Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia 1100/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE
DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE
CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZI A CIVILĂ NR. 1100/
Ședința publică din 09 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Florinița Ciorăscu judecător
JUDECĂTOR 2: Mariana Stan
JUDECĂTOR 3: Corina Pincu
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, recursul civil declarat de reclamanta () - la Cabinetul de Avocatură, împotriva deciziei civile nr.42 din 13 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Recursul nu este timbrat cu 1494,00 lei taxă judiciară și 5,00 lei timbru judiciar.
Dezbaterile asupra recursului de față au avut loc în ședința publică din 04 iunie 2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie. Pronunțarea a fost amânată pentru astăzi când, în urma deliberării s-a dat următoarea soluție.
CURTEA
Deliberând, în condițiile art.256 Cod procedură civilă, asupra recursului civil de față, a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 30.11.2007, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâtul, prin mandatar, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate valabil încheiată vânzarea-cumpărarea privind suprafața de 118 ha. pădure și 6,9 ha. teren arabil, ambele situate pe raza comunei M, fosta.
Motivând cererea, reclamanta a arătat că la data de 20.03.2007 între părți a intervenit un contract de cesiune a drepturilor viitoare de proprietate, care i s-ar recunoaște pârâtului, în urma demersurilor reclamantei ca mandatară (întrucât în aceeași zi pârâtul a întocmit o procură prin care mandata reclamantă să se ocupe de toate formalitățile de obținere a drepturilor cuvenite în calitate de moștenitor al fostului proprietar), asupra a 118 pădure și 6,9 teren arabil, situate pe raza comunei M (fosta ), pentru care s-a plătit prețul de 21.000 euro de către reclamantă care, în urma demersurilor, a obținut reconstituirea dreptului de proprietate cuvenite potrivit legilor reparatorii, obligația pârâtului nu a fost respectată de către vânzătorul pârât care, 3 luni mai târziu, cu rea-credință, a revocat unilateral contractul de cesiune, negând orice drept cesionat reclamantei.
Prin întâmpinare, pârâtul a arătat că reclamanta oscilează între obiectele cererii de chemare în judecată, precizând că deși în partea introductivă acesta este formulat de maniera "să constatați valabil încheiată vânzarea-cumpărarea privind suprafața de 118 ha. pădure și 6,9 ha. teren arabil, ambele situate pe raza comunei M fosta " în finalul acțiunii s-a solicitat pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare pentru cele două suprafețe.
Partea finală a întâmpinării lasă să se întrevadă conținutul unei cereri reconvenționale pe care, la data de 07.04.2008, în termenul legal prevăzut de art.132 Cod procedură civilă și după precizarea pe care reclamanta a făcut-o în ședința publică din 10.03.2008, o formulează expres. Pretențiile pârâtului se circumscriu capătului de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de cesiune nr.931/20.03.2007 încheiat de părți, pentru frauda la lege.
În motivare, pârâtul a arătat că pentru cesionarea drepturilor de proprietate nu i s-a plătit prețul, au fost inserate în contract clauze ce nu corespund voinței sale reale, reclamanta și notarul locuiesc pe aceeași scară de bloc, fiind vorba de o conivență între aceștia în frauda sa.
Judecătoria Pitești, prin sentința civilă nr.3474 din 9 iunie 2008, respins excepțiile de inadmisibilitate, de lipsă a calității procesuale active a reclamantei și de prematuritate, a respins acțiunea formulată de reclamantă, precum și cererea reconvențională formulată de pârât.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut în esență că, părțile au încheiat un contract de cesiune de drepturi viitoare de proprietate, reclamanta asumându-și riscul nerealizării scopului pentru care a contractat, acela de a dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor în discuție, însă nu poate pronunța o hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare, deoarece actul invocat de reclamantă nu este un antecontract de vânzare-cumpărare, al cărui obiect să fie determinat, iar pârâtul, la momentul contractării, nu avea în patrimoniu dreptul de proprietate asupra celor două suprafețe de teren.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, întrucât prima instanță trebuia să admită acțiunea reclamantei și să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare.
În dezvoltarea criticii se arată că prin contractul de cesiune încheiat la data de 20 martie 2007, pârâtul, în calitate de moștenitor al tatălui său, a vândut reclamantei 50 ha. teren cu pădure și 6,9 ha. teren arabil, pentru prețul de 21.000 euro.
