Fond funciar. Speta. Decizia 110/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 110
Ședința publică de la 04 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marian Budă Președinte secție
JUDECĂTOR 2: Gabriela Ionescu
JUDECĂTOR 3: Daniela Vijloi
Grefier - -
Pe rol, rezultatul dezbaterilor privind judecarea recursului declarat de intervenienții, împotriva încheierii de ședință din 25 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-, în contradictoriu cu petenta CLUB UCS. intimatele COMISIA LOCALĂ DE FOND FUNCIAR, COMISIA JUDEȚEANĂ PENTRU APLICAREA LEGII 247/2005 D și intervenienții, G, ia, -, UNIVERSITATEA DIN C - STAȚIUNEA DIDACTICĂ, având ca obiect fond funciar.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile din ședința publică din 01 februarie 2008 au fost consemnate în încheierea de ședință din aceeași dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin încheierea din 25 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale privind neconstituționalitatea art. 34 din Legea nr. 1/2000 și art. 4 alin.5 din Legea nr. 247/2005, Titlul XII, formulată de intervenienții, prin apărător.
S-a înaintat dosarul Curții de APEL CRAIOVA pentru soluționarea recursului.
Pentru a se pronunța astfel, s-au reținut următoarele:
Cererea de intervenție voluntară, indiferent dacă este principală ori accesorie, este o formă de participare voluntară a terților la procesul civil.
Deși din cele două denumiri de " intervenție în interes propriu" și "intervenție în interesul uneia dintre părți", prevăzute de art. 49 alin.2 și 3 Cod pr. civ. s-ar crea impresia că numai prin cererea de intervenție principală terțul ar urmări realizarea unui drept propriu în contradictoriu cu ambele părți inițiale, iar prin cererea de intervenție accesorie terțul ar urmări numai realizarea interesului părții în favoarea căreia intervine, trebuia avut în vedere în primul rând art. 49 alin.1, potrivit căruia "oricine are interes poate interveni într-o pricină ce se urmează între alte persoane". Cu alte cuvinte, în ambele situații terțul intervenient urmărește în primul rând un interes personal. De aceea, într-o primă fază instanța trebuie să se pronunțe asupra admisibilității în principiu a cererii de intervenție, ocazie cu care ascultă părțile și terțul intervenient pentru a verifica dacă terțul justifică un interes, dacă există legătură între cererea de intervenție și cererea principală, dacă sunt îndeplinite celelalte condiții referitoare la calitatea și capacitatea procesuală.
Ori, prin cererea de sesizare a Curții Constituționale privind soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 34 din Legea nr.1/2000 și art. 4 alin.5 din Legea nr. 247/2005, Titlul XII, intervenientul nu justifică propriul interes, chiar dacă poziția sa procesuală este subordonată recurenților.
Astfel, potrivit art. 34 din Legea nr. 1/2000, "terenurile fără construcții neafectate de lucrări de investiții aprobate potrivit legii sau cu lucrări ce au fost deteriorate, distruse și nu mai prezintă nici o valoare de întrebuințare, preluate în orice mod, inclusiv cu titlu de donație, considerate proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale prin aplicarea dispozițiilor Decretului nr. 712/1966 și ale altor acte normative speciale, se restituie foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora, după caz".
Ori, este evident că finalitatea cererii formulate vizează nerestituirea terenurilor care intră în categoria celor menționate de text și implicit rămânerea lor în domeniul public sau, după caz, privat al statului sau unităților administrativ-teritoriale, ceea ce este în contradicție cu interesul intervenientului, astfel cum a fost invocat prin cererea de intervenție, respectiv acela de a beneficia de drepturile conferite de lege, în calitate de moștenitor al autorului.
Nici sub aspectul art. 4 alin.5 din Legea nr. 247/2005, cererea de sesizare a Curții Constituționale nu justifică interesul intervenientului, având în vedere faptul că textul se referă la valoarea probatorie a expertizei extrajudiciare, probă neadmisibilă în faza procesuală a recursului în care s-a formulat cerere de intervenție și faptul că intervenientul trebuie să ia procedura din starea în care se află, supunându-se deci și restricțiilor procedurale referitoare la probatoriu.
