Expropriere. Speță. Decizia 47/2010. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIE Nr. 47

Ședința publică de la 16 Februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Emilian Lupean

JUDECĂTOR 2: Alexandrina Marica

Grefier: - - -

Ministerul Public reprezentat prin procuror din

cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova

Pe rol judecarea apelurilor formulate de reclamanții și domiciliați în - Tr S,-, -. 2,. 3, M și pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA - DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI C, cu sediul în C,-, D împotriva sentinței civile nr. 296 din data de 16 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosar nr-, având ca obiect expropriere.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelanta pârâtă COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA - DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI C, reprezentată de consilier juridic, lipsind apelanții reclamanți și .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței următoarele:

- declararea apelului formulat de pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA - DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI C, peste termenul prevăzut de dispozițiile art. 284 alin.1 Cod procedură civilă,

- concluziile scrise formulate de apelanta pârâtă COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA - DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI C;

- cererea formulată de avocat pentru apelanții reclamanți și, prin care solicită amânarea cauzei pentru imposibilitatea de prezentare la acest termen, din motive medicale, după care;

Consilier juridic pentru apelanta pârâtă COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA - DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI C, a lăsat la aprecierea instanței cu privire la cererea de amânare formulată de apărătorul apelanților reclamanți.

Reprezentantul Ministerului Public, a lăsat de asemenea la apreciere.

Instanța, respinge cererea de amânare formulată de apărătorul apelanților reclamanți, întrucât în cauză a mai fost acordat un termen în temeiul dispozițiilor art. 156 Cod procedură civilă, cererea fiind nelegală.

Instanța, din oficiu, a invocat excepția tardivității apelului formulat de pârâtă COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA - DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI C, potrivit dispozițiilor art. 284 alin. 1 Cod procedură și apreciind cauza în stare de soluționare, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. 2 Cod procedură unește excepția cu fondul și acordă cuvântul asupra apelurilor.

Consilier juridic pentru apelanta pârâtă COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA - DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI C, a lăsat la aprecierea instanței cu privire la excepția invocată.

Față de apelul formulat de reclamanții și, a pus concluzii de respingerea acestuia ca nefondat.

Reprezentantul Ministerului Public, a solicitat admiterea excepției și respingerea ca tardiv a apelului formulat de apelanta pârâtă COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA - DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI

Cu privire la apelul formulat de reclamanții și, a pus concluzii de admitere.

CURTEA

Prin cererea înregistrată la această instanță la 27 octombrie 2008 reclamanții și au chemat în judecată pe pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - Direcția Regională de Drumuri și Poduri pentru a fi obligată la plata unei juste despăgubiri pentru terenul expropriat de 709mp și construcțiile aferente,afectate de executarea lucrărilor " varianta de ocolire a Municipiului D T S",evaluate la peste 100.000 euro.

Au arătat că sunt proprietarii unei suprafețe de 3375mp, teren situat pe - Tg J dobândit în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2338/18 iunie 2002, nefiind proprietatea SC Aliment SRL al cărui asociat unic este reclamanta și că prin hotărârea 35din 11 ianuarie 2008 i s-a acordat 4 USD /mp, sumă derizorie, fără să țină seama de disp. art. 25 și 26 din Legea 33/1994, care stabilește despăgubirea în funcție de valoarea reală a imobilului dar și din prejudiciul cauzat proprietarului.

Au mai arătat că pe terenul respectiv se află mai multe construcții: un depozit, locuință cu două camere, o cameră frigorifică,un transformator, stâlpi de ciment pentru racordarea la energia electrică, fiind perturbată activitatea societății ca urmare faptului că terenul era folosit pentru distribuția mărfii, fiind necesară reamenajarea parcului auto pentru autovehiculele ce aprovizionează societatea și refacerea rețelei de racordare la energia electrică.

In dovedirea acțiunii reclamanții au depus la dosar:contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2338/18 iunie 2002,hotărârea de stabilirea despăgubirilor,notificare din 06.10.2008.

In apărare pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată întrucât la stabilirea despăgubirilor s-a avut în vedere evaluarea terenului ținându-se cont de categoria de folosință,fiind teren arabil extravilan,valoare stabilită de un evaluator,terenul aparținând SC. SRL prin administrator și nu persoanei fizice. In cauză s-a dispus efectuarea unei expertize pentru evaluarea terenului în suprafață de709 mp expropriat, raportul de expertiză fiind întocmit de expertul desemnat de către instanță, expert desemnat de pârâtă și expert și de către reclamanți.

S-au formulat obiecțiuni de către reclamanți prin apărător, fiind contestată valoarea terenului în sensul că prețul real este de 30 - 35euro /mp pentru că terenul este intravilan,racordat la energia electrică și la rețeaua de apă potabilă, că nu s-au avut în vedere construcțiile aflate pe teren și alte utilități, că mai multe clădiri de pe teren urmează fi demolate și nu s-a făcut o evaluare a acestora: o cameră de frig, o parte din depozite cu fundație betonată,o hală din construcție metalică, mutarea transformatorului de energie electrică montat în 2003, un imobil cu o cameră și antreu ce deservește vreo locuință pentru salariatul ce asigură paza SC SRL, platformă betonată pentru încărcat și descărcat marfă, parc auto.

