Expropriere. Speță. Decizia 440/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 440
Ședința publică din data de: 29.10.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Viviane Tiu
JUDECĂTOR 2: Andreea Vasile
JUDECĂTOR 3: Ileana
GREFIER -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea Apel București.
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de către recurentul - reclamant împotriva încheierii de ședință din de 11.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârât STATUL ROMÂN PRIN COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SUB AUTORITATEA MINISTERULUI TRANSPORTURILOR.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns recurentul - reclamant, reprezentat de avocat, cu împuternicire avocațială nr. -/08.01.2008, aflată la fila nr. 49 din dosarul de fond, lipsind intimatul - pârât STATUL ROMÂN PRIN COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SUB AUTORITATEA MINISTERULUI TRANSPORTURILOR.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că prezenta cauză este scutită de la plata taxei judiciare de timbru. Totodată, arată că au fost comunicate motivele de recurs intimatului - pârât.
Reprezentantul recurentului - reclamant învederează că partea pe care o reprezintă înțelege să își aleagă domiciliul procesual în B, sector 1,-.
Curtea ia act de susținerile formulate de către apărătorul recurentului - reclamant potrivit cărora partea își alege domiciliul procesual în B, sector 1,- și pune în vedere acestuia să depună în scris această precizare.
Verificând actele dosarului, Curtea constată că împuternicirea avocațială aflată în dosarul de fond conferă drept de reprezentare apărătorului recurentului - reclamant în fața Tribunalului București și solicită acestuia să depună o împuternicire avocațială valabilă în această fază procesuală.
Reprezentantul recurentului - reclamant arată că va depune până la sfârșitul ședinței de judecată împuternicirea avocațială care dovedește calitatea sa de reprezentant al recurentului - reclamant. Totodată, depune practică judiciară, respectiv copia deciziei civile nr. 1040/23.06.2009 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IX-a Civilă în dosarul nr-
Curtea, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat și nici probe de administrat, acordă cuvântul cu privire la cererea de recurs.
Reprezentantul recurentului - reclamant solicită admiterea recursului promovat de către partea pe care o reprezintă, casarea încheierii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului București. Continuând, solicită amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise și depune o schiță a acestora.
De asemenea, apreciază că instanța de fond a luat în mod greșit act de renunțarea la judecată. Subliniază că, potrivit dispozițiilor art. 246 Cod procedură civilă, renunțarea la judecată se face verbal, în ședință, sau prin cerere scrisă. Menționează că instanța de fond a luat în considerare în mod eronat o declarație depusă de către partea adversă, deși intenția părții pe care o reprezintă era aceea de a continua judecata. Concluzionând, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului declarat de către recurentul - reclamant împotriva încheierii de ședință din de 11.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-, apreciind că încheierea atacată este temeinică și legală. Învederează că instanța de fond a procedat în mod corect, aplicând dispozițiile art. 246 Cod procedură civilă raportat la declarația autentificată din data de 05.01.2009, aflată la fila nr. 83 din dosarul de fond. Menționează că renunțarea la judecată este un act juridic unilateral, irevocabil.
Curtea dispune încheierea dezbaterilor și reține cauza în vederea pronunțării asupra cererii de recurs formulată de către recurentul - reclamant împotriva încheierii de ședință din de 11.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârât STATUL ROMÂN PRIN COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SUB AUTORITATEA MINISTERULUI TRANSPORTURILOR.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr-, reclamanta - SRL în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN prin COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA SA SUB AUTORITATEA MINISTERULUI TRANSPORTURILOR a solicitat stabilirea valorii concrete a despăgubirilor acordate, ca efect al exproprierii dispuse prin HG nr. 681/2007 privind terenul în suprafață de 590,21 mp, situat în, tarlaua A 605, județul
Prin declarația autentificată la BNP sub nr. 11/ 05.01.2009, s-a renunțat la judecata cererii.
Prin notele scrise depuse la dosar, s-a solicitat instanței continuarea judecății, învederându-se că s-a revocat declarația de renunțare la judecată menționată anterior, printr-o nouă declarație autentificată la BNP sub nr. 27/ 07.01.2009.
