Fond funciar. Speta. Decizia 505/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 505
Ședința publică de la 05 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Emilian Lupean
JUDECĂTOR 2: Alexandrina Marica
JUDECĂTOR 3: Dan Spânu
Grefier: - - -
Pe rol judecarea recursului formulat de contestatoarea SC CLUB U C SA împotriva încheierii din data de 27 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr- în contradictoriu cu intimații, G, ia, - LA. AV., - LA. AV., UNIVERSITATEA DIN C - STAȚIUNEA DIDACTICĂ, - LA. AV., COMISIA JUDEȚEANĂ D PENTRU APLICAREA LG. 247/2005 și COMISIA LOCALĂ DE FOND FUNCIAR COM. având ca obiect fond funciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta contestatoare SC CLUB U C SA, reprezentată de avocat, intimații - LA. AV., reprezentat de avocat, UNIVERSITATEA DIN C - STAȚIUNEA DIDACTICĂ, reprezentată de avocat și COMISIA JUDEȚEANĂ D PENTRU APLICAREA LG. 247/2005, reprezentată de consilier juridic, lipsind intimații, G, ia, - LA. AV., - LA. AV. și COMISIA LOCALĂ DE FOND FUNCIAR COM..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care;
Instanța constatând că nu mai sunt cereri de formulat sau excepții de invocat, apreciază cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat pentru contestatoarea SC CLUB U C SA, susține oral motivele scrise în raport de care solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate și trimiterea dosarului la Curtea Constituțională.
Avocat pentru intimatul, achiesează la concluziile puse de reprezentantul contestatoarei SC CLUB U C SA.
Avocat pentru intimata UNIVERSITATEA DIN C - STAȚIUNEA DIDACTICĂ, pune concluzii de respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală.
Consilier juridic pentru intimata COMISIA JUDEȚEANĂ D PENTRU APLICAREA LG. 247/2005, pune de asemenea concluzii de respingerea recursului ca nefondat.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Constată că, prin încheierea pronunțată la data de 27.05.2008, Tribunalul Dolja dispus respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale formulată de către contestatoarea SC CLUB U C SA.
Instanța a motivat arătând că petenta a invocat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 51-52 Cod pr. civ. privind intervenția, în timp ce instanța era investită cu un alt obiect, respectiv contestația în anulare conform art. 318 Cod pr. civ.
Cum în procesul de contestație nu a existat nici o intervenție, invocarea neconstituționalității acestor dispoziții este în afara cauzei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatoarea SC CLUB U C SA, solicitând admiterea și trimiterea cauzei către Curtea Constituțională.
Recurenta a invocat arătând că instanța nu trebuia să se limiteze la conținutul contestației, ci să analizeze și motivele de recurs.
Ori, legat de recurs era formulată și cererea de intervenție a căror dispoziții de neconstituționalitate au fost invocate în prezentul dosar.
Recursul este nefondat.
Instanța a apreciat corect că dispozițiile art. 51,52 Cod pr. civ. a cărei neconstituționalitate a fost invocată, nu au nici o legătură cu obiectul cauzei cu care a fost investită.
Instanța a fost investită cu contestație în anulare întemeiată pe art. 318 Cod pr. civ. invocându-se greșeli materiale de ordin formal legate de modul de soluționare a recursului.
În cursul procesului de contestație în anulare nu s-a formulat nicio cerere de intervenție.
Au existat cereri de intervenție accesorie formulate în recurs de către intervenienți în favoarea recurentei Comisia Județeană D de Lg. 18/1991, Comisia Locală de Fond Funciar, fără însă ca intimata SC CLUB U C SA să formuleze o cerere de sesizare a Curții Constituționale legat de aplicarea art. 51-52, privind intervenția.
În schimb o formulează după judecarea recursului, cu ocazia sesizării instanței prin contestație în anulare.
Instanța investită cu judecarea contestației nu este însă investită și cu soluționarea conținutului cererilor de intervenție.
Contestația în anulare nu are nicio legătură cu temeinicia și conținutul cererilor de intervenție, precum și legalitatea modului în care acestea au fost judecate, fiind formulată doar legat de erorile de natură formală.
Soluționarea lor a fost atributul instanței de recurs, iar petenta contestatoare nu mai poate, pe calea contestației, să reia în mod direct dezbaterile recursului.
Ca urmare, invocarea neconstituționalității unor dispoziții ce nu au legătură cu obiectul cauzei și care nu servesc instanței la soluționarea ei este lipsită de relevanță și fără nicio utilitate în cauză.
Ca urmare, instanța este îndreptățită să dispună respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale.
Abia în situația în care, eventual, s-ar admite contestația în anulare și s-ar dispune rejudecarea recursului, instanțele trebuind să soluționeze și legalitatea cererilor de intervenție, partea poate invoca neconstituționalitatea art. 51-52 Cod pr. civ.
Până atunci însă instanța este investită numai cu dispozițiile art. 318 Cod pr. civ. privind contestația în anulare, față de care are obligația să se pronunțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE - CU MAJORITATE DE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatoarea SC CLUB U C SA împotriva încheierii din data de 27 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr- în contradictoriu cu intimații, G, ia, - LA. AV., - LA. AV., UNIVERSITATEA DIN C - STAȚIUNEA DIDACTICĂ, - LA. AV., COMISIA JUDEȚEANĂ D PENTRU APLICAREA LG. 247/2005 și COMISIA LOCALĂ DE FOND FUNCIAR COM.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 05 Iunie 2008.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Red. jud. -
Tehn.
2 ex./05.06.2008
OPINIE SEPARATĂ
Tribunalul, invocând dispoz. art. 29 din Lg. 47/1992, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de contestatoare, cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispoz. art. 51-52 Cod pr. civ. cu motivarea că reglementările criticate nu se subsumează dispoz. art. 318 Cod pr. civ.
Apreciez că această argumentare este greșită, deoarece, potrivit art. 29, alin.1 din Lg. 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătoreștiprivind neconstituționalitatea unei legi, ordonanțe sau dispoziții dintr-o lege sau ordonanță, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acesteia.
Din examinarea contestației în anulare, întemeiată pe dispoz. art. 318 Cod pr. civ. se invocă, în opinia contestatoarei, că există o greșeală materială care constă în examinarea motivelor de recurs formulate de intervenienții în interesul unei părți.
Instituția intervenției în interesul uneia dintre părți este reglementată în art. 51-52 Cod pr. civ.
În cadrul contestației în anulare s-a ridicat excepția de neconstituționalitate tocmai a art. 51 și 52 Cod pr. civ. care reglementează intervenția accesorie.
În consecință apreciez că există o legătură evidentă între motivele contestației în anulare și excepția de neconstituționalitate.
Instanța a făcut confuzia între temeiul juridic (sediul materiei) al contestației în anulare, care este același, adică art. 317 și 318 Cod pr. civ. și care se regăsește în toate dosarele de contestație în anulare, bazată pe art. 317 și 318 Cod pr. civ. cu motivele contestației în anulare, care sunt diferite de la caz la caz.
În consecință, apreciez că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 29 alin.1 din Lg. 47/1992, în sensul că excepția de neconstituționalitate poate fi invocată în orice fază a litigiului, inclusiv în faza contestației în anulare și că are legătură cu motivele invocate în contestația în anulare și trebuia sesizată Curtea Constituțională cu judecarea excepției de neconstituționalitate.
Judecător,
- -
Președinte:Emilian LupeanJudecători:Emilian Lupean, Alexandrina Marica, Dan Spânu