De menționat că nu numai calitatea de parte în proces și nepronunțarea asupra neconstituționalității textului invocat sunt singurele condiții necesare și suficiente pentru sesizarea Curții Constituționale, ci și justificarea unui interes personal al părții în formularea acestei cereri, altfel depunerea acestei cereri ar fi un simplu instrument pentru tergiversarea procesului. Ori, în cauza de față, chiar dacă se poate susține interesul recurentei în promovarea cererii de sesizare a Curții Constituționale, aceasta este în contradicție cu interesul intervenienților care au formulat-
De aceea, instanța apreciază că intervenienții nu justifică interes în formularea cererii de sesizare a Curții Constituționale, cererea fiind depusă în scopul tergiversării cauzei.
Avându-se în vedere că în ședința publică de azi apărătorul intervenienților, a declarat recurs cu privire la încheierea de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale privind neconstituționalitatea art. 34 din Legea nr. 1/2000 și art. 4 alin.5 din Legea nr. 247/2005, Titlul XII, dosarul a fost înaintat Curții de Apel, pentru soluționarea recursului.
La data de 30.01.2008, recurenții intervenienți, și, prin avocat, au depus la dosarul cauzei motivele scrise ale recursului.
Încheierea din 25.01.2008 a fost recurată, pentru următoarele motive:
1. Măsura dispusă de instanță este nelegală, deoarece, potrivit art. 29, alin.6 din Lg. nr. 47/1992, republicată, instanța în fața căreia s-a ridicat o excepție de neconstituționalitate poate respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale doar în cazul în care aceasta este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin.1, 2 sau 3 ale art. 29 din lege.
Astfel, potrivit art. 29 alin1 din lege, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.
În speță, s-a ridicat excepția de neconstituționalitate în fața unei instanțe judecătorești, ea privește articole din două acte normative, respectiv art. 34 din Lg. 1/2000, modificată și art. 4, alin.5 din Lg. 247/2005, Titlul XIII, iar aceste texte legale au legătură cu soluționarea cauzei.
2. Excepția a fost ridicată în fața instanței de către părțile cauzei, recurenții fiind intervenienți accesorii, fiind îndeplinite astfel condițiile cerute de art. 29, alin.2 din Lg. 47/1992.
3. Sunt îndeplinite și exigențele art. 29, alin.3 din Lg. 47/1992, republicată, deoarece prevederile contestate ca fiind neconstituționale nu au făcut obiectul unei decizii anterioare a Curții Constituționale.
La dosarul cauzei s-au mai depus următoarele acte: împuternicirea specială dată de Rectoratul Universității din C, pentru reprezentarea sa în fața instanței de către și, procura judiciară dată de recurentul numitului, autentificată de BNP - din P, prin încheierea nr. 392 din 29.01.2008, revocarea de mandat avocațial dată de recurentul avocatului, autentificată prin nr. 479/24.01.2008, de BNP din C, declarația recurentului, autentificată prin nr. 390/29.01.2008, de BNP - din P, concluziile scrise ale procuratorului, pentru recurentul, în sensul că renunță la judecata recursului formulat împotriva încheierii din 25.01.2008, a Tribunalului Dolj, concluziile scrise depuse de către apărătorul, pentru recurenții și.
Analizând materialul probator existent la dosarul cauzei, precum și încheierea recurată, prin raportare la motivele de recurs, Curtea constată următoarele:
În ce privește recursul declarat de către recurentul, Curtea constată că acesta, prin declarația autentificată sub nr. 390/29.01.2008, de către BNP -, a înțeles să renunțe la judecata recursului declarat de avocatul împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, din dosarul nr-, al Tribunalului Dolj.
Curtea nu mai poate analiza cererea de renunțare la însăși dreptul pretins formulată de același recurent, atâta timp cât mai înainte de aceasta recurentul a formulat o cerere de renunțare la judecata recursului, urmând să ia act doar de renunțarea la judecată a recursului.
II. În ce privește recursul declarat de recurenții și, acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
1. Referitor la motivul de recurs invocat în cererea scrisă din 30 ianuarie 2008, sub cele trei aspecte dezvoltate, Curtea constată că acesta nu poate fi reținut deoarece acest motiv de recurs se referă la nelegalitatea măsurii dispusă de prima instanță ( Tribunalul Dolj ), sub aspectul admisibilității unui asemenea tip de cerere, prin raportare la dispoz. art. 29, alin.1,2 și 3 din Lg. 47/1992, republicată, susținând ideea că cererea respectivă nu era inadmisibilă prin raportare la textele de lege sus-menționate, ori, motivarea Tribunalului Dolj vizează alte aspecte, care nu fac obiectul criticii în motivele de recurs scrise, respectiv interesul recurenților intervenienți accesoriu în a promova o astfel de cerere.