Prin încheierea de ședință din 11.02.2009 pronunțată de Tribunalul București -Secția a IV a Civilă în dosarul nr-, în baza art. 246 din Codul d e procedură civilă, s-a luat act de renunțarea la judecata cererii.
În motivarea încheierii, s-a arătat că odată formulată cerere de renunțare la judecată, reclamanta nu mai poate reveni asupra declarației sale de renunțare și să ceară continuarea judecății, având în vedere că renunțarea la judecată, reprezentând manifestarea de voință a unei singure părți, este un act unilateral, a cărui specificitate este caracterul său irevocabil.
S-a reținut că literatura juridică este în sensul că revocarea poate opera doar în cazul actelor juridice bilateral/multilaterale care pot fi revocate de comun acord de către părți, în vreme ce asupra actelor juridice unilaterale nu se poate reveni prin manifestarea de voință a autorului actului.
Pe de altă parte, și practica judiciară este în același sens, se reține de către tribunal. În ceea ce privește susținerea reclamantei referitoare la faptul că nu s-a renunțat la judecată în fața instanței, prin împuternicit special, conform art. 69 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, tribunalul a apreciat că nu poate opera interpretarea logică a acestor prevederi legale ducând la concluzia că ceea ce trebuie să rezulte fără putință de tăgadă fiind voința clară și neechivocă de renunțare la judecată (renunțarea fiind posibil a fi făcută nu numai în fața instanței de judecată, dar și prin declarație autentificată de un notar public, în situația în care voința exprimată în acest sens este clară și neechivocă).
Astfel, art. 246 alin. 1 din Codul d e procedură civilă prevede că renunțarea se poate face fie verbal în ședință publică (în acest caz, de parte personal sau de împuternicit cu procură specială) sau prin cerere scrisă (acesta este cazul speței de față, fiind vorba de o declarație de renunțare făcută de reclamanta însăși și autentificată de notar, din cuprinsul căreia rezultă cu claritate voința acesteia, neviciată, în sensul renunțării la judecată).
De altfel, nici nu s-a invocat de către reclamantă faptul că voința sa de renunțare la judecată în cadrul declarației autentificate sub nr. 11/ 05.01.2009 nu ar fi fost reală și neviciată (în acest sens, constatarea voinței exteriorizate de reclamantă în fața notarului în sensul renunțării la judecată, de care notarul a luat act în calitate de agent instrumentator al actului notarial, face dovadă până la înscrierea în fals), ci doar faptul că declarația a fost revocată (ceea ce nu este posibil pentru considerentele expuse anterior).
În consecință, văzând că revocarea declarației de renunțare nu este posibilă întrucât este vorba de un act unilateral de voință care este irevocabil, iar pe de altă parte, că renunțarea prin declarație autentificată în fața notarului public are aceeași valoare juridică ca renunțarea în fața instanței de judecată, având în vedere totodată faptul că deși s-a amânat pronunțarea, pârâtul nu s-a opus să se ia act de renunțare la judecată și nici nu a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, tribunalul a luat act de renunțarea la judecarea cererii.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs la data de 12.03.2009 reclamanta - SRL, solicitând casarea încheierii recurate cu trimiterea dosarului la instanța de fond, pentru continuarea judecății.
În motivarea cererii de recurs, se arată că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 304 pct. 6 din Codul d e procedură civilă, deoarece nu s-a formulat de către nicio parte cerere de renunțare la judecată nici oral și nici în scris și o declarație revocată nu poate fi considerată cerere valabil formulată; art. 304 pct. 7 și 9 din Codul d e procedură civilă, întrucât instanța de fond a înțeles să nu arate temeiul legal, iar presupunerile și extrapolările doctrinei sau jurisprudenței nu pot constitui temei de drept; art. 304 pct. 8 din Codul d e procedură civilă, întrucât instanța de fond a înțeles să considere o declarație care a fost revocată, declarație depusă de către cealaltă parte, ca fiind o cerere formulată legal.
Se arată că reclamanta nu a depus vreo cerere de renunțare la judecată în fața instanței, printr-un reprezentant autorizat.
