Fond funciar. Speta. Încheierea /2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU
CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 28.04.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Antonela Cătălina Brătuianu
JUDECĂTOR 2: Melania Stanciu
JUDECĂTOR 3: Mihaela
GREFIER - -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenții-intervenienți, împotriva sentinței civile nr.182 din 28.11.2008 pronunțată de Tribunalul Giurgiu -Secția Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-reclamanți și și intimații-pârâți, COMISIA LOCALA PENTRU APLICAREA LEGII NR.18/1991 și COMISIA JUDETEANA PENTRU APLICAREA LEGII NR.18/1991
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-intervenientă personal, recurenții-intervenienți, și prin mandatar ce depune la dosar procura judiciară autentificată prin încheierea de autentificare nr.1132 din 27.04.2009 dată la BNP și Asociații, intimații-reclamanți și prin avocat cu împuternicire avocațială nr. - din 29.04.2009, lipsind intimații-pârâți, COMISIA LOCALA PENTRU APLICAREA LEGII NR.18/1991 și COMISIA JUDETEANA PENTRU APLICAREA LEGII NR.18/1991
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că la data de 02.04.2009 recurenții- intervenienți au depus chitanța seria - nr.- din 26.03.2009 cu care face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 5 lei depunând și timbru judiciar în valoare de 0,50 lei.
Curtea ia act de îndeplinirea obligației de a depune timbru judiciar și de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru de către recurenții-intervenienți și procedează la anularea acestora.
Recurenta-intervenientă, personal, învederează instanței că a depus procură de reprezentare pentru toți recurenții-intervenienți, nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Reprezentantul intimaților-reclamanți și învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat și solicită cuvântul pe cererea de recurs.
Curtea constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pe recursul declarat.
Recurenta-intervenientă, în nume personal și în calitate de mandatar al recurenților-intervenienți, și solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, admiterea cererii de revizuire, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimaților-reclamanți și solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea deciziei civile atacate ca fiind legală și temeinică pentru motivele indicate prin întâmpinarea depusă la dosar, cu obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA
Pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise,
DISPUNE
Amână pronunțarea pentru data de 05.05.2009 în cauza ce are ca obiect soluționarea cererii de recurs formulată de recurenții-intervenienți, împotriva sentinței civile nr.182 din 28.11.2008 pronunțată de Tribunalul Giurgiu -Secția Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-reclamanți și și intimații-pârâți, COMISIA LOCALA PENTRU APLICAREA LEGII NR.18/1991 și COMISIA JUDETEANA PENTRU APLICAREA LEGII NR.18/1991
Dată în ședința publică de azi, 28.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU
CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 05.05.2009
CURTEA
În aceeași compunere și pentru aceleași motive,
DISPUNE
Amână pronunțarea pentru data de 12.05.2009 în cauza ce are ca obiect soluționarea cererii de recurs formulată de recurenții-intervenienți, împotriva sentinței civile nr.182 din 28.11.2008 pronunțată de Tribunalul Giurgiu -Secția Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-reclamanți și și intimații-pârâți, COMISIA LOCALA PENTRU APLICAREA LEGII NR.18/1991 și COMISIA JUDETEANA PENTRU APLICAREA LEGII NR.18/1991
Dată în ședința publică de azi, 05.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU
CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 12.05.2009
CURTEA
Datorită imposibilității de constituire a completului de judecată, în raport de lipsa unui membru al completului care, participă la un seminar în străinătate,
DISPUNE
Amână pronunțarea pentru data de 14.05.2009 în cauza ce are ca obiect soluționarea cererii de recurs formulată de recurenții-intervenienți, împotriva sentinței civile nr.182 din 28.11.2008 pronunțată de Tribunalul Giurgiu -Secția Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-reclamanți și și intimații-pârâți, COMISIA LOCALA PENTRU APLICAREA LEGII NR.18/1991 și COMISIA JUDETEANA PENTRU APLICAREA LEGII NR.18/1991
Dată în ședința publică de azi, 12.05.2009.
JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - -
GREFIER
- -
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU
CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 268.
