Fond funciar. Speta. Decizia 680/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIE Nr. 680

Ședința publică de la 25 Mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Maria Cumpănașu

JUDECĂTOR 2: Stela Popa

JUDECĂTOR 3: Ionela Vîlculescu

Grefier - -

Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâtul împotriva deciziei civile nr.307/R din 02 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații reclamanți, G și și intimatele COMISIA LOCALĂ DE FOND FUNCIAR și COMISIA JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR M, având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns recurentul pârât personal și asistat de procurator G și în calitate de reprezentant al intimatei COMISIA LOCALĂ DE FOND FUNCIAR lipsind intimații reclamanți, G și și intimata COMISIA JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care a învederat faptul că recursul este declarat împotriva unei decizii irevocabile, după care:

Instanța, din oficiu, a pus în discuție excepția inadmisibilității recursului, având în vedere că a fost declarat împotriva unei decizii rămase irevocabile, și a acordat cuvântul părților.

Recurentul pârât a considerat că este admisibil recursul, solicitând admiterea acestuia așa cum este formulat.

Reprezentant, pentru COMISIA LOCALĂ DE FOND FUNCIAR, a lăsat la aprecierea instanței soluționarea excepției invocate.

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Strehaia la 15 martie 2007, reclamanții, G și au chemat în judecată pe pârâtul și pe intimatele Comisia Locală de Fond Funciar și Comisia Județeană de Fond Funciar M pentru a se constata nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. 63047/2000, emis pe numele pârâtului.

Prin sentința civilă nr.911/20.06.2007 pronunțată de Judecătoria Strehaias -a admis excepția puterii de lucru judecat a deciziei civile 352/2001 a Tribunalului Mehedinți și s-a respins acțiunea.

Reclamanții au declarat recurs,admis prin decizia civilă nr. 1395/ 17.10.2007 Tribunalului Mehedinți, prin care s-a casat sentința și s- trimis cauza spre rejudecare aceleași instanțe, apreciind că nu există autoritate de lucru judecat întrucât temeiul juridic este diferit.

Cauza fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Strehaia sub nr-.

Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr- reclamanții au chemat în judecată pe pârât și pe intimate pentru constatarea nulității absolute titlului de proprietate emis pârâtului, arătând că cei 7500 mp aparțin reclamanților în temeiul actului de vânzare cumpărare al autorilor lor, a sentinței civile 310/1992 și a sentinței civile nr.1777/1993 prin care pârâtul fost obligat să le lase în posesie terenul în suprafață de 5000 mp și că deși au fost puși în posesie în 1998 de către, ulterior s-a eliberat titlul de proprietate pârâtului pentru aceeași suprafață.

Prin sentința civilă nr.1211/2007, Judecătoria Strehaiaa admis excepția autorității de lucru judecat a deciziei civile nr.352/A/2001 a Tribunalului Mehedinți și respins acțiunea, sentința fiind casată și trimisă spre rejudecare prin decizia civilă nr.1706/R/ 2007, cu motivarea că există identitate de obiect, cauză și părți între cele două dosare, instanța de recurs fiind ținută de decizia civilă nr. 1395/2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Strehaia sub nr-.

Prin încheierea de ședință din data de 7.02.2008, instanța a pus în discuție și a admis excepția de litispendență, a dispus întrunirea cauzei civile nr- cu dosarul - având în vedere identitatea de părți,obiect și cauză.

S-a dispus efectuarea unei expertize tehnice specialitatea topografie de către expert tehnic, părțile neformulând obiecțiuni la raportul de expertiză întocmit de acesta.

Prin sentința civilă nr. 1115/11.09.2008, Judecătoria Strehaiaa admis în parte acțiunea, a dispus constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate nr.63047/2000 pentru suprafața de 1261 mp teren arabil situat în T 26,870, 1521 mp teren arabil situat în 26,872, 2280 mp teren arabil situat în T 26,873, 1167 mp vii în 26,871.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că titlul emis pârâtului nu a fost eliberat pe vechiul amplasament deținut de autorul său, că reclamanții au făcut dovada dreptului de proprietate asupra suprafețelor de teren din titlul de proprietate eliberat pârâtului marcate pe schița anexă la raport prin pct. 2-3-18-19-21-11-12-13-17, rămânând doar suprafața marcată prin pct. 3-4-19-18 pe care sunt amplasate construcțiile cu destinație de locuință și anexe gospodărești aparținând pârâtului, înscrisă în T 26, 868 și 869.

In termen legal, reclamanții, pârâtul și M au declarat recurs criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinice.

Pârâtul a declarat recurs în termen legal însă, l-a motivat peste acest termen, instanța de recurs, prin decizia nr.67/R/ 26 ianuarie 2009, constatând că este nul în baza art. 306 alin. 1 pr.civ.

Recursul Maf ost respins întrucât în temeiul art. 52 din leg.18/1991,modificată și completată prin Legea 247/2005, comisiile de fond funciar au calitate procesuală activă și pasivă și li se aplică dispozițiile art. 274 pr.civ.

A fost admis recursul reclamanților, casată sentința,reținută cauza spre rejudecare, fixându-se termen la 16.02.2009, pentru completarea probatoriului cu o expertiză topografică, care să măsoare efectiv terenul din litigiu, avându-se în vedere faptul că pârâtul împiedicat pe expert să măsoare terenul pe care-l ocupa, iar raportul de expertiză a fost întocmit pe baza înscrisurilor depuse.

Prin decizia civilă nr.307/R din 2 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- în rejudecarea pe fond a cauzei s-a admis în parte acțiunea și s-a constatat nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nmr.63047/2000 pentru suprafețele de 1261 mp. teren arabil situat în 26 870; 1521 mp.teren arabil situat în 26 872; 2280 mp.vii situat în 26, 871 și s-a obligat pârâtul și comisiile în solidar la 800 lei cheltuieli de judecată către reclamanți.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul, solicitând casarea deciziei iar pe fond respingerea acțiunii, susținând că prin decizia recurată i s-a încălcat dreptul de proprietate recunoscut prin sentința civilă nr.1142/1992 a Judecătoriei Strehaia.

Recursul este inadmisibil.

Decizia atacată de pârât prin recursul de față este o hotărâre irevocabilă pronunțată de Tribunalul Mehedinți ca instanță de recurs - conform dispozițiilor art.5 alin.1 din titlul XIII al Legii 247/2007.

Conform acestor dispoziții, hotărârile pronunțate de instanțele judecătorești în procesele funciare în primă instanță sunt supuse numai recursului.

Cum litigiul de față este un litigiu în materia fondului funciar - prin acțiune solicitându-se constatarea nulității unui titlu emis în procedura reglementată de legile fondului funciar- calea de atac exercitată împotriva sentinței a fost recursul - hotărârea primei instanțe nefiind susceptibilă de apel.

Prin urmare, decizia pronunțată de Tribunalul Mehedinți este o hotărâre irevocabilă și nu poate face obiectul unui nou recurs, astfel că recursul declarat împotriva acestei decizii este inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul împotriva deciziei civile nr.307/R din 02 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații reclamanți, G și și intimatele Comisia Locală de Fond Funciar și Comisia Județeană de Fond Funciar

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 25 Mai 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

01.06.2009

Red.jud.-

Tehn.MC/2 ex.

Președinte:Maria Cumpănașu
Judecători:Maria Cumpănașu, Stela Popa, Ionela Vîlculescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Fond funciar. Speta. Decizia 680/2009. Curtea de Apel Craiova