La momentul încheierii contractului de cesiune, terenul nu intrase în patrimoniul pârâtului.
În urma eforturilor făcute de reclamantă, terenul a fost dobândit de pârât, care a anulat unilateral contractul și a vândut terenul altei persoane, fără a restitui reclamantei prețul.
Tribunalul Argeș, prin decizia civilă nr.42 din 13 februarie 2009, a espins ca nefondat apelul declarat de reclamantă, cu consecința obligării acesteia să plătească intimatului-pârât cheltuieli de judecată în cuantum de 1849,37 lei.
În adoptarea acestei soluții, instanța de apel a reținut, în esență, că prin contractul de cesiune autentificat sub nr.931/20.03.2007(4-5), reclamanta, în calitate de cesionar, a dobândit de la pârâtul, în calitate de cedent, "totalitatea drepturilor având ca obiect restituirea în natură a dreptului de proprietate pentru suprafața de 118 ha. din suprafața de 118 ha. pădure și 6,9 ha. teren arabil, situate pe raza comunei M", terenuri care au aparținut tatălui pârâtului, prețul cesiunii a fost de 21.000 euro și a fost achitat integral la data autentificării contractului.
Tot în cuprinsul contractului, părțile au stipulat că reclamanta preia de la pârât "totalitatea drepturilor având ca obiect restituirea în natură a dreptului de proprietate pentru suprafața de 50 ha. din suprafața de 118 ha. pădure și 6,9 ha. teren arabil, situate pe raza comunei M".
Anterior perfectării contractului de cesiune, reclamanta a primit de la pârât procura specială autentificată sub nr.2944/29.08.2006, pentru ca în numele pârâtului și pentru pârât să depună toate diligențele pentru a obține reconstituirea dreptului de proprietate, în baza Legii nr.247/2005, pentru suprafețele de teren de 118 ha. - pădure și 6,9 ha. - arabil (8).
Prin declarația autentificată sub nr.1139/21.06.2007 (24), pârâtul a înțeles să "revoce în întregime contractul de cesiune autentificat sub nr.931/20.03.2007".
Tribunalul a reținut că două aspecte trebuie examinate cu prioritate: unul de drept procesual - limitele investirii și altul, de drept substanțial - natura juridică a actului intitulat "contract de cesiune".
Pentru a fi stabilite limitele investirii, reclamantei i s-a luat interogatoriu, în care a arătat că a încheiat "un act autentic", solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate valabil contractul de cesiune/vânzare și, respectiv, pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Prin notele de ședință din data de 6 iunie 2008, depuse după închiderea dezbaterilor, reclamanta indicat drept temei juridic prevederile art.1294, 1339 și 1361 Cod civil.
Primul capăt de cerere, privind constatarea valabilității contractului de vânzare/cesiune a fost privit ca nefondat, deoarece actul autentic este valabil până la desființarea sa în condițiile legii (pârâtul nu poate "revoca" unilateral un contract sinalagmatic).
Actul autentic își produce efectele specifice pe toată durata existenței sale, nefiind necesară confirmarea lui printr-o hotărâre judecătorească.
Și capătul doi de cerere, privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, a fost privit ca nefondat, deoarece dacă înscrisul "contract de cesiune" ar fi interpretat în sensul existenței lui ca antecontract de vânzare-cumpărare, atunci ar trebui să cuprindă toate elementele contractului de vânzare-cumpărare (terenurile să fie individualizate și să fi existat în patrimoniul pârâtului la data încheierii contractului).
La momentul încheierii contractului, în patrimoniul pârâtului nu exista dreptul de proprietate asupra terenurilor, acest drept fiind dobândit ulterior, însă în mod generic, abstract, prin hotărârea comisiei județene de validare.
În cauză nu s-a probat că pârâtul a obținut o reconstituire concretă a dreptului de proprietate pentru terenuri (adeverință și proces-verbal de punere în posesie sau titlu de proprietate) și nici că ar fi înstrăinat terenurile către o terță persoană.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta (), susținând că instanțele de fond și de apel nu lămuresc situația reclamantei, în sensul că, deși cele două instanțe au constatat că actul autentic își produce efectele specifice pe toată durata existenței sale - art.960 Cod civil, resping acțiunea principală.
