Fond funciar. Speta. Decizia 1194/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(518/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1194
Ședința publică de la 28.09.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Cristina Nica
JUDECĂTOR 2: Mariana Haralambe
JUDECĂTOR 3: Fănica Pena
GREFIER - - -
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea contestației în anulare formulate de contestatorul împotriva deciziei civile nr. 417 din 02.03.2009 pronunțate de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA SILVICĂ
Cauza are ca obiect contestație în anulare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă contestatorul, personal și intimata Direcția Silvică C, prin consilier juridic, în baza delegației de la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Contestatorul solicită acordarea unui termen pentru a depune la dosar înscrisuri în susținerea contestației.
Reprezentantul intimatei arată că lasă la aprecierea instanței cererea de amânare formulată de către contestator.
Curtea, după deliberare, respinge cererea de amânare formulată de către contestator, având în vedere că acesta a mai beneficiat de un termen în acest sens, astfel că dispune lăsarea cauzei la ordine.
La a doua strigare a cauzei se prezintă contestatorul, personal și intimata Direcția Silvică C, prin consilier juridic.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de solicitat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă părților cuvântul în dezbaterea admisibilității și fondului contestației în anulare.
Contestatorul solicită admiterea contestației în anulare, astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
Arată că hotărârile instanțelor judecătorești au fost date cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, întrucât obiectul dedus judecății vizează exproprierea unui teren imobiliar și nu o acțiune de fond funciar astfel cum a fost încadrată de către instanțe.
De asemenea, învederează că potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. f din Codul d e procedură civilă, tribunalul este competent să judece în primă instanță procesele și cererile în materie de expropriere și nu judecătoria, astfel încât în cauză sunt incidente dispozițiile art. 317 alin. 2 Cod procedură civilă, având în vedere faptul că recursul nu a fost judecat pe fond.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea contestației în anulare, ca inadmisibilă, întrucât aceasta nu se încadrează în dispozițiile art.317 alin.2 și art.318 Cod procedură civilă.
CURTEA,
Deliberând asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 08.10.2007 pe rolul Judecătoriei Călărași sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Direcția Silvică C, pentru ca instanța să rezolve, în coordonatele legii, două aspecte: 1. ocuparea de către pârâta încă din anul 1999 unei de suprafețe de teren de 10.500., situată în satul (teren limitrof pădurii ), care a fost împădurit cu salcâmi și 2. acordarea drumului de acces pentru două segmente de teren aflat în zona UP II -, obținut de la pârâtă prin cedare definitivă pe calea unui schimb. Reclamantul a solicitat ca situația să se rezolve printr-o compensare a suprafeței de teren de 10.500. situată în comuna, ce îi aparține, cu alte suprafețe deținute de către pârâtă, limitrofe proprietății sale obținute în urma schimbului, aflate în zona UP II -.
La termenul din 30.10.2007, reclamantul a precizat verbal că solicită ca, în baza art. 24 din Legea nr. 147/2005 - titlul VI, să se dispună compensarea suprafeței de 10.500. teren proprietatea sa, ocupat de pârâtă și împădurit, iar la termenul din 13.11.2008 a mai făcut o precizare orală în sensul că solicită să i se acorde o servitute de trecere către terenul din zona -, conform dispozițiilor Codului civil.
Prin sentința civilă nr. 4176/30.11.2007 pronunțată de Judecătoria Călărași în dosarul nr- s-a respins acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Direcția Silvică C, fără cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești la data de 03.12.2007 a declarat apel reclamantul, care a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Călărași la 08.10.2007.
Prin decizia civilă nr. 86A/31.03.2008 pronunțată în dosarul nr- (număr în format vechi 453/C/2008), Tribunalul Călărașia respins apelul formulat de apelantul-reclamant în contradictoriu cu intimata Direcția Silvică
Împotriva acestei decizii, la data de 03.04.2008 a declarat recurs reclamantul, care a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie la 8.07.2008.