Ședința publică de la 14.05.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - - - -
JUDECĂTOR - - -
JUDECĂTOR - -
GREFIER - -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenții-intervenienți, împotriva sentinței civile nr.182 din 28.11.2008 pronunțată de Tribunalul Giurgiu -Secția Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-reclamanți și și intimații-pârâți, COMISIA LOCALA PENTRU APLICAREA LEGII NR.18/1991 și COMISIA JUDETEANA PENTRU APLICAREA LEGII NR.18/1991
Dezbaterile pe fondul cererii de recurs au avut loc în ședința publică din data de 28.04.2009, când părțile prezente au pus concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie și când Curtea, având nevoie de timp pentru delibera și pentru da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 05.05.2009, 12.05.2009 și apoi la 14.05.2009 - data pronunțării prezentei decizii civile.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu sub nr- revizuienții, și, au solicitat instanței revizuirea sentinței civile nr.1051/30.05.2007 pronunțată de Judecătoria Bolintin Vale în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantele și și cu pârâții Comisia Locală de fond funciar, Comisia Județeană de fond funciar G, și, hotărâre rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr.45/23.01.2008 pronunțată de Tribunalul Giurgiu, întrucât este potrivnică cu sentința civilă nr.162/17.02.2005, definitivă și irevocabilă, pronunțată de Judecătoria Bolintin Vale în dosarul nr. 1238/2004, ambele hotărâri fiind pronunțate în una și aceeași pricină și între aceleași persoane.
Revizuienții au solicitat anularea sentinței civile nr. 1051/30.05.2007 pronunțată de Judecătoria Bolintin Vale, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii de revizuire, revizuientii au arătat cu privire la sentința civilă nr.162/17.02.2005, definitivă și irevocabilă, pronunțată de Judecătoria Bolintin Vale că reclamanții, și au solicitat în contradictoriu cu pârâtele Comisia Locală de fond funciar și Comisia Județeană de fond funciar G să se constate că în calitate de moștenitori ai defunctului, sunt proprietarii suprafeței de teren de 3750 mp intravilan, aferent casei de locuit, solicitând totodată să se dispună obligarea pârâtelor să elibereze titlul de proprietate pentru suprafața respectivă, reprezentând curtea casei și grădina, care a fost împrejmuită în anul 1959, împrejmuire care există și în prezent, terenul fiind folosit neîntrerupt de către reclamanți, care au plătit taxe și impozite pentru acesta.
S-a mai arătat de către aceștia că, în cauză, după depunerea raportului de expertiză efectuat, s-a depus la dosar o cerere de intervenție în interes propriu formulată de numitele și, instanța dispunând introducerea acestora în cauză, în calitate de intervenienți și disjungerea cererii de intervenție, în conformitate cu dispozițiile art. 55 cod proc. Civ, luând totodată act că reclamanții au înțeles să-și restrângă câtimea obiectului cererii de la 3750 mp la 3533 mp, suprafața reală de teren găsită de către expert.
Învederează de asemenea că din raportul de expertiză efectuat în cauză, pe care instanța l-a omologat și împotriva căruia nu s-au efectuat obiecțiuni a rezultat că terenul împrejmuit aferent casei este în suprafață totală de 3533 mp; din aceeași lucrare rezultând totodată că s-a încercat o diminuare din curtea lui - tatăl lui, teren înregistrat în registrul de rol al primăriei cu suprafața de 3750 mp în favoarea altor persoane, diminuare prin care se afectează o parte din anexele gospodărești, respectiv livada, fundația de beton și un puț.
În ceea ce privește sentința civilă nr. 1051/30.05.2007, definitivă și irevocabilă, pronunțată de Judecătoria Bolintin Vale, se arată de către revizuienți că, în rejudecare după casare, Judecătoria Bolintin Valea admis acțiunea lui și a omologat raportul de expertiză refăcut și a constatat nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr. -/26.09.2005, eliberat ca urmare a dispozitivului sentinței civile nr. 162/17.02.2005, obligând totodată să se elibereze reclamantelor anterior menționate un nou titlu de proprietate pentru suprafața de 2500 mp teren intravilan (teren inclus în titlul de proprietate al revizienților, emis ca urmare a pronunțării sentinței civile nr. 162/2005).
