Fond funciar. Speta. Decizia 213/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 1413/2006)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 213/2008
Ședința publică de la 19 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ioan Truță
JUDECĂTOR 2: Carla Maria Cojocaru
JUDECĂTOR 3: Anca Neamțiu președinte secție
Grefier - -
Pe rol se află verificarea perimării recursului declarat de reclamanții prin mandatar, prin mandatar, prin mandatar, PRIMARUL COMUNEI M, împotriva deciziei civile nr. 472/13 decembrie 2005, pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar civil nr. 3417/2005, având ca obiect fond funciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Nefiind alte cereri formulate, raportat la actele și lucrările dosarului, lasă cauza în pronunțare pe excepție.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Sibiu sub dosar nr. 8517/2003 reclamanta a chemat în judecată pârâtele Comisia Locală M pentru Aplicarea Legii 18/1991 și Comisia Județeană O pentru aplicarea Legii 18/1991, solicitând instanței ca prin sentință să se dispună reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 5,11 ha teren agricol în favoarea reclamantei și a fiilor săi și în calitate de moștenitori ai defunctului, decedat la data de 2.07.1952 în comuna M sat jud.
În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamanta și fiii săi au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în baza Legii 18/1991, a Legii 167/1997, a Legii 1/2000 pentru suprafața de 5,11 ha teren agricol deținute de autorii lor și St. în prezent decedați. Din extrasele de la Arhivele Statului Filiala O rezultă că defunctul deținea în anul 1952 suprafața de 13,88 ha între terenurile care au intrat apoi la CAP în zonă. Pentru o parte din teren, respectiv 8,77 ha s-au eliberat două titluri de proprietate pe numele soțului reclamantei în nume propriu și respectiv în calitate de moștenitor al defunctei. Potrivit Legii 167/1997 și Legii 1/2000 se impunea emiterea unui nou titlu de proprietate pentru suprafața de 5,11 ha, aceste legi permițând reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenuri mai mari de 10 ha.
Prin sentința civilă nr. 1789/2005 Judecătoria Sibiua fost respinsă acțiunea formulată de reclamantă, dar și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții în nume propriu și.
Prin decizia civilă nr. 472/13.12.2005 Tribunalul Sibiu - secția civilă a respins apelurile declarate de petenta și de intervenienții și. S-a reținut în considerentele deciziei că, părțile au fost legal citate pe tot parcursul desfășurării procesului în fața instanței de fond, iar mandatarul reclamantei și a intervenienților a continuat să pună concluzii în favoarea acestora chiar dacă între timp a devenit președintele comisiei locale de aplicare a legii 18/1991, având deci interese contrare în cauză.
Pe fondul cauzei, s-a reținut, în esență, că, reclamanta și intervenienții sunt soția, respectiv fiii defunctului, fiu al defunctului, de asemenea decedat. fiind decedat cu 10 ani anterior înființării CAP-ului a fost în imposibilitate de a aduce terenul în cooperativă, astfel că fiul său a depus o asemenea cerere pentru suprafața de 5,25 ha, împreună cu soția supraviețuitoare St.. Pe numele lui s-a dispus restituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafețe de 6 ha 9990 mp. Intre autorul reclamantei și intervenienților - și soția supraviețuitoare a tatălui său, nu există legătură de rudenie, în sensul art. 45 codul familiei, care să le confere acestora vocație la succesiune soției supraviețuitoare. Chiar dacă între și apelanți ar exista o legătură de rudenie, cererea cu care a fost investită instanța de fond apare ca nefondată față de probele dosarului.
Impotriva acestei decizii a declarat recurs în calitate de mandatar al numiților, și, solicitând casarea acesteia, și pe fond, admiterea acțiunii și a intervenției așa cum au fost formulate.
In motivarea recursului se arată că potrivit prevederilor Legii nr. 18/1991, terenul putea fi preluat de CAP, în orice mod, sau adus în cooperativă de membrii cooperatori, iar în cauză se poate demonstra că terenul putea fi luat de CAP, și cu acte de stare civilă s-a dovedit că mama lui este nu, însă important este că era fiul lui, care avea un teren în suprafață de 13,88 ha. Consideră că nu era necesară completarea probațiunii și că în 1962, Statul a luat antecesorilor recurenților terenul în mod forțat, obligându-i să semneze cereri în acest sens.
In cauză a declarat recurs în calitate de Primar al comunei M, solicitând de asemenea, casarea deciziei nr. 472/2005 a Tribunalului Sibiu, și admiterea în fond a acțiunii și a intervenției.
In motivarea recursului sunt reluate aceleași argumente ca și în motivarea recursului declarat de aceeași persoană însă în calitate de mandatar al reclamantei și intervenienților.
Anterior analizării motivelor de recurs invocate, se constată că la data de 24 mai 2007, s-a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 242 pct. 2 cod procedură civilă.
Din oficiu, la data de 02.06.2008, s-a dispus repunerea cauzei pe rol pentru verificarea perimării.
Se constată că, din vina părții judecarea recursului a rămas în nelucrare mai mult de un an, astfel că sunt aplicabile prevederile art. 248 - 254 cod procedură civilă, urmând a se constata perimarea judecății recursurilor declarate în cauză.
Pentru aceste motive:
In numele legii
DECIDE
Constată perimată judecarea recursului declarat de reclamantul și a celui declarat de Primarul comunei M împotriva deciziei civile 472/2005 pronunțată Tribunalul Sibiu în dosar 3417/2005.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19.06.2008
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
.
Tehn.
2 ex/25.06.2008
-
- /
Președinte:Ioan TruțăJudecători:Ioan Truță, Carla Maria Cojocaru, Anca Neamțiu