Fond funciar. Speta. Decizia 15/2010. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 15
Ședința publică din data de 14.01.2010
PREȘEDINTE: Romeo Jirlăeanu
JUDECĂTOR 2: Elena Romila
JUDECĂTOR 3: Gabriela Baciu
Grefier - - -
La ordine fiind soluționarea recursului civil formulat de intimatul reclamant G domiciliat în com. Pechea jud. G, împotriva deciziei civile nr. 350 R din 12.05.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata contestatoare Comisia Locală pentru aplicarea Legilor Fondului Funciar din cadrul Primăriei comunei Pechea jud.
La apelul nominal a răspuns recurentul asistat de avocat G cu delegație la dosar, intimata prin apărător cu delegație la dosar.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Curtea invocă, din oficiu, excepția inadmisibilității cererii de recurs având în vedere că este formulată împotriva unei hotărâri irevocabile și acordă cuvântul părților.
Apărătorul recurentului arată că în condițiile art. 318 cod proc.civilă cererea de recurs este admisibilă solicitând respingerea acesteia.
Intimata prin apărător solicită admiterea excepției și în consecință respingerea recursului ca inadmisibil.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele;
Prin sentința civilă nr. 3688/8.05.2008 a Judecătoriei Galați, s-a admis plângerea formulată de petentul
Intimata Comisia de Aplicare a Legilor Fondului Funciar de pe lângă Primăria Pechea a fost obligată să-l pună în posesie pe petent pe suprafața de 0,22 ha. teren situate în intravilanul comunei Pechea, jud. G, cu vecinii: drum sătesc, - M, și.
Prin decizia civilă nr. 590/7.10.2008 a Tribunalului Galați, s-a respins ca fiind nefondat recursul intimatei. Pentru a pronunța această hotărâre, s-a reținut că la efectuarea expertizei recurenta nu a formulat obiecțiuni, precum și faptul că nu are relevanță împrejurarea că terenul în discuție a fost înscris în titlul de proprietate nr. 14794-53/1998 emis pe numele autoarei.
În prezenta contestație în anulare, Comisia Locală a comunei Pechea a arătat că terenul în discuție nu poate fi retrocedat numitului G, întrucât în prezent titularul dreptului de proprietate este, acesta din urmă intabulându-și dreptul său la Oficiul de cadastru și publicitate imobiliară, conform adresei depuse la filele 4-5.
S-a depus totodată și contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 632/18.04.2001 la., prin care a dobândit proprietatea asupra suprafeței de 1900. teren situat în T 75, P 594/1 (fila 7-8).
Prin decizia civilă nr. 350/12.05.2009 Tribunalul Galația admis contestația în anulare formulată de Comisia Locală pentru Aplicarea Legii Fondului Funciar Pechea împotriva deciziei civile nr. 590/7.10.2008 pronunțată de Tribunalul Galați.
A anulat decizia 590/7.10.2008 a Tribunalului Galați.
A admis recursul declarat de pârâtă și a modificat în tot sentința civilă 3688/8.05.2008 a Judecătoriei Galați în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamantul G ca nefondată.
S-a reținut în motivarea deciziei că terenul în discuție este în prezent proprietatea numitului astfel că nu există posibilitatea reconstituirii.
Acesta a dobândit dreptul de proprietate prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 632/18.04.2001 la intabulându-se dreptul său la oficiul de cadastru și publicitate imobiliară.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul G criticând-o pentru nelegalitate întrucât nu s-a avut în vedere dreptul său de proprietate asupra terenului respectiv înaintea actualului proprietar.
Recursul declarat de recurent este inadmisibil.
Decizia civilă nr. 350/12.05.2009 a Tribunalului Galați este irevocabilă și împotriva sa nu poate fi exercitată calea de atac a recursului potrivit disp. art. 299 (1) cod proc.civilă.
Potrivit disp. art. 377(2) pct. 4 cod proc.civilă sunt hotărâri irevocabile hotărârile date în recurs chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii.
Ori prin decizia civilă nr. 350/12.05.2009 a Tribunalului Galațis -a admis recursul declarat de Comisia Locală pentru aplicarea Legii Fondului Funciar Pechea împotriva sentinței civile nr. 3688/8.05.2008 a Judecătoriei Galați respingându-se acțiunea reclamantului ca nefondată.
Pentru aceste considerente se va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul G împotriva deciziei civile nr. 350/12.05.2009 a Tribunalului Galați.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de intimatul reclamant G domiciliat în com. Pechea jud. G, împotriva deciziei civile nr. 350 R din 12.05.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata contestatoare Comisia Locală pentru aplicarea Legilor Fondului Funciar din cadrul Primăriei comunei Pechea jud.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data 14.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
Grefier
- -
Red.RJ/22.01.2010
Dact.IS/4ex./25.01.2010
Recurs.//
Contestație în anulare;
//
Președinte:Romeo JirlăeanuJudecători:Romeo Jirlăeanu, Elena Romila, Gabriela Baciu