Fond funciar. Speta. Decizia 358/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 358
Ședința publică de la 24 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Viorica Olariu
JUDECĂTOR 2: Valeria Cormanencu Stanciu
JUDECĂTOR 3: Cristiana
GREFIER:
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de împotriva deciziei civile nr. 629 din 19 2007 pronunțată de Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru recurenta,lipsă fiind intimații.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este la primul termen de judecată,tardiv,motivat,nu se solicită judecata în lipsă.
Instanța,din oficiu pune în discuție excepția privind tardivitatea declarării recursului și dă cuvântul la dezbateri pe excepție și pe fondul cauzei.
Avocat pentru recurenta având cuvântul,solicită respingerea excepției tardivității recursului,apreciind că recursul a fost declarat în termen față de dispozițiile art. 252 alin. 1 Teza a II-a coroborat cu dispozițiile art. 85 Cod procedură civilă.
Susține că pentru constatarea chiar din oficiu a perimării era imperativă dezbaterea contradictorie și potrivit dispozițiilor procedurale președintele trebuia să citeze de urgență părțile. Pentru termenul de judecată la care a avut loc constatarea perimării părțile au lipsit,iar recurenta nu a fost citată conform prevederilor legale.
Solicită a se avea în vedere motivele invocate și a se aprecia că recursul a fost promovat în termen.
Pe fondul cauzei,avocat solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat,pentru motivele invocate prin cererea scrisă de recurs.
Declarându-se dezbaterile închise,după deliberare,
CURTEA DE APEL:
Prin decizia civilă nr.629/19 2007 Tribunalului Iași, în baza dispozițiilor art.248 și 252 Cod procedură civilă, constată perimat apelul civil declarat de, și moștenitorii apelantei împotriva sentinței civile nr.593 din 24.01.2005 a Judecătoriei Iași, sentință pe care a păstrat-
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul Iașia reținut că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 1.03.2006 de când cauza a fost suspendată pentru lipsa părților și că de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților.
Împotriva deciziei civile nr.629/19.09.2007 a Tribunalului Iașia declarat apel.
Se critică decizia recurată pentru următoarele motive:
- la termenul din 24 ianuarie 2005 când cauza a fost suspendată nu a fost citată potrivit prevederilor legale, astfel la data perimării cauzei, procedura de citare s-a realizat la adresa din I,-. Or, din analiza actelor de la dosar și din cererea de la fila 34, rezultă că procedura de citare ar fi trebuit realizată la adresa din I,-,. A,.1,.5, adresă la care a fost citată pe parcursul judecării apelului dar nu și cu ocazia punerii în discuție a excepției perimării.
Recursul formulat este întemeiat.
Potrivit art.85 Cod procedură civilă, judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel.
Perimarea este o sancțiune procesuală care se bazează pe prezumția de desistare a părții de la cererea făcută, dedusă din faptul nestăruinței vreme îndelungată în judecată.
Potrivit art.2521Cod procedură civilă, instanța nu poate constata perimarea nici chiar din oficiu, pe cale de excepție, dacă părțile nu au fost citate legal și nu a fost pusă în discuția părților această excepție de perimare.
Or, în cauză recurenta a fost citată la apel în dosarul nr.2917/2005 al Tribunalului Iași la adresele domiciliu din I,- și din I,-,. A,.1,.5. A fost citată la această ultimă adresă în calitate de moștenitoare a apelantei decedate, rezultând și din certificatul de deces nr.103/13 2005 că domiciliază în I,-,.1,.5, județul
Dosarul a fost suspendat la 1 martie 2006 pentru lipsa părților și a fost repus pe rol din oficiu, pentru perimare la 14 noiembrie 2006.
Ulterior părțile, după repunerea pe rol a cauzei au fost citate, iar la termenul din 19 ianuarie 2007 instanța constatând că nu este îndeplinit termenul de perimare, a dispus în baza art.242 pct.2 Cod procedură civilă "menținerea măsurii suspendării cauzei". Această măsură nu este prevăzută în dispozițiile Codului d e procedură civilă care reglementează instituția suspendării.
După menținerea suspendării s-au mai acordat trei termene de judecată, la care nu a fost citată la adresa din I,-,. A,.1,.5, ca și la termenul de judecată din 19 2007 când s-a constatat perimat apelul.
Așa fiind, cum apelanta nu a fost legal citată, prin aceasta pricinuindu-i-se o vătămare (art.1052Cod procedură civilă) ce nu se poate înlătura decât prin anularea deciziei recurate.
În cauză, este operant motivul de casare prevăzut de art.304 pct.5 Cod procedură civilă, astfel că urmează a se admite recursul formulat, a se casa decizia Tribunalului Iași, cu trimiterea cauzei la Tribunalul Iași pentru rejudecare.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Admite recursul formulat de împotriva deciziei civile nr.629/19.09.2007 a Tribunalului Iași, decizie pe care o casează.
Dispune trimiterea cauzei la Tribunalul Iași pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:
-
-
02.2008.-
2 ex.-
Președinte:Viorica OlariuJudecători:Viorica Olariu, Valeria Cormanencu Stanciu, Cristiana