Fond funciar. Speta. Decizia 105/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALA

SEC IA CIVIL

DECIZIA CIVILNr. 105/

edin a public de la 06 Februarie 2008

Completul compus din:

PRE EDINTE - - -

JUDEC TOR - - -

JUDEC TOR - - -

Grefier - - -

-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-

La ordine fiind solu ionarea recursului civil declarat de pârâ ii,domicilia i în F,-, jud.V,împotriva deciziei civile nr.214 din 15 noiembrie 2007 pronun at de Tribunalul Vrancea,în contradictoriu cu intima ii G,- - - PRIN LICHIDATOR, având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal cut în edin a public au spuns:recuren ii,ambii personal i asista i de av.,în baza împuternicirii avoca iale pe care o depune la dosar i pentru intima ii i G,lips,av.,în baza împuternicirii avoca iale pe care o depune la dosar,lips fiind intimata - - -PRIN LICHIDATOR.

Procedura legal îndeplinit.

S-a cut referatul cauzei de tre grefier,dup care:

Nemaifiind alte cereri de formulat,Curtea constat cauza în stare de judecat i acord cuvântul în dezbateri.

Ap torul recuren ilor precizeaz temeiul de drept al recursului îl constituie disp.art.304 pct.9 Cod procedur civil.Consider instan a de apel a ignorat situa ia real a terenului la data prefect rii actului de de vânzare cump rare i a bunei credinte de care au dat dovad recuren ii la momentul cump rii terenului.Sus ine,de i în spe ță exist dou titluri de proprietate,unul emis pe numele intimatului G i cel lalt emis pe numele recuren ilor,relevan ță în cenzurarea actului de proprietate al recuren ilor prezint urm toarele argumente:

- de la cine au cump rat recuren ii i dac terenul,la acea dat,se afla în proprietatea i posesia vânz torului;

- dac intimatul G avea transcris titlul de proprietate i dac avea posesia terenului la data cump rii de tre recuren i;

- dac recuren ii sunt cump tori de bun credin ță.

Consider,actul de vânzare cump rare a fost întocmit cu respectarea tuturor condi iilor de fond i de form prev zute de lege.Intimatul nu a avut niciodat posesia terenului în litigiu,iar la data cump rii nu au avut cuno tin ță de faptul imobilele pe care inten ionau le cumpere ar fi cut obiectul vreunei notific ri ori cereri de revendicare.Pentru aceste considerente i pentru cele ar tate pe larg în motivele scrise de recurs,aflate la dosar,solicit admiterea recursului,modificarea în totalitate a deciziei recurate i pe fond men inerea hot rârii pronun at de instan a de fond pe care o consider legal i temeinic.Cu cheltuieli de judecat.

Ap torul intima ilor G i,în combaterea motivelor de recurs arat,ini ial,în momentul introducerii ac iunii de constatare a nulit ăț ii titlului de proprietate al intimatului G,din 2004,acesta a ar tat terenul în litigiu a fost retrocedat în baza Legii 10/2001.Ulterior,intimatul a realizat terenul îi fusese retrocedat conform titlului de proprietate nr.-/2003,emis în baza unei hot râri judec tore ti definitiv i irevocabil,prin care s-a dispus atât cu privire la amplasamentul terenului,cât i cu privire la întinderea acestuia.Din anul 2003 nu mai avea nici un drept asupra terenului.Consider ,contractul de vânzare cump rare încheiat între recuren i i este categoric în frauda dispozi iilor legale,întrucât prin notificarea nr.28/05.03.2003 aceasta a fost aten ionat nu vând nici construc iile amplasate pe terenul în litigiu,întrucât intimatului G i se eliberase titlul de proprietate i fusese pus în posesie prin executarea hot rârii judec tore ti irevocabile.Pentru aceste considerente i pentru cele ar tate pe larg în concluziile scrise pe care le depune la dosar,solicit respingerea recursului,ca nefondat.Cu cheltuieli de judecat.

CURTEA

Asupra recursului civil de fa ță;

Examinând actele i lucr rile dosarului,constat urm toarele:

Prin cererea înregistrat la nr- la Judec toria Foc ani reclaman ii G i au chemat în judecat pe pârâ ii - - prin lichidator, pe i pentru a se constata nulitatea absolut a contractului de vânzare cump rare autentificat sub nr.252/20.01.2004 încheiat între acestea.

Prin sentin a civil nr.2263 din 30 iunie 2005 Judec toria Foc ani a respins ac iunea ca neîntemeiat. Pentru a hot rî astfel, instan a de fond a re inut imobilele ce fac obiectul contractului de vânzare cump rare a rui anulare au solicitat-o reclaman ii nu se suprapun cu cele proprietatea pârâ ilor, astfel ac iunea apare ca neîntemeiat.

Împotriva acestei sentin e au declarat apel în termen reclaman ii G i considerând-o nelegal i netemeinic prin aceea actul de vânzare cump rare a fost încheiat cu rea-credin ță, în condi iile în care au notificat - - nu procedeze la înstr inarea imobilelor, întrucât terenul le apar ine, ignorându-li-se astfel titlurile de proprietate. De asemenea au considerat apelan ii în mod gre it li s-au respins obiec iunile la raportul de expertiz precum i cererea de refacere a acestuia de i se impune ca expertul mureasc situa ia sub toate aspectele.

Au solicitat admiterea apelului, desfiin area sentin ei i pe fondul cauzei admiterea ac iunii i constatarea nulit ății contractului autentificat sub nr.252/20 ianuarie 2004.

În dovedirea sus inerilor lor apelan ii au solicitat efectuarea unei noi expertize i a unei contraexpertize, lucr ri efectuate de exp. i.