Prin decizia civilă nr. 417 din 02.03.2009 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, s-a respins ca nefondat recursul declarat de recurentul - reclamant împotriva deciziei civile nr.86 A din 31.03.2008 pronunțate de Tribunalul Călărași în contradictoriu cu intimata - pârâtă Direcția Silvică
Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut următoarele:
1. Rreferitor la criticile formulate de recurentul reclamant la punctele 1, 2 și 9 din cerere, Curtea a constata că acestea pot fi încadrate în temeiul art. 306 alin. 3.pr.civ. în cel de-al nouălea motiv de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 9.pr.civ.: "când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii".
Prin cererea cu care a învestit instanța, reclamantul a solicitat ca pârâta să fie obligată la efectuarea unui schimb între terenul în suprafață de 10.500. proprietatea reclamantului, situat în satul, comuna, jud. C și alte suprafețe de teren deținute de pârâtă în zona II -, lângă Dunăre, limitrofe altor terenuri pe care reclamantul le-a obținut anterior pe calea unui schimb încheiat tot cu Direcția Silvică
Terenul de 10.500. situat în satul, comuna, jud. C, 58/16, face parte dintr-o suprafață mai mare, de 23.000. dobândită de către reclamant în parte prin actul de donație autentificat sub nr. 10563/21.09.1995 de notar public (10.000.) și în parte prin contractul de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr. 77/16.01.1998 de notar public (13.000.), suprafața totală fiind identificată prin schița efectuată de ing. la data de 20.01.1998. În ambele contracte se face mențiunea că este vorba despre terenuri arabile.
Prin actul de schimb încheiat cu Direcția Silvică S, autentificat sub nr. 163/1.06.1999 de notar public, reclamantul a înstrăinat pârâtei o suprafață de 9.722.p teren arabil intravilan din totalul de 23.000. menționat anterior, identificat conform schiței anexate, care a avut-o la bază pe cea întocmită de ing. și a primit 9.500. teren forestier, fără vegetație de defrișare forestieră, amplasat în 2 -, identificat conform unei alte schițe, de asemenea anexate. Din totalul de 23.000. o altă suprafață de 3.200. a format obiectul unei oferte de donație făcute de către reclamant Direcției Silvice S, autentificate sub nr. 1071/6.04.1999 de notar public, ulterior revocate.
Conform memoriului tehnic întocmit de la solicitarea Ocolului Silvic C în vederea efectuării schimbului cu privire la amplasamentul terenului cedat din fondul forestier, acesta este format din 3 trupuri, cu suprafețele de 2.406,26. 5305,37. și respectiv 1793,72 mp. care corespund cu cele indicate de către reclamant în cererea de chemare în judecată. S-a făcut mențiunea că delimitarea suprafețelor măsurate s-a făcut de către reprezentanții Ocolului Silvic C și că materializarea punctelor s-a făcut cu Ť. metalici. Prin adresa nr. -/31.01.2002 emisă de Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, având în vedere că la momentul punerii în aplicare a deciziei de aprobare a schimbului au apărut o serie de dificultăți determinate de unele deficiențe între mărimea suprafețelor prevăzute în amenajament și realitatea din teren, s-a dispus modificarea acesteia prin mărirea suprafeței date reclamantului în folosință definitivă.
La data de 20.05.2003 s-a încheiat un proces verbal de predare primire a suprafeței de 9.722 mp. care pe aceeași schiță întocmită de ing. delimitează în cadrul terenului proprietatea lui, situat în tarlaua 58/16, parcela 1, suprafața împădurită de către Ocolul Silvic Pe aceeași schiță este marcată și o suprafață de teren proprietatea propusă pentru cedare definitivă cu compensare echivalentă și anticipată cu Direcția Silvică Recurentul reclamant a interpretat acest act în sensul că au fost modificate coordonatele terenului pe care l-a transmis prin contractul de schimb, acestea fiind cele ale suprafeței descrise ca fiind propusă pentru cedare definitivă cu compensare echivalentă. Din adresa nr. 4025/19.01.2004 emisă de Ocolul Silvic C, în care se arată că "într-adevăr, Caî mpădurit și cei 3.200. în amplasamentul D, împădurire ce s-a făcut în 1999, datorită faptului că ați propus-o sub semnătură prin donație către S" pare a rezulta însă că intimata pârâtă consideră că ceea ce i s-a transmis în proprietate este suprafața pe care a împădurit-o, ce coincide cu cea din schița atașată contractului de schimb, de vreme ce recunoaște că este nelegală împădurirea unei suprafețe de teren ce nu îi aparține.
