Expropriere. Speță. Decizia 77/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 77/A/2009
Ședința publică de la 10 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Gheorghina Nagy Nicoară vicepreședinte
JUDECĂTOR 2: Mihaela Florentina
Grefier
Pe rol se află pronunțarea asupra apelurilor declarate de către reclamanții, precum și de pârâtul STATUL ROMÂN PRIN SC SA -SUCURSALA H, împotriva sentinței civile nr.176 din 8 octombrie 2008, respectiv a încheierii de îndreptare a erorii materiale a acestei sentințe din 14.01.2009, pronunțate de Tribunalul Hunedoara în dosar nr- având ca obiect expropriere.
Procedura este îndeplinită fără citarea părților.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din 3 aprilie 2009, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra apelurilor de față reține:
Prin acțiunea înregistrată la 17.01.2007 pe rolul Tribunalului Hunedoara sub nr-, reclamanții, și au solicitat în contradictoriu cu pârâții SA și Sucursala H să se constate că sunt proprietari asupra terenurilor în suprafață de 20771 mp, ocupate abuziv din 1990 de SC SA și expropriate prin HG 392/2002; să fie obligat expropriatorul la plata despăgubirilor compuse din suma de 145.752 Euro (20.771 x 7,98 Euro/mp), valoarea terenului, și suma de 160.000 lei prejudiciu constând în lipsa de folosință a terenului pe perioada 1990-2007; să se stabilească cel mai scurt termen de plată al despăgubirilor și să fie obligat expropriatorul la plata cheltuielilor de judecată.
Reclamanții au susținut că sunt proprietarii imobilului în litigiu, în calitate de moștenitori ai proprietarilor tabulari și că terenul este ocupat din 1990, neprimind nicio despăgubire. În anul 2002 s-a dispus exproprierea unei suprafețe mai mari de teren, din care face parte și imobilul în litigiu pentru amenajarea hidroenergetică a râului pe sectorul -.
Prin sentința civilă nr.281/2007, Tribunalul Hunedoaraa respins ca prematură cererea întrucât nu a fost urmată procedura premergătoare prevăzută de Cap.III din Legea 33/1994.
Această sentință a fost desființată de Curtea de APEL ALBA IULIA, prin decizia civilă nr.235/A/2007, prin care s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, apreciindu-se că în mod greșit a fost respinsă cererea ca prematură.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub dosar nr-.
Prin sentința civilă nr.176/2008 a fost respinsă excepția de prematuritate și excepția lipsei calității procesuale pasive a SC SA, s-a constatat inoperantă excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamanților în ce privește folosul de tras pentru perioada anterioară declarării utilității publice, iar pe fond a fost admisă în parte acțiunea și în consecință:
S-a luat act că reclamanții au consimțit la exproprierea terenurilor în echivalent arabil în suprafață de 23.437 mp, arabil, pășune și fânaț.
A fost obligată pârâta SC SA B pentru Statul Român să achite în 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii suma de 644.000 lei, valoarea terenului expropriat și suma de 119.620,5 lei, prejudiciu cauzat prin lipsa folosului agricol pe perioada 2002-2008.
Pârâta a fost obligată la plata sumei de 3350 lei, cheltuieli de judecată reprezentând onorariu expert și din onorariul avocat și a fost respinsă în rest acțiunea.
Prin încheierea din 14.01.2009, prima instanță a dispus, la cererea reclamanților și din oficiu, îndreptarea erorilor materiale strecurate în sentința civilă nr.176/2008, în sensul că a respins acțiunea față de pârâta SC H și a obligat pârâta SC SA B la plata sumei de 15.550 lei cheltuieli de judecată, în loc de 3350 lei.
Prin încheierea din 23.01.2009, prima instanță a îndreptat din oficiu eroarea materială în ce privește calea de atac, pe care a calificat-o drept apel.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin HG 392/2002 s-a dispus exproprierea pentru cauză de utilitate publică a unei suprafețe de teren, în care este inclusă și cea în litigiu, iar prin actul normativ menționat s-a desemnat ca expropriator, Statul Român prin SC SA
Prin raportul de expertiză, întocmit potrivit art.25 din Legea 33/1994, a fost identificat terenul aparținând reclamanților, afectat în întregime de apele lacului de acumulare, iar experții au stabilit o valoare de 8,3 Euro/mp și un venit mediu anual de 8520 lei/ha producție agricolă.
