Fond funciar. Speta. Decizia 653/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția Civilă mixtă
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 653/2008-R
Ședința publică din 17.04.2008
PREȘEDINTE: Moșincat Eugenia
JUDECĂTOR 2: Stan Aurelia Lenuța
JUDECĂTOR 3: Trif
Grefier:
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului civil declarat de recurentele reclamanți, cu domiciliul în B,--73,. 11,. C,. 105, sector 6, cu domiciliul în B, șos. -, nr. 89,. 404-405,. 3,. 64, domiciliată în,-, județul B, în contradictoriu cu intimații pârâți, domiciliată în, nr. 275, județul B, domiciliat în O,-, - 1,. E,. 43, domiciliată în O,-, - 4,. 3,. 54, județul B, COMISIA LOCALĂ O PENTRU APLICAREA LEGII NR. 18/1991, domiciliată în, nr. 261, județul B, domiciliată în O, str. -, nr. 2, județul B, domiciliată în O, str. -, nr. 2, județul B, G, toți cu domiciliul în O,-, județul B, COMISIA JUDEȚEANĂ B DE APLICARE A LEGII NR. 18/1991, cu domiciliul în O,-/A, județul B, împotriva deciziei civile nr. 1217/R din 26.11.2007, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, prin care s-a modificat în parte sentința civilă nr. 1740 din 12.03.2007, pronunțată de Judecătoria Oradea, în dosar nr-, având ca obiect fond funciar.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Se constată că fondul cauzei s-a dezbătut în ședința publică din data de 03.04.2008, când părțile prezente au pus concluzii asupra recursului în încheierea din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când s-a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 10.04.2008, 17.04.2008, când s-a pronunțat hotărârea.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND,
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1740/2007 pronunțată de Judecătoria Oradea la data de 12 martie 2007 s-a admis în parte cererea principală modificată formulată de reclamantele, și împotriva pârâților G, și, Comisia Locală pentru aplicarea Legii 18/1991 O și Comisia Județeană pentru aplicarea Legii 18/1991
S-a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâții-reclamanți reconvențional G, și împotriva reclamantelor-pârâte reconvențional, și și a pârâtelor Comisia Locală pentru aplicarea Legii 18/1991 O și Comisia Județeană pentru aplicarea Legii 18/1991
S-a admis în parte cererea principală modificată formulată în dos. nr- al Judecătoriei Oradea de reclamantele-pârâte reconvențional, și împotriva pârâtelor -, și, Comisia Locală pentru aplicarea Legii 18/1991 O și Comisia Județeană pentru aplicarea Legii 18/1991
S-a respins ca nefondată cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții - și - împotriva pârâtelor -, și, Comisia Locală pentru aplicarea Legii 18/1991 O și Comisia Județeană pentru aplicarea Legii 18/1991
S-a respins ca nefondată cererea de intervenție în sprijinul pârâtelor, Comisia Locală pentru aplicarea Legii 18/1991 O și Comisia Județeană pentru aplicarea Legii 18/1991 B formulată de intervenienta.
S-a constatat că supraedificatele constând în casă și anexe cumpărate de pârâta și defunctul său soț G prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 7.04.1966 cu defuncții și se află pe imobilul cu nr. top. 7127 înscris în 2585 O și nu pe imobilul cu nr. top. 7128 înscris în 14.979
S-a dispus efectuarea cuvenitelor mențiuni.
A fost declarat nul parțial titlul de proprietate nr. 2792/1996 eliberat în favoarea defunctului G pentru cota de 388/6302 mp aferentă imobilului cu nr. top. 7127, cota de 50/16.089 mp aferentă imobilului cu nr. top. 7130/2 înscrise în 2585 O și pentru suprafața de 162 mp aferentă imobilului cu nr. top. 7128 înscris în 14.979
S-a dispus anularea parțială a încheierii nr. 13.290/5.06.1997 pronunțate de Biroul de carte funciară din cadrul Judecătoriei Oradea în sensul radierii înscrierii de sub B 3 din 14.979 O și a cotelor de 388/6302 mp aferentă imobilului cu nr. top. 7127 și 50/16.089 mp aferentă imobilului cu nr. top. 7130/2 de sub B 13 din 2585
A fost declarat nul parțial titlul de proprietate nr. 2988/1997 eliberat în favoarea pârâtei pentru cota de 2320/16.089 mp aferentă imobilului cu nr. top. 7130/2 înscris în 2585
S-a dispus anularea parțială a încheierii nr. 19.768/25.09.1997 pronunțate de Biroul de carte funciară din cadrul Judecătoriei Oradea în sensul radierii cotei de 2320/16.089 mp aferentă imobilului cu nr. top. 7130/2 de sub B 17 din 2585
A fost declarat nul parțial titlul de proprietate nr. 2989/1997 eliberat în favoarea defunctei pentru cota de 2321/16.089 mp aferentă imobilului cu nr. top. 7130/2 înscris în 2585
S-a dispus anularea parțială a încheierii nr. 19.768/25.09.1997 pronunțate de Biroul de carte funciară din cadrul Judecătoriei Oradea în sensul radierii cotei de 2321/16.089 mp aferentă imobilului cu nr. top. 7130/2 de sub B 18 și B 21 din 2585
A fost declarat nul parțial certificatul de moștenitor nr. 58/1999 eliberat de în dos. nr. 68/1999 pentru cota de 2321/16.089 mp aferentă imobilului cu nr. top. 7130/2 înscris în 2585
S-a dispus anularea parțială a încheierii nr. 11.063/24.06.1999 pronunțate de Biroul de carte funciară din cadrul Judecătoriei Oradea în sensul radierii cotei de 2321/16.089 mp aferentă imobilului cu nr. top. 7130/2 de sub B 22 din 2585