Nu numai potrivit punctului de vedere adoptat de către recurent, dar și potrivit celui exprimat de către intimată, reclamantul ar deține în proprietate o suprafață de teren împădurită de către pârâtă. Aceasta întrucât suprafața împădurită, potrivit adresei nr. 297/23.07.2004 emise de Oficiul Județean de Cadastru, Geodezie și Cartografie C este de 13.396. suprafața obținută prin schimb de Direcția Silvică C este de 9.722. iar o altă suprafața aparținând reclamantului, de 3.200. nu face obiectul litigiului. Rămâne astfel o diferență de suprafață de 474. teren împădurit care ar face parte din cel de 10.500. menționat în cererea de chemare în judecată, dacă nu s-au produs erori de măsurătoare.
Chiar și într-o asemenea situație, acțiunea reclamantului este neîntemeiată, întrucâtinstanțanu poate stabili în sarcina pârâtului o obligație, dacă ea nu este prevăzută printr-o dispoziție legală. Or,niciuna din prevederile legale invocate de către reclamant:art. 24 (1^4) situat în capitolul VI din Legea nr. 247/2005, art. 54-58 din Legea nr. 26/1996 și art. 96 alin. 2 din Legea nr. 18/1991nu instituie o obligație a direcției silvice ca, în ipoteza în care ar fi împădurit fără drept terenul aparținând unui alt subiect de drept, să îi ofere acestuia la schimb un teren echivalent.
Referitor la capătul de cerere privind acordarea drumului de acces pentru 2 segmente din terenul obținut în urma schimbului cu ocolul silvic, în zona II -, Curtea a reținut că, într-adevăr, potrivit art. 616 Cod civ.: "Proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nici o ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului, cu îndatorire de a-l despăgubi în proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona". Textul de lege instituie însă numai un drept de trecere în favoarea proprietarului locului înfundat, iar nu posibilitatea acestuia de a obține un drept de proprietate asupra drumului de acces.
Or, prin cererea cu care a învestit instanța, reclamantul a solicitat, în vederea asigurării ieșirii la calea publică pentru terenurile pe care le deține pe malul în urma schimbului cu ocolul silvic, obligarea acestuia să-i transmită în proprietate alte terenuri limitrofe, care se învecinează cu șos. C--, solicitare care este lipsită de temei legal.
Referitor la memoriul justificativ nedatat prin care Regia Națională a Pădurilor - Direcția Silvică a Pădurilor Caa vizat favorabil schimbul propus de către reclamant, însoțit de calcule pentru echivalarea terenurilor, s-a reținut de asemenea că, având natura juridică a unui aviz, nu este de natură să producă efecte juridice între pârâtă, ca subunitate a acesteia potrivit art. 9 alin. 3 din nr.HG 1105/2003, și reclamant. De asemenea, acest aviz are în vedere un teren al reclamantului care nu este împădurit, ci este " cultivării cu cele mai valoroase specii forestiere", în timp ce terenul din acțiune este unul care ar fi fost abuziv împădurit de către pârâtă, fiind vorbe deci de suprafețe diferite din același teren al reclamantului situat în satul, com., jud.
2. Cu privire la criticile formulate de recurentul reclamant la punctele 3 și 5 din cerere, Curtea a constatat că acestea pot fi încadrate în temeiul art. 306 alin. 3.pr.civ. în cel de-al treilea motiv de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 3.pr.civ.: "când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe".
