Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia 1333/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(853/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1333
Ședința publică de la 15 octombrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ilie MARI -
JUDECĂTOR 2: Ionelia Drăgan
JUDECĂTOR 3: Bianca Elena Țăndărescu
GREFIER - - -
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea recursului declarat de recurentul-reclamant, împotriva deciziei civile nr.1727 din 12.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a Va Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele-pârâte și ).
are ca obiect - hotărâre act autentic.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 1.10.2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie; pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării, Curtea a amânat pronunțarea la 8.10.2009 și apoi la 15.10.2009, hotărând următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea sub nr-, la data de 19 februarie 2008, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtele Aritica, () pentru ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună obligarea pârâtelor ca în termen de două luni de la data pronunțării hotărârii judecătorești să încheie în formă autentică actul de vânzare - cumpărare cu privire la terenul situat în comuna D V, sat, județ I, în suprafață de 1.000 mp. tarlaua 26/2, parcela 5, astfel cum este identificat în titlul de proprietate emis de Prefectura Județului
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, prin înscrisul sub semnătură privată intitulat "Declarație", autorul pârâtelor i-a promis spre vânzare suprafața de teren menționată, urmând ca actele în formă autentică să se încheie la data emiterii titlului de proprietate, însă autorul pârâtelor a decedat la data de 09 mai 1995. Titlul de proprietate a fost emis la data de 04 iulie 1996, după decesul autorului pârâtelor, iar succesiunea de pe urma acestuia a fost dezbătută prin hotărârea de partaj a Judecătoriei Buftea, rămasă irevocabilă la data de 21 martie 2006.
A mai arătat că pârâtele nu au prezentat nici un interes în vederea încheierii actului în formă autentică, nu s-au prezentat la notariat spre încheierea cel puțin a unui act adițional prin care să își asume obligația încheierii actului în formă finală într-un termen real și benefic pentru ambele părți.
Pârâtele au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția prescripției dreptului la acțiune a reclamantului și respingerea acțiunii ca tardiv introdusă, cu motivarea că reclamantul nu a făcut nici un demers legal în vederea perfectării actului translativ de proprietate în termenul legal de trei ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 de la data la care a fost eliberat titlul de proprietate, respectiv 04 iulie 1996.
La data de 19 martie 2008, reclamantul a depus cerere modificatoare a cererii de chemare în judecată prin care a solicitat instanței să se dispună obligarea pârâtelor să încheie contractul de vânzare - cumpărare în formă autentică cu privire la terenul în suprafață de 1.000 mp. situat în comuna D V, sat, județul I, tarlaua 26/2, parcela 5, sub sancțiunea de daune cominatorii în sumă de 100 lei/RON pentru fiecare zi de întârziere, iar în cazul respingerii primului capăt de cerere să se dispună obligarea pârâtelor la plata de daune interese compensatorii, în vederea reparării prejudiciului ce i-a fost cauzat prin neexaminarea totală a obligației în sumă de 60.000 euro (echivalent în lei) care reprezintă prețul de piață al terenului ce face obiectul antecontractului de vânzare - cumpărare.
Pârâtele au formulat întâmpinare la cererea de modificare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamant invocând excepția insuficientei timbrării a capătului doi al cererii de chemare în judecată astfel cum aceasta a fost modificată.
La data de 09 aprilie 2008, reclamantul a depus la dosarul de fond o cerere prin care a arătat că renunță la capătul al doilea al cererii de chemare în judecată astfel cum acesta a fost modificat referitor la plata de daune interese compensatorii, daune solicitate în vederea reparării prejudiciului ce i-a fost cauzat prin neexecutarea totală a obligației de către pârâte.
La aceeiași dată, instanța de fond a pus în dezbaterea părților excepția netimbrării capătului doi din cererea astfel cum a fost precizată, precum și excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește primul capăt din acțiunea principală.
Prin sentința civilă nr. 1870 din 09 aprilie 2008, Judecătoria Bufteaa admis excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâte și a respins primul capăt din acțiunea formulată de reclamant astfel cum a fost modificată și completată, având ca obiect obligația de a face, ca fiind prescris. Prin aceiași hotărâre s-a admis excepția netimbrării capătului doi din acțiune, invocată din oficiu, s-a anulat ca netimbrat capătul doi din acțiune, având ca obiect obligarea pârâtelor la daune compensatorii. Totodată, a fost respinsă cererea pârâtelor de acordare de cheltuieli de judecată ca neîntemeiată.