A fost declarat parțial contractul de donație încheiat între pârâta și intervenienta accesorie, contract autentificat la. sub nr. 936/1999 pentru cota de 2321/16.089 mp aferentă imobilului cu nr. top. 7130/2 înscris în 2585
S-a dispus anularea parțială a încheierii nr. 11.201/25.06.1999 pronunțate de Biroul de carte funciară din cadrul Judecătoriei Oradea în sensul radierii cotei de 2321/16.089 mp aferentă imobilului cu nr. top. 7130/2 de sub B 23 din 2585
Au fost obligate pârâtele Comisia Locală pentru aplicarea Legii 18/1991 O și Comisia Județeană pentru aplicarea Legii 18/1991 B să propună, respectiv să elibereze un titlul de proprietate suplimentar în favoarea reclamantelor-pârâte reconvențional, și pentru cota de 388/6302 mp aferentă imobilului cu nr. top. 7127, cota de 2.371/16.089 mp aferentă imobilului cu nr. top. 7130/2 înscrise în 2585 O și pentru suprafața de 162 mp aferentă imobilului cu nr. top. 7128 înscris în 14.979
Au fost obligate pârâtele -, Comisia Locală pentru aplicarea Legii 18/1991 O și Comisia Județeană pentru aplicarea Legii 18/1991 B la plata către reclamantele-pârâte reconvențional, și a sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Au fost respinse ca nefondate celelalte pretenții.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin titlul de proprietate nr. 2792/1996 s- reconstituit în favoarea defunctului G - soțul, respectiv antecesorul pârâților - reclamanți reconvențional, G și - dreptul de proprietate asupra imobilelor cu nr. top. 7128 (162 mp ) înscris în CF 14.979 O, top. 7130/2 (50/16.089 mp ) și 7127 (788/6.302 mp) înscrise în CF 2585 Asupra acelorași imobile prin titlul de proprietate nr. 27/1993 s-a dispus menținerea dreptului de proprietate în favoarea reclamantelor - pârâte reconvențional în cota de 11.488/16.089 mp ( top 7130/2), 5514/6302 mp ( top 7127 ), precum și în favoarea defunctei (titlul de proprietate nr. 2989/1997-cota de 2321/16.089 mp din nr. top 7130/2 ) și a pârâtei ( titlul de proprietate nr. 2988/1997 - cota de 2320/16.089 mp din nr. top 7130/2). Acestora din urmă le-a mai fost atribuită prin aceleași titluri cota de 4758/9517 mp și 4759/9517 mp din imobilul cu nr. top 7130/6 înscris în CF inițial 12.785 O și transcris ulterior în CF 71546
După întabularea lor în cartea funciară prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat la BNP prin încheierea nr. 17/1999 pârâta a transmis pârâților și a dreptul de proprietate asupra celor două imobile.
Totodată, ca urmare a decesului numitei -, dreptul său de proprietate asupra acelorași imobile a fost transmis cu titlu de moștenire în favoarea pârâtei, aceasta încheind cu pârâta un contract de donație la același birou notarial prin care cea din urmă a devenit proprietară asupra imobilelor amintite ( B 23 din CF 2585 O și B 7 din CF 71.546 O ).
Instanța a mai reținut că, potrivit art. 8 din Legea -, este esențial ca persoana care solicită atribuirea să fi avut calitatea de proprietar asupra acestuia anterior anului 1964 sau moștenitor al fostului proprietar. Este însă posibil ca atât anterior precizării cooperativizării, cât și ulterior acestui moment între proprietarii titulari și diferite persoane să se fi încheiat acte juridice prin care să se fi urmărit transferul dreptului de proprietate în favoarea celor din urmă.
Astfel, după cum reiese din înscrierile de sub B 9 - 10 din CF 2585 O asupra imobilelor cu nr. top. 7129/2 și 7130/2 au fost proprietari în întregime antecesorii reclamantelor - pârâte reconvențional - defuncții și cu titlul de vânzare - cumpărare. În data de 7. 04. 1966 aceștia au încheiat cu defunctul G și pârâta - reclamantă reconvențional un contract de vânzare - cumpărare. Obiectul lui l-a constituit în privința vânzătorilor transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului cu nr. top. 7128 înscris în CF inițial 2585 O în natură reprezentând loc de casă în suprafață de 162 mp și toate construcțiile existente pe acesta.
Din concluziile raportului de expertiză topografică s-a reținut că identificarea topografică imobilului ce a făcut obiectul contractului de vânzare - cumpărare a fost greșită, acesta aflându-se în realitate pe terenul cu nr. top. 7127 înscris în CF 2585 Suprafața însumată a supraedificatelor este de 182 mp, depășind așadar suprafața de teren la care se face referire în contract. Cum ele nu au suferit vreo modificare din momentul încheierii contractului se poate trage concluzia că voința părților a fost de a transmite o suprafață mai mare de teren.
Sub aspectul întinderii suprafeței de teren ce a făcut obiectul convenției, instanța a mai reținut declarația celei de-a doua martore, care se coroborează cu situația de fapt din moment ce pârâții - reclamanți reconvențional folosesc suprafață totală de 400 mp delimitată prin gard, suprafață ce înconjoară construcțiile aflate pe imobilul cu nr. top. 7127 înscris în CF 2585 Ca atare, instanța a considerat că numai această suprafață de teren a făcut obiectul contractului de vânzare - cumpărare încheiat la data de 7. 04. 1966.