Este adevărat că potrivit art. 2 alin. 1 lit. f pr.civ. tribunalele judecă, în primă instanță, procesele și cererile în materie de expropriere, însă textul de lege are în vedere înțelesul acestei noțiuni dat de actul normativ în materie, respectiv Legea nr. 33/1994, iar nu orice situație pe care reclamantul o califică ca reprezentând în fapt o lipsire de proprietate.
3. Referitor la criticile formulate de recurentul reclamant la punctul 4 din cerere, Curtea a constatat că acestea pot fi încadrate în cel de-al treilea motiv de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 5.pr.civ.: "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2".
Curtea a constatat însă că în cuprinsul hotărârii s-a făcut mențiunea că aceasta a fost pronunțată în ședință publică, iar această mențiune face dovada deplină până la înscrierea în fals, întrucât hotărârea judecătorească constituie un act autentic în sensul art. 1171 Cod civ.
De asemenea, nu există nicio dovadă potrivit căreia hotărârea primei instanțe nu a fost motivată de către judecătorul care a pronunțat-o, motiv pentru care susținerile reclamantului în mod corect au fost înlăturate, în raport de dispozițiile art. 1169 Cod civ.
4. C de-al patrulea motiv de recurs, menționat la punctul 6 din prezenta cerere, se referă la ipoteza în care instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești. Depășirea atribuțiilor puterii judecătorești reprezintă o situație gravă de natură a înfrânge principiul separației puterilor în stat, fapt pentru care nesocotirea lui atinge prestigiul justiției și dăunează interesului public.
Or, prin hotărârea pronunțată, instanța de apel nu a săvârșit acte care intră în atribuțiile unor organe aparținând altei autorități constituite în stat, decât cea judecătorească și care ar constitui o imixtiune în sfera activității executive sau legislative, așa cum a fost consacrată de Constituție sau de o lege organică.
8. C de-al șaptelea motiv de recurs, menționat la punctul 7 din calea de atac formulată, se referă la situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Instanța a răspuns însă principalelor argumente invocate de reclamant pentru care direcția silvică nu ar putea fi obligată, chiar în ipoteza în care ar fi împădurit fără drept terenul aparținând unui alt subiect de drept, să îi ofere acestuia la schimb un teren echivalent. De asemenea, motivarea acesteia a fost completată de către instanța de control judiciar, conform celor expuse la punctul 1.
9. C de-al optulea motiv de recurs, invocat la punctul 8 din cerere, prevăzut de art. 304 pct. 8.pr.civ. vizează interpretarea greșită aactului juridic dedus judecății, schimbarea naturii ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Or, în cauza de față, nu s-a pus problema existenței unui act juridic civil, unilateral sau bilateral, care să fi ridicat probleme de interpretare.
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație în anulare contestatorul, care a fost înregistrată la data de 10.03.2009 pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI sub nr-.
În motivarea contestației, a arătat că au fost încălcate dispozițiile de ordine publică privitoare la competență. Astfel, în prima ședință în fața Curții de Apel a arătat că acțiunea sa are ca obiect o expropriere, fiind incidente dispozițiile art. 2 alin. f pr.civ.
De asemenea, recursul a fost respins fără a fi judecate în fond toate aspectele și, în special, înscrisurile sub forma de "set" depuse de pârâtă în ședința de fond, înscrisuri din care rezultă că pârâta, prin Pitești, a introdus în amenajamentul silvic (Titlul de proprietate al statului) și restul proprietății sale de la, care, conform înscrisurilor este de 13.278 mp. (această suprafață fiind ocupată ilegal, extinzându-se de la 10.500 mp. la 13.278 mp).
Instanțele - judecătoria și tribunalul - au încadrat acțiunea sa între cele privind fondul funciar, dat au refuzat aplicarea legilor.
Mai mult, i s-a impus plata de 440 lei la Judecătoria Călărași și 220 lei la tribunal.
Instanțele au susținut că reclamantul nu beneficiază de articolele și legile invocate de acesta, scoțându-l în afara legii.