2. Analizând totuși și motivele invocate în concluziile scrise depuse la data dezbaterilor, Curtea constată următoarele:
motivul invocat la pct. 1 reia motivul scris invocat de recurenți în cererea din 30.01.2008, astfel că nu se mai impune analizarea lui, având în vedere cele de mai sus.
în ce privește motivul de la pct. 2.1. prin care recurenții arată că poziția lor este subordonată interesului părții pentru care a intervenit în proces și că astfel se justifică și interesul lor în formularea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că această susținere nu poate fi reținută deoarece cererea de sesizare a Curții Constituționale, ca, de altfel, orice alt tip de cerere formulat în justiție, trebuie să respecte nici principii, printre care și cel al interesului.
Din acest punct de vedere, cererea recurenților de sesizare a Curții Constituționale, cu excepția de neconstituționalitate, privind prevederile art. 34 din Lg. 1/2000, nu respectă acest principiu, deoarece, deși în mod formal, intervenienții în interesul uneia dintre părți, cum este cazul recurenților, intervin "în interesul altuia", în fapt, ei au interes propriu, ori, în situația de față, așa după cum însuși avocatul recurenților a arătat în pledoaria sa, deoarece, la rândul lor, recurenții au cereri de reconstituire a dreptului de proprietate în baza Lg. 247/2005, cu privire la terenul ce a aparținut autorului lor, teren care, în opinia lor, se suprapune cu terenul solicitat de către petenta intimată.
Privind prin prisma interesului propriu, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la neconstituționalitatea art. 34 din Lg. 1/2000, apare ca vădit lipsită de interes, deoarece, potrivit prevederilor acestui text de lege, "terenurile fără construcții neafectate de lucrări de investiții aprobate potrivit legii sau lucrări ce au fost deteriorate, distruse și nu mai prezintă nici o valoare de întrebuințare, preluate în orice mod, inclusiv cu titlu de donație, considerate proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ teritoriale, prin aplicarea dispoz. Decretul 712/1966 și ale altor acte normative speciale, se restituie foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora, după caz," ori, dacă s-ar admite excepția de neconstituționalitate, nici recurenții nu ar mai putea solicita restituirea terenurilor lor.
nici motivul invocat la pct. 2.2, cu privire la dispozițiile Titlului XIII, art.4, alin. 5 din Lg. 247/2005, nu poate fi reținut, deoarece, deși este adevărat că intervenientul i-a procedura în starea în care se află în momentul admiterii intervenției (art. 53 Cod pr. civ.) și că poate să se folosească de toate actele îndeplinite până în momentul intervenției sale, precum și să invoce toate probele administrate în proces până la intrarea sa și că pe fond s-a invocat nelegalitatea administrării probei cu expertiza extrajudiciară, totuși nici această excepție nu ar fi în interesul lor, deoarece admiterea acestei excepții ar însemna o limitare a mijloacelor probatorii, chiar pentru recurenți, mai ales că nimeni nu i-a împiedicat pe aceștia să recurgă și ei la o astfel de probă.
3.. Nu se poate reține susținerea recurenților că ar fi absurd și a-juridic să se invoce faptul că apărările intervenientului accesoriu pot fi înlăturate, pentru că, deși sunt în interesul părți pentru care s-a formulat intervenția, sunt contrare interesului intervenientului, pe motiv că interesul intervenientului accesoriu ar fi același cu interesul părții pe care o susține, deoarece numai în mod aparent cele două interese coincid, interesul recurenților intervenienți accesoriu fiind doar acela de a tergiversa soluționarea cauzei și chiar dacă s-ar admite că interesul lor imediat ar fi ca partea pe care o susțin, să triumfe, acest interes s-ar putea manifesta numai pe fondul cauzei, respectiv în ce privește cererea petentei intimate de a i se restitui terenurile, în sensul respingerii acesteia și nu în ce privește excepția de neconstituționalitate, excepție pe care, de altfel, partea în interesul căreia s-a făcut cererea de intervenție nici nu a formulat-
Susținerile de la pct. 2.3.2. lit. a,b,c din concluziile scrise sunt în evidentă contradicție cu susținerile de la celelalte puncte din concluziile scrise ale recurenților, deoarece recurenții afirmă că au un interes propriu pentru că au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, după autorul lor, inclusiv în ce privește terenul în litigiu și că petenta SC CLUB U C SA tinde să-și apropie în totalitate respectivul teren, ignorând drepturile moștenitorului, autorul lor, ori, dacă s-ar admite excepția lor de neconstituționalitate, cu privire la dispoz. art. 34 din Lg. 1/2000, este evident faptul că aceștia nu ar mai putea ei înșiși să ceară aceste drepturi.