În ceea ce privește capătul de cerere privind stabilirea unei servituți de trecere, instanța a reținut că în măsura în care însă asupra aceluiași imobil două sau mai multe persoane sunt coproprietare nu este posibilă stabilirea acesteia.
În ceea ce privește imobilul cu nr. top. 7130/2 înscris în aceeași coală funciară, s-a reținut că proprietarii exclusivi asupra lui au fost antecesorii reclamantelor - pârâte reconvențional.
Pârâta și intervenienta în interesul acesteia au arătat că antecesorul lor - - a cumpărat imobilul în baza contractului de vânzare - cumpărare încheiat cu antecesorul reclamantelor - pârâte reconvențional. Convenția a fost însă încheiată de defunctul în calitate de vânzător și nu de antecesorii reclamantelor - pârâte reconvențional. Or, după cum reiese din înscrierile de sub B 9 - 11 din CF 2585 O prin contractele de vânzare - cumpărare încheiate la datele de 19 și 20 iulie 1948 au fost înstrăinate de același cumpărător imobile diferite către defuncții ( top 7129/1, 7130/1 și 7131 ), respectiv și ( top. 7129/2 și 7130/2, 7127 și 7128 ). Tocmai de aceea, din probele administrate nu rezultă că a existat măcar intenția celor din urmă de a transmite dreptul de proprietate în favoarea defuncților și.
Pe de altă parte însă, coroborând înscrisurile amintite cu cele aflate la filele 41-45 și 51-55 din același dosar reiese că cei doi defuncți au achiziționat de la o suprafață de teren de 3 holde și 1148 stânjeni situată pe- din În baza înțelegerii intervenite între aceștia a și fost operată mențiunea din registrele agricole.
Faptul că între părți s-au încheiat două convenții - în forma înscrisului sub semnătură privată în cursul lunilor februarie - martie 1953, respectiv a actului autentic notarial la data de 24.03.1956 - nu poate duce la concluzia că cel din urmă a revocat-o pe prima. Aceasta întrucât în primul rând cele două modalități de manifestarea voinței prezintă importanță pe planul probațiunii, legea dând o eficiență superioară înscrisului autentic notarial.
În al doilea rând, fiind rezultatul acordului de voință liber exprimat a două părți, contractul nu poate fi revocat decât printr-o manifestare de voință expresă în sens contrar provenind de la aceleași părți. Tocmai de aceea, instanța a considerat că între antecesorii intervenienților în interes propriu și și cei ai pârâtelor și s-a încheiat un contract privind transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor cu nr. top. 7131, 7129/1, 7130/1 înainte de dezmembrare.
În ceea ce privește imobilul propriu-zis asupra căruia a fost reconstituit dreptul de proprietate instanța reține că nu a fost respectat vechiul amplasament de către pârâta Comisia Locală pentru Aplicarea Legii 18/1991 Motivele care au stat la baza luării acestei măsuri constau în faptul că imobilul cu nr. top. 7131 este folosit cu zonă de protecție pentru terenurile din aval, pentru prevenirea alunecărilor de teren, fiind amenajat în acest scop înainte de 1989 când se afla în administrarea fostei stațiuni Pomicole.
Fiind vorba de un amplasament este neîndoielnică că actuala configurație a terenului amintit nu a suferit vreo modificare din momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu defunctul și până în prezent. C mult, ca urmare a lucrărilor agricole existente în perioada cooperativizării, s-a putut accentua procesul de eroziune inerent unui teren în. De altfel, martorul a și relatat că sub aspectul configurației terenul nu a suferit vreo modificare.
Așa fiind defuncții și au cunoscut valoarea terenului din punct de vedere economic, acceptând încheierea contractului chiar dacă el nu era bun pentru lucrări agricole. Tocmai de aceea, instanța a reținut motivele invocate de pârâta Comisia Locală pentru Aplicarea Legii 18/1991 nu sunt suficiente prin ele însele pentru a justifica acordarea unui alt amplasament.
Concluzia se impune și prin raportare la prevederile art. 13 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 în forma în vigoare la data eliberării titlurilor de proprietate. Potrivit acestuia atribuirea efectivă a terenurilor se face, în zona colinară, de regulă, pe vechile amplasamente, iar în zonele de câmpie, pe sole stabilite de comisie și nu neapărat pe vechile amplasamente ale proprietății, în cadrul perimetrelor actuale ale cooperativelor.
Regula ce se desprinde cu claritate din această dispoziție este că în zona colinară se impune respectarea vechilor amplasamente și numai în mod excepțional comisia locală poate proceda la atribuirea terenului într-un alt perimetru. Ca orice derogare de la regulă ea trebuie temeinic justificată. instanța a reținut că motivele invocate nu sunt suficiente în acest sens.
Instanța a reținut incidența art. III lit. a pct. ii ) din Legea nr. 169/1997 modificată, care prevede în mod expres că sunt lovite de nulitate absolută actele de reconstituire și constituire în favoarea altor persoane asupra vechilor amplasamente ale foștilor proprietari, solicitate de către aceștia, în termen legal, libere la data solicitării în baza Legii nr. 18/1991. Cum reclamantele - pârâte reconvențional au solicitat retrocedarea întregului teren și acesta era liber consideră că este întrunită ipoteza prevăzută de lege, astfel încât va declara nule titlurile de proprietate nr. 2988/1997 și 2989/1997.
