Fond funciar. Speta. Decizia 43/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROM ÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 43
Ședința publică din 20 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Dr.- -
JUDECĂTOR 1: Adriana Corhan
JUDECĂTOR 2: Maria Lăpădat
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor A împotriva deciziei civile nr.311 din 22.10.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr.-, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local, Comuna prin primar și, având ca obiect fond funciar.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților, recurenta solicitând judecarea cauzei și în lipsă.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, constatând cauza în stare de judecată, instanța o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin decizia civilă nr. 311 A/22 octombrie 2008 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Arada admis apelul declarat de pârâtul împotriva sentinței civile nr. 244/07.04.2008 pronunțată de Judecătoria G, a schimbat în tot sentința și în consecință a respins acțiunea reclamantei Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut în esență că prin sentința civilă nr. 244 din 07.04.2008 pronunțată în dosar nr-, Judecătoria Gar espins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul, dmis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta Comisia județeană de fond funciar A împotriva pârâților Consiliul local al comunei, Comuna reprezentată prin primar și și în consecință constatat fals înscrisul Anexa 1, emis de către Consiliul local al comunei sub nr. 1151/18.04.2002 în partea ce privește masa succesorală și a dispus desființarea acestui înscris în partea falsificată, fără cheltuieli de judecată.
Judecătoria Gar espins excepția inadmisibilității acțiunii, cu motivarea că potrivit art. 111 civ. acțiunea in constatare nu poate fi primita daca partea cere realizarea dreptului, dar reclamanta nu si-a formulata prezenta acțiune pe calea unei acțiuni in constatare ci ca o acțiune in realizare, respectiv in desființarea înscrisului constatat a fi fals, conform 184 civ, art. 14 lit. a, 245 pct. c ind. 1 și 346 p și deciziei in interesul legii nr. XV /2005 a Înaltei Curți de Casație si Justiție
A reținut că proprietar tabular al imobilului înscris in CF 117 este, începând cu anul 1933 Statul Român.
Prin Sentința civilă nr. 185/15.05.2002 pronunțată în dosarul nr. 331/18.04.2002 al Judecătoriei G, s-a admis plângerea petentului formulata într-o cauză de fond funciar și s-a dispus reconstituirea în favoarea acesteia a dreptului de proprietate asupra suprafeței de 7 ha teren forestier înscris in CF 117, nr. top. 389 b cu motivarea că în perioada interbelică au existat litigii în legătura cu proprietatea înscrisă in CF 117 și că prin sentința civilă 1730/ 1933 / 80 Tribunalului Arad confirmata prin Decizia civila nr. C/-/23.03.1938 a Curții de Apel Timișoaras -a stabilit că pârâții, (căsătorita ), (sotia lui ) și (văduva lui ) aveau dreptul asupra 300 iugăre de pădure înscrise in cartea funciara amintita anterior, drept de proprietate extratabular.
Pe baza acestei hotărâri judecătorești, a actelor de stare civilă și a anexei 1 depusă la dosar, instanța a constatat că, a justificat calitatea de moștenitoare a autorului și a suprafeței de teren cu vegetație forestiera deținută de autor.
Prima instanța a apreciat că anexa 1 are caracterul unui act oficial emis de o autoritate publică, Consiliul local al comunei, care a stat la baza pronunțării sentinței civile nr. 185 din 15.05.2002 a Judecătoriei G, act care coroborat cu situația de CF reflectă lipsa de dovadă, de realitate a existenței unui drept de proprietate asupra pădurii în litigiu din CF 117 nr. top. 389/
Judecătoria a admis astfel acțiunea și a constatat fals înscrisul anexa 1, emis de către Consiliul local al comunei, sub nr. 1151 din 18.04.2002 și a dispus desființarea înscrisului în partea falsificată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, recalificat în apel la termenul de judecată din 03.09.2008, pârâtul și a solicitat admiterea apelului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii privind constatarea falsului înscrisului intitulat anexa 1 emis de către pârâta Consiliul Local al Comunei și înregistrat sub nr.1151/18.04.2002.
În motivare a susținut că sentința este nelegală și netemeinică dat fiind faptul că se anulează în parte un înscris care este deja nul prin efectul legii și care era nul chiar și în momentul în care a fost folosit ca și probă în dosarul civil nr. 331/2002.