Curtea de APEL BUCUREȘTI nu a vrut să realizeze, la insistențele sale, că nu există niciun articol 24 din Codul Silvic și fără a menționa legea în baza căreia i s-a respins acțiunea.
După redactarea deciziei care formează obiectul căii de atac, la data de 24.06.2009, contestatorul și-a completat motivele contestației, arătând că hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență (art. 317 alin. 2.pr.civ.), că recursul a fost respins fără ca el să fie judecat pe fond (art. 317 alin. 2.pr.civ.) și că dezlegarea dată este rezultatul unor greșeli s-a omis să se cerceteze motivele de bază pentru care a fost făcut recursul (art. 318.pr.civ.).
II. Contestatorul a arătat că, voit sau nevoit, cu știința sau fără de știință, instanțele 1. nu au înțeles sau nu au vrut să realizeze situația în fapt din dosar și 2. au refuzat sa facă uz de înscrisurile din dosar și de soluții, date de instanțe, definitive și irevocabile cum ar fi: a). decizia civilă nr. 106/12 iunie 2007 Tribunalului Călărași, sentința civilă nr. 256/07.02.2005 a Judecătoriei Călărași, rămasă definitivă și irevocabilă (decizia civilă nr. 105/A/2005 a Tribunalului Călărași și decizia civilă nr- a ) care validează procesul verbal nr. 1483/2003 încheiat cu Ocolul Silvic C privind predarea-primirea terenurilor, altele decât cele din actul notarial; b) adresa nr. 2311/22.07.2005 emisă de Direcția Silvică C - principalul înscris din dosar - în care direcția silvică recunoaște, sub semnături și parafe, că Ocolul Silvic Caî mpădurit teren din proprietatea sa de la - nu apare menționată nici în decizia Curții de APEL BUCUREȘTI; c). întâmpinarea nr. 346/2007 emisă de Direcția Silvică S în care se precizează ". delimitarea suprafeței de 9722 mp. nu mai corespunde cu cea din actul de schimb".
Curtea nu i-a permis susținerea cauzei pe fond decât parțial, iar cel de-al doilea capăt de cerere (drumul de acces) nu a fost dezbătut măcar cu un singur cuvânt.. pe fond nu i-a dat voie să susțină nici măcar 10% din pledoarie - iar grefiera nu a notat nici măcar J din susținerile sale orale.
3. Soluțiile date nu au la baza legislația Statului de drept, contestatorul fiind scos în afara legii prin afirmațiile făcute de C în sensul că nu beneficiază de legile invocate, respectiv: - Legea nr. 26/1996, Codul silvic - art. 51, 54-58; - Legea nr. 18/1991 R, art. 96 alin. "b"; - Legea nr. 1/2000, art. 24 1^4; - Legea nr. 46/2008 - noul Cod silvic; - art. 616, 617, 618 din Codul Civil privitor la drumul de trecere etc.; - art.24 din Constituție - dreptul la apărare ce i-a fost încălcat; - art. 44 din Constituție - dreptul la proprietate; - art. 481 din Codul civil, deoarece instanța l-a obligat să cedeze proprietatea sa de la, Ocolului Silvic
În schimb, toate instanțele au făcut referire la art. 24 din Codul silvic, fără a menționa care cod, iar art. 24 din actul normativ în discuție în forma în vigoare la data introducerii acțiunii nu se referă la situația de fapt din speță.
III. 1. Contestatorul a mai arătat că instanțele nu au înțeles situația în fapt, și anume că Direcția Silvică, prin Ocolul Silvic Cal uat de 2 ori suprafața de 9.722. situată în, din proprietatea contestatorului, astfel: o dată prin actul de schimb nr. 1631/1999 și a doua oară a luat un alt teren la, diferit de cel din actul de schimb, cum reiese din înscrisurile menționate, tot de 9.722 mp. terenuri vecine și care nu se suprapun, în baza procesului verbal nr. 1483/20.05.2003, validat de sentința nr. 256/07.02.2005 a Judecătoriei Călărași, rămasă definitivă și irevocabila, prin decizia Curții nr.1921/2006 menționată anterior.