Referitor la cererea accesorie privind desființarea actelor subsecvente, instanța a reținut că desființarea unui act juridic duce, în principiu, la înlăturarea efectelor acestuia produse în intervalul dintre momentul încheierii sale sau intrării lui în circuitul civil și cel al desființării lui.
aceste reguli cuprinse în diferite dispoziții legale, art.34 din Legea nr. 7/1996 modificată prin Legea nr. 247/2005 prevede că, cuprinsul cărții funciare, cu excepția îngrădirilor și excepțiilor legale, se consideră exact în folosul aceluia care a dobândit prin act juridic cu titlu oneros vreun drept real.
Formularea textului legal duce la concluzia că în concepția legiuitorului interesează numai poziția terțului subdobânditor și nu a celui care transmite în favoarea acestuia dreptul. Cu alte cuvinte, nu interesează dacă vânzătorul a fost de bună sau rea-credință din moment ce prin intermediul acestei dispoziții s-a urmărit protejarea dreptului intrat în patrimoniul terțului.
La momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare a cărui nulitate absolută se solicită a fi constatată în cartea funciară nu era notată nici o acțiune prin care să se conteste titlul transmițătorilor.
În ceea ce privește însă transmiterea dreptului de proprietate către pârâtele și, elementul esențial care le diferențiază situația juridică față de cea a părților este titlul lor de dobândire care nu are caracter oneros, ci gratuit. În această situație legiuitorul a dat preferință celui care urmărește acoperirea unui prejudiciu în raport de cel care tinde la păstrarea unui beneficiu dobândit fără o contraprestație corelativă.
Tocmai de aceea, având în vedere că de la data înscrierii drepturilor lor în cartea funciară au trecut mai puțin de 10 ani, instanța a considerat că cererea accesorie este întemeiată în privința acestora.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal au formulat recurs recurenții intervenienți și, recurentele pârâte și, recurentele reclamante, și și recurenții pârâți G și, în calitate de moștenitori ai defuncților G și.
Prin decizia civilă nr. 1217/R din 26.11.2007, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Bihor a respins ca nefondate recursurile formulate de recurenții și, și precum și G și;
A admis ca fondat recursul civil formulat de recurentele și în contradictoriu cu intimații, G, COMISIA LOCALĂ DE APLICARE A LEGII 18/1991 O și COMISIA JUDEȚEANĂ DE APLICARE A LEGII 18/1991 împotriva sentinței civile nr.1740/12 martie 2007 pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care amodificat-o în parte în sensul că a respins capetele de cerere formulate de reclamantele pârâte reconvenționale, și împotriva pârâtelor, și, ca nefondate.
Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței atacate.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele considerente.
În ceea ce privește recursul formulat de recurenții și, instanța a reținut că motivele invocate prin acesta sunt nefondate, instanța de fond dezlegând în mod corect cauza sub acest aspect.
Astfel, prin încheierea contractului de vânzare cumpărare sub semnătură privată la data de 22.02.1953, antecesorul recurenților, defunctul a înțeles să înstrăineze defuncții și o suprafață de teren de 3 holde și 1148 stjp. Această intenție reiese cu claritate din cuprinsul acestui înscris, unde se arată la punctul 4 că " vânzătorul a vândut imobilul de mai sus cu bună credință și de bună voie, drept urmare nu vor avea nici un fel de pretenții, nici membrii familiei lui". Mai mult, prețul terenului a fost achitat în întregime, din chitanța olografă datând din 13 martie 1953 rezultând că " în ziua de azi s-a achitat complet prețul imobilul".
Este adevărat că la data încheierii acestei convenții nu au fost respectate condițiile de formă cerute ad validitatem de legislația în vigoare la acea dată, însă această situație nu este singulara. Este de notorietate că, datorită condițiilor restrictive ale legislației vremii, părțile încheiau contractele de vânzare cumpărare ale terenurilor sun forma înscrisurilor sub semnătură privată. Deși informe, aceste convenții produceau efecte juridice, părțile îndeplinindu-și reciproc obligațiile, respectiv predarea bunului și plata prețului. Mai mult, de regulă aceste operațiuni apăreau în registrele agricole, cum a fost cazul și în speța de față. Or, nu se poate reține că, în aceste condiții, părțile au avut în vedere doar nașterea unei obligații de a face, neputând fi ignorate la interpretarea convenției circumstanțele istorice în care aceasta a fost încheiată.
Considerentele de mai sus au fost avute în vedere și de legiuitor la adoptarea Legii 18/1991, care a avut în vedere și această posibilitate, și anume ca, anterior sau ulterior cooperativizării, să fi fost încheiate diferite acte juridice prin care s-a urmărit transferul dreptului de proprietate, în mod corect instanța de fond reținând că, la punerea în aplicare a Legii fondului funciar, se impune luare în considerare a acestor convenții. Aceasta lege este o lege de reparație, urmărindu-se restituirea terenurilor preluate de stat prin cooperativele agricole de producție, aplicarea ei neputând să conducă la revocarea unor astfel de convenții și prejudicierea foștilor membri cooperatori care au adus terenuri în CAP, deși acestea nu au fost dobândite cu respectarea strictă a condițiilor formale impuse de legislația vremii. Mai mult, a ignora astfel de contracte, în condițiile în care prețul terenului a fost plătit în întregime și folosința acestuia a fost predată către vânzători, înseamnă nu numai a nega spiritul și caracterul reparator al Legii 18/1991, ci și ignorarea, de către moștenitorii vânzătorului, a principiului îndeplinirii cu bună credință a obligațiilor contractuale.