S-au mai depus la dosar de către reclamanți:autorizația de construire 26/2003, act de adjudecare din 16 octombrie 2001, act constitutiv actualizat al SC SRL, anexă la contractul de furnizare de energie electrică.

Pârâta a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză arătând că evaluarea terenului nu este conformă cu realitatea și solicită ca experții să aibă în vedere expertiza actualizată de Camera notarilor publici, conform art.77 alin. 5din Codul fiscal.

La obiecțiunile formulate de părți s-a depus răspuns, constatându-se că valoarea totală a construcțiilor existente pe terenul expropriat, depozit mărfuri, trei șoproane, atelier reparații,împrejmuire din plasă de sârmă este de 104.684 lei.

Tribunalul Mehedinți prin sentința civilă nr. 296/16 oct. 2009 admis în parte acțiunea formulată de reclamanții și, domiciliați în DTS, str. -. -, nr.25-.2,.3, jud.M, în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - Direcția Regională de Drumuri și Poduri

A obligat pârâta la plata către reclamanți a sumei de 82.301 lei reprezentând despăgubiri pentru terenul expropriat în suprafață de 709. situat în extravilanul comunei și a depozitului de mărfuri edificat pe teren.

A obligat pârâta la cheltuieli de judecată în sumă de 5000 lei, către reclamanți.

Din motivarea acestei hotărâri se poate reține că terenul și construcțiile aflate pe terenul proprietatea reclamanților a fost expropriat pentru cauze de utilitate publică.

În atare situație proprietarii sunt îndreptățiți la primirea unei juste despăgubiri.

Expertiza efectuată în cauză a stabilit contravaloarea acestor bunuri expropriate, iar instanța a acordat reclamanților c/val. terenului de 37818 lei, iar pentru construcții a acordat c/val. unui depozit de mărfuri în sumă de 44.483 lei.

Restul construcțiilor s-a apreciat că nu au fost cerute prin acțiune, deci nu au putut fi acordate.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel atât reclamanții și, precum și pârâta

Prin apelul formulat în termen legal, reclamanții au solicitat schimbarea sentinței de fond în sensul acordării de despăgubiri pentru toate construcțiile existente pe teren, arătând că acestea au fost cerute prin acțiune, există fizic, au fost expropriate și deci trebuie plătite conform evaluării făcute de experți.

În ce privește apelul formulat de C, acesta este tardiv. Apelanta a primit comunicarea sentinței de fond la data de 3.XI.2009 și a depus apelul la data de 23.XI.2009 conform plicului existent la dosar.

Or, termenul de 15 zile libere prevăzut pentru exercitarea căii de atac, s-a împlinit în ziua de joi - 19.XI. inclusiv. Neexistând așadar - de atac până la acea dată de 19.XI. inclusiv, Direcția Regională de Drumuri și Poduri Caf ormulat tardiv apelul său.

În ce privește apelul reclamanților acesta este fondat.

Prima instanță a acordat în mod corect acestora c/v terenului și a depozitului de mărfuri edificat pe respectivul teren. Este evident că reclamanții sunt îndreptățiți să primească în urma exproprierii c/v bunurilor expropriate.

Valoarea acestor bunuri a fost stabilită în prima instanță prin expertiza tehnică efectuată, iar valoarea stabilită de experți nu a fost contestată în final de nici una dintre părți.

Examinând însă cuprinsul cererii reclamanților, rezultă că aceștia au solicitat c/val. tuturor construcțiilor aflate pe teren. Ca urmare, instanța era obligată să se pronunțe asupra tuturor construcțiilor cerute și existente pe teren și să acorde reclamanților c/val. acestora, în măsura în care erau dovedite.

Or, în această situație atât timp cât și respectivele construcții sunt expropriate, iar reclamanții le-au solicitat prin acțiune, au dreptul să primească în schimbul lor și o justă reparație materială.

Conform expertizei efectuate în dosarul de fond, există pe teren și sunt dovedite ca fiind efectiv și real expropriate trei șoproane - 32.191 lei, atelier reparații - 22.503 lei și împrejmuire din plasă sârmă - 5.507 lei, total 60.201 lei.

Alte bunuri, respectiv transformator electric, stâlpii aferenți s-a menționat în expertiză că nu se găsesc pe teren, în consecință nu au fost evaluate de expert și deci nefiind expropriate odată cu terenul, iar reclamanții nefăcând dovada că sunt și proprietarii respectivelor bunuri, valoarea lor nu poate fi acordată acestora.

În concluzie se impune confor4m art. 296 Cod pr.civ. admiterea apelului formulat de reclamanți și majorarea despăgubirilor deja acordate, cu încă 60.201 lei. Se vor menține celelalte dispoziții.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca tardiv apelul formulat de COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA - DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI C, cu sediul în C,-, D împotriva sentinței civile nr. 296 din data de 16 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosar nr-.

Admite apelul formulat de apelanții reclamanții și domiciliați în - Tr S,-, -. 2,. 3,

Schimbă în parte sentința în sensul că obligă pârâta și la plata sumei de 60201 lei reprezentând c/val. a trei șoproane atelier reparații, împrejmuire din plasă sârmă.

Menține restul dispozițiilor.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 16 Februarie 2010

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. Jud.

4 ex/18.02.2010

Tehnored.

Jud. fond.

Președinte:Emilian Lupean
Judecători:Emilian Lupean, Alexandrina Marica

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Expropriere. Speță. Decizia 47/2010. Curtea de Apel Craiova