Procesul verbal este o consecință a unei alte documentații de schimb, făcută în numele său, fără știrea, acordul și semnătura sa și validată de domnul ministru. Deci au existat două documentații de schimb - Direcția a luat de două ori 9.722. iar contestatorul a primit numai 9.500. o singură dată.
Prin amenajamentul silvic depus de pârâtă în ultima ședință de judecată și pe care instanța nu i-a dat voie să-l comenteze, susținând că judecătorii nu sunt experți, i s-a trecut întreaga proprietate de la în suprafață de 2,3 ha în proprietatea Direcției Silvice.
2. Instanțele au interpretat greșit o ofertă de donație de 3.200. pe care contestatorul a revocat-o după 7 ani, prin decizia Tribunalului Călărași nr. 106 A/12 iunie 2007, rămasă definitivă și irevocabilă.
Direcția Silvică S, tutelară la acea dată a Ocolului Silvic C nu și-a dat acordul, obligatoriu prin lege, ca donatar. Suprafața de 3.200. a făcut parte integrantă din terenul de 9.722. luat de Direcția Silvică S prin procesul verbal nr. 1483/2003. Direcția Silvică Sap redat tutela Ocolului Silvic C, în anul 2004, Direcției Silvice C, deci donatarul a dispărut pentru că nu mai administrează terenuri în zona, ci Direcția Silvică C, care nu poate prelua calitatea de donatar.
Curtea în mod greșit a constatat că oferta de donație a fost acceptată în mod tacit de către Direcția Silvică S și că suprafața împădurita în plus, excluzând oferta, este de 400. Chiar și așa, nu există nicio bază legală pentru a fi obligat contestatorul să dea din proprietatea sa Direcției Silvice C, fără acordul și consimțământul acestuia, încălcându-se art. 481 Cod Civil.
În concluzie, contestatorul a arătat că au fost încălcate de C prevederile art. 317 alin. 2.pr.civ. prin faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, pentru că este vorba despre o expropriere, iar prima instanță trebuia să fie Tribunalul Călărași și nu Judecătoria Călărași, în conformitate cu art. 2 alin. 1 lit. "f" Cod procedură civilă.
Decizia instanței de recurs este rezultatul unor greșeli materiale, neținându-se cont de niciun înscris depus de contestator la dosar (adresa nr. 2311/2005 emisă de Direcția Silvică C, pilonul principal al chemării în judecată și sentințele și deciziile ramase definitive si irevocabile), iar prin faptul că nu s-a judecat pe fond capătul de cerere privind drumul de acces sunt îndeplinite condițiile art. 318 alin. 1 Cod procedură civilă.
Examinând motivele de contestație, față de decizia atacată și în conformitate cu dispozițiile art. 317 și 318 Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Cu titlu preliminar, Curtea are în vedere că mijlocul procedural al contestației în anulare prezintă câteva atribute importante, care sunt de natură să îi confere întreaga sa fizionomie, astfel cum a fost ea concepută de către legiuitor.
de atac sunt mijloace procedurale prin care se poate cere și obține anularea sau reformarea unei hotărâri judecătorești. Ele apar ca un remediu contra eventualelor erori care se pot strecura într-o hotărâre.
În cadrul căilor de atac de reformare, cum este și recursul, se realizează controlul judiciar al hotărârilor judecătorești, de către o instanță ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată. a nu menține incertitudinea părților cu privire la raportul de drept substanțial dintre ele un timp prea îndelungat, pentru aceste mijloace procedurale sunt prevăzute termene care curg de la pronunțarea sau de la comunicarea hotărârii care se atacă, astfel ca după rămânerea irevocabilă să existe o relativă stabilitate a acestui raport, soluția dată nemaiputând fi pusă în discuție.