4. Nu se poate reține nici argumentul invocat la pct. 3 din concluziile scrise, deoarece, chiar și cererea de sesizare a Curții Constituționale trebuie să respecte principiile generale ale unei cereri în ce privește interesul, ori, așa cum s-a arătat mai sus, acest interes nu există.
Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312, alin.1 Cod pr. civ. Curtea va respinge recursul declarat de recurenții și, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenții, împotriva încheierii de ședință din 25 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr- al Tribunalului Dolj, în contradictoriu cu petenta CLUB UCS. intimatele COMISIA LOCALĂ DE FOND FUNCIAR, COMISIA JUDEȚEANĂ PENTRU APLICAREA LEGII 247/2005 D și intervenienții, G, ia, -, UNIVERSITATEA DIN C - STAȚIUNEA DIDACTICĂ.
Ia act că recurentul renunță la judecata recursului.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 04 februarie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - -, - -
cu opinie separată
Grefier,
- -
Red. jud. -
.
2 ex/06.02.2008
Opinie separată
În opinia separată, se apreciază că instanța de judecată poate analiza dacă partea care formulează cererea de sesizare a curții constituționale are un interes, însă în speță acest interes nu este actual.
Recursul este fondat pentru următoarele considerente.
Art 29 din legea 47/1992 stabilește condițiile pentru promovarea unei excepții de neconstituționalitate ca fiind: existența de rolul instanțelor a unui proces, calitatea de parte în proces a celui ce ridică excepția, legătura dintre textul a cărui neconstituționalitate se invocă și soluționarea cauzei, neconstatarea anterioară a neconstituționalității aceluiași text de lege, textul a cărei neconstituționalitate se invocă să fie în vigoare.
Legea 42/1997 cuprinde puține dispoziții de procedură, care au caracter special și derogator de la normele de drept comun, dispoziții care se aplică doar pentru ipotezele reglementate în actul normativ special. Aceste dispoziții se completează cu dispozițiile generale din codul d e procedură civilă care constituie, față de legea 42/1992, norma generală, aplicabilă ori de câte ori nu există dispoziții derogatorii.
Dealtfel, art. 14 din Legea 47/1992, republicată dispune expres că procedura jurisdicțională se completează cu regulile procedurii civile, în măsura în care ele sunt compatibile cu natura procedurii din fața instanței de contencios constituțional.
Deși art 29 nu face referire la îndeplinirea altor condiții decât cele enumerate mai sus, instanța de judecată în fașa căreia se ridică excepția de neconstituționalitate are obligația de a analiza cererea de sesizare a Curții Constituționale atât prin aplicarea normelor cu caracter special, cât și pe cele cu caracter general și care le completează pe primele. Ca urmare, instanța de judecată în fața căreia se ridică o excepție de neconstituționalitate va verifica mai întâi dacă aceasta întrunește condițiile stabilite de dreptul procesual civil, apoi trimite excepția spre analiză instanței constituționale.Cererea de sesizare Curții Constituționale constituie o cerere în justiție, căreia îi sunt aplicabile toate condițiile generale ale acțiunii și, în plus, condițiile speciale din art 29. Una din condițiile pentru promovarea acțiunii în justiție o constituie interesul, adică folosul practic, material pe care partea ce formulează cererea îl urmărește.
Interesul trebuie să fie legitim, născut și actual.
În mod corect tribunalul apreciat că se impune analizarea condiției existenței interesului, însă analiza pe care a făcut-o nu este justă. O astfel de analiză nu presupune depășirea atribuțiilor puterii judecătorești și interferența cu competențele altor organe ( în speță curtea constituțională), așa cum s-a susținut de către apărătorul intervenienților Gh. Și, deoarece instanța este cea care a fost sesizată cu o cerere în justiție și care, înainte de a stabili dacă se impune sesizarea curții constituționale trebuie să analizeze dacă această cerere îndeplinește condițiile generale ale acțiunilor. În sensul că partea care ridică excepția de neconstituționalitate trebuie să prezinte un interes s-a pronunțat și Curtea Constituțională, prin decizia -, publicată în Monitorul Oficial nr. 371/1997.
