Fond funciar. Speta. Decizia 280/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIE Nr. 280

Ședința publică de la 12 Iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Georgeta Protea

JUDECĂTOR 2: Adriana Elena Andronic

JUDECĂTOR 3: Viorica

Grefier:

S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 624 din 18.03.2009 pronunțată de Tribunalul Iași.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul, lipsă fiind reprezentantul intimatei Comisia Locală de Fond Funciar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că pricina este la prim termen, scutită de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, s-au comunicat intimatei motivele de recurs.

Interpelat, recurentul arată că nu dorește să-și angajeze apărător.

Instanța, din oficiu, în baza art. 5 Titlul XIII din Legea nr. 247/2005, invocă inadmisibilitatea recursului referitoare la faptul că s-a formulat recurs împotriva unei hotărâri judecătorești irevocabile.

Interpelat dacă, legal, mai avea posibilitatea de a mai formula un recurs la C, recurentul arată că nu. Precizează că nu se poate ca instanță inferioară să pronunțe o astfel de hotărâre.

Declarându-se dezbaterile închise, instanța rămâne în pronunțare asupra inadmisibilității recursului formulat de.

După deliberare:

CURTEA DE APEL:

Asupra recursului civil de față.

Prin sentința civilă nr. 961/4.11.2008 pronunțată de Judecătoria Hârlăus -au dispus următoarele:

Respinge acțiunea formulată de reclamantul cu domiciliul în I,str. - nr.24 A- 11,.2,.10,jud. I în contradictoriu cu pârâta Comisia Locală de fond funciar.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că reclamantul a solicitat anularea a trei titluri de proprietate,dintre care unul emis pe numele său și al fratelui său iar celelalte pe numele și,fără a fi chemat în judecată aceste persoane și nici Comisia Județeană I de fond funciar,deși instanța l-a interpelat expres cu privire la acestea.

Reclamantul a fost foarte categoric și a afirmat că doar persoanele indicate de el în cererea de chemare în judecată se fac vinovate de toate abuzurile și neregulile și că nu înțelege să se judece și în contradictoriu cu comisia județeană sau cu ceilalți titulari ai titlurilor a căror anulare o solicită.

In teoria și practica judiciară s-a hotărât că,în procesele care au ca obiect nulitatea absolută a titlurilor de proprietate este necesară introducerea în cauză atât a persoanelor în favoarea cărora s-a emis titlul contestat cât și a comisiei județene de fond funciar care a emis titlul de proprietate,întrucât există o coparticipare procesuală obligatorie. (, Legile fondului funciar, Comentarii și explicații, Editura, B,2007,354).

In cazul în care reclamantul a solicitat constatarea nulității absolute a titlului de proprietate emis în favoarea terților fără a chema,în calitate de pârâți,fie pe terțele persoane cărora li s-a emis titlu fie comisia județeană de fond funciar,instanța,în baza rolului activ prevăzut de art.129 Cod procedură civilă,trebuie să pună în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a acestor persoane,fără a putea însă dispune introducerea lor din oficiu.

Dacă,și după acest moment procedural,se refuză introducerea în cauză a persoanelor menționate,atunci capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a titlului de proprietate emis terțului se va respinge pe baza excepției inadmisibilității,întrucât există un caz de coparticipare procesuală obligatorie,determinat de necesitatea că toate părțile actului juridic să fie chemate în judecată".(, Legile fondului funciar, Comentarii și explicații,fila 350).

Având în vedere aceste considerente precum și refuzul reclamantului de a se judeca în contradictoriu cu comisia județeană cat și cu terții în favoarea cărora s-au emis titlurile contestate, instanța a respins acțiunea reclamantului.

Recursul formulat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 961 din 4.11.2008 pronunțată de Judecătoria Hârlăua fost respins prin decizia civilă nr. 624 din 18.03.2009 pronunțată de Tribunalul Iași.

Pentru a se pronunța astfel instanța de recurs a reținut următoarele:

Cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate sau netemeinicie ale sentinței recurate, deși aceasta a fost comunicată recurentului la data de 29.12.2008 conform dovezilor de comunicare aflate la fila 90 dosar fond.

Potrivit disp. art. 303 Cod procedură civilă recursul trebuie motivat prin însăși cererea de recurs sau înlăuntrul termenului de recurs, sancțiunea nerespectării acestei dispoziții fiind nulitatea recursului.

Deși la data de 23.02.2009 recurentul a depus la dosar motivele de recurs în fața instanței de control judiciar, Tribunalul constată că aceste motive au fost depuse cu depășirea vădită termenului de 15 zile de la data comunicării (29.12.2008).

Prin urmare în temeiul disp. art. 306 Cod procedură civilă s-a constatat nulitatea recursului formulat de reclamant și în temeiul disp. art. 312 Cod procedură civilă s- menținut sentința Judecătoriei Hârlău ca legală și temeinică.

Împotriva deciziei Tribunalului Iașia formulat un nou recurs reclamantul.

La termenul din 12.06.2008, Curtea de Apel din oficiu, a invocat inadmisibilitatea recursului raportat la dispozițiile art. 5 din titlul XIII din Legea nr. 245/2005.

Potrivit textului de lege anterior menționat "hotărârile pronunțate de instanțele judecătorești în procesele funciare, înprimă instanțăsunt supunenumai recursului.

Acest recurs se judecă de tribunal, iar hotărârea pronunțată este definitivă și irevocabilă.

Recurentul a exercitat însă această cale de atac care a fost soluționată prin decizia recurată.

Cum acesta a epuizat căile ordinare de atac prevăzute de lege, prezentul recurs va fi respins ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN UMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca inadmisibil recursul formulat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 624 din 18.03.2009 pronunțată de Tribunalul Iași, decizie pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 12.06.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

Grefier

Red.

Tehnored.

2 ex.

25.06.2009

Tribunalul Iași:

-

-

-

Președinte:Georgeta Protea
Judecători:Georgeta Protea, Adriana Elena Andronic, Viorica

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Fond funciar. Speta. Decizia 280/2009. Curtea de Apel Iasi