Declarația nr. 11/ 05.01.2009 este lipsită de efecte juridice în legătură cu litigiul în curs. Așa cum învestirea instanței se face prin cerere, iar nu prin declarație notarială, la fel dezînvestirea acesteia se face tot printr-o cerere. În plus, dacă o declarație notarială ar fi suficientă pentru a produce dezînvestirea instanței, ar însemna că orice fel de declarație făcută în fața oricărei persoane ar putea produce aceleași efecte juridice. Declarația este lipsită de eficacitate deoarece a fost revocată în mod legal, revocarea unui asemenea act nefiind interzisă de niciun text legal. Întrucât a fost revocată înainte de a produce efecte procesuale, declarația nu poate constitui temei pentru ca instanța să ia act de renunțarea la judecată, în condițiile n care partea și-a exprimat dorința de a continua judecata.
Se mai arată că instanța nu și-a întemeiat decizia în drept, folosind doar opinii din doctrina juridică, fără însă a arăta temeiul legal al hotărârii sale.
În plus, declarația este un act anulabil, lovit de nulitate relativă, deoarece consimțământul reclamantei a fost viciat prin violență, acest fapt reieșind din succesiunea actelor depuse la fond.
Se mai arată că reclamanta are dreptul de a primi o despăgubire justă, care reprezintă valoarea reală a terenurilor expropriate, iar discuțiile legate de validitatea unor declarații făcute într-un cadru extrajudiciar nu au relevanță pentru soluționarea acestui dosar.
În drept, au fost invocate: art. 246, art. 299, art. 304 pc.t 6,7,8 și 9, art. 274 din Codul d e procedură civilă; art. 44 alin. 3 din Constituție; art. 1 din Protocolul 1 la CEDO și art. 955 și urm. din Codul civil.
Cererea de recurs a fost scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Analizând cauza de față, prin prisma motivelor de recurs formulate de recurentă, Curtea constată următoarele:
În fapt, prin declarația autentificată la BNP sub nr. 11/ 05.01.2009, reclamanta a renunțat la judecata cererii de chemare în judecată atât în prezentul dosar, cât și în alte 21 de dosare privind alte terenuri, în aceeași situație juridică.
Declarația de renunțare a fost însă depusă la dosar de pârâtă, conform cererii de la fila 82 din dosarul de fond.
Prin notele scrise depuse la dosar, s-a solicitat instanței de către reclamantă continuarea judecății, învederându-se că s-a revocat declarația de renunțare la judecată menționată anterior, printr-o nouă declarație autentificată la BNP sub nr. 27/ 07.01.2009.
Prin încheierea de ședință din 11.02.2009 pronunțată de Tribunalul București -Secția a IV a Civilă în dosarul nr-, în baza art. 246 din Codul d e procedură civilă, s-a luat act de renunțarea la judecata cererii.
Cu privire la primul motiv de recurs, recurenta susține că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 304 pct. 6 din Codul d e procedură civilă, deoarece nu s-a formulat de către nicio parte cerere de renunțare la judecată nici oral și nici în scris și o declarație revocată nu poate fi considerată cerere valabil formulată.
Curtea reține că, potrivit prevederilor art. 246 din Codul d e procedură civilă, renunțarea la judecată se poate face fie verbal în ședința de judecată, fie prin cerere scrisă. Situația cererii scrise are în vedere absența părții de la termen, care este înlocuită cu depunerea unei cereri scrise, nefiind posibilă exprimarea verbală a voinței.
Curtea nu va interpreta însă în mod formalist această dispoziție legală, în sensul că este necesară depunerea unei cereri scrise prin care să se solicite în mod expres să se ia act de renunțarea la judecată, cât timp la dosar a fost depus actul notarial de renunțare la judecată; astfel, un act scris la dosar a fost depus, Curtea nereținând obligativitatea formalității unei cereri, cât timp efectele juridice ale renunțării sunt legate de actul de dispoziție notarial, iar nu de cererea procedurală.
Astfel, acest motiv de recurs este nefondat, astfel cum a fost formulat.
Într-un al doilea motiv de recurs, se arată că sunt întrunite condițiile din art. 304 pct. 7 și 9 din Codul d e procedură civilă, întrucât instanța de fond a înțeles să nu arate temeiul legal al hotărârii sale, iar presupunerile și extrapolările doctrinei sau jurisprudenței nu pot constitui temei de drept.
