cazând în pretenții, a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Prin încheierea din 05 decembrie 2006, s-a admis în parte cererea formulată de către pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România A și au fost modificate considerentele hotărârii - pagina 5 și dispozitivul acesteia - alineatul 5, în sensul că valoarea nefolosinței terenului expropriat este de 21 lei (6 euro) în loc de 267 lei (76 euro), cum s-a consemnat în sentință și a fost respinsă cererea cu privire la celelalte mențiuni.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești la data de 18 noiembrie 2006 declarat apel pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, la data de 15 ianuarie 2007, prin care a solicitat să se schimbe în parte sentința apelată și, pe fond: să se respingă primul capăt de cerere, în principal ca inadmisibil și, în subsidiar, ca neîntemeiat; să se respingă în totalitate al treilea capăt de cerere, ca neîntemeiat; să se modifice cuantumul despăgubirii astfel cum a fost stabilit de către instanța de fond în faza raportului de expertiză, în sensul menținerii valorii despăgubirii acordate prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 17 din 23 noiembrie 2005; să se respingă al patrulea capăt de cerere, în privința obligării subscrisei la contravaloarea lipsei de folosință pentru ultimii trei ani pentru terenul expropriat, ca nedovedit; în principal să se respingă cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată și, în subsidiar, în măsura în care se va constata incidenta dispozițiilor art. 274 Cod de procedură civilă, să se admită cererea intimaților parțial, proporțional cu măsura în care s-ar cădea în pretenții.
1. În motivare, a arătat că, prin întâmpinarea formulată, a ridicat excepția de inadmisibilitate a primului capăt de cerere.
Prin cererea introductivă de instanță, intimații au solicitat anularea parțială a hotărârii nr. 17 din 23 noiembrie 2005 emise de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 - Consiliul Local, județul C, în sensul modificării cuantumului despăgubirilor cuvenite pentru imobilul expropriat la valoarea reală a acestuia, ce urmează a fi stabilită potrivit art. 25 din Legea nr. 33/1994.
În consecință, intimații au solicitat instanței să constate nulitatea relativă parțială a hotărârii nr. 17 din 23 noiembrie 2005, emise de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 - Consiliul Local, județul
Hotărârea Comisiei este un act unilateral, iar potrivit dispozițiilor art. 10 alin. 3 din Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 198/2004 "hotărârea comisiei poate fi revocată pentru motive temeinice. În acest caz titularul cererii va fi notificat".
Astfel, cererea de constatare a nulității relative parțiale este inadmisibilă, în speță nefiind prevăzută o asemenea posibilitate de către legiuitor. Intimații nu sunt părți semnatare în hotărâre, hotărârea fiind un act unilateral, nu bilateral.
Mai mult, în realitate, nu există niciun temei legal pentru a se constata nulitatea relativă parțială a hotărârii nr. 17 din 23 noiembrie 2005 emise de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 - Consiliul Local, județul Legea prevede în mod expres cauzele pentru care un act este anulabil.
Potrivit dispozițiilor Legii contenciosului administrativ nr. 544/2004, actul administrativ este actul care emană de la o autoritate publică, astfel cum este definită aceasta la art. 2 alin. 1 lit. b din Legea nr. 554/2004. Or, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 - Consiliul Local, județul C nu este o autoritate publică, ci o entitate fără personalitate juridică, numită de către expropriator potrivit art. 6 din Legea nr. 198/2004.
De asemenea, hotărârea de stabilire a despăgubii este un act unilateral, iar potrivit dispozițiilor art. 10 alin. 3 din Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 198/2004, "hotărârea comisiei poate fi revocată pentru motive temeinice. În acest caz titularul cererii va fi notificat".
Pe de altă parte, hotărârea de stabilire a despăgubirii a fost emisă în temeiul art. 7 și 9 din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, coroborate cu prevederile art. 10 din Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 198/2004, deci nu este un act administrativ.
2. Referitor la cel de-al treilea capăt de cerere, prin care reclamanții au solicitat efectuarea calculului despăgubirilor în Euro, nu în USD, instanța de fond a reținut faptul că "reglementările invocate de parte", permit "stabilirea despăgubirii în valută și plata în lei".
" invocate de către reclamanți", astfel cum s-a consemnat în încheierea de ședință din data de 21 februarie 2005, au fost următoarele: "în baza Regulamentului BNR pe teritoriul României plățile se fac în lei sau euro". Astfel, reclamanții nu numai că nu au individualizat Regulamentul la care se referă, dar s-au raportat la modalitatea de efectuare a plăților pe teritoriul țării, iar nu la temeiul efectuării unui anumit calcul într-o anumită monedă convertibilă.
