Fond funciar. Speta. Decizia 186/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR.186/

Ședința publică din 26 februarie 2009

PREȘEDINTE: Trandafir Purcărița

JUDECĂTOR 2: Lucian Lăpădat Judecătpr Carmina

-: -

GREFIER:

Pentru azi s-a fixat termen de pronunțare asupra cererii de revizuire formulată de revizuientele și împotriva deciziei civile nr. 1193 din 25 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații, Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor, Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate A, și.

La apelul nominal făcut în ședință publică au fost lipsă părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 19 februarie 2008 care face parte integrantă din prezenta decizie și când s-a amânat pronunțarea pentru azi 26 februarie 2009.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr.1500 din 27.11.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- s-a constatat necompetența materială a instanței respective cu privire la judecarea cererii de revizuire formulată de către și, cauza fiind trimisă instanței competente respectiv Curtea de Apel Timișoara.

Tribunalul Arad a reținut că prin decizia civilă nr.1193 din 25.09.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- au fost admise recursurile declarate de recurenții, Comisia Locală de Fond Funciar și în contradictoriu cu intimații, Comisia județeană de fond funciar A, împotriva sentinței civile nr.5009/07 iulie 2008, pronunțată de Judecătoria Arad în dosar nr- având ca obiect constatare nulitate titlu de proprietate.

A fost modificată în parte hotărârea atacată în sensul că s- admis acțiunea principală formulată de reclamanții și în contradictoriu cu intimații, Comisia Locală de Fond Funciar, Comisia Județeană de Fond Funciar A și și în consecință s-a constatat nulitatea absolută a titlului de proprietate nr.-/09 august 2002 emis de Comisia județeană de fond funciar A pe numele de după autor în suprafață de 3 ha și 7170 mp.

A fost respinsă ca nefondată cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientele și în contradictoriu cu reclamanții și și cu intimata, având ca obiect constatarea nulității titlurilor de proprietate emise de Comisia județeană de fond funciar A, având nr.18735/1996; nr.18826/1996, nr.21269/1996; nr.18728/1996.

S-au menținut restul dispozițiilor sentinței referitoare la renunțarea la judecată a reclamanților față de pârâtele, și, precum și cele referitoare la admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului.

Au fost obligate intervenientele și să plătească reclamanților și suma de 1202 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul Arada reținut în motivare că recursul este fondat, soluția instanței de fond fiind rezultatul unei greșite interpretări și aplicări a legii.

Abordarea juridică a cauzei trebuie să plece de la starea de fapt existentă, respectiv aceea că parțial, titlul de proprietate nr.-/9 august 2002, emis în baza sentinței civile nr.7997/2001 a Judecătoriei Arad, se suprapune peste cele patru titluri de proprietate emise în anul 1996 reclamanților, respectiv nr.18735/1996; nr.18826/1996; nr.21269/1996 și nr.18728/1996.

Părțile litigante au solicitat fiecare dintre ele constatarea nulității totale, respectiv parțiale a titlurilor de proprietate ale părților adverse. Chiar dacă în materia reconstituirii proprietăților funciare, există reglementare specială privind cazurile de nulitate ale actelor de reconstituire, principiul nulității actului juridic consacrat în dreptul civil nu a fost abandonat nici de reglementarea specială cuprinsă în art.III din Legea nr.169/1997, respectiv acela că nulitatea este sancțiunea care lovește actul juridic civil pentru încălcarea ori nerespectarea unor condiții de validitate, anteriore ori concomitente întocmirii actului juridic.

Din analiza cu prioritate valabilității titlurilor de proprietate emise în anul 1996, tribunalul a constatat că nu există nici un motiv de nulitate absolută a actelor de reconstituire în bază cărora au fost emise aceste titluri câtă vreme la momentul anului 1996, Legea nr.18/1991 în forma sa inițială nu prevedea obligativitatea reconstituirii dreptului de proprietate pe vechiul amplasament, ci pe sole stabilite de comisia locală - art.13 din Legea nr.18/1991, eliberarea acestor titluri de proprietate a urmat procedura reglementată de Legea nr.18/1991, hotărârile comisiilor de fond funciar privind reconstituirea dreptului de proprietate fiind urmate de eliberarea unor adeverințe de proprietate iar apoi a titlurilor atacate în prezentul proces, valabilitatea formală a acestor reconstituiri a fost recunoscută inclusiv de actul normativ care a introdus pentru prima dată obligativitatea reconstituirii pe vechiul amplasament - Legea nr.1/2000, lege în baza căreia antecesorul intimatelor și a solicitat reconstituirea proprietății pe vechiul amplasament, act normativ care prevedea și prevede și astăzi la art.2 alin.2 că "drepturile dobândite cu respectarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, pentru care au fost eliberate adeverințe de proprietate, proces-verbal de punere în posesie sau titlu de proprietate, rămân valabile fără nici o altă confirmare".