Față de concluziile expertizei și dispozițiile Legii 33/1994, instanța de fond a apreciat admisibilă cererea și a stabilit o valoare de 8,3 euro/mp pentru terenul expropriat.
În ce privește perioada pentru care a acordat despăgubiri reprezentând contravaloarea prejudiciului, instanța a apreciat că aceste despăgubiri se datorează din 2002, de când a fost adoptată hotărârea de guvern de expropriere.
Prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a SC SA B, reținând că a fost desemnată prin HG 392/2002 ca reprezentând Statul Român, în calitate de expropriator.
În ce privește excepția prematurității acțiunii și a prescripției dreptului la acțiune pentru folosul de tras pe perioada anterioară actului de declarare oficială a cauzei de utilitate publică, prima instanță le-a apreciat ca neîntemeiate deoarece expropriatorul a preluat, fără despăgubiri imobilele aparținând reclamanților fără ca, în conformitate cu art.21 din Legea 33/1994, să sesizeze tribunalul.
În considerentele încheierii de îndreptare a erorii materiale din 14.01.2009, prima instanță a arătat că a omis să se pronunțe prin sentință asupra cererii formulate împotriva pârâtei SC H și că, deși a stabilit că cheltuielile de judecată se compun din onorariul expertului și din onorariul avocatului, dintr-o eroare de calcul a determinat aceste cheltuieli la suma de 3350 lei, în loc de 15.550 lei, cum este corect și rezultă din chitanțele aflate la dosar.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamanții cât și pârâtul Statul Român prin SC SA B, aducându-i critici de netemeinicie și nelegalitate.
Reclamanții solicită prin apelul formulat, modificarea în parte a sentinței, în sensul admiterii în totalitate a acțiunii și în consecință obligarea pârâtului expropriator la plata folosului de tras pentru nefolosirea terenului timp de 16 ani, în cuantum de 318.988 lei și la plata integrală a cheltuielilor de judecată în cuantum de 30.250 lei, reprezentând onorariu avocat.
În expunerea motivelor, apelanții susțin, în esență, că folosul de tras se cuvine pentru întreaga perioadă, din 1991-2007, întrucât prima instanță a constatat că cererea nu este prematură și că nu operează prescripția dreptului material la acțiune, cu atât mai mult cu cât dreptul de proprietate al apelanților a fost recunoscut tacit și implicit, fapt ce a dus la întreruperea prescripției.
Apelanții critică sentința și în ce privește cheltuielile de judecată, pe care le-a admis doar în parte, susținând că aceste cheltuieli se justifică față de complexitatea cauzei, de volumul de activitate mare impus de pricină și față de numărul mare de termene de judecată.
Pârâtul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondat a apelului reclamanților (filele 18-19).
Apelantul Statul Român prin SC SA Bas olicitat respingerea acțiunii, susținând că instanța nu putea fi sesizată decât după parcurgerea procedurii premergătoare, prevăzută de art.5-20 din Legea 33/1994 și numai de către expropriator, conform art.21 din aceeași lege.
Apelantul arată că prima instanță a ignorat expertiza făcută în procedura depunerii de ofertă, care a luat în calcul cea mai profitabilă utilizare a proprietății, ci a luat în considerare expertiza întocmită în cauză de comisia de experți care a stabilit un preț de 10-12 ori mai mare decât valoarea de piață a imobilelor în litigiu.
Se mai reține că reclamanții nu au avut folosința terenului după 1989, nefiind puși în posesie, astfel că nu se poate constata calitatea lor de proprietari asupra imobilului.
O altă critică vizează depășirea atribuțiilor de către instanța de judecată, care s-a substituit comisiei guvernamentale, singura abilitată să valideze un preț evaluat.