Mai arată aceștia că împotriva sentinței civile nr. 1051/2007 au formulat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât, pe de o parte, în cauză exista autoritate de lucru judecat, exista o hotărâre pronunțată în contradictoriu cu părțile din dosar, având același obiect (suprafața de 2500 mp, în realitate 2333 mp), hotărâre rămasă definitivă și irevocabilă prin neatacarea ei de către nici o parte, iar pe de altă parte, instanța nu a verificat și nu a reținut că nu avea calitate procesuală activă.
Cu privire la acest aspect se arată de către revizuienți că aceasta nu a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de teren ce a aparținut tatălui său, cererea fiind formulată de către, soțul său, ginerele lui; mai mult, adeverința de proprietate invocată de către reclamante, este eliberată pe numele lui, soțul reclamantei, o persoană fără nici un drept asupra terenului. În acest sens nu numai actele aflate la dosar dovedesc acest lucru, dar această neregulă rezultă și din adresa nr. 1154/01.01.2004.
Se mai arată de către revizuienți că, în mod greșit instanța de fond a reținut că suprafața de teren de 2500 mp ar face parte din proprietatea autorului reclamantelor, conform registrului agricol din anul 1959, unde acesta este menționat cu suprafața de 1,87 ha, din care 0,25 ha intravilan (0,09 curți-clădiri și 0,16 arabil), întrucât din registrul agricol rezultă însă, că acesta a deținut în proprietate o suprafață de numai 0,08, reprezentând curți și construcții și la nici o rubrică nu este înscrisă suprafața de 0,16 ha intravilan, arabil.
Au susținut revizuenții că în mod greșit judecătorul fondului a considerat că adeverința de proprietate depusă de reclamante, ar face dovada susținerilor lor, din această adeverința (nr. 374/12.09.1991) rezultând faptul că acestora le-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru o suprafață de 1,79 ha, suprafață pe care au solicitat-o prin cererea de reconstituire și suprafața reală pe care autorul lor a deținut-o în proprietate.
Consideră revizuienții că nici copia eliberată de Arhivele Naționale, depusă de reclamante și invocată de acestea în motivarea acțiunii, nu face dovada că ar fi îndreptățite la cei 2500 mp și că în mod greșit instanța de fond a dispus omologarea raportului de expertiză (refăcut), întocmit de expert tehnic, singurul argument dat de către acesta fiind că "terenul în litigiu nu face parte din suprafața de 3533 mp, deoarece împrejmuirea acestei suprafețe este diferită ", aspect care nu poate reprezenta o dovadă a faptului că terenul de 2500 mp nu le-ar aparține, iar pe de altă parte, expertul recunoaște că acest teren a fost cuprins și evidențiat ca atare în raportul de expertiză întocmit anterior, efectuat în dosarul nr. 1238/2004, dar în opinia sa, nu ar fi fost prezentate acte legale de către intervenienți.
Se mai arată de către revizuienți că instanța de fond, cu ocazia rejudecării, față de noul obiect al cererii de chemare în judecată formulat după casarea primei hotărâri, trebuia să stabilească calitatea procesuală a părților, însă cu toate aceste lacune ale hotărârii instanței de fond, Tribunalul Giurgiu, prin decizia civilă nr. 45/23.01.2008, a respins excepțiile invocate, precum și recursul, ca nefondat, în această situație, ajungându-se ca în prezent să existe două hotărâri pronunțate de aceeași instanță - Judecătoria Bolintin Vale, definitive, dar și potrivnice.
Revizuienții solicită ca în urma admiterii cererii de revizuire, să se dispună anularea sentinței civile nr. 1051/30.05.2007.
În drept au fost invocate dispozițiile art.322 alin.1 pct. 7, 323 alin.2, 327 alin.1 teza finală, pr.civ. art. 274 cod proc. Civ.
S-a solicitat de asemenea atașarea dosarelor nr. 1238/2004 și -.
La data de 10.03.2008 intimatele și au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă.
Intimatele au arătat că pentru ca o cerere de revizuire, întemeiată pe art. 322 pct. 7 Cod proc. Civ. să fie admisibilă, este necesar să fie îndeplinită tripla identitate de obiect, cauză și părți în hotărârile atacate pentru contrarietate, în cauză nefiind îndeplinită această condiție legală.
