Fond funciar. Speta. Decizia 425/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 425
Ședința publică de la 16 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgeta Protea
JUDECĂTOR 2: Mona Maria Pivniceru
JUDECĂTOR 3: Valeria
Grefier:
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de împotriva deciziei civile nr. 841 din 28.11.2008 pronunțată de Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 02.10.2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, când, din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 09.10.2009, apoi, din aceleași considerente pentru azi.
La dosar s-au depus prin serviciul de registratură, din oficiu, ca urmare a notelor telefonice, sentința nr. 614/2001 a Judecătoriei Cîmpulung M, decizia nr. 191/2002 a Tribunalului Suceava, decizia nr. 2434/2002 a Curții de Apel Suceava.
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului civil de față;
Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, jud. S, prin sentința civilă nr. 249/2.03.2005, a respins plângerea la Legea nr. 1/2000 formulată de petenții, G, -n, și în contradictoriu cu intimatele Comisia județeană S de aplicare a Legii nr. 1/2000, Comisia comunală de fond funciar V și Direcția Silvică
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin Hotărârea nr. 1756/6.08.2004, Comisia județeană S pentru aplicarea Legii nr. 1/2000, a respins contestația formulată de, G, -, și, prin care s-a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate prin cereri individuale, după G (), (bunic) și (bunic).
Împotriva Hotărârii Comisiei Județene, s-a formulat plângere potrivit Legii nr. 1/2000 de către contestatori, care au solicitat anularea Hotărârii Comisiei Județene nr. 1756 din 6.08.2004, obligarea pârâtelor la reconstituirea dreptului de proprietate și la eliberarea titlului pentru 10 ha teren pădure.
În motivarea plângerii, petenții au arătat că autorul lor, a fost proprietarul a 430 ha teren pădure. Au susținut că terenul figurează în CF pe tabula țării însă, acest lucru se datorează faptului că se obișnuia ca pădurea să fie înregistrată pe Obștea sătească, dar că la Oficiul de cadastru există înregistrări din care, rezultă că terenul a aparținut autorului lor și că era situat la locul numit "Dealul ". Au mai susținut că, chiar în situația în care nu ar exista aceste înregistrări, ei consideră că autorii lor, din neamul, au folosit acest teren timp de 300 de ani, astfel că a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune până a preluarea pădurilor de Statul Român în anul 1948.
Direcția Silvică S, precum și Comisia Județeană prin întâmpinările depuse la dosar au solicitat respingerea plângerii ca nefondată.
În întâmpinarea Direcției Silvice se motivează concluziile de respingere prin aceea că petenții nu au făcut dovezi cu privire la susținerile din plângere, nu au depus înscrisuri din care să rezulte că autorii după care solicită dreptul de proprietate au fost proprietari de pădure.
S-au depus la dosar: hotărârea atacată cu prezenta plângere, un raport de constatare extrajudiciar datat 10 noiembrie 2003, întocmit de, la solicitarea petentei, cu privire la averea rămasă de la defunctul și. Se precizează în acest raport faptul că familia s-ar fi instalat pe un versant al comunei, pe o suprafață de peste 400 ha teren fânaț și pădure, dându-i denumire de " și Trupul ", care a intrat în patrimoniul comunei odată cu apariția cărții funciare, sub denumirea de "tabula țării sau Obștea comunei". Se mai precizează că vechii proprietari ai terenurilor nu au perfectat nici un fel de acte în cartea funciară, cu toate că defunctul ar fi folosit și transmis această suprafață urmașilor săi.
S-au mai depus la dosar: extrase de CF cuprinzând diverse parcele de pădure și fânaț, toate intabulate pe tabula țării, un certificat de moștenitor emis sub nr. 188 din 21.11.2003, după decedat la 3 decembrie 1945 și unde se menționează la masa succesorală, suprafața de 4.300.000.000 mp ( 430 ha teren pădure) la locul numit " ", genealogic după, declarații extrajudiciare cu privire la apartenența acestei pretinse suprafețe de pădure, a lui și familia, adeverință că succesiunea lui nu s-a dezbătut până în anul 1995, copii după hărți cadastrale, acte de stare civilă, ale petenților.