Nu pot fi reținute nici argumentele recurenților potrivit căruia prin încheierea actului autentic din 24.03.1955, părțile au înțeles să execute actul sub semnătură privată, astfel încât acesta nu mai produce efecte juridice întrucât a fost executat. Această concluzie este eronată din simplu motiv că prin actul autentic nu a fost înstrăinat aceiași suprafață de teren ca și cea înscrisă în actul sub semnătură privată, astfel încât acesta a fost cel mult parțial executat. Or, pentru diferența de teren rămâne valabil contractul încheiat sub semnătură privată, în condițiile în care, așa cum s-a arătat,acesta a fost executat și prețul achitat în întregime pentru întreaga suprafață de teren, iar din cuprinsul contractului autentic nu rezultă intenția părților de a rezoluționa contractul sub semnătură privă, condiție necesară desființării acestuia potrivit principiuluimutus conssensus, mutus dissensus.
În ceea ce privește invocarea art. 6 alin.1 ind. 4 din Legea 1/2000, acest text a fost greșit interpretat de recurenții, neexistând nici o ierarhizare în aprecierea unei probe față de alta, astfel încât să se poată reține că orice probă dovedind dreptul de proprietate al foștilor proprietari să poată fi înlăturată numai printr-o probă de aceiași forță. Dimpotrivă, toate probele au forță juridică egală, singura condiție a textului de lege amintit fiind aceea ca la reconstituirea dreptului de proprietate să se aibă în vedere pertinenta, verosimilitatea, autenticitatea si concludenta acestor acte, tocmai pentru a se evita interpretarea rigidă și unilaterală a probelor. Mai mult, art. 6 face trimitere la art. 11 din Legea 18/1991, care prevede explicit că: "Suprafața adusa in agricola de producție este cea care rezulta din: actele de proprietate, cartea funciara, cadastru, cererile de înscriere in, registrul agricol de la data intrării in, evidentele cooperativei sau, in lipsa acestora, din orice alte probe, inclusiv declarații de martori." Or, instanța de fond a avut în vedere tocmai astfel de probe, pe care le-a interpretat în spiritul și litera legii, a stabilit în mod corect situația de fapt din speță și a aplicat în mod judicios legea la aceasta.
Față de ansamblul considerentelor de fapt și de drept expuse mai sus, în temeiul art. 312 pr.civilă, instanța a respins ca nefondat recursul formulat de recurenții și.
Recursul formulat de recurenții, și a fost examinat împreună cu recursul formulat de recurenții G și în ceea ce privește criticile vizând soluționarea capătului de cerere având ca obiect anularea Titlului de proprietate nr. 2792/1996 și împreună cu recursul formulat de recurentele și în ceea ce privește anularea titlurilor de proprietate emise pe numele și și a actelor subsecvente.
Referitor la soluționarea capătului de cerere privind anularea Titlului de proprietate nr. 2792/1996, în mod corect instanța de fond a dispus anularea parțială a acestuia de la 1000 mp la 400 mp suprafață teren, atât criticile recurenților, și, cât și ale recurenților G și fiind nefondate.
Instanța de fond a făcut o interpretare corectă a intenției părților contractante, raportat la probele administrate în cauză. Nu pot fi reținute susținerile recurentelor, și, potrivit cărora s-ar fi vândut doar casa și o suprafață de 162 mp, exact cât a fost trecut în contract, din două motive. Întâi, așa cum în mod corect a reținut instanța de fond, deoarece doar suprafața ocupată de casă și edificate este mai mare. În mod evident, rezultă că suprafața înscrisă în contract este greșită, necorespunzând intenției reale a părților. astfel la cel de al doilea motiv, și anume acela că, pornind de la prima constatare, trebuie aplicate regulile generale privind interpretarea contractele. În acest sens, art. 977 cod civil prevede ca regulă generală că: " Interpretarea contractelor se face după intenția comuna a parților contractante, iar nu după sensul literal al termenilor", esențial fiind așadar a se stabili care a fost intenția părților la încheierea contractului. Or, așa cum s-a arătat mai sus, voința acestora a fost aceea de a se înstrăina împreună cu casa și o parte din terenul aferent. Aceiași concluzie se desprinde și din aplicarea regulilor stabilite prin art. 981 Cod civil:" Clauzele obișnuite într-un contract se subînțeleg, deși nu sunt exprese într-însul", coroborat cu art. 970 Cod civil: "Convențiile trebuie executate cu buna-credința. Ele obliga nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea da obligației, după natura sa." Ca regulă, înstrăinarea unei case nu poate fi concepută în lipsa înstrăinării și unei minime suprafețe de teren, ce constituie accesoriu al acesteia, casa și terenul aferent fiind privit ca un singur imobil ce formează "o gospodărie" în sensul larg al cuvântului.
Sub aspectul întinderii suprafeței de teren ce a făcut obiectul convenției, în mod corect instanța de fond a coroborat declarația martorei cu situația de fapt, din moment ce pârâții - reclamanți reconvențional folosesc suprafață totală de 400 mp delimitată prin gard, suprafață ce înconjoară construcțiile aflate pe imobilul cu nr. top. 7127 înscris în CF 2585 Ca atare, instanța în mod judicios a considerat că numai această suprafață de teren a făcut obiectul contractului de vânzare - cumpărare încheiat la data de 7. 04. 1966.
