Fond funciar. Speta. Decizia 1598/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR.1598/R/2008

Ședința publică din 4 septembrie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Andrea Țuluș

JUDECĂTORI: Andrea Țuluș, Ana Ionescu Eugenia Pușcașiu

- -

GREFIER: - -

S-a luat în examinare cererea de revizuire declarată de revizuienta împotriva deciziilor civile nr.1023/28.04.2000, dosar nr.1590/2000, decizia civilă nr.1151/22 mai 2002, dosar nr.2028/2002, decizia civilă nr.1337/2 iunie 2004, dosar nr.7043 ale Curții de Apel Cluj, privind și pe intimații, jr., Comisia Locală de Fond Funciar și Comisia Județeană de Aplicare a Fondului Funciar

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă revizuienta și intimata, lipsă fiind restul intimaților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cererea de revizuire este legal timbrată cu 10 lei taxă judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care, revizuienta solicită termen pentru angajarea unui avocat care să-i reprezinte interesele în cauză, cerere la care intimata se opune arătând că mai are o serie de alte dosare în luna octombrie.

Instanța, în urma deliberării, respinge cererea de amânare formulată de către revizuientă pe motiv că a formulat cererea de revizuire la data de 19 martie 2008, dată de la care a avut suficient timp pentru angajarea unui avocat.

Întrebată fiind revizuienta care sunt motivele pentru care a formulat cerere de revizuire a celor trei hotărârii pronunțate de către Curtea de Apel Cluj, aceasta arată că a solicitat revizuirea celor trei hotărâri pe motiv că ar avea acte noi, și și-a întemeiat cererea de revizuire pe prevederile art.322 pct.5 proc. civ. Aceste înscrisuri se referă la cererea de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, copia registrului agricol din 2000, pe care însă nu le-a putut depune la dosar întrucât d-na primar a fost în concediu și urmează să i le elibereze. Mai arată că depunerea acestor acte la dosar le-a solicitat și în dosarele anterioare, acte solicitate și de către instanță.

Revizuienta Solicită admiterea cererii de revizuire pentru motivele arătate în cuprinsul cererii.

Intimata solicită respingerea cererii de revizuire și menținerea deciziilor atacate, ca legale și temeinicie.

CURTEA

Prin cererea înregistrată la 19.03.2008, revizuienta a solicitat anularea deciziei civile nr. 1023/28.04.2999, dosar nr.1590/2000, decizia civilă nr.1151/22 mai 2002, dosar nr.2028/2002, decizia civilă nr.1337/2 iunie 2004, dosar nr.7043/2004 ale Curții de Apel Cluj, rejudecarea cauzelor, cu consecința menținerii titlului ei de proprietate și desființarea totală sau parțială a celorlalte titluri.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Turda, care prin sentința civilă nr. 2016 din 11.04.2008 și-a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Curții de Apel Cluj.

După înregistrarea cauzei pe rolul acestei instanțe, revizuienta a făcut precizarea că a solicitat revizuirea celor trei hotărâri pe motivul că deține acte noi, acte care constau în cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenul în litigiu, copia registrului agricol din anul 2000, acte pe care nu le-a putut depune la dosarul cauzei, întrucât Primăria nu i le-a eliberat până la această dată, astfel că cererea ei se întemeiază pe disp.art.322 pct.5 Cod proc.civ.

Examinând cererea, curtea apreciază că este inadmisibilă și în consecință urmează să respingă pentru următoarele considerente:

Conform dispozițiilor art.322 pct.5 Cod proc.civ. revizuirea unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere "dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a revizuit hotărârea unei instanțe penale sau administrative pe care ea s- întemeiat".

Prima ipoteză textului reținut se referă la descoperirea de înscrisuri doveditoare, deci când partea care a pierdut procesul dovedește existența unor înscrisuri care au fost reținute de partea adversă sau care nu au putut fi prezentate dintr-o împrejurare mai presus de voința ei. Pentru a se putea invoca acest motiv și a se admite cererea de revizuire, rezultă că trebuie îndeplinite următoarele condiții: partea interesată să prezinte un înscris nou, care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată; înscrisul să aibă forță probantă prin el însuși, fără să fie nevoie de a fi confirmat prin alte mijloace de probă; înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere fi revizuită; înscrisul nu a putut fi invocat în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie printr-o împrejurare mai presus de voința părților; înscrisul să fie determinant în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut de instanță, cu ocazia judecării fondului soluția ar fi fost alta decât cea pronunțată.

Din analiza acestor condiții și din interpretarea literală a art.322 pct.5 Teza I și a art.324 pct.4 Cod proc.civ. care se referă la "descoperirea înscrisului", mai rezultă că este necesar ca revizuientul să nu fi cunoscut faptul reținerii înscrisului de către adversar în momentul judecării fondului.

Din declarația revizuientei făcută în ședința publică din 4.09.2008, rezultă că prin înscrisuri noi pe care intenționat să le folosească în prezenta cerere s-a referit la cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de teren în litigiu, copia registrului agricol din anul 2000, acte a căror depunere a solicitat-o și în dosarele anterioare în care s-a judecat fondul cauzei, că aceste acte au fost cerute chiar de instanțele investite cu soluționarea acțiunilor ei.

În consecință, curtea apreciază că înscrisurile doveditoare invocate de reclamantă în prezenta cerere nu îndeplinesc cerința ca să nu fi putut fi invocate în procesul în care s- pronunțat hotărârea atacată, dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

Prin urmare, nefiind îndeplinită una din condițiile mai sus reținute, cererea de revizuire formulată de revizuientă urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire declarată de revizuienta - împotriva deciziei civile nr.1023/28.04.2000 pronunțată în dosar nr.1590/2000, deciziei civile nr.1151/22 mai 2002 pronunțată în dosar nr.2028/2002, deciziei civile nr.1337/2 iunie 2004 pronunțată în dosar nr.7043/2004, ale Curții de Apel Cluj.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 4.09.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - - - -

Red. IA dact.GC

2 ex/8.09.2008

Președinte:Andrea Țuluș
Judecători:Andrea Țuluș, Ana Ionescu Eugenia Pușcașiu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Fond funciar. Speta. Decizia 1598/2008. Curtea de Apel Cluj