Instanța, analizând hotărârea Comisiei Județene și plângerea formulată, prin prisma actelor depuse la dosar, a constatat că plângerea este nefondată, respingând-o ca atare pentru următoarele considerente:
Petenții au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru o suprafață de 10 ha teren pădure, după un autor comun, decedat în 1945, pretinzând că acest autor ar fi fost proprietarul unei suprafețe de peste 400 ha teren pădure, în comuna, întemeindu-și aceste pretenții pe un raport de constatare extrajudiciară întocmit de o persoană fizică, autorizată -.
Deși petenții au susținut în plângere că ar exista la oficiul de cadastru, documente și înscrisuri, din care să rezulte că autorul lor a fost proprietarul suprafeței de pădure, pretinse, nu au depus la dosar nici o dovadă în acest sens.
Certificatul de moștenitor, după defunctul, a fost emis în anul 2003, cu scopul evident de a fi folosit ca dovadă în prezenta cauză și unde se menționează că ar fi avut 430 ha teren pădure, însă din punct de vedere al instanței, acest certificat de moștenitor nu face dovada susținerilor petenților, atâta timp cât nu este completat cu acte din care să rezulte că are o bază reală.
Practic toate susținerile petenților, sunt simple afirmații, care din punct de vedere juridic nu au nici o eficiență nefiind de natură a produce consecințe juridice.
Cât privește susținerea petenților, că autorul lor ar fi putut dobândi dreptul de proprietate pentru cele 400 ha teren pădure, prin uzucapiune, împlinită până în anul 1948, printr-o folosință de peste 300 de ani, și această susținere, este o simplă speculație care în nici un caz nu poate fi valorificată în cadrul procesual al plângerii la Legea nr. 1/2000.
Nu în ultimul rând este de precizat că defunctul - fiind decedat în 1945, nici nu putea avea calitatea de persoană deposedată sau proprietar deposedat, câtă vreme preluarea pădurilor s-a făcut după acest an, 1945.
Tribunalul Iași, prin decizia civilă nr. 841 din 28.11.2008, a respins apelul declarat de și a păstrat sentința judecătoriei.
Pronunțând această decizie, tribunalul a reținut că apelanta a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 10 ha teren cu destinație forestieră din com. V, jud. S, reprezentând cota ei parte din terenul de 431,66 ha înscris în CF II -, parcela 655/12, teren ce a aparținut defuncților G, tatăl ei, bunicul și, străbunicul, arătând că actele de proprietate ale defuncților au fost distruse în timpul războiului, iar probele de care înțelege să se folosească sunt declarații de martori autentificate.
Hotărârea nr. 1756/2004 a Comisiei județene S de fond funciar, contestată în prezenta cauză, a reținut că nu se face dovada proprietății asupra terenului cu acte, așa cum precizează art. 6 alin. 1 indice 1 și 1 indice 2 din Legea nr. 1/2000, din actele depuse rezultând că proprietarul terenului solicitat este Statul Român ( Țării) iar cererea contestatorilor de reconstituire a dreptului de proprietate din anul 2001 fost respinsă de către Judecătoria Câmpulung Moldovenesc prin sentința civilă 614/2001 și de Tribunalul Suceava prin decizia civilă 191/2002 cu motivarea că nu s-a făcut dovada proprietății cu acte și că terenul apare înscris în " Țării" încă din anul 1875.
Hotărârile judecătorești menționate în hotărâre nu fac parte din documentația anexată acesteia și nu au fost depuse la dosar de către intimați.
Cât privește însă apartenența terenului solicitat, motivul de respingere din hotărâre este întemeiat.
Potrivit extraselor de carte funciară nr. 2171/2.09.2000 și nr.4472-4473/1.04.1998, emise de către Biroul de carte funciară Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, în cartea funciară II, Localitatea, figurează imobilul parcelă 655/12 și altele, pădure, cu proprietar Țării.
Cum cartea funciară pentru Țării s-a deschis, astfel cum se reține în hotărârea contestată și cum susține însăși apelanta, în anul 1873, odată cu Legii din 8 martie 1873 cu privire la întocmirea și prezentarea cărților funciare, rezultă că autorii ei nu au fost vreodată proprietari tabulari pentru terenul pretins.