Intima ii au depus la dosar întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefondat, motivat de faptul actul autentificat sub nr.252/2004 a fost întocmit cu respectarea tuturor condi iilor de fond i form prev zute de lege, imobilele dobândite prin acest act nu sunt acelea i imobile cu cele dobândite de reclamant prin sentin a 126/2003, sentin ță care de altfel nici nu le este opozabil.

Cauza a fost suspendat în temeiul art.2441cod procedur civil la cererea intima ilor pân la solu ionarea dosarului nr- în care ace tia au solicitat anularea titlului de proprietate emis apelan ilor.

Prin decizia civil nr.214/2007 a Tribunalului Vranceas -a admis apelul,s-a desfiin at sentin a civil i în rejudecare,s-a admis în parte ac iunea civil i s-a dispus anularea în parte a contractului de vânzare cump rare,fiind obliga i intima ii la plata cheltuielilor de judecat în apel.

Pentru a decide astfel,instan a a re inut urm toarele:

Prin titlul de proprietate nr.-/2003 apelan ilor li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafa a de 33,15 ha, iar, din expertiza efectuat în cauz de tre expertul, rezult terenul în suprafa ță de 3228,38 ha ce face obiectul actului de vânzare cump rare autentificat sub nr.252/20 ianuarie 2004, se afl amplasat în perimetrul suprafe ei reconstituite apelan ilor.

Cu toate acestea, de i apelan ii au notificat - - (fila 119 dosar fond) nu înstr ineze acest teren, aceasta a încheiat cu intima ii i actul autentificat sub nr.252/20 ianuarie 2004 prin care le înstr ina terenul i construc iile existente pe acesta.

Relevant este i faptul intima ii au promovat o ac iune prin care au solicitat anularea titlului de proprietate al apelan ilor în sensul radierii din cuprinsul acestuia a terenului dobândit prin actul autentic contestat în prezen a cauz, îns prin sentin a civil nr.1150 din 22 martie 2007, mas definitiv i irevocabil prin decizia civil nr.636 din 13 iunie 2007 Tribunalului Vrancea ac iunea a fost respins re inându-se reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea mo tenitorilor defunc ilor G i s-a cut în baza unei hot râri judec tore ti irevocabil care nu mai poate fi cenzurat sub aspectul amplasamentului i al întinderii suprafe ei reconstituit.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâ ii i.

Au apreciat decizia este nelegal datorit ignor rii situa iei reale a terenului la data perfect rii vânz rii i ignorarea bunei lor credin Au sus inut au dobândit imobilul prin act autentic,întocmit cu respectarea condi iilor de fond i de form prev zute de lege.

Apreciaz ei au fost cump tori de bun credin ță ai imobilului pe care i l-au adjudecat la licita ie public,la momentulacela neexistând date imobilul cea obiectul unei cereri de revendicare sau vreunei notific ri.

Analizând decizia prin prisma motivelor de recurs,instan a re ine acesta este nefondat din urm toarele considerente:

Practic,sus in recuren ii instan a de apel nu a analizat nici un moment buna lor credin ță,de i a fost invocat ca motiv de apel, au dobândit imobilul prin vânzare la licita ie public i acesta nu cea obiectul unei cereri de revendicare sau notificare i nu era transcris în registrul de transcrip iuni i se afla în posesia vânz toarei.

Analizând decizia numai prin prisma criticii formulate de intima i,instan a re ine problema bunei sau relei credin e a recuren ilor a fost stabilit printr-o hot râre intrat în puterea de lucru judecat (sentin a civil nr.1150/2007 a Judec toriei Foc ani ).

Acel proces a avut ca obiect anularea titlului de proprietate nr.-/2003 emis pe numele lui G,în sensul radierii din titlu a suprafe ei de 3238,38 mp, situat în,ce face obiectul i al prezentului proces.

În motivarea solu iei de respingere a ac iunii,instan a de fond a re inut recuren ii nu pot invoca prezum ia de bun credin ță,în condi iile în care intimatul Gas olicitat terenul în cadrul proceselor intentate i s-a adresat autorit ăților competente în vederea restituirii lui.

Solu ia a fost men inut prin decizia civil nr.636/2007 a Tribunalului Vrancea,prin care a fost respins recursul,dar s-a completat motivarea solu iei de la fond cu referirea la sentin a civil nr.656/2002 a Judec toriei Foc ani,irevocabil prin decizia civil nr.809/2002,prin care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pe acel amplasament.

În spe ță,nu sunt întrunite condi iile autorit ăț ii de lucru judecat,dar aceasta nu înseamn reaua credin ță a cump torilor,re inut cu putere de lucru judecat,ar putea fie contrazis de o alt hot râre ulterioar,care ajung la concluzia contrar.

Din aceste considerente,având în vedere disp.art.312 alin.1 Cod procedur civil,va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursulcivil declarat de pârâ ii,domicilia i în F,-, jud.V, împotriva deciziei civile nr.214 din 15 noiembrie 2007 pronun at de Tribunalul Vrancea,în contradictoriu cu intima ii G,- - - PRIN LICHIDATOR, având ca obiect fond funciar.

Oblig pe recuren tre intima ii G i la plata a 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecat.

Irevocabil .

Pronun at în edin a public de la 06 Februarie 2008.

Pre edinte,

- -

Judec tor,

- -

Judec tor,

- -

Grefier,

- -

- - /05.03.2008

- /05.03.2008

2 ex.

FOND:

APEL: -

Președinte:Luminita Solea
Judecători:Luminita Solea, Simona Bacsin, Anica Ioan

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Fond funciar. Speta. Decizia 105/2008. Curtea de Apel Galati