Astfel, în dosarul nr. 1238/2004 al Judecătoriei Bolintin Vale, în care calitate de reclamanți au avut revizuienții din prezenta cauză, pârâți figurând Comisia Locală de Fond Funciar și Comisia Județeană de Fond Funciar G, s-a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 3533 mp în intravilanul com., în această suprafață fiind inclusă și suprafața de 2500 mp ce a aparținut numitului, autorul său, acesta fiind și motivul formulării cererii de intervenție în interes propriu, cerere cu privire la care instanța de fond a dispus disjungerea, formându-se un dosar separat, respectiv dosarul nr. 1064/2004, în care au figurat în calitate de reclamanți, pârâți fiind Comisia Locală de fond funciar și Comisia Județeană de fond funciar G, iar revizuienții au intervenit în interes propriu.
Se mai arată de către acestea că prin acțiunea ce a format obiectul dosarului anterior menționat s-a solicitat constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate nr.-/26.09.2005 pentru suprafața de 2500 mp și obligarea Comisiilor de fond funciar să efectueze acte premergătoare și să elibereze titlul de proprietate în conformitate cu adeverința nr. 374/12.09.1991, însă prin sentința civilă nr. 1048/2006 Judecătoria Bolintin Valea respins cererea de constatare a nulității absolute parțiale absolute, ca tardiv introdusă, admițând în parte cererea, în sensul că a obligat Comisiile de fond funciar să le elibereze titlul de proprietate pe întreaga suprafață de 1,88 ha, dar în ceea ce privește amplasamentul terenului în suprafață de 2500 mp intravilan, a apreciat că acesta poate fi dat oriunde consideră comisia locală că ar mai fi teren disponibil.
Învederează intimatele că împotriva acestei sentințe au declarat recurs, ce a fost admis de Tribunalul Giurgiu, cu motivarea că, fiind vorba de o nulitate absolută, nu se poate reține tardivitatea și că sentința civilă nr. 162/2005, în baza căreia a fost emis titlul de proprietate atacat, nu le poate fi opusă, întrucât cererea de intervenție a fost disjunsă, nefiind părți în dosarul nr. 1238/2004.
În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat invocată de revizuiente, se arată de către intimate că în cauză, nu operează condițiile prevăzute de art. 1201 cod civil, cu alte cuvinte nu există identitate de obiect, cauză, părți cu aceeași calitate procesuală.
Se mai arată de către acestea că din analiza celor două hotărâri se poate observa că nu există identitate în ceea ce privește părțile din cele două dosare, acestea fiind diferite, precum și calitatea procesuală a acestora; în ceea ce privește cauza, se arată că prima acțiune a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 18/1991, fiind o acțiune în constatare, iar cea de-a doua cerere a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1075 cod civil, raportat la dispozițiile Legii nr. 18/1991, iar cu privire la obiectul cauzelor deduse judecății se menționează că prin prima acțiune s-a solicitat obligarea comisiilor de fond funciar la emiterea titlului de proprietate pentru suprafața de 3533 mp intravilan, iar prin cea de-a doua acțiune s-a solicitat obligarea comisiilor de fond funciar să efectueze actele premergătoare și să elibereze titlul de proprietate, precum și constatarea nulității parțiale a titlului de proprietate nr. -/2005 pentru suprafața de 2500 mp.
Față de susținerile revizuienților că,la fond, în rejudecare, ar fi trebuit să capete calitate de pârâți, înlăturându-se cea de intervenienți, consideră intimatele că instanța de rejudecare purcede la rejudecarea cauzei după casare, în limitele impuse prin decizia de casare; mai mult, intervenienții nu au renunțat la cererea lor de intervenție în interes propriu, fiind deci normal ca ei să aibă calitatea dobândită după admiterea în principiu a cererii lor.
Mai arată intimatele că această chestiune a stabilirii calității părților în proces a fost deja analizată, existând un cadru procesual în limitele căruia s-au analizat cauzele, această calitate nemaiputând fi analizată și/sau schimbată pe calea revizuirii.