Restul înscrisurilor depuse de către parte la dosar în justificarea îndreptățirii la reconstituire nu sunt concludente.
Astfel, potrivit art. 6 din Legea nr. 1/2000, astfel cum a fost ea modificată și completată prin Legea nr. 247/2005, raportat la art.11 din Legea nr. 18/1991, republicată, acte doveditoare concludente pentru soluționarea cererii de reconstituire sunt cartea funciară de la momentul preluării terenului, titlurile de proprietate anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991 (care, asociate cu existența liberă a vechilor amplasamente, fac dovada absolută a dreptului de proprietate și obligă comisiile de fond funciar la validarea cererii), consemnările efectuate între anii 1945-1990 în registrele agricole, cererile de intrare în fostele cooperative agricole de producție, documentele existente la arhivele statului referitoare la proprietatea terenurilor, neînsoțite de titluri de proprietate, care au valoare declarativă cu privire la proprietate.
Textul dispune, de asemenea, că în situația în care nu există înscrisuri doveditoare, proba cu martori este suficientă în reconstituirea dreptului de proprietate când acesta se face pe vechile amplasamente și când martorii ce le recunosc sunt proprietari vecini sau moștenitorii lor pe toate laturile proprietății, precum și că orice probă dovedind dreptul de proprietate al foștilor proprietari poate fi înlăturată numai printr-o probă de aceeași forță produsă de către deținătorul actual al terenului sau de către terți, tăgăduind dreptul de proprietate.
Apelanta a depus traduceri după înregistrări de carte funciară datând din anii 1873-1904 pentru ( a lui ) din care rezultă existența unor acte de dobândire și efectuarea unor înregistrări, dar fără precizarea suprafețelor de teren și a amplasării acestora. Pentru valorificarea acestor înregistrări, partea a solicitat efectuarea unei expertize tehnice topo, renunțând, însă,ulterior la administrarea probei.
telor ocolului Silvic Vama pentru începutul anului 1943, cuprinde la agendă doar denumirile locale ale terenurilor, nu și proprietarii acestora.
Planul de amplasament întocmit de inginer autorizat identifică în teren diferite divizări ale parcelei 655/12 și certifică faptul că parte dintre aceste trupuri rezultate în urma divizării - parcelele 655/66, 655/67 - sunt solicitate de către petenți, se identifică cu unitățile de pădure 56 A-56 din amenajamentul silvic al Vama, în zona și sunt înscrise în certificatul de moștenitor 188/2003.
Certificatul de moștenitor 188/2003 emis după defunctul a, decedat în anul 1945, înscrie la masă succesorală suprafața de 430 ha teren pădure în com., la locul numit " " și "", învecinată cu pădurea Ocolului Silvic Vama, dobândită de defunct prin moștenire de la părinți.
Cum s-a arătat, nici unul dintre aceste înscrisuri, după cum nici raportul de constatare întocmit de nu se încadrează în categoriile prevăzute expres de lege.
În fine, la dosar există declarații de martori autentificate în care se atestă că a lui, decedat în anul 1945 deținut circa 430 ha teren pădure în com., sat, la locul numit " " sau "", dar nu rezultă că ar fi vorba despre proprietari vecini cu suprafața solicitată, pe toate laturile proprietății, astfel cum pretinde expres art. 6 alin.1 indice 3 din Legea nr. 1/2000, cu modificările și completările ulterioare.
a declarat recurs considerând că decizia tribunalului este nelegală pentru motivul înscris în art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivului de recurs, ea susține că decizia recurată este dată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 1/2000.
Recurenta arată că autorul ei, a lui, apare înscris ca proprietar tabular, așa cum rezultă din extrasele de carte funciară, traduse din limba germană.
Aceste extrase de carte funciară sunt înregistrate odată cu apariția Legii din 8.03.1873, dată la care s-a deschis Țării și în care, ulterior, s-au înscris unii proprietari de pădure, cei cu suprafețe mari neînscriindu-se din considerente de ordin fiscal.
