Fond funciar. Speta. Decizia 405/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU
CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 405R
Ședința publică de la 15.10.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ileana Ruxandra Dănăilă
JUDECĂTOR 2: Georgeta Stegaru
JUDECĂTOR 3: Melania
GREFIER -
Pe rol se află judecarea cererii de recurs formulată de recurenții, și împotriva deciziei civile nr.496R din 21.05.2009 pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații Comisia Locală de Stabilire a Dreptului de Proprietate și Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul, personal, lipsind recurenții și și intimații Comisia Locală de Stabilire a Dreptului de Proprietate și Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că, deși prin viza președintelui de complet s-a pus în vedere citarea recurenților cu mențiunea de a achita taxă judiciară de timbru în cuantum de 10 lei și timbru judiciar de 0,30 lei, din eroare, pentru termenul de judecată de astăzi, 15.10.2009, aceștia nu au fost citați cu mențiunea de a achita taxele respective.
Curtea procedează la identificarea recurentului, care se legitimează cu CI seria - nr.- eliberat de Secția 9 Poliție, având CNP-.
Curtea, având în vedere obiectul cauzei - fond funciar, constată că recurenții nu datorează nici taxă judiciară de timbru și nici timbru judiciar în temeiul art.42 al Legii nr.1/2000, astfel încât revine asupra măsurii privind obligarea recurenților la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 10 lei și a unui timbru judiciar în valoare de 0,30 lei.
Curtea, din oficiu, invocă și pune în discuția părților prezente, excepția de inadmisibilitate a recursului.
Recurentul, personal, pune concluzii de respingerea a excepției de inadmisibilitate a recursului.
Curtea reține cauza în pronunțare pentru a decide asupra excepției de inadmisibilitate a recursului.
CURTEA
Deliberând, reține următoarele:
Prin cererea formulată la data de 05.05.2009 și înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița sub nr-, revizuienții, și au solicitat instanței revizuirea deciziei civile nr.213R/03.03.2009 a acestei instanțe, pronunțată în dosarul nr-, în temeiul art.322 pct. 2 Cod Proc.Civ.
Prin decizia civilă nr. 496R/21.05.2009, Tribunalul Ialomița - Secția Civilă respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuienți, constatând că dispozițiile art.322 pct.2 Cod Proc.Civ. nu sunt incidente în speță deoarece prin decizia atacată, nr.213R/03.03.2009 s-a soluționat recursul declarat de recurenți, fără a se fi evocat fondul.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs revizuienții, și, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a IX-a Civilă și pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuală la data de 06.07.2009 sub nr-.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că decizia atacată este nelegală, deoarece în recurs s-a evocat fondul, deoarece recursul a fost respins ca nefondat, iar omisiunea de a îndruma partea atunci când cererea sa a fost considerată inadmisibilă reprezintă o încălcare a normelor europene.
Recurenții revizuienți au criticat în continuare hotărârile instanței de recurs și de revizuire pentru motive care țin de fondul pricinii.
Recursul nu a fost întemeiat în drept.
La termenul de judecată din 15.10.2009, curtea a invocat din oficiu excepția de inadmisibilitate a recursului, cu privire la care reține următoarele:
Decizia civilă nr.213R/03.03.2009, a Tribunalului Ialomița - Secția Civilă, atacată cu cerere de revizuire în cauza de față, a fost pronunțată în recursul declarat de recurenții reclamanți, și împotriva sentinței civile nr.3344/27.11.2008 a Judecătoriei Slobozia, într-o cauză având ca obiect fond funciar, în care sentința judecătoriei era supusă numai căii de atac a recursului la Tribunal, conform art.5 alin.1 din Titlul XIII al Legii nr.247/2005.
Prin urmare, decizia civilă nr.213R/03.03.2009 era irevocabilă, fiind pronunțată în recurs, putând fi supusă numai căilor de atac extraordinare de retractare (contestația în anulare și revizuirea, de ultima dintre acestea recurenții reclamanți uzând în prezenta cauză.)
Potrivit art.328 alin.1 Cod Proc.Civ. hotărârea dată asupra recursului este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.
În concluzie, de vreme ce hotărârea atacată cu revizuire era irevocabilă, nefiind supusă căii de atac a recursului, nici decizia pronunțată în revizuire nu putea fi atacată cu recurs, astfel că se constată că recurenții revizuienți nu aveau la îndemână calea de atac a recursului, cererea formulată fiind inadmisibilă și urmând a fi respinsă ca atare.
Văzând și dispozițiile art.377 alin.2 pct.4 Cod Proc.Civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenții revizuienți, domiciliat în B,--250, bloc 59-60, scara D, etaj 9,.232, sectorul 2, domiciliat în B,-, - scara A, etaj 4,.25, sector 6 și, domiciliată în P,-, bloc 4, etaj 4,.25, județul P, împotriva deciziei civile nr.496R/21.05.2009, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele-pârâte COMISIA LOCALĂ DE STABILIRE A DREPTULUI DE PROPRIETATE, cu sediul în localitatea, județul I și COMISIA JUDEȚEANĂ I PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE, cu sediul în S,-, județul I, ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
-
GREFIER
Red.
.red.
2 ex./19.10.2009
Tribunalul Ialomița - jud.,
Președinte:Ileana Ruxandra DănăilăJudecători:Ileana Ruxandra Dănăilă, Georgeta Stegaru, Melania