Cu privire la temeinicia cererii de revizuire se arată de către intimate că în cauză nu este vorba de hotărâri potrivnice, care din această cauză nu ar putea fi puse în executare, întrucât prin sentința civilă nr. 162/2005 a Judecătoriei Bolintin Vale pronunțată în dosarul nr. 1238/2004 au fost obligate Comisiile de fond funciar la eliberarea titlului de proprietate către revizuienți, sentința fiind executată prin eliberarea titlului de proprietate nr. -/2005, iar prin sentința civilă nr. 1051/2007 a Judecătoriei Bolintin Vale pronunțată în dosarul nr- s-a admis cererea de constatare a nulității absolute parțiale pentru suprafața de 2500 mp a titlului de proprietate anterior menționat, comisiile de fond funciar fiind obligate să elibereze un alt titlu de proprietate, această sentință putând fi de asemenea pusă în executare, astfel că cele două hotărâri nu sunt contrare.
Intimatele și au solicitat cheltuieli de judecată.
Intimații, Locală pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 și Comisia Județeană pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 G, deși legal citați nu au formulat întâmpinare și nici nu au propus probe.
Dat fiind faptul că inițial cauza a fost înregistrată ca și recurs, prin încheierea de ședință din data de 28.01.2008 Tribunalul Giurgiua dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea sa în vederea repartizării aleatorii la un complet de fond civil.
Pentru a se dispune astfel, s-a reținut de către instanța de recurs că potrivit art.328 alin.2 pr.civ. în cazul art.322 pct.7 cererea de revizuire se va îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanța sau instanțele care au pronunțat hotărâri potrivnice.
Prin sentința civilă nr. 182 din 28.11.2008, Tribunalul Giurgiua respins cererea de revizuire formulată de, și în contradictoriu cu intimații, Comisia Locală pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 și Comisia Județeană pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 G și a luat act că intimatele și nu solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că motivul de revizuire invocat are în vedere existența situației în care se ajunge în cazul în care același proces să fie soluționat, pronunțându-se două hotărâri contradictorii.
Astfel, art. 322 pct. 7 cod proc. civ. prevede că se poate formula o cerere de revizuire dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.
Printre condițiile de exercitare a acestei căi extraordinare de atac, este și cea referitoare la faptul că hotărârile trebuie să fie pronunțate cu privire la același litigiu, adică să fi existat tripla identitate de elemente - părți, obiect și cauză, însă aceasta nu poate fi reținută în cazul celor două sentințe în speță, respectiv sentința civilă nr. 1051/30.05.2007 (a cărei revizuire se solicită) și sentința civilă nr. 162/17.02.2005 ambele pronunțate de Judecătoria Bolintin Vale.
S-a reținut că obiectul acțiunii dedusă judecății în dosarul nr-, în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 1051/2007 a fost nulitate absolută titlu proprietate, respectiv obligația de a reconstitui dreptul de proprietate și de a elibera titlul de proprietate pentru o suprafață de 2500 mp, în timp ce obiectul acțiunii dosarului nr. 1238/2004, în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 162/2005 a fost acțiune în constatare, respectiv obligația de a face (eliberarea titlului de proprietate pentru o suprafață de 3533 mp).
Cât privește părțile în proces și calitatea lor, nici sub acest aspect nu este îndeplinită condiția identității, întrucât în dosarul nr- reclamanți au fost (fostă ) și, pârâți fiind, Comisia Județeană de fond funciar G, Comisia Locală de fond funciar (succesoarea Comisiei Locale de fond funciar ) și intervenienți, în timp ce în dosarul nr. 1238/2004 calitate de reclamanți au avut, iar de pârâți cele două Comisii de fond funciar Județeană G și Locală.
Pe de altă parte și cel mai important aspect pe care tribunalul l-a reținut, este acela că în prezenta cauză, nu a fost îndeplinită o altă condiție necesară pentru exercitarea căii de atac a revizuirii, respectiv aceea a neinvocării excepției autorității de lucru judecat în cel de-al doilea proces, sau în cazul invocării, a nediscutării acesteia.
A reținut tribunalul că, deși această cerință nu este enunțată în mod expres de lege, ea a fost și este evocată în mod constant de jurisprudență, întrucât dacă s-ar admite că cererea de revizuire este admisibilă în orice împrejurare, ar însemna să se nesocotească puterea de lucru judecat a celei de-a doua hotărâri, ceea ce este contrar finalității urmărite de lege.