Recurenta învederează că, în certificatul tabular nr. 471/1996 emis de Cartea Funciară S, apare ca proprietar tabular și a lui, în baza unor acte care datează din anii 1896 și respectiv, 1904.
Mai pretinde recurenta că, din cele două planuri de situație cadastrale cu terenul în litigiu, în suprafață de 100 ha, situat în amenajamentul silvic al Ocolului Silvic Vama, rezultă și divizări ale parcelei funciare inițiale 655/12 din CF II, iar tribunalul nu a avut în vedere planul de amplasament întocmit de inginer autorizat, în care sunt înscriși vecinii terenului, plan care nu a fost contestat de către intimați.
În acest context, apreciază recurenta că, în mod incorect instanța a stabilit că declarațiile de martori nu aparțin proprietarilor vecini cu terenul din litigiu pe toate loturile proprietății, nesocotind și prevederile art. 6 alin. 1 punctul 1 ind. 3 din Legea 1/2000, potrivit cărora declarațiile vecinilor de recunoaștere a dreptului de proprietate al autorului petentei și faptul exercitării posesiei sunt probe suficiente pentru reconstituirea dreptului de proprietate.
Recurenta arată că declarațiile de martori se coroborează cu certificatul de moștenitor nr. 188/2003, care are valoare declarativă, conform art. 6 alin. 1 pct. 1 ind. 2 din Legea nr. 1/2000 și cu raportul de constatare efectuat de inginerul, toate aceste probe nefiind înlăturate de probe de aceeași forță, produse de deținătorii actuali al terenului sau de terți, potrivit art. 6 alin. 1 pct. 1 ind. 4 din Legea nr. 1/2000.
Consideră recurenta că împrejurarea că petenții nu dețin un act de deposedare, de preluare a terenului de către stat, din proprietatea autorului lor nu constituie un indiciu că nu ar fi fost proprietarul acestuia.
Legal citați, intimații nu au formulat întâmpinări în cauză.
În recurs a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate de către recurentă, de ansamblul materialului probator administrat în cauză și de prevederile legale incidente, Curtea reține că recursul este întemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Prin plângerea cu care a fost investită instanța de fond, petenții au solicitat anularea hotărârii nr. 1756/6.08.2004 emisă de Comisia Județeană S de fond funciar și reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 10 ha teren - pădure ce a aparținut defuncților G (tată), (bunic) și (străbunic).
Instanța de fond a respins plângerea petenților, iar tribunalul a respins apelul declarat de aplicând prevederile art. 6 din Legea nr. 1/2000 la o situație de fapt care nu a fost lămurită deplin.
Potrivit art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă, judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijlocele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri legale și temeinice.
Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.
Acest text consacră rolul activ al judecătorului în procesul civil în baza căruia judecătorul trebuie să dea eficiență intereselor generale consacrate prin norme imperative, menite să concure la soluționarea cauzelor în mod legal și într-un termen rezonabil. Astfel, rolul activ trebuie să se armonizeze cu inițiativa părților în scopul stabilirii adevărului.
Acest ultim principiu al adevărului implică cerința ca toate împrejurările de fapt ale cauzei să fie stabilite de către instanță în deplină concordanță cu realitatea.
În prezenta cauză, principiile rolului activ al judecătorului și adevărului au fost nesocotite de către instanța de apel, care a pronunțat hotărârea recurată în lipsa unui suport probatoriu care să-i justifice concluziile.
Astfel, Curtea reține că, la dosarul cauzei, în apel, au fost depuse înscrisuri (filele 15 - 30) care atestă înscrierea autorului recurentei - a lui în cartea funciară, încă din anul 1884 cu anumite suprafețe de teren, fără a fi determinată, însă, întinderea acestor suprafețe și categoria de folosință.
Raportat la aceste înscrisuri, tribunalul a solicitat relații de la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Câmpulung M pentru a aprecia care sunt suprafețele de teren înregistrate în cartea funciară pe numele defunctului a lui, care este situația juridică actuală a proprietăților din cartea funciară și de când datează înscrierea în cartea funciară a proprietății " Țării" din parcela 655/12.