Instanța de fond a reținut ca fondată excepția netimbrării capătului doi din cererea astfel cum a fost precizată având în vedere că în sarcina reclamantului s-a stabilit achitarea unei taxe de timbru și timbru judiciar în cuantum de 5.286,52 lei conform Legii nr. 146/1997, cu modificările ulterioare și OG nr. 32/1995.
Reclamantul a fost înștiințat despre obligația de achitare a taxei de timbru stabilită, fiind citat cu această mențiune în modalitatea arătată.
Având în vedere dispozițiile art. 21 din Legea nr. 146/197, precum și ale art. 9 din OG nr. 32/195 conform cărora taxele de timbru se plătesc anticipat, precum și faptul că până la termenul din data de 09 aprilie 2008 reclamantul nu și-a îndeplinit această obligație, instanța a apreciat întemeiată excepția și ca urmare a admis-o și a dispus în sensul anulării capătului al doilea din cererea de chemare în judecată, ca netimbrat.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată cu privire la cererea principală, astfel cum a fost modificată, având ca obiect obligarea pârâtelor să încheie contractul de vânzare - cumpărare în formă autentică pentru terenul în suprafață de 1.000 mp. situat în comuna D V, sat, județul I, tarlaua 26/2, parcela 5, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin convenția consemnată în înscrisul sub semnătură privată încheiat la 03 septembrie 1993, autorul pârâtelor, defunctul, s-a obligat ca la eliberarea titlului de proprietate să vândă reclamantului suprafața de 1.000 mp. situat în comuna D V, tarlaua 26/2, parcela 5, județul I, pentru prețul primit de 1.000.000 lei/rol, respectiv 100 lei/RON.
Decesul numitului a intervenit la 09 mai 1995, iar titlul de proprietate cu privire la terenul ce a făcut obiectul antecontractului a fost emis la 04 iulie 1996.
Deși nulă ca vânzare - cumpărare, pentru lipsa formei autentice, convenția încheiată de reclamant cu autorul pârâtelor valorează, în virtutea principiului conversiunii actelor juridice, antecontract de vânzare - cumpărare, generator de obligații de a face și drepturi corelative de creanță.
Având în vedere probele administrate, instanța de fond a constatat că reclamantul nu a efectuat nici un demers, în perioada 1993 - 2006, pentru valorificarea drepturilor sale decurgând din convenția încheiată la 03 septembrie 1993. Totodată, prima instanță a apreciat că nu există nici o cauză de întrerupere a termenului de prescripție, care a început să curgă de la data eliberării titlului de proprietate, respectiv data de 04 iulie 1996.
Instanța de fond a avut în vedere sentința civilă nr. 1390 din 06 iulie 2007 pronunțată de Judecătoria C, prin care s-a admis cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtele și Aritica, s-a constatat că reclamantul a cumpărat de la autorul celor două pârâte, defunctul, suprafața de 1.000 mp. teren situat în comuna D V, hotârârea pronunțată țînând loc de act autentic de vânzare cumpărare, precum și faptul că această cerere a fost întemeiată pe existența înscrisului sub semnătură privată din 03 septembrie 1993.
Prin decizia civilă nr. 261 R din 06 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III Civilă, a fost admis recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 1390 din 06 iulie 2007 pronunțată de Judecătoria C, a fost modificată în parte sentința civilă, în sensul că a fost admisă excepția prescripției extinctive și a fost respinsă acțiunea ca fiind prescrisă.
Susținerea reclamantului în sensul că sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 722 cod civil a fost înlăturată ca neîntemeiată cu motivarea că textul de lege raportat la art. 719 și 720 din Codul civil reglementează obligațiile moștenitorilor în cazul acceptării unei moșteniri sub beneficiu de inventar și efectele acestei instituiții asupra drepturilor creditorilor care și-au înscris drepturile lor de creanță sub orice formă, situație neaplicabilă în speță.
S-a avut în vedere de către instanța de fond faptul că prin sentința civilă nr. 1347 din 21 februarie 2006 pronunțată de Judecătoria Bufteas -a recunoscut calitatea pârâtelor de moștenitoare legale ale defunctului, care au acceptat pur și simplu succesiunea autorului lor.
Față de cele arătate, constatând că acțiunea, astfel cum a fost modificată, având ca obiect obligarea pârâtelor la încheierea contractului autentic pentru terenul în suprafață de 1.000 mp. a fost formulată după expirarea termenului de prescripție de trei ani reglementat de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, instanța de fond a admis excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește capătul 1 din acțiunea principală.
