Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia 510/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ
DOSAR NR-
COMPLETUL - I/
DECIZIA CIVILĂ NR. 510/2009 -
Ședința publică din 24 martie 2009
PREȘEDINTE: Pantea Viorel judecător
- R - - JUDECĂTOR 2: Roman Florica
- - - - JUDECĂTOR 3: Bocșe Elena
- - - - grefier
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului civil declarat de reclamantul domiciliat în comuna, satul, nr. 407, județul B, în contradictoriu cu intimata pârâtă, prin mandatar, domiciliată în, nr. 38, județul B, împotriva deciziei civile nr. 126 din 18 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, prin care a fost păstrată în totalitate sentința civilă nr. 514 din 11 iunie 2007 pronunțată de Judecătoria Aleșd în dosar nr-, având ca obiect: hotărâre care să țină loc de act autentic.
Se constată că dezbaterea în fond a cauzei a avut loc la data de 17 martie 2009, când părțile prezente au pus concluziile consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta, dată la care s-a amânat pronunțarea hotărârii la 24 martie 2009.
CURTEA DE APEL
deliberând,
Constată că, prin sentința civilă nr. 514 din 11 iunie 2007 pronunțată de Judecătoria Aleșd în dosar nr-, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta, având ca obiect prestație tabulară.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul solicitat constatarea dreptului său de proprietate asupra unui teren situat pe nr. top. 21/1 înscris în nr. 252 și nr. top. 22/5 înscris în nr. 602, în temeiul fie a dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, fie a pronunțării unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic în valorificarea unui antecontract de vânzare - cumpărare încheiat între părți.
Referitor la capătul de cerere privind pronunțării unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic, instanța de fond a constatat că temeiul acestei cereri îl constituie un înscris sub semnătură privată încheiat între părți în 1967, în care este consemnată intenția părților de a transfera proprietatea asupra unui teren de 0,22 hectare, situat în intravilanul satului.
A reținut că în cărțile funciare nr. 252 și nr. 602, sunt înscrise topograficele 21/1 și 22/5, cu cotele de proprietate ale celor două părți asupra topograficelor 21 și 22, asupra cărora părțile apar ca și coproprietari în temeiul devoluțiunii succesorale a antecesorului lor comun,.
Prima instanță a constatat că pe de o parte reclamantul nu a probat plata integrală a plății prețului convenit în actul sub semnătură privată, și pe de altă parte că pârâta nu mai are calitatea de proprietar al acelor terenuri, la dosar fiind depus, la fila 32, contractul de donație prin care pârâta a donat cele două terenuri surorii acesteia.
Deoarece la data formulării acțiunii pârâta nu mai are calitate de proprietar al bunului ce a făcut obiectul antecontractului de vânzare - cumpărare invocat de reclamant, instanța de fond a apreciat că nu poate pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare - cumpărare, întrucât bunul care ar face obiectul vânzării nu mai este în patrimoniul pârâtei.
În plus, instanța a constatat că reclamantul nu a făcut nici dovada îndeplinirii unei condiții esențiale pentru pronunțarea hotărârii care să țină loc de act autentic, respectiv aceea de a se fi plătit prețul tranzacției.
Pentru aceste considerente a respins cererea reclamantului de a pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare - cumpărare.
În ceea ce privește solicitarea reclamantului de a se constata faptul că acesta a dobândit proprietatea asupra terenurilor în discuție prin uzucapiune, instanța de fond a avut în vedere faptul că zona în care se află situate imobilele intră sub incidența regimului de carte funciară instituit de Decretul-Lege nr. 115/1938 și sunt incidente în speță dispozițiile art. 27 sau 28 din decret, iar nu dispozițiile Codului civil privitoare la uzucapiune, invocate de reclamant.
A constatat din cărțile funciare în care sunt înregistrate respectivele terenuri, că reclamantul nu are înscris nici un drept real asupra terenurilor în discuție care să facă aplicabile dispozițiile art. 27 din decret și care permit ca drepturile ce pot fi dobândite în temeiul uzucapiunii înscrise în cartea funciară fără cauză legitimă, să rămână valabil dobândite dacă titularul le-a posedat de bună credință.