Față de refuzul Câmpulung M de a răspunde la relațiile solicitate, tribunalul, în loc să aplice sancțiunea prevăzută de art. 108 ind. 1 lit. f Cod procedură civilă, a renunțat de a mai solicita relațiile care erau absolut necesare pentru aflarea adevărului în cauză și a dispus efectuarea unei expertize topometrice de identificare a terenului.
Pentru efectuarea expertizei topometrice, tribunalul a acordat nouă termene de judecată și, în final, a luat act că apelanta renunță la efectuarea expertizei motivat de faptul că experții tehnici desemnați nu ar fi putut efectua lucrarea în următoarea J de an (fila 299).
De asemenea, Curtea constată că, la dosarul cauzei, a fost depusă telor Ocolului Silvic Vama din anul 1943, care cuprinde denumirile locale ale terenurilor, așa cum a reținut și tribunalul, dar care are înscrisă și proprietatea autorului recurentei.
Instanța de apel nu a reținut acest ultim aspect și nu a efectuat verificări pentru a constata dacă această înscriere a fost făcută în anul 1943, când s-a întocmit sau este ulterioară și cine anume a efectuat înscrierea.
Tot astfel, Curtea constată că, la dosarul cauzei au fost depuse schițe de amplasament și planuri de situație ale proprietății defuncților și în care se menționează că acestea au la bază planurile cadastrale austro-ungare vechi (fila 298).
Raportat la aceste înscrisuri, Curtea apreciată că este necesar a se lămuri de la ce autorități emană acestea și în ce an au fost întocmite.
Curtea reține că tribunalul nu a acordat forță juridică declarațiilor extrajudiciare de martori motivat de faptul că aceștia nu ar fi vecinii de pe toate laturile proprietății autorilor recurentei, însă, în hotărârea recurată nu s-a stabilit cine anume se învecina cu terenul din litigiu dedus prezentei judecăți.
Mai mult, în telor Ocolului Silvic Vama din anul 1943 sunt menționați vecinii proprietății, însă instanța de apel nu a verificat dacă aceștia sunt vecinii reali și dacă unele dintre persoanele care au dat declarații extrajudiciare - al căror nume este identic, dar diferă prenumele - sunt moștenitori ai foștilor proprietari, vecini, dat fiind intervalul mare de timp de la momentul întocmirii hărții și până în prezent.
Curtea mai reține că, la dosarul cauzei există și un proces-verbal de stabilire a vecinătăților terenului în suprafață de 451,5 ha din Ocolul Silvic Vama, acest proces-verbal fiind semnat și de Primarul Comunei, județul
Față de cele expuse, Curtea apreciază că situația de fapt nu a fost lămurită complet în cauză ca urmare a încălcării formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2, iar vătămarea drepturilor recurentei este evidentă atâta timp cât i s-a respins apelul fără a se lămuri situația terenurilor, cu destinația pădure, ce au aparținut autorilor săi și i s-au înlăturat declarațiile extrajudiciare de martori fără a se determina aplicabilitatea art. 6 alin.1 indice 3 din Legea nr. 1/2000 în raport de vecinii inițiali și de cei actuali.
Constatând că,în cauză, este operant motivul de recurs înscris în art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă. Curtea va admite recursul declarat de, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecarea apelului.
Cu ocazia rejudecării se va suplimenta probatoriul pentru a se stabili cu exactitate categoria de folosință și întinderea suprafețelor înscrise în cartea funciară nr. 449 pentru a se identifica proprietatea autorilor recurentei printr-o expertiză topografică - cu precizarea tuturor vecinilor - și a se stabili situația juridică actuală a terenului.
PENTRU ECESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
Decide:
Admite recursul formulat de împotriva deciziei civile nr. 841 din 28.11.2008 pronunțată de Tribunalul Iași pe care o casează.
Dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 16.octombrie.2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - -- |
Grefier
2 ex. - 13.11.2009
Tribunalul Iași:
Președinte:Georgeta ProteaJudecători:Georgeta Protea, Mona Maria Pivniceru, Valeria