În dezvoltarea criticii se arată că la acest moment există titlu de proprietate, cadastru și procesul-verbal de punere în posesie, care au fost ridicate de o altă mandatară a pârâtului, numita, fiind întrunite condițiile ca contractul de cesiune să fie considerat antecontract de vânzare-cumpărare.
Totodată, pârâtul nu a pierdut dreptul de proprietate asupra 118 ha. pădure și 6,9 ha. teren arabil niciodată, acest drept fiindu-i transmis în calitate de moștenitor al tatălui său, naționalizarea abuzivă nefiind un motiv de a considera că pârâtul nu avea în patrimoniu pădurea și terenul, așa cum în mod greșit și neconstituțional a constatat instanța.
Pârâtul nu a pierdut niciodată dreptul de proprietate asupra pădurii și terenului, cu atât mai mult cu cât prin Hotărârea nr.201/05.04.2007 Comisia Județeană A de aplicare a Legii Fondului Funciar a reconstituit pârâtului dreptul de proprietate în natură pentru 118,19 ha. pădure și despăgubiri pentru 6,91 ha. teren arabil.
Se susține că revocarea unilaterală a contractului de cesiune, pentru care s-a primit prețul de 21.000 euro, așa cum este specificat în mod expres în contractul de cesiune, denotă reaua-credință a pârâtului, precum și paguba pe care o suferă reclamanta.
Se solicită admiterea recursului, cu consecința schimbării în totul a celor două hotărâri și rejudecând cauza pe fond, să fie admisă acțiunea așa cum a fost formulată.
Potrivit prevederilor art.137 Cod procedură civilă, Curtea se va pronunța cu prioritate asupra excepției admisibilității recursului, în raport de dispozițiile art.2821(1) din același cod, excepție care face de prisos cercetarea în fond a pricinii și care este privită ca fondată.
de atac sunt prevăzute prin lege, legiuitorul consacrând astfel principiul legalității, potrivit căruia, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege. Altfel spus, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Este o regulă cu valoare de principiu, prevăzută de art.126 din Constituție, care instituie dreptul părților interesate de a ataca hotărârile judecătorești numai în condițiile legii. Textul constituțional evocă nu numai faptul că mijloacele procesuale de atac ale hotărârilor judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie să se realizeze în condițiile legii.
Legalitatea căii de atac implică și consecința că mențiunea greșit făcută în dispozitivul hotărârii care se atacă nu acordă părții o cale de atac pe care legea însăși nu a prevăzut-
Conform dispozițiilor art.2821alin.(1) Cod procedură civilă, modificat prin Legea nr.195/2004, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind - litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv.
Termenul de litigiu folosit de legiuitor în art.2821Cod procedură civilă desemnează toate acțiunile cu caracter patrimonial calificate ca atare de doctrină și jurisprudența în materie, prin raportare la obiectul acestora, care privește în mod direct o valoare patrimonială ori un act juridic al cărui obiect este un drept evaluabil în bani.
Înalta Curte de Casație și Justiție, a statuat prin decizia nr.32/2008, pronunțată de Secțiile Unite, că "cererea este actul de investire a instanței,. obiectul cererii de chemare în judecată constituindu-l pretenția concretă a reclamantului. Întrucât dreptul subiectiv material constituie fundamentul acțiunii, fiind factorul configurator al acesteia, el impune și toate consecințele ce decurg de aici: calificarea acțiunii, determinarea competenței, alcătuirea completului, determinarea căii de atac".
Se mai statuează în decizia Înaltei Curți că, "acțiunile patrimoniale sunt cele care au un conținut economic, pe când acțiunile extrapatrimoniale corespund unor drepturi subiective indisolubil legate de persoana titularului lor, indiferent dacă este persoană fizică sau juridică, drepturi fără conținut economic, deci drepturi personale nepatrimoniale.
Natura acțiunilor corespunzătoare acestor din urmă drepturi, precum și caracterele juridice ale acestor acțiuni sunt atribuite de natura și specificul drepturilor personale nepatrimoniale prezentate, de art.54 din Decretul nr.31/1954."
În cauza de față se solicită instanței să se pronunțe o hotârâre prin care să se constate valabilă convenția de vânzare pentru suprafața de 118 ha. pădure și 6,9 ha. teren arabil, valoarea tranzacției fiind de 21.000 euro.