Nici acest motiv de recurs nu este fondat, deoarece instanța de fond a indicat temeiul de drept al hotărârii date, respectiv art. 246 din Codul d e procedură civilă; celelalte comentarii sau sublinieri făcute de instanța de fond aveau rostul de a cimenta hotărârea luată, în raport de aceste dispoziții legale, astfel încât nici această critică formală invocată de recurentă nu este fondată.
În al treilea rând, se invocă de către recurentă dispozițiile art. 304 pct. 8 din Codul d e procedură civilă, susținându-se instanța de fond a înțeles să considere o declarație care a fost revocată, declarație depusă de către cealaltă parte, ca fiind o cerere formulată legal.
Sub acest aspect, Curtea reține că actul procesual de dispoziție al renunțării la judecata cererii este un act juridic unilateral, caracterizat, asemănător tuturor actelor juridice unilaterale, prin principiul irevocabilității. Aceasta presupune că un act juridic unilateral nu poate fi revocat, efectele produse de acesta, dacă este efectuat fără vicii de consimțământ sau fără a fi lovit de cauze de nulitate relativă sau absolută, fiind irevocabile.
Or, acest principiu este cel care contrazice susținerea recurentei din cadrul acestui motiv de recurs, motiv ce este, pe cale de consecință, nefondat.
În al patrulea rând, recurenta susține că declarația nr. 11/ 05.01.2009 este lipsită de efecte juridice în legătură cu litigiul în curs. Așa cum învestirea instanței se face prin cerere, iar nu prin declarație notarială, la fel dezînvestirea acesteia se face tot printr-o cerere. În plus, dacă o declarație notarială ar fi suficientă pentru a produce dezînvestirea instanței, ar însemna că orice fel de declarație făcută în fața oricărei persoane ar putea produce aceleași efecte juridice. Declarația este lipsită de eficacitate deoarece a fost revocată în mod legal, revocarea unui asemenea act nefiind interzisă de niciun text legal. Întrucât a fost revocată înainte de a produce efecte procesuale, declarația nu poate constitui temei pentru ca instanța să ia act de renunțarea la judecată, în condițiile n care partea și-a exprimat dorința de a continua judecata.
Aceste argumente aduse de recurentă au fost deja analizate de instanța de recurs, fiind considerate nefondate pentru motivele arătate anterior.
În al cincilea rând, recurenta arată că declarația este un act anulabil, lovit de nulitate relativă, deoarece consimțământul reclamantei a fost viciat prin violență, acest fapt reieșind din succesiunea actelor depuse la fond.
Acest motiv de recurs urmează a fi considerat întemeiat de către instanța de recurs, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.
Odată cu concluziile scrise ale reclamantei, au fost depuse în fața instanței de fond o serie de înscrisuri, care neputând fi luate în considerare, față de momentul depunerii lor, urmează a fi analizate pentru prima dată în faza procesuală a recursului.
Din aceste înscrisuri rezultă că istoricul situației de fapt a fost următorul:
1. la data de 23.03.2007, reclamanta a formulat cerere de acordare a despăgubirii, prin care arăta că nu este de acord cu oferta și condițiile exproprierii, de 28 euro/mp propusă cu titlu de despăgubire pentru expropriere;
2. la data de 29.10.2007, a fost emisă hotărârea de stabilire a despăgubirii prin care se stabilea unilateral de către expropriator despăgubirea de 28 euro/mp;
3. la data de 15.12.2008, reclamanta a dat declarația autentificată sub nr. 3346 de către și prin care arăta că accepta plata sumelor consemnate pe numele său cu titlu de despăgubire;
4. la data de 18.12.2008, pârâta a formulat un refuz în scris la cererea reclamantei, solicitându-i acesteia să renunțe la judecată în toate litigiile împotriva pârâtei, precum și la drepturile dedate judecății;
5. la data de 05.10.2009, reclamanta a dat declarația autentificată sub nr. 11 de și;
6. la data de 07.01.2009, reclamanta a dat declarația autentificată sub nr. 27 de și, de revocare a declarației autentificate sub nr. 11 de către și.