De asemenea, instanța de fond a apreciat faptul că "protecția reclamanților față de inflație, principiu recunoscut și de pârâtă, se poate realiza stabilind valoarea în Euro și nu în dolari SUA".
Apelanta a mai arătat că, potrivit dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 198/2004 și art. 2 din Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 198/2004, expropriatorul a întocmit o documentație tehnico-economică pentru fiecare lucrare, care conține și ofertele de despăgubire stabilite de către persoane autorizate în evaluare. Pentru localitatea, evaluarea a fost făcută în moneda USD, iar plata efectivă s-a făcut în lei.
3. Relativ la capătul 4 de cerere privind obligarea statului român la despăgubiri pentru terenul expropriat, a învederat, în prealabil, că instanța de fond, cu încălcarea dispozițiilor legale, a dispus ca evaluarea terenului agricol situat în extravilan să fie efectuată de către experți tehnici în specialitatea agricolă, în condițiile în care aceștia nu au calificarea necesară. Astfel, potrivit Ordinului Ministrului Agriculturii nr. 258/2002, care face trimitere la Legea nr. 18/1991 și potrivit adresei Oficiului de Studii și C nr. 77 din 20 aprilie 2006, evaluarea terenurilor agricole intră în competenta exclusivă a evaluatorilor funciari atestați de Ministerul Agriculturii. Acesta este motivul care atrage nulitatea absolută parțială a raportului de expertiză comunicat pârâtei în ședința publică din data de 25 aprilie 2006.
În situația în care pe lista Biroului Local de Expertiză nu figura niciun evaluator funciar, instanța avea posibilitatea, în temeiul dispozițiilor art. 13 din nr.OG 2/2000 privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară, să desemneze alți specialiști, care au și calitatea de evaluator funciar, dacă îndeplineau condițiile prevăzute la art. 10 alin. 1 lit. a - f din actul normativ sus-menționat.
Experții tehnici au menționat în raportul depus faptul că pentru stabilirea despăgubirii au apelat la patru metode de calcul, dintre care doar una a fost prezentată detaliat, dar în mod eronat, celelalte nefiind susținute de dovezi.
Apelanta a arătat că a prezentat în mod detaliat, prin obiecțiunile la raportul de expertiză, prin completările la obiecțiuni și prin concluziile scrise formulate, erorile de calcul care se regăsesc în raportul de expertiză efectuat în cauză.
De asemenea, a învederat faptul că instanța de fond, doar prin faptul nepunerii în discuția părților a raportului de expertiză și a obiecțiunilor formulate de către pârâtă, a încălcat un principiu fundamental de drept și anume principiul contradictorialității, ceea ce reprezintă un motiv în plus pentru admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței.
4. Referitor la despăgubirea acordată intimaților, reprezentând lipsa de folosință pentru terenul expropriat pentru ultimii trei ani anteriori cererii de chemare în judecată, a solicitat să se constate nelegalitatea și netemeinicia hotărârii instanței de fond motivată de următoarele:
a). Referitor la acest capăt de cerere, a ridicat excepția lipsei calității procesuale pasive a statului român, reprezentat de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România
Conform art. 12 alin. 2 din Norma de aplicare a Legii nr. 198/2004 (aprobată prin nr.HG 941/2004), procesele având ca obiect cererile prevăzute de art. 9 din lege, se judecă în contradictoriu cu statul român, reprezentat de pârâtă. În consecință, pârât în cauză și doar pentru procesele având ca obiect cererile prevăzute de art. 9 din lege este statul român, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România fiind reprezentanta legală a statului român.
În al doilea rând, din cererea introductivă de instanță, a dedus faptul că intimații își întemeiază cererea pe răspunderea civilă delictuală.