Având în vedere că pârâtele nu au depus la dosar dovezi privind cheltuielile de judecată suportate în procesul de la fond, a fost respinsă cererea pârâtelor de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul, solicitând să se admită apelul, să se desființeze sentința civilă apelată, iar în temeiul art. 297 Cod de procedură civilă să se trimită cauza spre rejudecare primei instanțe.
În motivarea apelului, apelantul a arătat că prima instanță în mod greșit a respins acțiunea, admițând excepția prescripției dreptului la acțiune ridicată de către pârâte pe calea întâmpinării, întrucât la momentul eliberării titlului de proprietate, adică la data de 04 iulie 1996, promitentul vânzător, nu mai era în viață, întrucât decedase în 1995. Dezbaterea succesiunii lăsate de promitentul vânzător s-a realizat abia în anul 2006, astfel cum rezultă din sentința civilă nr. 1347 pronunțată de Judecătoria Buftea, la data de 21 martie 206, în dosarul nr. 6302/2005, sentință ce a rămas definitivă și irevocabilă prin renunțarea la recurs. Apelantul a mai arătat că terenul ce a făcut obiectul înscrisului sub semnătură privată a căzut cu ocazia ieșirii din indiviziune în loturile celor două pârâte, astfel cum rezultă din sentința civilă nr. 1347 din 21 martie 2006 pronunțată de Judecătoria Buftea, în dosarul nr. 6302/2005. Întrucât promitentul vânzător nu mai era în viață la data eliberării titlului de proprietate, adică la data de 04 iulie 1996, termenul de prescripție al dreptului la acțiune a început să curgă de la data de 21 martie 2006, dată la care a fost pronunțată sentința civilă nr. 1347 de către Judecătoria Buftea, în dosarul nr. 6302/2005. De la această dată, 21 martie 2006, avea posibilitatea să cunoască care sunt moștenitorii promitentului vânzător, în ale căror loturi a căzut terenul ce a făcut obiectul antecontractului de vânzare - cumpărare încheiat cu acesta.
Apelantul a susținut că în această speță a operat o cauză de întrerupere a cursului prescripției extinctive, fiind vorba despre cauza prevăzută de art. 16 alin. 1 lit. a din Decretul nr. 167/1958. Referitor la aceasta apelantul a arătat că a intrat în posesia terenului de la data semnăturii antecontractului de vânzare - cumpărare cu promitentul vânzător, adică de la data de 03 septembrie 1993 și este stăpânit în mod continuu și neîntrerupt de către el. A cultivat în tot acest timp terenul mai sus-menționat cu diverse culturi, porumb,
Moștenitoarele promitentului vânzător, Aritica și (), au avut întotdeauna o atitudine de pasivitate în raport cu posesia exercitată de el asupra terenului în discuție.
Prin decizia civilă nr. 1727 din 12 decembrie 2008, Tribunalul București - Secția a Va Civilă a respins apelul ca nefondat.
Instanța de apel a apreciat că prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 3 și 7 din Decretul nr. 167/1958.
Astfel, între apelantul - reclamant și autorul pârâtelor - intimate s-a încheiat un antecontract de vânzare - cumpărare c privire la imobilul în litigiu, la data de 03 septembrie 1993.
Din acest antecontract de vânzare - cumpărare s-a născut o obligație personală de a face, supusă termenului general de prescripție, care începe să curgă de la data încheierii convenției (art. 3 și art. 7 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958).
Această prescripție este într-adevăr întreruptă, așa cum susține și apelantul, în cazul în care promitentul cumpărător a intrat în posesia imobilului, de la momentul semnări antecontractului.
Însă din probele administrate în apel, respectiv din declarațiile martorilor propuși de părți, tribunalul a reținut că apelantul nu a făcut dovada că toată perioada, din 1994, de când a încheiat antecontractul cu autorul pârâtelor și până în prezent, a posedat imobilul în litigiu.
Față de această situație de fapt, tribunalul a reținut că dovada întreruperii termenului de prescripție prin posesia imobilului, care revenea apelantului nu a fost făcută, deoarece din proba testimonială nu rezultă în mod cert că acesta ar fi folosit tot timpul, din 1994 și până în prezent, terenul în litigiu, declarațiile martorilor fiind contradictorii.