Obligația de a analiza aceste condiții revine instanței și din perspectiva asigurării aplicării principiului egalității armelor în procesul civil și protejarea intereselor tuturor părților. O astfel de protecție include sancționarea abuzului de drept, întrucât potrivit art. 723 părțile au obligația de a exercita cu bună credință drepturile lor procesuale.
În materia excepției de neconstituționalitate, instanța de judecată se poate confrunta adeseori cu intenția părții ce ridică excepția de a tergiversa procesul, astfel că are obligația de a verifica dacă formularea cererii de sesizare a instanței constituționale îndeplinește toate condițiile pentru promovarea cererii ( atât condiții generale, cât și cele speciale).
În aprecierea interesului părții pentru ridicarea excepției, instanța trebuia să se raporteze doar la cererea ce îi era adresată și în raport de care analiza îndeplinirea condițiilor de promovabilitate și a celor de fond care duc la stabilirea soluției finale. În speță, tribunalul a analizat un eventual interes al petenților într-o acțiune viitoare, ceea ce este inadmisibil, cât timp interesul trebuie să fie născut și actual, să existe în momentul în care este formulată cererea, pentru că rolul judecătorului este de a rezolva litigii născute, iar nu ipoteze de fapt.
Interesul în promovarea cererii de sesizare a instanței constituționale trebuie raportat exclusiv la poziția procesuală a petenților, aceea de intervenienți în interesul comisiilor de aplicare a legii fondului funciar, iar nu la un viitor proces în care intervenienții din prezenta speță ar avea calitatea de reclamanți împotriva acelorași comisii pentru care au intervenit în dosarul de față. Mai mult, nimic nu garantează că ar putea exista un viitor proces ( dreptul la reconstituirea dreptului de proprietate putând fi stabilit pe cale administrativă) și că în cadrul acestuia reclamanții ar invoca în sprijinul acțiunii lor dispozițiile art 34 din legea 1/2000.În orice condiții, instanța nu poate lua în considerare un interes eventual.
Cererea ce ar putea fi promovată s-ar întemeia pe dispozițiile legii 247/2005, care a completat inclusiv legea 18/1991, act normativ ce cuprinde mai multe dispoziții ce îndreptățesc la reconstituirea dreptului de proprietate. Așadar, soluția de a considera că nu există interes este greșită, deoarece instanța a depășit cadrul procesual în care petenții au interes de a se respinge acțiunea și de a se menține terenul în litigiu în patrimoniul unității administrativ teritoriale.
Se constată că după ce a analizat dacă există interesul petenților în formularea cererii tribunalul a analizat și îndeplinirea condiției speciale ca textul de lege a cărui neconstituționalitate se invocă să aibă legătură cu soluționarea cauzei.
Condiția este îndeplinită, deoarece prima instanță a motivat soluția de admiterea cererii pe dispoz art 34 din legea 1/2000 și încuviințarea probei cu expertiza extrajudiciară pe prev art 4 din Titul XIII din legea 247/2005.
Chiar dacă prin motivele de recurs nu s-a făcut referire expresă la aceste texte de lege, este evident că ele au legătură indisolubilă cu soluționarea litigiului pentru că au constituit temeiul de drept al soluționării acțiunii de către judecătorie iar prin promovarea recursului se urmărește schimbarea soluției primei instanțe, adică tocmai dovedirea inaplicabilității dispozițiilor avute în vedere la fond.
Considerând că tribunalul a soluționat greșit în temeiul unei excepții ce nu era fondată, potrivit art 312 alin 5 se impune admiterea recursului și casarea încheierii. Totuși, constatând că tribunalul a analizat cererea și pe fond, adică sub aspectul îndeplinirii condițiilor speciale, casarea nu este necesară, ci modificarea în parte a încheierii în sensul admiterii cererii de sesizare a Curții Constituționale, fiind întemeiat motivul de recurs prev de art 304 pct 9 Se impune trimiterea dosarului la tribunal pentru a fi motivată poziția instanței și a celorlalte părți din proces față de excepția ridicată și pentru a se înainta ulterior dosarul la Curtea Constituțională, menținându-se restul dispozițiilor încheierii.
Judecător,
- -
Președinte:Marian BudăJudecători:Marian Budă, Gabriela Ionescu, Daniela Vijloi