În mod corect instanța de fond a înlăturat declarația martorului, care a arătat că a fost vândută doar casa fără teren, așa cum s-a arătat mai sus această susținere fiind contrazisă chiar de realitatea faptică.
Nici criticile recurentelor sub aspectul aplicării greșite a art. 23din Legea 18/1991 nu sunt întemeiate, instanța de fond aplicând în mod corect acest text de lega în vederea stabilirii întinderii suprafeței de teren cuvenite intimaților, textul amintit stipulând că: In cazul înstrăinării construcțiilor, suprafețele de teren aferente prevăzute la alin. (2) sunt cele convenite de parți la data înstrăinării, dovedite prin orice mijloc de proba."
Nu pot fi reținute, pe de altă parte. nici criticile formulate de recurenții G și, care pretind că suprafața înstrăinată ar fi fost de 1000 mp. Nici o probă nu indică această suprafață ca fiind cea înstrăinată. Mai mult, raportându-ne tot la regulile de interpretare a contractului, trebuie avute în vedere prevederile art.983 potrivit căreia:" Când este îndoiala, convenția se interpretează în favoarea celui ce se obliga". Or, în cauza de față, debitorul obligației de transmitere a proprietății asupra terenului este vânzătorul, astfel încât această clauză urmează a se interpreta în favoarea sa, reținându-se ca suprafață vândută cea mai mică suprafață ce rezultă din probele administrate, și anume aceea de 400 mp, corect stabilită și de instanța de fond.
În ceea ce privește recursul formulat de recurentele și, instanța a reținut că motivele invocate sunt fondate, acesta urmând a fi admis pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Astfel, în mod greșit instanța de fond a apreciat că titlul de proprietate al recurentelor este lovit de nulitate absolută, deoarece s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra unui teren ce nu corespunde vechiului amplasament și care a aparținut antecesorilor reclamatelor intimate. Astfel, nulitatea este o sancțiune ce lipsește de eficiență actele juridice încheiate cu încălcarea, la data încheierii lor, a unor dispoziții legale edictate pentru încheierea lor în mod valabil. Aceasta înseamnă că cauzele nulității sunt întotdeauna anterioare sau concomitente actului nul. Or, în cauza de față, titlurile de proprietate atacate au fost emise la data de 10.07.1997, anterior intrării în vigoare a Legii 169/1997, publicate în Monitorul Oficial nr. 299 din 04 noiembrie 1997. Așadar, instanța de fond ar fi trebuit să verifice daca titlurile de proprietate atacate au fost eliberate cu respectarea normelor legale în vigoare la data de 10.07.2007, și nu să constate în mod direct aplicabilitatea prevederilor art. III lit.a pct. ii) din Legea 169/1997 republicata, potrivit căruia că sunt lovite de nulitate absolută actele de reconstituire și constituire în favoarea altor persoane asupra vechilor amplasamente ale foștilor proprietari, solicitate de aceștia în termen legal și libere la data solicitării.
Pornind de la acesta, instanța de control a constatat că recurentele au calitatea de persoane îndreptățite la reconstituirea suprafeței de teren cuprinsă în titlurile de proprietate atacate, fapt de altfel necontestat de părți și recunoscut de instanța de fond. Acest aspect fiind tranșat, se impune problema analizării amplasamentului terenului asupra căruia s-a recunoscut dreptul de proprietate în favoarea recurentelor.
Art. 13 alin. 2 din Legea 18/1991, în forma în vigoare la data eliberării acestor titluri, prevederea ca regulă, atribuirea terenurilor în zonă colinară pe vechile amplasamente. a contrario, în cazuri excepționale, se admitea derogarea de la această regulă, cu condiția evidentă ca aceste aceasta excepție să fie temeinic justificată. Or, în mod eronat instanța de fond a reținut că o astfel de excepție nu își găsește aplicabilitatea în cauza de față, pornind de la declarația martorului care a relatat ca sub aspectul configurației terenul ce constituia vechiul amplasament nu a suferit nici un fel de modificări. Astfel fiind, instanța de fond a concluzionat că defuncții și au cunoscut valoarea terenului din punct de vedere economic, acceptând încheierea contractului chiar dacă el nu era bun pentru lucrări agricole. Chiar dacă am reține aceste argumente ca reale, ele nu sunt suficiente pentru tranșarea problemei. Ceea ce este esențial și a fost cu ușurință înlăturat de instanța de fond, este conținutul adresei nr. 137.276/2005 din care rezultă că nr. topografic 7131 este folosit ca zonă de protecție în aval, fiind amenajat în acest scop pentru prevenirea alunecărilor de teren înainte de 1989, când se afla în administrarea Stațiunii Pomicole. Dacă s-ar defrișa vegetația luxuriantă - condiție necesară utilizării terenului în scopuri agricole - panta ar produce alunecări pe principiul dominoului, ceea ce înseamnă că nu doar acest teren ar fi afectat, ci și toate terenurile agricole din zonă. Acest considerent economic și de protejare a interesului public - și nu valoarea terenului în sine - justifică alegerea Comisiei de a păstra terenului destinația de zonă tampon de protecție și în consecință de nu dispune reconstituirea dreptului de proprietate pe acest teren în favoarea vechilor proprietari, recurenți în cauză.
Față de cele de mai sus, recunoscută fiind calitatea recurentelor la persoane îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul Legii 18/1991, dat fiind situația specială a vechiului amplasament, în mod corect Comisiile au dispus reconstituirea acestuia pe un alt teren, aflat în rezerva Comisiei la data respectivă, în condițiile în care reclamantelor li s-a recunoscut dreptul la reconstituirea dreptului de proprietate în întregime, inclusiv asupra cotei reduse de 20%, abia prin modificările legislative ce au survenit ulterior eliberării titlurilor litigioase.