Apelanta a subliniat faptul că lucrările la autostradă nu au fost executate de către statul român sau de către aceasta, ci de către un constructor. Nu a ocupat terenul niciun moment și nu sunt îndeplinite condițiile pentru a se antrena răspunderea civilă delictuală a statului român sau a apelantei - dacă există, fapta ilicită nu îi aparține, nu a produs niciun prejudiciu intimaților, nu există legătura de cauzalitate și nu există nici vinovăția. Pe de altă parte, este arhicunoscut faptul că antreprenorul răspunde personal pentru faptele săvârșite, astfel încât din toate punctele de vedere capătul de cerere trebuia respins ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În subsidiar, a arătat că a învederat instanței de fond faptul că în măsura respingerii excepției, Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, datorează despăgubiri numai în măsura în care intimații dovedesc faptul că prejudiciul a fost cauzat prin fapta sa. De asemenea, incumbă intimaților obligația de a dovedi faptul că au îndeplinit toate formalitățile pentru punerea în întârziere a debitorului obligației de plată, ceea ce nu s-a întâmplat, la dosarul cauzei neexistând vreo dovadă în acest sens.
Pasivitatea intimaților până la momentul introducerii cererii de chemare în judecată valorează acord tacit și nu poate atrage obligarea statului român și a pârâtei la plata despăgubirilor solicitate de intimați.
b). Hotărârea instanței de fond a încălcat principiul de drept potrivit căruia "cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească".
Intimații nu au dovedit faptul ocupării anterior exproprierii a terenului respectiv, încât motivația instanței de fond, potrivit căreia "având în vedere faptul că deposedarea reclamanților a avut loc după autorizarea lucrării (2001) iar despăgubirea stabilită abia în anul 2005, fost admisă și capătul de cerere", este nelegală și netemeinică.
Apelanta a solicitat să se constate faptul că autorizația de construire depusă la dosarul cauzei la termenul din data de 12 septembrie 2006 nu dovedește altceva decât data autorizării începerii lucrărilor la autostradă, iar nu și faptul ocupării unui teren. De asemenea, nu se regăsesc în dosar sau în raportul de expertiză întocmit în cauză date, informații referitoare la modul de ocupare a lui anterior momentului exproprierii.
5. Referitor la cererea intimaților de obligare a statului român reprezentat de pârâtă la plata cheltuielilor de judecată, a solicitat în principal să fie respinsă, iar în subsidiar, în măsura admiterii pretențiilor acestora, să se dispună în conformitate cu dispozițiile art. 274 Cod de procedură civilă, proporțional cu măsura în care ar cădea în pretenții.
Astfel, a solicitat să se constatate faptul că pretențiile intimaților au fost admise parțial de către instanța de fond, astfel încât și cheltuielile de judecată trebuiau admise parțial.
Instanța de fond a admis parțial doar trei dintre capetele de cerere, iar în privința cuantumului despăgubirii solicitate de către intimați, respectiv 8 euro/mp. instanța de fond a acordat 6,97 euro/mp. ceea ce echivalează cu admiterea în parte a cererii.
În dovedirea cererii sale, apelanta - reclamantă a solicitat și instanța a încuviințat proba cu expertiză tehnică specialitatea fond funciar, efectuată după mai multe înlocuiri succesive la data de 23 noiembrie 2009 de către o comisie de experți, formulată din:,
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate și în conformitate cu prevederile art. 295 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
1. Sub un prim aspect, Curtea reține că inadmisibilitatea este, potrivit definiției consacrate de practica judecătorească și de literatura de specialitate în absența unei definiții legale, acea sancțiune procesuală care intervine în cazurile în care legea nu permite folosirea unui anumit mijloc procedural.
Or, nicio dispoziție legală nu interzice formularea unei acțiuni prin care expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii să poată contesta hotărârea comisiei constituite în condițiile art. 6 din Legea nr. 198/2004 sub aspectul cuantumului despăgubirilor stabilite de către aceasta.
Din contră, art. 9 din acest act normativ prevede că expropriatul nemulțumit de hotărârea comisiei se poate adresa instanței judecătorești competente, acțiunea formulată de acesta urmând a fi soluționată potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii. Potrivit art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, unul din textele la care face trimitere art. 9 din Legea nr. 198/2004: "La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia".
Prin urmare, există un temei juridic expres pentru modificarea de către instanță a cuantumului despăgubirilor acordate expropriatului de către comisie pe baza unui criteriu ulterior, respectiv valoarea imobilului la data întocmirii raportului de expertiză, chiar în condițiile în care hotărârea comisiei a fost emisă fără încălcarea vreunei norme juridice edictate pentru întocmirea sa valabilă.
Se mai reține că prima instanță nu a calificat hotărârea de stabilire a despăgubirii drept un act administrativ. Prin încheierea din 21 februarie 2006, aceasta nu a făcut decât să unească excepția inadmisibilității primului capăt de cerere cu fondul.