Pârâtul a atacat și încheierea de îndreptare a erorii materiale din 14.01.2009, dar nu a adus nicio critică acestei încheieri, ci practic, a reiterat aceleași motive de apel.
Reclamanții au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea ca nefondat a apelului pârâtului ( 40-43).
Ambele apeluri sunt scutite de plata taxei de timbru, conform art.16 din Legea 146/1997.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma criticilor formulate, raportat la art.295 proc. civ. Curtea constată nefondate apelurile declarate de părți pentru următoarele considerente:
În ce privește critica invocată de reclamanți, referitoare la neacordarea folosului de tras pentru întreaga perioadă 1991-2007, se constată că acest petit este unul patrimonial urmărind obținerea de despăgubiri pentru lipsa de folosință, astfel că sunt incidente prevederile.167/1958 privind prescripția extinctivă. Conform art.1 alin.1 coroborat cu art. 3 alin.1 din acest decret, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termen de 3 ani de la data când se naște dreptul la acțiune.
Ca urmare, raportat la data introducerii acțiunii, pentru perioada 1991-2002, pentru care nu au fost acordate despăgubiri reprezentând folosul de tras, reclamanții nu mai sunt în termen să solicite pe cale unei acțiuni aceste despăgubiri, dreptul lor material la acțiune fiind prescris.
Curtea nu poate analiza temeinicia despăgubirilor acordate pentru perioada 2002-2008, pentru că legalitatea acestora nu a fost invocată de niciuna din părți, deși s-a ridicat în fața primei instanțe excepția prescripției extinctive iar instanța de fond s-a pronunțat asupra ei, reținând că este inoperantă. În aceste condiții, Curtea este ținută de limitele efectului devolutiv al apelului, stabilite prin art.295 alin. 1 din proc. civ. astfel că nu poate examina soluția primei instanțe decât în limitele cererilor de apel, întrucât ceea ce nu a fost supus apelului trece în puterea lucrului judecat.
Ca urmare, primul motiv de apel al reclamanților nu este fondat.
Nici cea de-a doua critică, referitoare la cuantumul cheltuielilor de judecată nu poate fi primită.
Astfel, în stabilirea cheltuielilor de judecată la care a fost obligat pârâtul, prima instanță, a făcut aplicarea art.274 alin. 1 și 3 din proc. civ.
Art. 274 alin.3 proc. civ. permite instanței să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, ori de câte ori constată că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită.
Prin aceste dispoziții, legiuitorul a urmărit să împiedice abuzul de drept, prin denaturarea onorariului de avocat de la finalitatea sa firească, aceea de a permite justițiabilului să beneficieze de o asistență judiciară calificată pe parcursul procesului.
Așa cum susțin reclamanții, aceștia au făcut cheltuieli de judecată în sumă de 30.250 lei, din care 1.750 lei, onorariul celor trei experți și 28.500 lei, onorariul avocatului.
Prima instanță, a acordat doar parțial aceste cheltuieli, respectiv 15.550 lei, reprezentând onorariul integral al experților și din onorariul avocatului.
Curtea constată că instanța de fond a respectat criteriile de apreciere a cuantumului cheltuielilor de judecată. Astfel, raportat la complexitatea cauzei, la volumul de muncă de apărătorul reclamanților, la valoarea pricinii dar și la împrejurarea că în cel de-al doilea ciclu procesual cauza s-a amânat numai pentru efectuarea expertizei dispuse în cauză, Curtea consideră că onorariul stabilit de prima instanță este justificat și nu se impune acordarea în întregime a acestor cheltuieli.
Prin reducerea onorariului avocatului ales, instanța de judecată nu a intervenit în contractul de asistență, care își produce pe deplin efecte între părți, ci doar s-a apreciat în ce măsură onorariul plătit de reclamant trebuie suportat de pârât, față de criteriile avute în vedere de instanță, raportat la art.274 al. 3 din proc. civ.
În ce privește apelul pârâtului, se reține că prin decizia civilă nr.235/A/2007 dată de Curtea de APEL ALBA IULIAs -a tranșat asupra excepției prematurității cererii și, implicita a depășirii atribuțiilor de către instanța de judecată.