Concluzia ce se desprinde din cele de mai sus este aceea că, la data eliberării lor, au fost respectate toate normele legale în vigoare, neexistând vreun motiv de nulitate absolută a titlurilor de proprietate nr. 2988/1997 și 2989/1997.
În final se impune a mai fi subliniat un singur aspect, acela al interesului reclamantelor în promovarea acestei cereri. Or, dacă este adevărat că acest interes este justificat prin simplu motiv că terenul litigios a aparținut antecesorilor săi, nu trebuie uitat că acesta trebuie privit și prin prisma producerii unei vătămării. Aprecierea că acordarea unui alt teren în locul celui inițial poate goli de conținut chiar dreptul de proprietate este pur teoretică, în condițiile în care, în cauza de față, s-a recunoscut reclamantelor dreptul de proprietate asupra întregii suprafețe de teren deținute de antecesorii lor, iar prin poziția exprimată Comisiile și-au exprimat disponibilitatea punerii în posesie a acestora pe un alt amplasament, ce urmează evident a avea o valoare egală cu cel inițial. Concluzia ce se desprinde este aceea că, în acest moment, vătămarea reclamatelor intimate produse prin emiterea celor două titluri este una virtuală. Or, pronunțarea unei hotărâri judecătorești trebuie făcută în spiritul legilor aplicabile, neputându-se ignora efectele pe care aceasta le are, prin respectarea unui just echilibru între drepturile tuturor părților implicate în litigiu. În cauza de față, trecând peste aspectele de legalitate ale celor două titluri, analizate și recunoscute mai sus, trebuie reținută și consecința inechitabilă pe care ar avea-o anularea unor titluri emise cu respectarea unor legi în forma în care erau la data emiterii acestora, după o perioadă de zece ani de la emiterea lor, timp în care au intrat în circuitul civil și au produs efecte juridice. Modificarea succesivă, repetată, amețitoare a unor legi esențiale, cum este cea a fondului funciar, nu este însă culpa persoanelor cărora li se aplică, iar această instabilitate legislativă nu trebuie permis să devină o sancțiune la adresa lor, fiind obligatoriu a li se analiza cu strictețe drepturile câștigate și recunoscute acestora la un moment dat de o legislație fluctuantă.
Față de ansamblul celor expuse mai sus, instanța a apreciat că în mod greșit instanța de fond a dispus anularea parțială a titlurilor de proprietate nr. 2988/1997 și 2989/1997 și în consecință a anulat actul subsecvent cu titlu gratuit. Față de această soluție, analiza motivelor de recurs invocate de recurentele, și devin superflue, fiind rămase fără obiect ca urmare a respingerii capătului principal de cerere privind anularea titlurilor de proprietate, pronunțat prin prezenta decizie.
În consecință, pentru ansamblul tuturor considerentelor de fapt și de drept expuse mai sus, în temeiul art. 312.. pr.civilă, instanța a respins recursurile formulate de recurenții intervenienți și, recurentele reclamante, și și recurenții pârâți G și, în calitate de moștenitori ai defuncților G și și va admite recursul formulat de recurentele pârâte și împotriva sentinței civile nr. 1740/2007 pronunțate de Judecătoria Oradea, pe care a modificat-o în parte conform dispozitivului prezentei decizii.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate de recurentele pârâte și, instanța a reținut că acestea nu sunt justificate, cuantumul onorariului de avocat nefiind dovedit, astfel încât cererea de acordare a acestora urmează a fi respinsă.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, și, solicitând anularea deciziei și retrimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Bihor.
În cuprinsul cererii de recurs sunt formulate următoarele critici:
- decizia tribunalului este lovită de nulitate absolută, ca urmare a pronunțării acesteia cu încălcarea normelor imperative de competență materială a instanței judecătorești, în baza art. 105 alin. 1 Cod procedură civilă, coroborat cu art. 2 pct. 2, art. 159, art. 182 Cod procedură civilă;
- litigiul dedus judecății are o natură mixtă vizând capete de cerere care intră sub incidența Legii nr. 18/1991, iar pe de altă parte, capete de cerere formulate în condițiile dreptului comun, ce au ca obiect constatarea nulității absolute a unor contracte de vânzare cumpărare, în temeiul normelor Codului civil și rectificare de carte funciară, în baza art. 38 din Legea nr. 7/1996;
- prin soluționarea unitară a tuturor capetelor de cerere - cereri reglementate de dispoziții legale diferite în ceea ce privește căile de atac - s-a produs încălcarea normelor de ordine publică în ceea ce privește competența materială a instanțelor de judecată;
- decizia atacată este lovită de nulitate absolută, deoarece prin aceeași hotărâre, pronunțată în recurs, prin omiterea căii de atac a apelului, au fost soluționare, în mod irevocabil, cererile referitoare la constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare cumpărare, aceste capete fiind private, prin încălcarea legii, de gradul de jurisdicție al apelului.
În drept sunt invocate dispozițiile art. 304 pct. 5, art. 312 Cod procedură civilă, art. 5 din Titlul XIII din Legea nr. 247/2005.