În raport de toate aceste considerente de fapt și de drept, Tribunalul Arada reținut că nu există nici un motiv de nulitate a celor 4 titluri de proprietate emise în anul 1996, câtă vreme valabilitatea unui act juridic se analizează în raport de principiul tempus regit actum, adică în raport de legislația în vigoare la acel moment.

În contrast, chiar dacă titlul de proprietate nr.-/2002 a fost emis în urma unui proces civil finalizat prin sentința civilă nr.7997/2001 a Judecătoriei Arad, se constată că la emiterea acestui titlu au fost nesocotite o serie de dispoziții legale, în vigoare la acel moment, cum ar fi: art.2 alin.1 din Legea nr.1/2000, art.50 din nr.HG131/1991, modificată prin nr.HG180/2000.

Conform art.1201 cod civil există lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate. Pe de o parte această putere de lucru judecat împiedică un nou proces între aceleași părți, având același obiect și întemeiat pe aceeași cauză, iar pe de altă parte, obligă terțele persoane la respectarea situațiilor de fapt și de drept sancționate și reglementate prin soluția instanței. Puterea de lucru judecat conferă caracter de opozabilitate față de terți în măsura în care statuează asupra părților litigante din proces. Sub nici o formă însă o hotărâre judecătorească pronunțată între două părți, prin care se statuează asupra unui drept aparținând unui terț nu poate fi opusă acestuia, deoarece ar echivala cu o ingerință nepermisă în dreptul de proprietate privată, garantat prin Constituția României și Convenția Europeană asupra Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.

Or, în cadrul procesului civil finalizat cu sentința civilă nr.7997/2001 a Judecătoriei Arad, părțile litigante, respectiv antecesorul intimatelor și și cele două comisii de fond funciar au purtat contradictorialitatea cauzei asupra unui teren care din anul 1996 era de plin drept proprietatea recurenților, și.

de importantă este puterea de lucru judecat al unei hotărâri judecătorești, o sentință nu poate fi invocată ca temei pentru diminuarea patrimoniului unui terț care nu a fost parte în proces, deoarece s-ar ajunge în mod indirect la o expropriere gratuită pentru cauză de utilizate privată, instituție nerecunoscută de nici un stat de drept.

De fapt, atât recurenții, cât și intimatele-interveniente au urmat aceeași procedură de reconstituire, prin cereri depuse la comisie, diferența fiind aceea că procedura demarată de reclamanți s-a oprit în faza sa administrativ - jurisdicțională, în timp ce procedura promovată de antecesorul intervenientelor-intimate a ajuns până în fața instanței de judecată. În aceeași situație juridică s-ar fi putut afla și recurenții dacă la momentul aplicării dispozițiilor Legii nr.18/1991 în privința cererilor depuse de dumnealor, comisiile ar fi adoptat o poziție de opunere care ar fi determinat sesizarea instanței.

În raport de aceste considerente de fapt și de drept, tribunalul a concluzionat că, deși se sprijină pe o sentință judecătorească, titlul de proprietate nr.-/2002 a fost emis asupra unei suprafețe de teren care constituia deja de 5 ani de zile proprietatea legitimă a recurenților, dreptul lor de proprietate fiind dobândit cu respectarea tuturor prevederilor legale în vigoare la momentul anului 1996.

Având în vedere aceste motive, în temeiul art.312 alin.1 și 3 Cod proc.civ. rap. la art.304 pct.9 Cod proc.civ. au fost admise recursurile declarate de recurenții, Comisia locală de fond funciar și în contradictoriu cu intimații, Comisia Județeană de Fond Funciar A, împotriva sentinței civile nr.5009/07 iulie 2008, pronunțată de Judecătoria Arad în dosar nr- având ca obiect constatare nulitate titlu de proprietate, conform dispozitivului acestei hotărâri.

Împotriva acestei hotărâri au formulat cerere de revizuire pârâtele și solicitând ca în urma admiterii acesteia, să fie respinse recursurile declarate de recurenții, Comisia Locală de Fond Funciar și.

În motivarea cererii cele două revizuente reiau în esență susținerile formulate în concluziile scrise depuse la dosar cu ocazia judecării recursului iar în precizarea depusă la dosar la termenul de judecată din 13 noiembrie 2008, au invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Arad în soluționarea cererii, solicitând declinarea competenței de soluționare în favoarea Curții de Apel Timișoara.

Analizând obiectul cererii de revizuire, în lumina art.322 pct. 7, raportat la disp. art.323 Cod procedură civilă, tribunalul constată că, excepția privind competența materială este fondată.

