Expropriere. Speță. Decizia 64/2008. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.64/A
Ședința publică de la 3 aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anamaria Monica Busuioc
JUDECĂTOR 2: Doru Octavian Pîrjol
GREFIER -
La ordine a venit spre soluționare apelul civil declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 59/C/23.01.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 31 martie 2008 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată.
CURTEA
- deliberând -
Asupra apelului de față;
Prin sentința civilă nr. 59//23 ianuarie 2008 Tribunalului Neamțs -a admis excepția inadmisibilității acțiunii invocată din oficiu de instanță și s-a respins, astfel, acțiunea formulată de reclamantul -.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț sub nr. 1257 din 20.02.2007 reclamantul - a solicitat, în temeiul art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în contradictoriu cu pârâta Sucursala Regională de Ferate I, restituirea suprafeței de aprox. 1 ha teren situat în orașul.
În motivare a arătat că terenul revendicat a aparținut autorului său, care în perioada 1923 - 1937 cumpărat 5 suprafețe de teren de 5000 mp, 5112 mp, 5000 mp, 5012 mp și respectiv 5012 mp, pe care le-a stăpânit până când Statul Român l-a expropriat pentru cauză de utilitate publică.
A mai arătat că a defunctul a avut un singur moștenitor legal, ia, adoptată în anul 1956, care în baza testamentului autentificat sub nr. 733/05.05.1996 l-a instituit legatarul ei, calitate în care stăpânește doar 868 mp din întreaga suprafață de teren care a aparținut autorului invocat.
La cerere a atașat copia contractelor de vânzare - cumpărare din perioada 1923 - 1937, copia actului de adopție a lui ia, Certificatul de moștenitor nr. 27/964/21.09.1964 după, Certificatul de moștenitor nr. 341/03.12.1996 după ia și copia testamentului autentificat sub nr. 733/05.05.1996.
La termenul din 09.01.2008 instanța a invocat din oficiu excepția inadmisibilității acțiunii motivat de faptul că prin Decizia nr. LIII a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, s-a decis că dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică se interpretează în sensul că ele nu se aplică în cazul acțiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Examinând excepția instanța a reținut că prin decizia de mai sus s-a arătat că prin art. 15 alin. 2 din onstituția României a fost reglementat principiul neretroactivității legii, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, care este prevăzut și de art. 1 din Codul civil. Acest principiu de bază, consacrat și în jurisprudența, afirmă că legea nouă trebuie să respecte suveranitatea legii vechi, în sensul că legea nouă nu poate desființa sau modifica reglementarea juridică anterioară, iar legea veche trebuie să admită, la rândul ei, aplicarea imediată și fără rezerve a legii noi, în sensul că acțiunea noii legi se întinde atât asupra faptelor pendinte, cât și asupra efectelor viitoare ale raporturilor juridice trecute. În cazul imobilelor expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, normele legale aflate în conflict, respectiv dispozițiile Codului civil și cele ale Legii nr. 10/2001, vizează situații născute sub imperiul legii vechi, respectiv a dreptului comun care, deși avantajos, prin posibilitatea părților de a avea acces direct la instanțele judecătorești, este rigid și conservator în câmpul său de aplicare, motiv pentru care a fost înlocuit cu Legea nr. 10/2001, care cuprinde atât norme speciale de drept substanțial, cât și reglementarea unei proceduri administrative, obligatorie, prealabilă sesizării instanței. Acest act normativ a suprimat, practic, posibilitatea recurgerii la dreptul comun în cazul ineficacității actelor de preluare a imobilelor naționalizate și, fără să diminueze accesul la justiție, a adus perfecționări sistemului reparator, subordonându-l, totodată, controlului judecătoresc prin norme de procedură cu caracter special.
S-a mai reținut că prin Decizia nr. 373 din 4 mai 2006 Curtea Constituțională a statuat că Legea nr. 10/2001 recunoaște persoanelor îndreptățite la restituirea imobilelor preluate abuziv calitatea de proprietar avută la data preluării, însă restituirea în natură a imobilului și, implicit, exercitarea dreptului de proprietate se fac numai în urma constatării acestui drept fie prin decizia autorității administrative implicate în aplicarea legii, fie prin hotărâre judecătorească, în cazul în care deciziile acesteia sunt atacate în justiție. Dispunând că proprietarul se poate bucura de toate atributele dreptului său numai pentru viitor, după primirea deciziei sau hotărârii judecătorești de restituire, legiuitorul nu a făcut altceva decât să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, instituind limitări rezonabile în exercitarea acestui drept, în vederea asigurării securității circuitului juridic, în deplină conformitate cu dispozițiile art. 44 alin. 1 teza a doua din Legea fundamentală.
Instanța supremă a apreciat că prevederile Legii nr. 10/2001, interesând ordinea publică, sunt de imediată aplicare, în concordanță cu principiul consacrat în art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia și, prin urmare, în noul cadru legislativ nu își mai pot găsi aplicabilitate dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică în cazul acțiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Împotriva sentinței s-a formulat apel d e către reclamant, care arătat că la data publicării deciziei în interesul legii nr. 53/2007, în cauză fuseseră administrate probe. Mai mult, reclamantul nu a putut uza de procedura specială, întrucât nu s-a aflat în țară.
Apelul este nefondat pentru cele ce succed:
În mod corect prima instanță a respins ca inadmisibilă acțiunea reclamantului, întrucât Legea nr. 10/2001 fiind o lege specială, derogatorie de la legea generală 33/1994 sunt aplicabile ( după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 ) dispozițiile și termenele prevăzute de această lege iar nu de cele din legea generală.
Aceasta este chestiunea de fond care, după aprecierea instanței de apel, trebuia să primească aceiași soluție, independent de existența deciziei în interesul legii ( aceasta, întrucât se pune problema că data publicării deciziei în interesul legii este ulterioară datei formulării acțiunii ).
Altfel spus, este adevărat că în timpul procesului s-a publicat decizia în interesul legii, care este una obligatorie pentru instanțe dar aceasta nu înseamnă că " în timpul jocului s-au schimbat regulile " de vreme ce instanța supremă nu a făcut altceva decât să clarifice o chestiune, să dea o soluție unitară iar nu să modifice legea aplicabilă.
În raport de dispozițiile legislației interne și internaționale aplicabile, se apreciază că trebuie să existe un just echilibru între interesele personale și cele generale.
Or acest just echilibru a fost respectat de legiuitor.
1) Între anii 1994-2001 reclamantul avea suficient timp pentru a-și exercita dreptul pretins ( fiind o persoană majoră );
2) După intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, până în februarie 2002 reclamantul nu și-a exercitat dreptul ( în termenul prevăzut de art. 21 al.1 din Legea nr. 10/2001, în forma inițială ) de a formula notificare.
Eventuala plecare a reclamantului din țară ( dovada cu copia pașaportului - filele 6 și 6 bis din dosarul de apel ) nu acoperă nici pe departe intervalul de timp 1994-2002, iar un drept cu așa mare importanță, cum este cel de proprietate, trebuie apărat cu "diligență". Or, reclamantul-apelant își invocă în apărare propria culpă, ceea ce nu poate fi admis.
Pentru aceste considerente va respinge apelul ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul civil promovat de reclamantul - prin procurator împotriva sentinței civile nr. 59/C/23.01.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul-pârât SUCURSALA REGIONALĂ DE FERATE ,ca nefondat.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi 3 aprilie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,GREFIER,
red.sent.
red.apel
tehnored. /2 ex.
5.05./08.05.2008
Președinte:Anamaria Monica BusuiocJudecători:Anamaria Monica Busuioc, Doru Octavian Pîrjol