Curtea reține, în primul rând, pornind de la analiza motivelor anterioare de recurs, că declarația de revocare a renunțării nu poate fi considerată ca producătoare de efecte, cât timp renunțarea este un act juridic unilateral și irevocabil.
Dar, față de prevederile art. 129 din Codul d e procedură civilă raportat la conținutul art. 246 din Codul d e procedură civilă, instanța care ia act de renunțarea la judecarea unei cereri este obligată să verifice că renunțarea reprezintă într-adevăr voința părții, liber exprimată și neviciată.
Coroborând însă această succesiune a faptelor, cu contradicția dintre manifestarea de voință a părții la data de 05.01.2009, iar apoi la 07.01.2009, Curtea consideră că instanța de fond trebuia să repună cauza pe rol, pentru a verifica care este conținutul real al manifestării de voință la părții.
Așa cum reiese din actele depuse, reclamanta a întocmit actul de renunțare pentru a putea obține consemnarea sumelor propuse de expropriator, iar nu pentru că aceasta dorea încetarea procesului, renunțând la pretențiile sale ce depășeau oferta făcută de expropriator.
Acest aspect se coroborează cu prezumția simplă dedusă din împrejurarea că declarația de renunțare a fost depusă la dosar de către expropriator, iar nu de către expropriat. Chiar dacă Curtea nu a reținut un viciu de formă din acest motiv, îl reține ca fiind un indiciu de natură să creeze suspiciuni cu privire la conținutul voinței reale a părții.
Apoi, din lecturarea declarației de renunțare, reiese în mod evident legătura de cauzalitate dintre declarația de renunțare din 05.01.2009 și cererea făcută de expropriator către expropriat, prin adresele nr. AT /352 /18.12.2008 și nr. AT /1378 /05.01.2009, prin care îi cerea să prezinte dovada renunțării la judecată și dovada renunțării la drepturile ce rezultă din sentințele civile pronunțate în dosarele nr- și -, precum și decizia administratorului de renunțare.
Curtea reține astfel că instanța de fond avea obligația de a verifica care este voința reală a părții, față de contradicția dintre actele de la dosar și manifestarea de voință a reprezentantului reclamantei, care a cerut respingerea cererii de a se lua act de renunțarea la judecată.
Or, ca urmare a acestei verificări, se constată că scopul imediat al actului renunțării făcute de reclamantă (încetarea procesului) lipsește, cât timp aceasta dorea doar să obțină consemnarea sumelor oferite de expropriator, dar să continue litigiile pentru pretențiile ce depășeau aceste sume.
Cât privește ultimul motiv de recurs invocat de recurentă, respectiv faptul că reclamanta are dreptul de a primi o despăgubire justă, care reprezintă valoarea reală a terenurilor expropriate, iar discuțiile legate de validitatea unor declarații făcute într-un cadru extrajudiciar nu au relevanță pentru soluționarea acestui dosar, nu poate fi reținut ca întemeiat. Aceasta, deoarece actul procesual de renunțare, dacă reprezintă într-adevăr voința părții, are efectul obligatoriu de paralizare a procesului civil, marcat de principiul disponibilității.
Având în vedere considerentele făcute anterior, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 3 raportat la prevederile art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, va admite recursul, va modifica în tot încheierea recurată și va respinge cererea pârâtei de a se lua act de renunțarea la judecarea cauzei; va trimite cauza aceluiași tribunal, pentru continuarea judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de recurenta-reclamantă - SRL împotrivaîncheierii de ședință din 11.02.2009 pronunțată de Tribunalul București -Secția a IV a Civilă în dosarul nr-în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN prin COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA SA SUB AUTORITATEA MINISTERULUI TRANSPORTURILOR.
Modifică în tot încheierea recurată.
Respinge cererea pârâtei de a se lua act de renunțarea la judecarea cauzei.
Trimite cauza aceluiași tribunal, pentru continuarea judecății.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
-
GREFIER
2 ex
Red. Jud. AV
încheierea de ședință din 11.02.2009 pronunțată de Tribunalul București -Secția a IV a Civilă în dosarul nr-
judecător fond-
Președinte:Elena Viviane TiuJudecători:Elena Viviane Tiu, Andreea Vasile, Ileana