În schimb, prin căile de atacde retractare, care se soluționează de instanța ce a pronunțat hotărârea atacată, se invocă împrejurări, limitativ prevăzute de lege, în scopul desființării hotărârilor judecătorești pronunțate cu nesocotirea unor norme procedurale a căror respectare a fost considerată de către legiuitor de o importanță deosebită, iar nu și pentru netemeinicie. Acest ultim element conturează cel mai important atribut specific și contestației în anulare, care este în mod incontestabil acela de a constitui o cale extraordinară de atac.
de atac sunt calificate ca extraordinare, dacă ele pot fi exercitate numai în cazurile și în condițiile anume specificate de lege, partea fiind obligată să își sprijine cererea pe cel puțin unul din motivele prevăzute de lege. Ele se deosebesc astfel de căile de atac ordinare, care pot fi exercitate de orice parte din proces, pentru simplul fapt că partea respectivă este nemulțumită de hotărârea pronunțată.
De aceea, instanța învestită cu soluționarea unei contestații în anulare nu poate analiza legalitatea și temeinicia hotărârii atacate decât exclusiv prin prisma motivelor prevăzute de art. 317 și 318 Cod procedură civilă, fără a putea verifica alte aspecte decât cele prevăzute de aceste texte de lege.
Legislația internă este conformă cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului, care, pronunțându-se în cauzaMitrea vs. România, 26105/03 la 29 iulie 2008, apreciat că o cale extraordinară de atac, fie ea și introdusă de una din părțile procesului, nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanța a cărei hotărâre este atacată a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea, în absența unui "defect fundamental" care poate conduce la arbitrariu. Faptul că instanța care soluționează contestația și instanța a cărei hotărâre este contestată au două puncte de vedere diferite cu privire la admisibilitatea și relevanța probatoriului este un caz tipic în care nu se justifică desființarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Pe cale de consecință, Curtea va analiza în prealabil încadrarea criticilor formulate de contestator împotriva hotărârii pronunțate în recurs într-una din ipotezele la care se referă aceste texte de lege.
II. 1. Potrivit art. 317 pct. 2 Cod procedură civilă: "Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare - numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului: - când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență. Cu toate acestea, contestația poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond".
În cauza de față însă, partea nu numai că a putut, dar a și invocat excepția necompetenței materiale a primei instanțe prin cererea de recurs formulată. Instanța de recurs a respins acest motiv invocat, situație în care principiul puterii lucrului judecat, reglementat de art. 1200 pct. 4 cod civil se opune reexaminării lui în cadrul contestației în anulare.
2. Conform art. 318 alin. 1 teza I Cod procedură civilă "hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale -".
În raport de considerațiile expuse anterior privind natura juridică și finalitatea căilor de atac de reformare și respectiv de retractare, primul motiv de contestație în anulare specială nu poate avea în vedere decât erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului și care au avut drept consecință darea unei soluții greșite, cum sunt respingerea unui recurs ca tardiv, în raport de data înregistrării la instanță, deși din plicul atașat la dosar rezultă că recursul a fost depus recomandat la oficiul poștal, înăuntrul termenului de recurs; anularea recursului ca netimbrat, cu toate că la dosar se găsea chitanța de plată a taxei de timbru; pronunțarea asupra legalității unei alte hotărâri judecătorești decât cea recurată.
Folosind sintagma "greșeli materiale", textul vizează greșeli de fapt, involuntare, iarnu greșeli de judecată,respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unei dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural, acestea din urmă putând fi invocate numai prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege.
Ceea ce caracterizează erorile din prima categorie este caracterul involuntar al acestora, la care se adaugă faptul că nu se referă la aprecieri asupra problemelor de fapt și de drept care se pun într-o anumită cauză, ceea ce constituie prin definiție aspecte ce țin de activitatea dejudecarea cererii respective.