Susținerea apelantului în sensul că termenul de prescripție curge de la data de 31 octombrie 2006, data rămânerii irevocabile a hotărârii de dezbatere a succesiunii autorului pârâtelor, (decedat la 09 mai 1995) a fost apreciată ca fondată. Tribunalul a apreciat că termenul de prescripție a început să curgă pentru reclamant la data eliberării titlului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 - respectiv 04 iulie 1996, așa cum s-a prevăzut în înscrisul sub semnătură privată. De la această dată reclamantul putea să cheme în judecată fie pe, dacă mai era în viață, fie pe moștenitorii acestuia, pentru respectarea obligației asumate de autorul lor. Nu era necesară nici o altă formalitate pentru introducerea acțiunii de către reclamant (acțiune de ieșire din indiviziune între moștenitori, emiterea certificatului de moștenitori, etc.).
Împotriva acestei decizii a declarat recurs apelantul - reclamant, solicitând să se admită recursul, să se caseze decizia atacată precum și sentința civilă apelată, iar în temeiul art. 312 alin. 5 Cod de procedură civilă să se trimită cauza spre rejudecare primei instanțe.
În motivarea recursului, recurentul - reclamant a susținut că în mod greșit instanța de apel a admis excepția prescripției extinctive întrucât la momentul eliberării titlului de proprietate, adică la data de 04 iulie 1996, promitentul - vânzător, decedase încă din anul 1995.
Dezbaterea succesiunii lăsate de promitentul - vânzător s-a realizat abia în anul 2006, astfel cum rezultă din sentința civilă nr. 1347 pronunțată de Judecătoria Buftea la data de 21 martie 2006, în dosarul nr. 6302/2005, sentință ce a rămas definitivă și irevocabilă prin renunțare la recurs.
De asemenea, a solicitat instanței să aibă în vedere că terenul ce a făcut obiectul înscrisului sub semnătură privată intitulat "Declarație" prin care autorul pârâtelor, în calitate de promitent - vânzător a încheiat cu recurentul - reclamant, în calitate de promitent - cumpărător, un antecontract de vânzare - cumpărare, a căzut cu ocazia ieșirii din indiviziune în loturile celor două pârâte, astfel cum rezultă din sentința civilă nr. 1347 din 21 martie 2006, pronunțată de Judecătoria Buftea, în dosarul nr. 6302/2005.
Întrucât promitentul - vânzător nu mai era în viață la data eliberării titlului de proprietate, adică la data de 04 iulie 1996, termenul de prescripție al dreptului la acțiune începe să curgă de la data de 21 martie 2006, dată la care a fost pronunțată sentința civilă nr. 1347 de către Judecătoria Buftea. De la această dată a avut posibilitatea că cunoască care sunt moștenitorii promitentului - vânzător, în ale căror loturi a căzut terenul ce a făcut obiectul antecontractului de vânzare - cumpărare încheiat de reclamanta cu acesta.
Recurentul - reclamant a susținut că a operat o cauză de întrerupere a cursului prescripției extinctive, respectiv cea prevăzută de art. 16 alin 1 lit. 1 din Decretul nr. 167/1958.
Astfel, a arătat că a intrat în posesia terenului de la data semnării antecontractului de vânzare - cumpărare cu promitentul - vânzător, stăpânind acest teren în mod continuu și neîntrerupt, în timp ce moștenitoarele promitentului - vânzător, Aritica și (), au avut întotdeauna o atitudine de pasivitate în raport cu posesia exercitată de către recurent asupra terenului în discuție.
În calea de atac a recursului intimatele pârâte au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
La dosarul cauzei a fost depusă decizia civilă nr.261R/13.02.2008 pronunțată de Tribunalul București secția a III a civilă.
Curtea analizând recursul în limitele investirii și în raport de excepția puterii lucrului judecat pusă în discuție din oficiu la termenul la care au avut loc dezbaterile, urmează să constate că acesta este nefondat față de următoarele considerente:
Reclamantul, prin cererea de chemare în judecată astfel cum a fost modificată la termenul din data de 19.03.2008, a solicitat să se dispună obligarea pârâtelor să încheie contractul de vânzare - cumpărare în formă autentică cu privire la terenul în suprafață de 1.000 mp. situat în comuna D V, sat, județul I, tarlaua 26/2, parcela 5.
Instanța de fond a apreciat că momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție pentru valorificarea drepturilor reclamantului decurgând din convenția încheiată la 03.09.1993 este data eliberării titlului de proprietate, respectiv 04.07.1996. De la această dată reclamantul a avut la dispoziție un termen de trei ani să facă orice manifestare de voință prin care să solicite încheierea actului de vânzare cumpărare a cărui perfectare o dorește. Din probele administrate la instanța de fond, aceasta nu a constatat efectuarea de către reclamant a vreunui demers în perioada 1993 - 2006 pentru valorificarea dreptului decurgând din convenția amintită. De asemenea, instanța de fond nu a dedus existența vreunei cauze de întrerupere a termenului de prescripție.