Înalta Curte de Casație și Justiție, a statuat prin decizia nr.32/2008 pronunțată în recursul în interesul legii, că aceste cereri sunt patrimoniale, comportă evaluare, deci litigiul este unul ce poate fi privit prin prisma dispozițiilor art.2821Cod procedură civilă, valorile indicate în cererea prin care a fost investită instanța de fond fiind sub 100.000 lei.
În raport de natura evaluabilă a cauzei, valoarea concretă a obiectului cauzei dedus judecății de sub 100.000 lei și față de dispozițiile art.2821Cod procedură civilă, hotărârea instanței de fond era supusă numai recursului, competența de soluționare revenind tribunalului conform dispozițiilor art.2 pct.3 Cod procedură civilă.
Cum se poate observa, legiuitorul a înțeles să confere un mai M grad de celeritate în soluționare acelor litigii considerate de mai mică importanță, alegând criteriul patrimonial. Astfel, nu s-a raportat la cereri evaluabile, ci la litigii privind un obiect de o valoare mai mică de 100.000 lei, inclusiv.
În această situație, indiferent de natura litigiului, s-a avut în vedere valoarea patrimonială a bunului asupra căruia poartă litigiul, atribuindu-se o importanță mai mică litigiilor de orice natură care poartă asupra unui obiect de o valoare mai mică, indiferent că ar fi vorba despre acțiuni evaluabile sau neevaluabile, în sensul Legii nr.146/1997.
de a îngrădi drepturi consacrate constituțional, reglementarea prevăzută de art.2821Cod procedură civilă constituie o garanție a aplicării principiului prevăzut de art.6 pct.1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale privind judecarea unei cauze în mod echitabil și într-un termen rezonabil în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părților, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluționării unui proces.
De altfel, reglementările internaționale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicție sau la toate căile de atac prevăzute de legislațiile naționale, art.13 din aceeași convenție consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în cazul " împotriva Regatului Unit", 1975, că dreptul de acces la tribunale nu este absolut, fiind vorba de un drept pe care convenția l-a recunoscut fără să-l definească în sensul restrâns al cuvântului, existând posibilitatea limitărilor implicit admise, chiar în afara limitelor care circumscriu conținutului oricărui drept.
Acțiunea dedusă judecății, având caracter patrimonial, cu conținut economic, se încadrează astfel în acțiunile reglementate de art.2821Cod procedură civilă, valoarea obiectului dedus judecății este mai mică de 100.000 lei și se constată că în cauză soluția adoptată de către tribunal este una de recurs, iar nu una de apel.
Conform dispozițiilor art.299 Cod procedură civilă sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile prevăzute de lege. În consecință, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs, este inadmisibil.
Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și din acest motiv apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept. Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art.126 din Constituția României.
Nu are relevanță calea de atac menționată în decizia tribunalului, deoarece aceasta este stabilită de legiuitor și este, potrivit textului mai sus menționat, recurs, astfel că, recursul la recurs formulat în cauză, apare ca fiind inadmisibil.
Hotărârea pronunțată de tribunal, chiar și într-o compunere greșită, fiind una pronunțată în recurs, față de dispozițiile art.299 alin.1 Cod procedură civilă, nu este supusă recursului, prin urmare prezenta cale de atac se observă a fi inadmisibilă.
În raport de considerentele mai sus expuse, se impune ca în temeiul art.2821raportat la art.299 și art.312 Cod procedură civilă, să fie respins recursul ca inadmisibil.
Văzând cererea intimatului, prevederile art.274 Cod procedură civilă și constatând că recurenta a căzut în pretenții, va fi obligată la plata sumei de 700 lei reprezentând cheltuieli de judecată, dovedite cu înscrisurile de la filele 23, 24 dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta () - la Cabinetul de Avocatură, împotriva deciziei civile nr.42 din 13 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimat fiind pârâtul, prin mandatar.
Obligă pe recurenta-reclamantă () să plătească intimatului-pârât, prin mandatar, suma de 700 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 09 iunie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./17.06.2009
Jud.apel:
Gh.
Președinte:Florinița CiorăscuJudecători:Florinița Ciorăscu, Mariana Stan, Corina Pincu