Din conținutul cererii Tribunalul Arada reținut că temeiul de drept invocat de revizuent este art. 322 pct. 7 Cod procedură civilă, susținând că există hotărâri potrivnice date în una și aceeași cauză, și anume că prin Sentința civilă cu nr. 7997 din 11.12. 2001 pronunțată de Judecătoria Arad, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 110 din 25.02.2002, s- dispus eliberarea titlului de proprietate, iar prin Decizia civilă cu nr. 1193 din 25 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Arad, s-a dispus anularea acelui titlu de proprietate.

Având în vedere că prin cerere s-a invocat existența hotărârilor potrivnice, hotărâri care au fost date de instanțe cu grad diferit, apreciază că atunci când se pretinde că există contrarietate între o sentință a unei judecătorii și o decizie a unui tribunal, competența de soluționare a cererii de revizuire aparține curții de apel.

Tribunalul Arada constatat necompetența materială privind cererea de revizuire formulată de revizuentele și în contradictoriu cu intimații, Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate A, și, cu obiect revizuirea hotărârilor definitive, respectiv sentința civilă nr. 7997 din 11.12.2001 pronunțată de Judecătoria Arad în dosar 10458/2001 și decizia civilă nr. 1193 din 25.09.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- s-a dispus trimiterea dosarului la instanța competentă - Curtea de Apel Timișoara în vederea soluționării.

Examinând cererea de revizuire, formulată de către și, pe motivul prevăzut de art. 322 pct.7 Cod pr.civilă în sensul că ar exista hotărâri potrivnice date de instanțe de grade deosebite, în una și aceiași pricină, între aceleași persoane, având aceiași calitate, Curtea va reține următoarele:

Prin cererea de revizuire, menționată mai sus, s-a susținut că există hotărâri definitive potrivnice respectiv sentința civilă 7997 din 11.12.2001 pronunțată de către Judecătoria Arad, hotărâre definitivă și irevocabilă prin care s-a dispus eliberarea unui titlu de proprietate,și decizia civilă nr.1193 din 25.09.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- prin care s-a dispus anularea titlului de proprietate eliberat în baza primei sentințe.

După cum în mod corect a reținut Tribunalul Arad, revizuientele fac trimitere la o serie de aspecte privind starea de fapt, legată de modul de stabilire al proprietății funciare, însă, în finalul cererii apreciază că sunt nemulțumite de faptul că în procesul finalizat prin decizia civilă nr. 1193 din 25.09.2008 pronunțată de Tribunalul Arad, s-a dispus constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr.- din 9.08.2002 emis de Comisia Județeană de Fond Funciar A, pe numele de u după autoru, în suprafață de 3 hectare și 7170.

Revizuientele arată că prin această ultimă hotărâre ar fi fost încălcată autoritatea de lucru judecat stabilită prin sentința civilă nr. 7997 di 11.12.2001, pronunțată de Judecătoria Arad.

Din conținutul hotărârilor judecătorești invocate de către revizuiente rezultă că acestea nu se plasează în sfera de incidență a dispozițiilor art. 322 pct. 7 Cod pr.civilă deoarece prin sentința civilă a Judecătoriei Arad nr. 7997 din 11.12.2001 pronunțată în dosar 10458/2001 s-a dispus admiterea acțiunii reclamantului împotriva pârâtelor Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor și Comisia Locală, având ca obiect obligație de a face, și s-a dispus obligarea pârâtelor la eliberarea către reclamant a Titlului de Proprietate asupra terenului situat în comuna, pentru suprafața de 3 ha și 7170.

Prin ultima hotărâre contestată, respectiv Decizia civilă nr. 1193 din 25.09.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, tribunalul judecând ca instanță de recurs în materie de fond funciar, s-a soluționat o altă acțiune civilă, pornită de către alte părți respectiv și, având un alt obiect decât obligația de a face, respectiv constatarea nulității absolute a unui titlu de proprietate, ca urmare a nerespectării condițiilor de fond și de formă, la momentul eliberării acestuia, de către Comisia Județeană de Fond Funciar

Ca atare, este de observat că, în speță, nu sunt întrunite cerințele art. 322 pct.7 Cod pr.civilă, contrarietatea pretinsă între cele două hotărâri, nefiind una de natura celei prevăzută de legiuitor în art. 322 pct. 7 Cod pr.civilă.

În speță este vorba de două pricini diferite purtate între persoane diferite și care au calități procesuale diferite.

Față de cele arătate, cererea de revizuire întemeiată pe disp.art. 322 pct. 7 Cod pr.civilă, care a și atras competența materială a Curții de Apel Timișoara, este nefondată și va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art.322 pct.7 Cod procedură civilă, formulată de revizuientele și.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi, 26 februarie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR

- - - - -

GREFIER,

Red. LL/ 2.03.2009

Dact. NF / 2.03.2009

Ex.2

Tribunalul Arad - Președinte

Judecător

Judecător

Președinte:Trandafir Purcărița
Judecători:Trandafir Purcărița, Lucian Lăpădat Judecătpr Carmina

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Fond funciar. Speta. Decizia 186/2009. Curtea de Apel Timisoara