În drept, a invocat disp. art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare, intimata Comisia Județeană Aas olicitat respingerea apelului declarat de pârât și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii primei instanțe și a susținut că instanța de fond în mod corect constatat falsul înscrisului Anexa nr. 1 emis de către Consiliul Local al Comunei și înregistrat cu nr. 1305/01.11.2001 și a dispus desființarea parțială a acestuia.
Prin notele de ședință intimata Comisia Județeană Aas olicitat respingerea excepției lipsei de interes invocată din oficiu de instanță a Comisiei Județene A, raportat la faptul că interesul acesteia decurge din calitatea sa de parte în dosarul civil nr. 949/2001 al Judecătoriei G și a apreciat că natura căii de atac o constituie apelul.
Analizând apelul în condițiile art. 295 Cod pr. civilă și prin prisma motivelor invocate, tribunalul a constatat că este fondat, apreciind că prima instanță, atunci când a pronunțat hotărârea trebuia să aibă în vedere că prin acțiunea introductivă de instanță a solicitat constatarea unui fals, este de necontestat că falsitatea ori caracterul real al unui înscris constituie o împrejurare de fapt care poate genera efecte juridice.
S-a reținut că raportat la dispozițiile art.111 Cod procedură civilă, partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept, dacă nu are la îndemână o cerere în realizarea dreptului. Prin urmare, o cerere principală având ca obiect constatarea unei împrejurări de fapt este inadmisibilă în procesul civil, iar potrivit art.184 Cod procedură civilă, constatarea falsului poate fi realizată numai pe cale incidentală, dacă acțiunea penală s-a stins ori s-a prescris.
A reținut că în prezenta cauză instanța de fond în mod greșit a soluționat o cerere principală în contradictoriu și cu alte părți, având ca obiect constatarea unei stări de fapt, respectiv a caracterului fals al anexei. Prin Ordonanța nr.75/P/2007 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpaților și desființarea anexelor de către instanța civile prin promovarea unor acțiuni de către Comisia Județeană de fond funciar, procurorul procedând la îndrumarea comisiei județeană să acționeze în justiție pentru constatarea falsului, iar potrivit principiul înscris în art.111 Cod procedură civilă, o acțiune în constatare este admisibilă numai atunci când se solicită constatarea existenței ori inexistenței unui drept, iar nu a unei stări de fapt, mai cu seamă că anexele respective erau niște formulare întocmite de primării prin care se cere de către părții deschiderea procedurii succesorale.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal reclamanta Comisia Județeană A pentru Fond Funciar care a solicitat modificarea ei și în consecință respingerea ca nefondat a apelului pârâtului.
Recursul a fost motivat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 Cod pr. civ. iar în fapt pe aceea că, în mod greșit, instanța de apel a considerat că în cauză nu sunt îndeplinite prevederile art. 184 Cod pr. civ. întrucât, în realitate, prin Ordonanța din 17.12.2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara din dosar nr. 75/P/2007 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a tuturor învinuiților suspectați de eliberarea nelegală a unor titluri de proprietate funciară forestieră în favoarea unor persoane - printre care și pârâtul, ceea ce face aplicabilă în cauză, procedura discutată în decizia nr. XV a - Secțiile Unite, respectiv posibilitatea instanței civile de a desființa total sau parțial un înscris falsificat.
S-a invocat și faptul că instanța de apel, în mod greșit, a apreciat că instanța de fond s-ar fi pronunțat în contradictoriu și cu alte părți decât cele existente în dosarul inițial prin care i s-a reconstituit pârâtului dreptul de proprietate funciară întrucât toate părțile din prezentul dosar au figurat și în primul dosar precum și pentru faptul că actul a cărui desființare s-a solicitat (anexa 1, emisă de Consiliul Local al comunei ) care a stat la baza pronunțării sentinței civile nr.801/2001 în dosarul civil nr.949/2001 conține și declarații referitoare la faptul că defuncta ar fi deținut în proprietate pădure înscrisă în CF nr.117, nr.top 389/b -.
Reclamanta recurentă a susținut și că din datele înscrise în CF 117 nu rezultă că ar fi proprietară a terenului forestier în discuție așa încât Anexa 1 moștenitorilor a cărei anulare s-a cerut - și în care i se recunoaște pârâtului un asemenea drept - este nelegală, fapt dovedit și prin conținutul Ordonanței Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Arată că din cuprinsul colii de carte funciară nr.117, depusă la dosar nu se face dovada deținerii dreptului de proprietate de către asupra suprafeței solicitate, astfel că înscrierea în Anexa nr.1 a faptului că acesta deține în proprietate pădure din CF nr.117 nu poate fi decât o înscriere în fals atâta timp cât această înscriere este contrară realității.
Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate cât și din oficiu, potrivit art. 306 alin. 2 Cod pr. civ. sub toate temeiurile de nulitate și pe baza probelor de la dosar, se constată că recursul declarat în cauză este fondat pentru următoarele considerente:
Prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara din 17.12.2007, dată în dosar nr. 75/PI/2007, pe lângă soluția de neîncepere a urmăririi penale față de funcționarii care au emis acte în procedura reconstituirii dreptului de proprietate funciară în favoarea unor persoane care nu erau îndreptățite la acest lucru (printre care și pârâtul în cauză, ), potrivit Decizie nr. XV/21.11.2005 a - Secțiile Unite, s-a îndrumat Comisia Județeană A pentru Fond Funciar să se adreseze instanței civile pentru anularea actelor denumite "Anexa 1" privind moștenitorii persoanelor îndreptățite și apoi, după constatarea ca false a acestora, să solicite revizuirea hotărârii judecătorești prin care au fost retrocedate nelegal părți din terenul forestier înscris în CF 117.
În consecință, în conformitate cu Decizia XV/2005 menționată, Comisia Județeană A pentru Fond Funciar a fost legal abilitată să solicite Judecătoriei G constatarea ca falsă a Anexei 1 emisă de Consiliul Local înregistrată cu nr. 1151 din 18.04.2002 precum și desființarea ei și, aceasta, independent de faptul că ar fi putut să valorifice o aceeași cerere împreună cu solicitarea de revizuire a hotărârii prin care pârâtului i-a fost reconstituită în proprietate funciară o suprafață de teren forestier din CF 117, libertatea de a alege modalitatea de sesizare instanței fiind expresia dreptului de dispoziție al părților, care guvernează întreg procesul civil.
Se constată că, deși în mod corect tribunalul a dispus recalificarea căii de atac cu care a fost investit, din recurs în apel (fiind vorba de anularea unui act care nu se referă la un drept subiectiv cu caracter patrimonial, evaluabil în bani și cu atât mai mult cu cât el a fost emis în prealabil procedurii prevăzute, de legile fondului funciar iar nu ca etapă legală și obligatorie a acestei proceduri) - în mod eronat a făcut aplicarea dispozițiilor art. 111 Cod pr. civ., dispoziții care nu sunt incidente în cauză nefiind de altfel invocate ca temei de drept a cererii de chemare în judecată.
Analizarea atentă a petitului cererii instituției reclamante ar fi trebuit să impună caracterizarea corectă a acesteia ca nefiind o simplă acțiune în constatarea dreptului deoarece s-a solicitat nu numai declararea ca false a mențiunilor din actul vizat (Anexa 1 cu moștenitorii emisă de Consiliul Local al comunei ) ci și desființarea în totalitate a actului ceea ce semnifică, în mod evident, o cerere în realizarea dreptului.
De altfel, reclamanta Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și-a întemeiat acțiunea pe prevederile art.184 Cod procedură civilă conform cărora "când nu este caz de judecată penală sau dacă acțiunea publică s-a stins sau s-a prescris, falsul se va cerceta de instanța civilă prin orice mijloc de dovadă.
Aceste argumente fac nefondată apărarea pe care intimatul pârât și-a formulat-o prin întâmpinare, motiv pentru care argumentele în susținerea acesteia vor fi înlăturate ca atare.
Întrucât decizia civilă a Tribunalului Arads -a pronunțat exclusiv pe baza excepției inadmisibilității acțiunii reclamantei pe care Curtea a reținut- ca neîntemeiată, în baza art. 312 al. 3 Cod pr. civ. se va admite recursul Comisiei Județene A și se va casa această decizie cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului la aceeași instanță.
