Fond funciar. Speta. Decizia 683/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
(Număr în format vechi 7406/CIV/2004)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 683
Ședința publică de la 08 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Stela Popa
JUDECĂTOR 2: Paraschiva Belulescu
JUDECĂTOR 3: Gabriela Ionescu
Grefier - -
Pe rol judecarea contestației la titlu, reprezentat prin decizia civilă nr. 455 din 28 februarie 2005, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr- (nr. vechi 7406/civ/2004) formulată de contestatoarea Agenția Domeniilor Statului B în contradictoriu cu intimații reclamanți, și intimații pârâți CONSILIUL LOCAL OCOL - Comisia de fond funciar Ocol, PREFECTURA M - Comisia județeană de fond funciar M, SC. SA Dealul Dr. Tr.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul reclamant personal și în calitate de procurator pentru intimații reclamanți și, lipsind petenta Agenția Domeniilor Statului B și intimații pârâți CONSILIUL LOCAL OCOL- Comisia locală de fond funciar, PREFECTURA M- Comisia județeană de fond funciar, SC SA Dealul Dr. Tr.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederat faptul că intimații reclamanți au depus întâmpinare, după care:
Instanța, constatând că nu mai sunt cereri de formulat, a acordat cuvântul asupra contestației.
Intimatul reclamant consideră că cererea formulată nu este contestație la titlu, ci o contestație la executare privind somația emisă de biroul executorului judecătoresc. A solicitat respingerea contestației.
CURTEA
Asupra cauzei de față;
La 8 iulie 2003, și au chemat în judecată Comisia locală de fond funciar Ocol, Comisia județeană de fond funciar M, SC SA Dealul și Agenția Domeniilor Statului B pentru a fi obligate să întocmească documentația necesară pentru emiterea titlului de proprietate pentru suprafața de 2,18 ha vie pe numele lui, 0,91 ha pe numele lui și 0,91 ha pe numele lui, să se elibereze titlu definitiv de proprietate, iar Dealul și ADS B să predea Consiliului Local Ocol suprafața de 3,99 ha.
Judecătoria Dr.Tr.S, prin sentința civilă nr.187 de la 22 ianuarie 2004 respins acțiunea ca nefondată.
Împotriva sentinței, în termen legal au declarat apel reclamanții, și. Prin decizia civilă nr.408 de la 23.09.2004,pronunțată în dosarul nr.3809/2004, Tribunalul Mehedinția respins ca nefondat apelul.
Împotriva ambelor hotărâri au declarat recurs reclamații invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 Cod pr. civilă.
Reclamanții au arătat că, instanțele au preluat simplele susțineri ale pârâtei SC Dealul fără a avea în vedere actele lor de proprietate și cele privind reconstituirea dreptului de proprietate și celelalte dovezi ce atestă că Dealul a avut doar în administrare terenurile ce au fost preluate abuziv din posesia reclamanților.
În sprijinul ultimului motiv de recurs reclamanții au invocat ignorarea contractului de concesiune, încheiat între Agenția Domeniilor Statului și Dealul care cuprinde clauze privitoare la diminuarea redevenței în cazul revendicării terenurilor concesionate de către adevărații proprietari, precum și a practicii judiciare în materie.
Prin decizia nr.455 din 28 februarie 2005 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul cu nr.7406/civ/2004, s-a admis recursul formulat de reclamanți, s-au modificat ambele hotărâri și s-a admis acțiunea.
Au fost obligate pârâtele Agenția Domeniilor Statului și SC Dealul Dr.Tr.S să predea Comisiei Locale de fond funciar Ocol suprafața de teren pentru care s-a reconstituit reclamanților dreptul de proprietate în acțiuni pentru restituirea în natură.