Referitor la acest aspect, a reținut tribunalul că în dosarul nr-, în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 1051/30.05.2007 supusă revizuirii, în fața instanței de recurs s-a invocat și s-a pus în discuție excepția autorității de lucru judecat a susmenționatei sentințe în raport cu sentința civilă nr. 162/17.02.2005, prin Decizia civilă nr. 45/23.01.2008 a Tribunalului Giurgiu, fiind respinsă atât această excepție, cât și recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 1051/30.05.2007, care a devenit astfel irevocabilă.
În considerentele Deciziei civile nr. 45/23.01.2008 pronunțată în recurs, prin care a devenit irevocabilă sentința civilă nr. 1051/2007, a cărei anulare se cere prin prezenta revizuire, Tribunalul a răspuns motivului invocat de revizuienți și a analizat aspectul autorității de lucru judecat, reținând că nu sunt întrunite condițiile cerute de art. 1201 cod civil pentru existența acestei excepții.
În aceste condiții, nu se mai poate invoca pe calea revizuirii aceeași excepție, deoarece, de această dată, se opune puterea de lucru judecat asupra acestei probleme, rezultând din hotărârea (Decizia civilă nr. 45/2008) prin care s-a examinat, în cadrul celui de-al doilea proces, excepția puterii de lucru judecat.
Cum fundamentul motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 cod proc. civ. îl reprezintă instituția puterii lucrului judecat, tribunalul a constatat că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 322 pct. cod proc. civ. cele două hotărâri nefiind potrivnice conform legii, astfel că cererea de revizuire nu poate fi admisă.
Revizuenții, și au formulat în termen legal recurs împotriva Sentinței Civile nr.182/28.11.2008 pronunțată de Tribunalul Giurgiu, Secția Civilă, în esență, criticând faptul că sentința recurată nu s-a pronunțat asupra unor lucruri cerute (art.322.2 Cod Proc.Civila), respectiv asupra punctului b) din cererea de revizuire, prin care se invoca lipsa de calitate procesuală activă în ceea ce o privește pe, întrucât nu a formulat niciodată cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de teren ce i-a aparținut tatălui sau, aceasta fiind formulata de către (soțul său, ginerele lui ) care nu avea calitate succesorală după defunctul.
Au mai arătat recurenții că prin sentința recurată instanța nu s-a pronunțat asupra punctului c) din cererea de revizuire, unde s-a arătat că în Sentința nr. 1051/30.05.2007, a cărei revizuire se cere, instanța de fond în mod greșit a reținut că suprafața de teren de 2.500. ar face parte din proprietatea autorului reclamantelor, dar nu rezultă din Registrul Agricol din anul 1959 că din acești 1,87 hectare o suprafață de 0,25 hectare ar fi în intravilan, cazul celor 2.500. în speța în cauză.
Recurenții susțin că instanța nu s-a pronunțat asupra punctului d) din cererea de revizuire în care au arătat că adeverința de proprietate nr.374/12.09.1991 ar face dovada că reclamanții ar fi îndreptățiți la cei 2.500. în discuție, că nu s-a pronunțat asupra punctului e) din cerere în care au arătat că raportul de expertiză judiciară refăcut și întocmit de către expertul tehnic nu aduce niciun argument privind faptul că cei 2.500. de teren nu le-ar aparține, precum și asupra punctului f) prin care au arătat că sentința reclamată pentru revizuire nu stabilește calitatea procesuală a părților, așa cum a fost solicitată de către ei.
Recurenții au criticat faptul că sentința recurată dezbate și se pronunță asupra autorității de lucru judecat, pe care o respinge în mod greșit, deoarece deși aparent situația este cea reținută de instanță, în realitate obligația de a face dispusă prin Sentința Civilă nr.162/2005 a fost pronunțată pe baza unei analize de reconstituire a dreptului de proprietate cu aceleași documente și proceduri care s-au folosit în pronunțarea Sentinței Civile nr.1051/2007 a Judecătoriei Bolintin Vale, județ G și că în aceste condiții se poate constata că cele două sentințe definitive potrivnice se pronunță în una și aceeași pricină și ca atare se îndeplinesc condițiile de revizuire prevăzute de art.322 pct.7 Cod Proc.Civilă.