Cu ocazia rejudecării pentru că, pe de o parte, apelul având caracter devolutiv tribunalul este abilitat să reexamineze atât legalitatea cât și temeinicia soluției de fond, iar pe de altă parte pentru că instanțele de judecată - în virtutea dreptului de acces la justiție prevăzut de art. 6 paragraf 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului - au competența de a verifica în substanță și nu numai formal toate cererile ce le sunt adresate, Tribunalul Arad va trebui să administreze toate probele necesare pentru lămuri existența sau inexistența legăturii de rudenie dintre unul sau mai mulți foști proprietari ai pădurii înscrisă în CF 117 și pârâtul, de care s-a prevalat în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate funciară, urmând a se pronunța și cu privire la celelalte motive învederate prin apelul declarat de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Cu majoritate,
Admite recursul declarat de reclamanta Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor A împotriva deciziei civile nr.311 din 22.10.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr.-.
Casează decizia civilă recurată și trimite cauza spre rejudecarea apelului declarat de pârâtul împotriva sentinței civile nr.244/7.04.2008 pronunțată de Judecătoria G, Tribunalului Arad.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20 ianuarie 2009.
JUDECĂTOR JUDECĂTOR 3: Ion Graur
GREFIER
- -
Red.ML/2.02.2009
Dact./4.02.2009
Judecătoria Arad -judecător
Tribunalul Arad -judecători,
2 ex.
-OPINIE SEPARATĂ-
JUDECĂTOR - Dr. - -
Opinie separată,
în sensul respingerii ca neîntemeiat a recursului declarat de reclamantă.
Consider, pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare, că se impunea respingerea recursului declarat de reclamantă.
În cauză, reclamanta Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Aas olicitat în contradictoriu cu pârâții să se constate fals înscrisul intitulat Anexa 1 emis de Consiliul local, înregistrat cu nr. 1151/18.04.2002 și să se dispună desființarea totală a acestuia.
Acțiunea a fost justificată de faptul că prin ordonanța Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, dată în dosar nr. 75/P/2007, aflată în copie la filele 9-81 din dosarul de fond, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a unor persoane cercetate penal, precum și desființarea înscrisurilor intitulate Anexa 1 prin promovarea ulterioară a unor acțiuni civile în justiție.
A mai arătat că în această cauză, înscrisul anexa 1 stat la baza pronunțării sentinței civile nr. 185/2002 a Judecătoriei G în dosarul civil nr. 331/2002, prin care s-a reconstituit în favoarea numitului dreptul de proprietate asupra suprafeței de 7 ha teren împădurit.
În drept a invocat dispozițiile art. 184. pr. civ. și art. 14 lit. a, art. 245 lit.1și art. 346. pr. pen.
Prin sentința civilă nr. 224 din 31.03.2008 pronunțată în dosar nr-, Judecătoria G respins excepția inadmisibilității acțiunii și a dmis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta Comisia județeană de fond funciar A împotriva pârâților Consiliul local al comunei, Comuna reprezentată prin primar și și, în consecință, constatat fals înscrisul anexa 1, emis de către Consiliul local al comunei.
Prima instanță a apreciat că anexa 1 are caracterul unui act oficial emis de o autoritate publică, Consiliul local al comunei, că acesta a produs consecințe juridice, în sensul că pe baza lui s-a reconstituit dreptul de proprietate și că acesta este fals în ce privește masa succesorală.
Din considerentele sentinței rezultă că instanța de fond a analizat temeinicia acțiunii prin prisma dispozițiilor art. 184. pr. civ. și ale art. 245 lit.1pr. pen.
De asemenea, a avut în vedere decizia nr. XV/21.11.2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, precum și dispozițiile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Prin decizia recurată, Tribunalul Arad, admițând apelul pârâtei, a schimbat în tot sentința primei instanțe, respingând acțiunea ca inadmisibilă.
Această soluție este corectă.
În primul rând, temeiurile de drept invocate de reclamantă în susținerea recursului și prin care aceasta a solicitat modificarea deciziei recurate nu pot fi reținute pentru a determina casarea cu trimitere spre rejudecare.
Astfel, motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9. pr. civ. invocate de reclamantă în motivarea recursului, pot determina numai modificarea deciziei recurate, dar nu pot fi reținute ca temeiuri de casare a acesteia.
Având în vedere principiul disponibilității și fără a invoca și a pune în dezbaterea părților, în condițiile art. 306 alin. 2. pr. civ. motive de casare de ordine publică, sens în care se impune amânarea judecății cu încunoștințarea părților pentru a-și exprima punctul de vedere, instanța de recurs era obligată să analizeze recursul numai raportându-se la motivele de recurs invocate de reclamanta recurentă.