A fost obligată Comisia locală de fond funciar Ocol să întocmească documentația necesară emiterii titlurilor de proprietate și Comisia județeană să emită titlurile de proprietate reclamanților pentru aceste suprafețe.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Dispozițiile art.8 din Legea nr.1/2000 modificată prin OUG nr.102/2001 referitoare la atribuirea terenului pentru care s-a stabilit foștilor proprietari calitatea de acționar la societăți comerciale cu profil agricol excepta de la regula atribuirii terenurilor pe vechile amplasamente doar situațiile în care există pe vechiul amplasament exploatări agricole proprietate publică și privată a statului.
În speță nu s-a făcut nici o dovadă de trecere cu titlu a terenului ce a aparținut reclamanților sau autorilor lor din proprietatea acestora în proprietatea statului pe când reclamanții au făcut dovada proprietății, precum și amplasamentului acestor terenuri în suprafețele aflate în patrimoniul Dealul, precum și dovada stabilirii calității de acționari a reclamanților la această societate.
Cum terenurile reclamanților nu au fost încă predate comisiei locale, conform Legii nr. 268/2001, în vederea retrocedării, și se află în administrarea pârâtelor Agenția Domeniilor Statului și SC Dealul s-a apreciat că se impunea soluția de admitere a acțiunii (de obligare a acestor pârâte să predea Comisiei locale de fond funciar a comunei Ocol suprafața de teren de 4,02 ha pentru care s-a stabilit dreptul la acțiuni reclamanților, de obligare a Comisiei locale să întocmească documentația necesară emiterii titlurilor de proprietate reclamanților pentru această suprafață și de obligare a Comisiei județene de fond funciar M la emiterea titlurilor de proprietate reclamanților).
La 29 mai 2008 Agenția Domeniilor Statului a formulat contestație prin care a solicitat lămurirea dispozitivului deciziei civile nr. 455/2005 a Curții de APEL CRAIOVA și de asemenea, a contestat executarea silită care a fost promovată în temeiul acestei decizii.
Referitor la dispozitivul deciziei s-a susținut că acesta este ambiguu și lasă loc de interpretări câtă vreme nu s-a avut în vedere procedura prevăzută de legile fondului funciar în ce privește formalitățile privitoare la predarea unui teren din patrimoniul contestatoarei.
Potrivit art. 400 Cod pr. civilă competența de a soluționa contestația la titlu revine în cauză Curții de APEL CRAIOVA întrucât aceasta a pronunțat hotărârea care constituie titlu executoriu.
Contestația la titlu este însă nefondată.
Instanța de recurs a obligat Agenția Domeniilor Statului și Dealul să predea Comisiei Locale de Fond Funciar Ocol suprafața de teren pentru care reclamanții, și au primit inițial acțiuni. De asemenea Comisia locală de fond funciar Ocol a fost obligată să întocmească documentația necesară emiterii titlurilor de proprietate iar Comisia județeană Maf ost obligată să emită titlurile de proprietate reclamanților pentru aceste suprafețe. Îndeplinirea obligațiilor stabilite în sarcina intimatelor menționate urmează, însă, să fie făcută cu respectarea prevederilor legale, aspect care nu era necesar să fie înserat în dispozitivul hotărârii.
În ce privește contestația la executare propriu-zisă contestatoarea a susținut că a intervenit prescripția executării silite a deciziei ce constituie titlu executoriu.
Referitor la contestația la executare propriu-zisă Curtea constată că între această cerere și contestația la titlu nu există legătură de conexitate. Astfel fiind contestația la executare propriu-zisă va fi disjunsă și se va stabili termen în vederea soluționării acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația la titlu formulată de contestatoarea AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI B în contradictoriu cu intimații reclamanți, și intimații pârâți CONSILIUL LOCAL OCOL - COMISIA LOCALĂ PENTRU APLICAREA LEGII 18/1991, PREFECTURA M - COMISIA JUDEȚEANĂ PENTRU APLICAREA LEGII 18/1991, DEALUL T
Disjunge contestația la executare și fixează termen de judecată la 6 octombrie 2008.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Tehn.2 ex./6.10.2008
-
Președinte:Stela PopaJudecători:Stela Popa, Paraschiva Belulescu, Gabriela Ionescu