Or, în speță, eventuala reținere a unei situații de fapt eronate, consecință a unei presupuse analize greșite a probelor administrate în cauză sau a ignorării unor dovezi considerate de către contestator hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, refuzul aplicării dispozițiilor legale invocate în susținerea cererii de chemare în judecată, precum și încălcarea invocată a dreptului său la apărare, prin limitarea în timp a posibilității de a-și susține verbal cauza în fața instanței și prin neconsemnarea integrală a pledoariei sale au presupus în mod indubitabilaplicarea unui raționament în legătură cu cererea formulată și cu exercitarea drepturilor sale procedurale, ceea ce ține de esențajudecății, astfel că instanța nu mai poate reveni asupra opiniei exprimate prin soluția pronunțată.
3. C de-al doilea motiv al contestației în anulare speciale, reglementate de art. 318 Cod procedură civilă, prevede că: "Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație - când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".
Sub acest aspect, contestatorul nu a indicat în concret motivele invocate în susținerea cererii de recurs pe care Curtea ar fi omis să le cerceteze.
Se constată însă că instanța de recurs a prezentat argumentul central al raționamentului care a condus la soluția adoptată. Astfel, în considerentele deciziei ce formează obiectul contestației în anulare, s-ar arătat expres căinstanțanu poate stabili în sarcina pârâtului o obligație, dacă ea nu este prevăzută printr-o dispoziție legală.
De asemenea, instanța care a soluționat recursul a expus și considerentele pentru careniciuna din prevederile legale invocate de către reclamant:art. 24 (1^4) situat în capitolul VI din Legea nr. 247/2005 -"Modificarea și completarea Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997", art. 54-58 din Legea nr. 26/1996 și art. 96 alin. 2 din Legea nr. 18/1991nu instituie o obligație a direcției silvice ca, în ipoteza în care ar fi împădurit fără drept terenul aparținând unui alt subiect de drept, să îi ofere acestuia la schimb un teren echivalent.
Se mai reține că prin decizia atacată s-a răspuns și la argumentul recurentului privind incidența dispozițiilor art. 616 Cod civ. referitor la capătul de cerere privind acordarea drumului de acces pentru 2 segmente din terenul obținut în urma schimbului cu ocolul silvic, învederându-se în acest sens că textul de lege instituie numai un drept de trecere în favoarea proprietarului locului înfundat, iar nu posibilitatea acestuia de a obține un drept de proprietate asupra reclamantului, astfel cum a solicitat reclamantul.
Referitor la încălcarea dispozițiilor art. 24 și 44 din Constituție, a art. 481 Cod civ. și a Legii nr. 46/2008 - noul Cod silvic, se constată că aceste aspecte nu au fost invocate prin cererea de recurs, astfel că nu se pune nici problema omisiunii cercetării lor de către instanța de recurs.
Cât privește adresa nr. 2311/27.06.2005 emisă de Direcția Silvică C, în care se arată că "referitor la problema împăduririi de către OS Cas uprafeței aflate în proprietatea dumneavoastră, considerăm că OS C v-a răspuns prin adresa nr. 4025/19.01.2004", se observă că, deși aceasta nu este menționată expres în considerentele deciziei atacate, a fost în schimb analizată de către instanța de recurs adresa nr. 4025/19.01.2004 emisă de Ocolul Silvic C, singura care conține de fapt o afirmație ce reprezintă o recunoaștere extrajudiciară, numai în aceste condiții având valoare sub aspect probator.
Față de aceste considerente, apreciind că motivele susținute în cuprinsul contestației în anulare nu sunt fondate, Curtea urmează să respingă contestația în anulare și, pe cale de consecință, în raport de prevederile art. 274 Cod procedură civilă, constatând culpa procesuală a acestuia, să respingă ca nefondată cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de contestatorul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorul, cu domiciliul în C, str. -, - 18,. TR-14,. 1,. 4, jud. C, împotriva deciziei civile nr. 417 din data de 02.03.2009, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA SILVICĂ C, cu sediul în C, str. - IAS nr. 2, jud.
Respinge, ca nefondată, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de contestatorul.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.09.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red. /
Tehnodact..
Ex. 2/12.10.2009
Secția a III-a Civ. -
-
-
Președinte:Cristina NicaJudecători:Cristina Nica, Mariana Haralambe, Fănica Pena