La data de 13. 04. 2009 intimatele și au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile nr. 182/28 XI 2008 Tribunalului Giurgiu ca fiind legală și temeinică.
În esență intimatele au susținut că:
- în cauză nu se verifică tripla identitate de obiect, cauză, părți cu aceeași calitate procesuală;
- prin sentința civilă nr. 162/2005 a Judecătoriei Bolintin (pronunțată în dosarul 1238/2004) au fost obligate comisiile de fond funciar la eliberarea titlului de proprietate către revizuienti; sentința a fost executată prin eliberarea titlului de proprietate nr. -/26.09.2005;
- prin sentința civilă nr. 1051/2007 pronunțată de Judecătoria Bolintin în dosarul nr-, s-a admis cererea lor de constatare a nulității absolute parțiale pentru suprafața de 2500 mp a titlului emis revizuientilor și au fost obligate comisiile de fond funciar la emiterea unui titlu de proprietate pe numele intimatelor;această sentință poate fi pusa în executare prin anularea parțială a titlului de proprietate nr. -/26.09.2005, în limita celor 2500 mp (titlul rămânând valid pentru restul suprafeței înscrise), comisiile de fond funciar urmând a le elibera titlul de proprietate care va include pe lângă celelalte suprafețe la care sunt îndreptățite și această suprafața de 2500 mp.
Examinând hotărârea criticată, prin prisma motivelor de recurs invocate și dezvoltate de recurenți, Curtea apreciază că recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:
Pentru a ne afla în situația de hotărâri definitive potrivnice dată de instanțe de același grad sau de grad diferit și pentru a se putea dispune anularea ultimei hotărâri definitive pronunțate, în condițiile art. 327 alin. 1 Cod procedură civilă, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții pentru însăși admisibilitatea cererii: să existe două hotărâri definitive potrivnice, cele două hotărâri definitive trebuie să fie date în aceleași pricini, dar în dosare diferite, și să existe identitate între părți, de cauză și obiect, adică elementele caracteristice lucrului judecat, respectiv hotărârile să fi fost date în una și aceeași pricina, între aceleași persoane, având aceeași calitate;contrarietatea trebuie să există între dispozitivele celor două hotărâri; dacă instanța nu a avut cunoștință de existența primei hotărâri, ori dacă, în cel de-al doilea litigiu, invocându-se excepția autorității de lucru judecat, instanță a omis să soluționeze această excepție.
În speță se constată că în mod just judecătorul fondului a constatat că instanța care a soluționat recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 1051/30.05.2007 pronunțate de Judecătoria Bolintin Vale, a cărei revizuire se solicită, a analizat excepția autorității de lucru judecat, în raport de sentința civilă nr. 162/17.02.2005 pronunțată de aceeași instanță, astfel cum rezultă din considerentele deciziei civile nr. 45/23.01.2008 a Tribunalului Giurgiu, reținând că în cauză nu sunt întrunite condițiile cerute de art. 1201 Cod civil.
Prin urmare, pentru a fi respectată instituția puterii lucrului judecat, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate pentru promovarea cererii de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că în mod corect instanța de fond a dispus respingerea acesteia ca inadmisibilă, împrejurare care face de prisos analiza celorlalte critici ale revizuenților.
Pentru considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 312 al. 1 Cod procedură civilă, recursul revizuenților va fi respins ca nefondat.
Fiind în culpă procesuală, în baza dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de către recurenții-intervenienți, împotriva sentinței civile nr.182 din 28.11.2008 pronunțată de Tribunalul Giurgiu -Secția Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-reclamanți și și intimații-pârâți, COMISIA LOCALA PENTRU APLICAREA LEGII NR.18/1991 și COMISIA JUDETEANA PENTRU APLICAREA LEGII NR.18/1991
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR - - - - - -
GREFIER
-
Red. / Dact. / 2 ex.
Judecător fond - Tribunalul Giurgiu:
Președinte:Antonela Cătălina BrătuianuJudecători:Antonela Cătălina Brătuianu, Melania Stanciu, Mihaela