Cu privire la aplicarea art. 28 din decret instanța a constatat că, în cărțile funciare respective, proprietar al terenurilor apare pârâta care este în viață, astfel că din nu este îndeplinită ipoteza posesiei bunului imobil timp de 20 de ani de la moartea proprietarului înscris în cartea funciară.
De asemenea a apreciat că înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară are un caracter constitutiv de drepturi în regimul Decretului-Lege nr. 115/1938, instanța de fond neputând reține dobândirea acestui drept pe calea uzucapiunii, la o dată anterioară înscrierii dreptului de proprietate al pârâtei în cartea funciară, raportat la posesia reclamantului față de data decesului antecesorului acestuia, întrucât nu există o înscriere în cartea funciară în acest sens.
În raport de cele reținute a apreciat că nu sunt îndeplinite nici una din ipotezele care ar duce la dobândirea proprietății asupra imobilului în discuție de către reclamant, pe calea uzucapiunii tabulare sau extratabulare, astfel că a respins cererea reclamantului de constatare a uzucapiunii, respectiv acțiunea reclamantului a fost respinsă în integralitate. Analizând condițiile ce trebuiesc a fi îndeplinite în lumina acestor dispoziții, instanța a constatat că nu sunt îndeplinite premisele legale ale celor două texte.
mpotriva acestei sentințe, în termen legal la 17.07.2007, reclamantul a declarat apel, solicitând instanței admiterea apelului, respectiv admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Tribunalul Bihor, prin decizia civilă nr. 126 din 18 februarie 2008 pronunțată în dosar nr-, a respins ca nefondat apelul și a păstrat în totalitate sentința judecătoriei.
Pentru a pronunța în acest mod, instanța de apel a reținut următoarele:
Criticile aduse sentinței prin motivele de apel sunt apreciate ca fiind nefondate deoarece, așa cum rezultă din actele dosarului, reclamantul apelant nu a probat plata integrală a plății prețului, convenit în actul sub semnătură privată, și pe de altă parte pârâta intimata nu mai are calitatea de proprietar al acelor terenuri, întrucât le-a donat surorii acesteia.
Din cărțile funciare nr. 252 și nr. 602 reiese că sunt înscrise topograficele 21/1 și 22/5 cu cotele de proprietate ale celor două părți, asupra topograficelor 21 și 22, asupra cărora părțile apar ca și coproprietari, în temeiul devoluțiunii succesorale a antecesorului lor comun.
Deoarece la data formulării acțiunii pârâta nu mai are calitate de proprietar al bunului ce a făcut obiectul antecontractului de vânzare - cumpărare invocat de reclamant, tribunalul a apreciat că nu poate pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare - cumpărare, întrucât bunul care ar face obiectul vânzării nu mai este în patrimoniul pârâtei. De asemenea a constatat că apelantul nu a făcut nici dovada îndeplinirii unei condiții esențiale pentru pronunțarea hotărârii care să țină loc de act autentic, respectiv aceea de a se fi plătit prețul tranzacției.
În ceea ce privește uzucapiunea, tribunalul a avut în vedere faptul că zona în care se află situate imobilele intră sub incidența regimului de carte funciară instituit de Decretul-Lege nr. 115/1938 și sunt incidente în speță dispozițiile art. 27 sau 28 din decret și nu dispozițiile Codului civil privitoare la uzucapiune, invocate de reclamant.
Din analiza cărților funciare în care sunt înregistrate respectivele terenuri, rezultă că apelantul nu are înscris nici un drept real asupra terenurilor în discuție, care să facă aplicabile dispozițiile art. 27 din decret, dispoziții care permit ca drepturile ce pot fi dobândite în temeiul uzucapiunii, înscrise în cartea funciară fără cauză legitimă, să rămână valabil dobândite dacă titularul le-a posedat de bună credință.
Dispozițiile art. 28 din decret nu pot fi aplicate în speță, reține instanța de apel, deoarece din cărțile funciare amintite, rezultă că proprietar al terenurilor apare intimata, care este în viață, astfel că din nu este îndeplinită ipoteza posesiei bunului imobil timp de 20 de ani de la moartea proprietarului înscris în cartea funciară.