Tribunalul, investit cu soluționarea apelului, a apreciat că în cauză instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 3 și art. 7 din Decretul 167/1958, cu privire la termenul de prescripție și data începerii lui. De asemenea, a apreciat că din probele administrate în calea de atac a apelului, respectiv declarațiile martorilor, apelantul reclamant nu a făcut dovada întreruperii termenului de prescripție prin posesia imobilului.
Curtea, prin motivele de recurs, este chemată să se pronunțe cu privire la legalitatea deciziei pronunțate în apel, decizie prin care instanța de apel a avut a se pronunța asupra celor două aspecte privitoare la momentul de începere a termenului de prescripție, precum și existența unei cauze de întrerupere a curgerii acestui termen, constând în faptul posesiei.
În analizarea legalității deciziei recurate, Curtea va porni de la decizia civilă nr.261R/13.02.2008 pronunțată de Tribunalul București secția a III a civilă ale cărei efecte sunt opuse în prezentul proces.
Curtea constată că prin hotărârea sus-menționată s-a finalizat un litigiu pornit de către reclamantul în contradictoriu cu pârâtele și Aritica, având ca obiect solicitarea reclamantului de a se pronunța o hotărâre judecătorească care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare pentru imobilul situat în comuna D V, proces prin care s-a cerut instanței valorificarea înscrisului sub semnătură privată încheiat între părți la data de 03.09.1993.
Tribunalul București secția a III a civilă, prin decizia sus-amintită, a admis recursul, a modificat în parte sentința civilă în sensul că a admis excepția prescripției extinctive și a respins acțiunea ca fiind prescrisă. Această instanță, analizând critica formulată de către recurentele pârâte - în sensul că acțiunea este prescrisă având în vedere că eliberarea titlului de proprietate s-a făcut la data de 04.07.1996, iar de la acea dată reclamantul nu a dovedit în nici un fel posesia bunului sau vreun demers legal în vederea perfectării actului translativ de proprietate - a constatat-o întemeiată potrivit art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 care dispune că prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune.
Conform reglementării actuale, autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale - respectiv, aceea de excepție procesuală (conform art. 1201.civ. și art. 166.proc.civ.) și aceea de prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți (conform art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin. (2) civ.).
Această a doua formă de reglementare a autorității de lucru judecat vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești.
Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.
Raportându-se la pricina de față Curtea constată că, decizia civilă nr. nr.261R/13.02.2008 pronunțată de Tribunalul București secția a III-a cuprinde modalitatea în care au fost dezlegate aceleași aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit.
Împrejurarea - constând în faptul că în primul proces soluționat irevocabil prin decizia civilă nr. 261R/2008 obiect al cauzei l-a constituit solicitarea reclamantului de a se pronunța o hotărâre judecătorească care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare, în timp ce prezentul proces are ca obiect obligarea pârâtelor să încheie contractul de vânzare - cumpărare în formă autentică cu privire la același imobil - nu deschide posibilitatea pentru aceiași persoană de a înlătura constatările făcute de către o instanță în cuprinsul considerentelor hotărârii pronunțate anterior. În realitate, reclamantul urmărește același scop și anume obținerea actului autentic asupra imobilului care a format obiectul convenției sub semnătură privată, același act urmăridu-se a fi valorificat în cele două pricini.
Curtea urmează să dea eficiență puterii de lucru judecat dedusă din decizia susmenționată prin care a fost deja dezlegată chestiunea vizând prescripția dreptului la acțiune.
Având în vedere că față de reclamant s-a statuat, în urma verificărilor jurisdicționale realizate, că termenul de prescripție a fost depășit, reclamantul nu poate susține în prezenta cauză, decât cu încălcarea puterii lucrului judecat, că, față de el, termenul de prescripție nu s-a împlinit.
Prin raportare la considerațiile expuse mai sus legate de aplicarea excepției puterii lucrului judecat, Curtea apreciază ca nefondate susținerile recurentului astfel că, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă cu referire la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul - reclamant, împotriva deciziei civile nr. 1727 din 12 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a Va Civilă, în dosarul nr-, î contradictoriu cu intimatele - pârâte Aritica, (), ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15 octombrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
Mari
Grefier,
Red.
.
2ex./02.11.2009
-5.-;
Jud.B-
Președinte:IlieJudecători:Ilie, Ionelia Drăgan, Bianca Elena Țăndărescu