Întrucât aceasta era finalitatea urmărită de către reclamanți, primul capăt de cerere era scutit de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 10 alin. 1 din Legea nr. 198/2004: "Cererile adresate instanței judecătorești pentru stabilirea, în contradictoriu cu statul român, a dreptului la despăgubire pentru expropriere și acuantumului acesteiasunt scutite de taxă judiciară de timbru".
2. Cu privire la cel de-al doilea motiv de apel, Curtea reține că, prin Hotărârea nr. 7 din 23 noiembrie 2005 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, despăgubirea stabilită a fost în cuantum de 1.098,03 lei, echivalentul a 350,71 dolari SUA. Prin sentința civilă apelată, prima instanță a stabilit despăgubirile la nivelul sumei de 2.444 Euro.
Potrivit art. 2 din Regulamentul nr. 4 din 01 aprilie 2005 privind regimul valutar emis de Banca Națională a României, toate operațiuni între rezidenți, care nu fac obiectul comerțului cu bunuri și servicii, pot fi efectuate în mod liber fie în moneda națională (leu), fie în valută. Operațiunile de această natură se pot efectua și în valută, numai pe baza acordului de voință al părților.
În lumina dispozițiilor legale citate, ambele modalități de a proceda, respectiv atât efectuarea calculului într-o monedă convertibilă, cât și stabilirea sumei ce urmează a fi plătită direct în valută sunt legale, astfel că alegerea uneia dintre ele, cât și a tipului de valută implică numai aprecieri menite să conducă la armonizarea intereselor părților.
3. Nu este întemeiată nici cea de-a treia critică adusă hotărârii primei instanțe. Este adevărat că prin Ordinul 258 din 20 iunie 2002 emis de Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor a fost aprobată Lista cuprinzând persoanele fizice atestate ca evaluatori funciari de către ministerul respectiv.
Acest act normativ are însă un domeniu special de aplicare, astfel cum rezultă din preambulul său, limitat, pe de o parte, la prevederile pct. 3 din anexa la.OUG nr. 102/2001 privind modificarea și completarea Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, precum și modificarea și completarea Legii nr. 18/1991, republicată, - text care reglementează evaluarea terenurilor agricole aflate în extravilan care se definitiv și temporar din circuitul agricol -, iar pe de altă parte, la cele ale nr.OG 2/2000 privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară, aprobată prin Legea nr. 156/2002 - act normativ care reglementează însă, după cum rezultă chiar din titulatura sa, atât expertiza judiciară, cât și expertiza extrajudiciară, astfel că ceea ce dobândesc automat evaluatorii funciari este calitatea de experți, iar nu pe cea de experți judiciari.
Cât privește expertizele tehnice judiciare, din prevederile art. 13. alin. 1 din nr.OG 2/2000: "În lipsa experților tehnici judiciari din specialitatea cerută, expertizele tehnice judiciare pot fi efectuate și de alți specialiști care nu au calitatea de expert tehnic judiciar, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. a)-f)", rezultă că acestea nu pot fi efectuate decât de către experți tehnici judiciari - înscriși conform art. 10 alin. 1 în tabelul nominal cuprinzând experții tehnici judiciari, întocmit, pe specialități și pe județe, de Biroul central pentru expertize tehnice judiciare - și numai în situații deosebite, de alți specialiști. Potrivit art. 13 alin. 3 și acești specialiști sunt cuprinși, la rândul lor, într-o Listă nominală care se comunică periodic birourilor locale pentru expertize judiciare tehnice și contabile.
Prin urmare, în absența unei specialități distincte de această natură în tabelele nominale cuprinzând experții tehnici judiciari și respectiv pe ceilalți specialiști, în mod corect prima instanță a apreciat că expertiza de evaluare a terenului expropriat trebuie să se efectueze de experți în specialitatea agricultură, specialitate din specializărilor expertizei judiciare cu care obiectivul expertizei avea cea mai mare legătură.
În ceea ce privește criticile referitoare la metodele de calcul folosite de către experții care au efectuat expertiza în primă instanță, Curtea constată că acestea au rămas fără obiect, în condițiile în care în apel a fost administrat un nou asemenea mijloc de probă.