În ce privește legalitatea deciziei recurate, apreciez că aceasta nu ridică nici o îndoială.
Reținerea, în opinia majoritară, a faptului că tribunalul a calificat greșit acțiunea, care este una în realizarea dreptului, din moment ce se cere desființarea anexei în cauză, precum și referirea la art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu pot suplini lipsa de temei legal a acțiunii reclamantei și nici nu concură la realizarea justiției în cauză, chiar dacă un asemenea deziderat a fost avut în vedere.
Tribunalul a calificat corect acțiunea promovată de reclamantă.
Calificarea acțiunii reclamantei se face, de principiu, nu numai după temeiurile de drept invocate, arătate, ci și după starea de fapt descrisă, conform art. 84. pr. civ.
Acțiunea nu poate fi în realizare pentru că s-a cerut și desființarea anexei în cauză, atâta timp cât acest înscris nu este un act juridic civil supus sancțiunii desființării, cu consecința repunerii părților în situația anterioară, ci, așa cum a sesizat și tribunalul, nu are nici o valoare juridică în cauză.
Subliniem din nou că anexa s-a eliberat în afara unui cadru legal, după adoptarea Legii nr. 36/1995, iar calitatea de succesor rezultă din actele de stare civilă.
Anexa 1 nu a probat niciodată componența masei succesorale, ci, aceasta rezultă din actele referitoare la proprietatea bunurilor mobile sau imobile ce au aparținut autorului.
Aceasta înseamnă că, chiar fără a se declara falsă această anexă, compunerea masei succesorale rezultă din actele depuse în cauza referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate, aspect ce putea fi valorificat în cererea de revizuire, cu consecința schimbării sentinței civile prin care s-a reconstituit dreptul de proprietate.
În raport de aceste criterii, în cauză, tribunalul a apreciat corect că acțiunea este una în constatarea unei stări de fapt, ce nu este permisă de art. 111. pr. civ.
Apoi, referirea la art. 6 paragraful 1 din Convenție nu constituie un argument în sprijinul soluției de admitere a recursului, pentru simplul fapt că reclamantei nu i s-a refuzat accesul la justiție, atâta timp cât cele două instanțe au judecat cauza, iar aprecierea tribunalului referitoare la inadmisibilitatea acțiunii nu poate avea nici ea o asemenea semnificație în raport de circumstanțele cauzei.
Nici referirea la decizia nr..11.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu constituie un argument în sprijinul soluției de admitere a recursului, deoarece premisa avută în vedere de această decizie este diferită de cea în cauză. Oricum, cele statuate de instanța supremă nu pot completa acțiunea reclamantei și nici remedia lipsa acesteia de disponibilitate.
Judecarea recursului reclamantei presupune în primul rând analiza temeiurilor de drept ale acțiunii acesteia.
Tribunalul a apreciat că în condițiile art. 111. pr. civ. acțiunea nu poate fi primită, deoarece aceste dispoziții se referă la constatarea existenței sau inexistenței unui drept, mai cu seamă că anexele respective erau niște formulare întocmite de primării, prin care se cerea de către părți deschiderea procedurii succesorale, iar astfel de înscrisuri nu puteau produce nici un fel de consecințe.
În ce privește admisibilitatea acțiunii în constatare, avem în vedere faptul, statuat cu claritate de doctrină și jurisprudență, că această acțiune are un caracter subsidiar în raport cu toate posibilitățile procedurale pe care partea le are la dispoziție pentru a-și realiza dreptul său, indiferent care ar fi aceste posibilități [1].
Între aceste posibilități ori mijloace procedurale, reclamanta avea posibilitatea de a cere revizuirea hotărârilor civile, iar în cadrul acestor cereri să ceară, pe cale incidentală,constatarea ca fiind falsă starea de fapt pretinsă, raportat nu numai la anexa în discuție, ci mai ales la actele de stare civilă și la celelalte probe administrate în cauză.
Se impune precizarea că art. 111. pr. civ. nu permite a se cere constatarea unei stări de fapt, în speță a falsului, adică a inexistenței situației evidențiate de anexa în cauză.
În acest cadru, se impune să revenim la contextul în care s-a promovat acțiunea, fiind deosebit de important de menționat faptul că odată cu ordonanța amintită, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoaraa trimis reclamantei o adresă prin care i s-a atras atenția că față de caracterul fals al înscrisurilor în discuție,are obligația de a sesiza instanța civilă pentru a se constata falsul și de a cere revizuirea hotărârilor civile care au avut la bază aceste anexe în temeiul art. 322 pct. 4. pr. civ. cereri ce trebuie promovate în termen de 30 de zile de la comunicarea ordonanței.