Astfel, prin această decizie, rămasă irevocabilă prin nerecurare, s-a stabilit cu putere de lucru judecat că acțiunea promovată de reclamanți nu este prematură și că expropriatorul are terenul în posesie, astfel că nu justifică interes să formuleze acțiunea reglementată de art.21 din Legea 33/1994. Instanța de apel a dat îndrumări primei instanțe în sensul determinării cuantumului despăgubirilor.
Față de dispozițiile deciziei menționate, Curtea constată nefondate criticile pârâtului privind prematuritatea acțiunii și depășirea de către prima instanță a atribuțiilor atunci când a stabilit despăgubirile pentru terenul expropriat.
Raportat la cuantumul acestor despăgubiri, se reține că prima instanță, conformându-se îndrumărilor date de instanța de control judiciar, a dispus întocmirea unui raport de expertiză prin care să fie identificat terenul în litigiu și să fie determinat cuantumul despăgubirilor solicitate de reclamanți.
Această expertiză a fost efectuată de o comisie de experți, conform art.25 din Legea 33/1994, din care au făcut parte trei experți, unul desemnat de instanță, iar câte unul desemnat de fiecare parte.
Niciuna dintre părți nu a formulat obiecțiuni la expertiză, iar pârâtul nu a solicitat în fața instanței de apel efectuarea unei noi expertize.
În conținutul expertizei, au fost identificate imobilele aparținând antecesorilor reclamanților care, prin HG 392/2002 au fost declarate de utilitate publică, urmând a fi expropriate. Experții au identificat fiecare imobil în parte, categoria de folosință și suprafața ce i se cuvine antecesorului reclamanților, raportat la cota de proprietate deținută din fiecare imobil.
De asemenea, experții au stabilit prețul terenului folosind metoda comparației prin bonitate și luând în calcul prețurile practicate în zonă pentru terenuri similare.
de tras a fost determinat, ținându-se cont de categoria de folosință a fiecărui imobil și de producția agricolă ce s-ar fi putut obține.
În aceste condiții, criticile referitoare la cuantumul despăgubirilor sunt privite ca nefondate, de vreme ce probele prin care s-a determinat acest cuantum sunt legale și au fost administrate în condiții de contradictorialitate.
De asemenea, reclamanții au făcut dovada calității lor de moștenitori ai defunctului, conform certificatului de calitate nr.170/2005 eliberat de BNP "", iar împrejurarea că nu s-au aflat în posesia terenurilor la momentul când pârâtul a ocupat aceste terenuri nu aduce atingere dreptului lor de proprietate.
Raportat la încheierea din 14.01.2009, se reține că în mod corect instanța a îndreptat eroarea materială de calcul în privința cheltuielilor de judecată conform art. 281.proc. civ. și a completat hotărârea, pronunțându-se și cu privire la pârâta Sucursala H, conform art.2812proc. civ.
Potrivit art. 12 alin.2 din Legea 33/1994, expropriator în înțelesul legii, este statul prin organismele desemnate de Guvern, pentru lucrările de interes național. Prin HG 392/2002, s-a stabilit că expropriatorul este statul român prin SC SA.
Ca urmare, pârâta Sucursala H nu are calitatea de a reprezenta în cauză statul român, astfel că în mod corect s-a respins acțiunea față de această pârâtă.
Pentru aceste considerente, constatând ca nefondate apelurile declarate de părți, în baza art.296 Cod procedură civilă urmează a fi respinse.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de reclamanții, și împotriva sentinței civile nr.176/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara.
Respinge apelul declarat de pârâtul Statul Român prin SC SA B împotriva sentinței civile nr.176/2008 și a încheierii de îndreptare de eroare din 14.01.2009 pronunțată de Tribunalul în dosar nr-.
(continuarea deciziei civile nr.77/A/2009)
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 10 Aprilie 2009.
Președinte, - - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.
Dact.7ex/23.04.2009
Jud.fond
Președinte:Cristina Gheorghina Nagy NicoarăJudecători:Cristina Gheorghina Nagy Nicoară, Mihaela Florentina