Referitor la metodele de evaluare folosite de către comisia care a efectuat expertiza din apel, Curtea o va avea în vedere pe cea în care a fost folosit prețul pieții, aceasta fiind conformă prevederilor art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994: "La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză". Este adevărat că în raportul de expertiză se face referire nu la prețurile cu care se vând imobilele, ci la ofertele de vânzare, însă până la momentul la care se va crea și se va face publică, pe baza informațiilor oferite de notarii publici cu privire la prețurile cu care se tranzacționează efectiv imobilele, o astfel de bază de date, nu există în mod obiectiv pentru experți o posibilitate să procedeze într-o altă manieră, aceștia fiind nevoiți să pornească de la prețurile din oferte, pe care le ajustează pe baza cunoștințelor și experienței lor profesionale.
4. ). Potrivit art. 109.pr. civ. oricine pretinde un drept împotriva unei persoane trebuie să facă o cerere la instanța competentă. Calitatea procesuală pasivă presupune deci existența unei identități între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății.
Având în vedere că reclamanții pretind că pârâtul este autorul faptei ilicite constând în ocuparea terenului lor care a fost expropriat, acesta are calitate procesuală pasivă. Nesăvârșirea faptei imputate de către pârât constituie un aspect ce ține de fondul cauzei.
b). În al doilea rând, din probele administrate în cauză nu reiese, într-adevăr, împrejurarea ca apelantul pârât ar fi ocupat terenul expropriat anterior momentului la care a operat transferul dreptului de proprietate. Or, intimaților reclamanți le revenea, în temeiul art. 1169 cod civil și art. 129 alin. 1 Cod procedură civilă, obligația de a-și proba susținerile făcute prin cererea de chemare în judecată.
Curtea mai are în vedere că din faptul eliberării autorizației de construire, element la care a făcut referire prima instanță, nu se poate ajunge pe calea unui raționament deductiv la o concluzie de acest gen, neexistând niciun argument în sensul arătat, astfel că folosirea în baza art. 1199 Cod civil a prezumției judecătorești respective nu este întemeiată.
5. Prin derogare de la prevederile art. 274 Cod procedură civilă, art. 38 din Legea nr. 33/1994, unul din textele la care face trimitere art. 18 din Legea nr. 198/2004, prevede că: "Toate cheltuielile efectuate pentru realizarea procedurilor de expropriere și retrocedare, inclusiv înaintea instanțelor judecătorești, se suportă de expropriator".
Suma de 900 lei, la care a fost obligat apelantul reclamant de către prima instanță, reprezintă onorariul achitat de către intimații reclamanți pentru expertiza judiciară efectuată în cauză, constituind așadar o cheltuială legată de realizarea procedurii de expropriere, aflată în sarcina exclusivă a expropriatorului. Fiind aferentă exclusiv capătului de cerere principal, pentru care există prevederea legală citată derogatorie, este lipsită de relevanță soluția dată celorlalte trei capete de cerere.
Față de aceste considerente, reținând netemeinicia hotărârii atacate numai sub cele două aspecte, din care unul a reieșit pe baza expertizei administrate în apel, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, Curtea urmează să admită apelul și să schimbe în parte sentința civilă apelată în sensul că va stabili cuantumul despăgubirilor la nivelul de 5.253,64 lei și va respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata contravalorii lipsei de folosință a terenului ca nefondat, menținând totodată celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Reținând că și cheltuielile efectuate în apel d e către apelantul pârât, respectiv onorariile pentru efectuarea expertizei, sunt legate strict de procedura de expropriere, în temeiul art. 18 din Legea nr. 198/2004 rap. la art. 38 din Legea nr. 33/1994, Curtea va respinge cererea apelantului - pârât privind plata cheltuielilor de judecată, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelantul - pârât Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, cu sediul ales la.Av. " și Asociații", în B,-, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1792 din 20 septembrie 2006, pronunțate de Tribunalul Călărași în dosarul nr. 2326/2005, în contradictoriu cu intimații - reclamanți, cu domiciliul în comuna, sat, județul C și, cu domiciliul în C,-, - 9,. A,. 4,. 4, județul C și în C,-, - 9,. B,. 4, județul
Schimbă în parte sentința civilă apelată în sensul că:
Stabilește cuantumul despăgubirilor la nivelul de 5.253,64 lei.
Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata contravalorii lipsei de folosință a terenului, ca nefondat.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Respinge cererea apelantului - pârât privind plata cheltuielilor de judecată, ca nefondată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18 ianuarie 2010.
Președinte, Judecător, Grefier,
Red.
Tehnodact.
7 ex./05.03.2010
C-Gh.
Președinte:Cristina NicaJudecători:Cristina Nica, Mariana Haralambe