În sensul celor menționate mai sus, se apreciază că înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară are un caracter constitutiv de drepturi în regimul Decretului-Lege nr. 115/1938 și nu se poate reține dobândirea acestui drept pe calea uzucapiunii la o dată anterioară înscrierii dreptului de proprietate al pârâtei în cartea funciară, raportat la posesia apelantului.
ață de cele menționate apelul a fost respins ca nefondat.
Împotriva acestei decizii, în termen a declarat recurs reclamantul recurent, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii apelului, iar în fond admiterea acțiunii formulate, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului se arată că terenul în litigiu a fost cumpărat de reclamant prin actul de vânzare - cumpărare sub semnătură privată depus la dosar, prețul fiind achitat integral în două rate, împrejurare care se confirmă prin predarea efectivă a terenului și înscrierea lui la poziția agricolă a Primăriei Comunei pe numele acestuia.
Martorii audiați au confirmat la rândul lor împrejurarea că terenul a fost predat reclamantului, fiind folosit de acesta de peste 40 de ani, fără a fi fost tulburat în posesie.
Mai arată că pe fondul refuzului vânzătoarei de a se prezenta în instanță, reclamantul a solicitat în apel efectuarea unei expertize grafologice, dar instanța a respins proba fără o motivare corespunzătoare.
Referitor la donația încheiată între vânzătoare și, aceasta privește alte terenuri moștenite de, în timp ce terenul în litigiu nu a fost predat niciodată numitei, fiind tot timpul folosit de reclamant.
În drept, invocă dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatele și au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu, Curtea apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Obiectul cauzei îl constituie un antecontract de vânzare - cumpărare sub semnătură privată, prin care numiții și declară că au vândut suprafața de 0,22 hectare teren intravilan situat în satul, comuna, reclamantului.
În mod corect au reținut instanțele de fond și apel că perfectarea acestui antecontract nu este posibilă față de împrejurarea că înscrisul nu este datat și nu cuprinde suficiente elemente care să permită individualizarea terenului, dar mai ales pentru că bunul ce face obiectul antecontractului nu se mai află în proprietatea intimatei, făcând obiectul a două contracte încheiate ulterior și anume contractul de vânzare - cumpărare din 7 decembrie 1999 autentificat sub nr. 2592 și contractul de donație autentificat sub nr. 3257 din 4 decembrie 2006.
Primul contract a făcut de altfel obiectul unui alt proces (dosar nr. 1304/2000 al Judecătoriei Aleșd), prin sentința civilă nr. 867 din 19 septembrie 2002 Judecătoriei Aleșd, irevocabilă, fiind respinsă acțiunea reclamantului împotriva pârâților, și pentru anularea acestuia, ocazie cu care au fost analizate și aspectele legate de antecontractul de vânzare - cumpărare ce face obiectul prezentei cauze.
S-a reținut astfel că expertiza grafologică efectuată în cauză nu a putut concluziona în sensul semnării actului de către pârâtă, proba nefiind concludentă sub acest aspect.
În ceea ce privește uzucapiunea, în mod corect s-a reținut că terenurile în litigiu intră sub incidența dispozițiilor Decretului-Lege nr. 115/1938, nefiind însă întrunite cerințele impuse de art. 27 și 28 pentru dobândirea dreptului de proprietate prin prescripție achizitivă.
Față de considerentele mai sus reținute, Curtea urmează în temeiul art. 312 alin. 1, coroborat cu art. 316 și 296 Cod procedură civilă, să respingă recursul ca nefondat, iar în baza art. 274 Cod procedură civilă să-l oblige pe recurent la 500 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 126 din 18 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Obligă partea recurentă să plătească părții intimate suma de 500 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 24 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - R - - - - -
red.
în concept la 26.03.2009
jud.fond.
jud.apel. -
dact.
2 ex./26.03.2009
Președinte:Pantea ViorelJudecători:Pantea Viorel, Roman Florica, Bocșe Elena