Reclamanta nu a cerut revizuirea hotărârii pronunțate prin care s-a reconstituit dreptul de proprietate în temeiul art. 322 pct. 4. pr. civ. ci numai constatarea falsului anexei în temeiul art. 184. pr. civ.
Se observă astfel că reclamanta avea posibilitatea ca în termen de 30 de zile să ceară revizuirea acelor anexe, cu consecința că în cadrul cererii de revizuire se analiza înscrisul pretins fals, după procedura prevăzută de art. 184. pr. civ.
Potrivit art. 184. pr. civ. al cărui text este cuprins în paragraful 3 "verificarea de scripte" din secțiunea a III-a intitulată "administrarea probelor", "Când nu este caz de judecată penală sau dacă acțiunea publică s-a stins sau s-a prescris, falsul se va cerceta de instanța civilă, prin orice mijloace de dovadă".
Se impune de la început precizarea că aceste dispoziții privesc administrarea probelor, mai precis procedura verificării de scripte, astfel că ele nu pot susține din punct de vedere juridic o acțiune civilă.
Mai exact, aceste dispoziții reprezintă numai unul din instrumentele prin care instanța cercetează cauza, administrând justiția.
Constatarea unei stări de fapt, a falsului în speță, este permisă de art. 184. pr. civ. dar aceasta are loc numai pe cale incidentală [2], adică în cadrul unei acțiuni principale.
Concluzia logică, dedusă atât din clasificarea și caracterizarea acțiunilor civile, cât și din analiza dispozițiilor art. 111 și art. 184. pr. civ. este aceea că nu există o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 184. pr. civ.
Aceste dispoziții permit, în situația premisă a textului, anume, "când nu este caz de judecată penală sau dacă acțiunea publică s-a stins sau s- prescris", numai verificarea dacă un act este fals sau nu, de către instanța civilă, prin orice mijloc de probă.
De aceea, corect tribunalul a apreciat că aceste anexe nu produc consecințe juridice în ce privește existența sau inexistența unui drept și acțiunea nu poate fi considerată a fi nici una în realizare.
Acțiunea a fost corect calificată de tribunal, ca fiind una în constatare, care, potrivit art. 111. pr. civ. nu putea viza decât un drept, iar reclamanta avea deschisă calea unei acțiuni în realizare, așa cum am arătat.
Sub acest aspect, trebuie sesizat că anexele în discuție au fost eliberate în afara unui cadru legal, față de modificarea dispozițiilor referitoare la dezbaterea succesorală notarială, după intrarea în vigoare a Legii nr. 36/1995 privind activitatea notarială.
Între atenționarea punctuală a reclamantei prin adresa parchetului și maniera de a proceda a acesteia, prin recurgerea la o procedură incidentală și subsidiară în locul celei proprii de urmat în astfel de ipoteze, este sesizabilă diferența.
Alegerea căii de urmat aparține însă reclamantei, pentru că aceasta are întreaga disponibilitate de a acționa într-o manieră sau alta.
Observăm, așadar, că reclamanta nu a procedat de maniera în care a fost îndrumată, iar acest fapt nu poate fi suplinit printr-o judecată ce se situează în afara cadrului legal și al practicilor consacrate în această materie.
Cum calea aleasă de reclamantă în această cauză este una greșită, în mod greșit s-a apreciat în opinia majoritară că se impune judecata pe fond în apel, cu consecința casării deciziei recurate.
JUDECĂTOR,
Dr. - -
[1] A se vedea Trib. Suprem, col. civ. dec. nr. 1629/1967, în Culegere de decizii, 1967, p. 280-282;, secț. civ. dec. nr. 1533/1993, în "Dreptul" nr. 7/1994, p. 75.
[2] A se vedea Leș, Codul de procedură civilă. Comentariu pe articole, Ediția 3, Ed. Beck, București, 2007, p. 545; București, secț. a IV-a civ. dec. nr. 1915/1999, în Culegere de practică judiciară civilă, 1999, p. 324.
Președinte:Adriana CorhanJudecători:Adriana Corhan, Maria Lăpădat, Ion Graur