Prin întâmpinare, intimatele și au solicitat respingerea recursului în principal ca inadmisibil și în subsidiar ca nefondat, cu menținerea deciziei recurate, intimatele arătând că prezenta cale de atac este introdusă împotriva unei hotărâri pronunțate în recurs, reprezentând în fapt un recurs la recurs, inadmisibil din punct de vedere juridic, de asemenea, pe fond cererile și susținerile recurentelor sunt nefondate, deoarece capetele de cerere indicate de recurente ca fiind supuse și căii de atac a apelului nu au o existență procesuală de sine stătătoare, fiind accesorii principalului capăt de cerere, ele urmând astfel soarta juridică și regimul procesual al capătului principal, iar pe de altă parte, și criteriul privind valoarea terenului în litigiu, sub 100.000 lei, este de natură a atrage incidența prevederilor art. 282 Cod procedură civilă, astfel încât singura cale de atac aplicabilă acestor capete de cerere este recursul.
Examinând decizia prin prisma motivelor de recurs precum și din oficiu, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 282 din Codul d e procedură civilă, hotărârile date în primă instanță de judecătorie sunt supuse apelului la tribunal, iar pentru ca o sentință să fie susceptibilă de apel, trebuie îndeplinită cerința ca legea să nu prevadă că hotărârea este fără drept de apel, atunci când legiuitorul a vrut ca o hotărâre să fie sustrasă de la această cale de atac trebuind să o prevadă expres. Astfel, prin legi speciale se stabilește caracterul definitiv al unor hotărâri de primă instanță, iar în speță o astfel de reglementare se regăsește în Legea nr. 247/2005 în textul art. 5 din Titlul XIII, conform căruia hotărârile pronunțate în procesele funciare în primă instanță sunt supuse numai recursului.
În prezentul proces soluția primei instanțe asupra cererilor întemeiate pe Legea fondului funciar este supusă căii de atac a recursului, având în vedere norma mai sus enunțată, însă, alături de cererile aflate în discuție, constituit obiect al acțiunii deduse judecății și alte capete de cerere ce exclud materia fondului funciar, în cazul cărora legiuitorul nu a prevăzut că hotărârile date în soluționarea lor sunt sustrase de la calea de atac a apelului, iar dată fiind o atare situație, este neîndoios că tribunalul, pornind de la calificarea eronată a căii de atac, recurs în loc de apel, a suprimat posibilitatea părților de a-și valorifica cererile utilizând două căi de atac, ele nemaiputând astfel beneficia de trei grade de jurisdicție.
În categoria cererilor despre care s-a făcut vorbire anterior se înscriu cele având ca obiect rectificarea cărții funciare, constatarea nulității certificatului de moștenitor, respectiv a nulității contractului de donație și contractului de vânzare cumpărare, iar din perspectiva considerentelor expuse în cadrul precedentelor alineate, hotărârea tribunalului este parțial lovită de nulitate absolută, fiind încălcate inclusiv normele ce guvernează competența materială și cele referitoare la compunerea completului de judecată, în speță găsindu-și incidența motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 1 și 3 din Codul d e procedură civilă.
Pentru aceleași motive, excepția privind inadmisibilitatea recursului apare ca fiind nefondată, neputând fi primite nici criticile în sensul că, dată fiind valoarea terenului, singura cale de atac aplicabilă tuturor capetelor de cerere ar fi recursul, și aceasta pentru că cererile cu privire la soluționarea cărora hotărârea tribunalului este casabilă se înscriu în categoria cererilor neevaluabile în bani, or articolul 282 indice 1 alin. 1 din Codul d e procedură civilă vizează litigiile al căror obiect sunt cuantificabile în bani.
Față de considerentele ce preced, instanța în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 și 3 din Codul d e procedură civilă, va casa în parte decizia recurată cu trimiterea cauzei pentru o nouă judecare la tribunal pentru soluționarea cauzei în apel, fiind păstrată soluția dată asupra cererilor întemeiate pe Legea fondului funciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția de inadmisibilitate invocată de intimatele și .
ADMITE ca fondat recursul civil declarat de recurentele reclamanți, cu domiciliul în B,--73,. 11,. C,. 105, sector 6, cu domiciliul în B, șos. -, nr. 89,. 404-405,. 3,. 64, domiciliată în,-, județul B, în contradictoriu cu intimații pârâți, domiciliată în, nr. 275, județul B, domiciliat în O,-, - 1,. E,. 43, domiciliată în O,-, - 4,. 3,. 54, județul B, COMISIA LOCALĂ O PENTRU APLICAREA LEGII NR. 18/1991, domiciliată în, nr. 261, județul B, domiciliată în O, str. -, nr. 2, județul B, domiciliată în O, str. -, nr. 2, județul B, G, toți cu domiciliul în O,-, județul B, COMISIA JUDEȚEANĂ B DE APLICARE A LEGII NR. 18/1991, cu domiciliul în O,-/A, județul B, împotriva deciziei civile nr. 1217/R din 26.11.2007, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o casează parțial cu trimitere pentru o nouă judecare la Tribunalul Bihor, ținând seama de considerentele prezentei decizii.
Menține dispozițiile din decizia recurată privind soluția dată în baza prevederilor Legii fondului funciar.
Cheltuielile de judecată și onorariul vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.
Pronunțată în ședința publică din 17.04.2008.
Președinte Judecător Judecător Grefier
- - - - - -
- redactat decizie în concept - judecător - - - - 08.05.2008
- judecător fond -
- judecători apel -,
- dact. gref. - 08.05.2008 - 2 ex.
Președinte:Moșincat EugeniaJudecători:Moșincat Eugenia, Stan Aurelia Lenuța, Trif
