Incuviintare executare silita de catre instanta. Decizia 235/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECTIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 235

Ședința publică de la 04 Iunie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Angelescu Cristiana

JUDECĂTOR 2: Olariu Viorica

JUDECĂTOR 3: Pavelescu Georgeta

GREFIER: - -

S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de revizuientul împotriva deciziei civile numărul nr. 289 din 11 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă revizuientul,lipsă fiind intimatul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este la al doilea termen de judecată,netimbrat.

Interpelat fiind de către instanță,recurentul arată că nu înțelege să timbreze recursul.

Pe fond,recurentul solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Declarându-se dezbaterile închise,după deliberare,

CURTEA DE APEL:

Asupra recursului civil de față;

Prin decizia civilă nr. 289 din 11 februarie 2008, Tribunalul Iașia respins ca inadmisibilă cererea de revizuire a deciziei civile nr. 1808 din 10 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Iași,formulată de revizuientul,decizie pe care o menține.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul Iașia reținut că obiectul revizuirii este determinat prin dispozițiile primului alineat al art. 322 Cod procedură civilă.

Potrivit acestui articol,pot forma obiectul revizuirii hotărârile pronunțate de instanțele de recurs și prin care se evocă fondul cauzei. Ori în cazul deciziei nr. 1808 din 10.10.2007 a fost anulat ca netimbrat recursul declarat de împotriva încheierii pronunțată de Judecătoria Iași în Camera de Consiliu la data de 28 februarie 2006,încheiere pe care o menține,deci nu s-a evocat fondul cauzei.

În consecință,această hotărâre prin care a fost anulat recursul ca netimbrat,fără a se hotărî asupra fondului nu poate forma obiectul revizuirii,cererea formulată de revizuientul fiind inadmisibilă.

Împotriva deciziei civile nr. 289 din 11 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Iașia formulat recurs revizuientul.

În motivarea cererii de recurs,revizuientul susține că prin decizia pronunțată, Tribunalul Iașia încălcat prevederile Constituției României,Declarației Universale a Drepturilor Omului,Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și Tratatelor Internaționale semnate.

Recursul formulat de revizuientul este netimbrat.

La primirea recursului și fixarea termenului de judecată,s-a dispus citarea recurentului cu mențiunea timbrării cu suma de 5 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar,conform dispozițiilor art.3, lit. h din Legea nr. 146/1997 actualizată,cu referire la art. 11 din Legea nr. 146/1997 și art. 3 din Legea nr. 123/1997 pentru modificarea și completarea OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.

Pentru termenul de judecată din 21 mai 2008,recurentul a fost legal citat cu mențiunea timbrării cu suma 5 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.

La termenul de judecată din data de 21 mai 2008 și apoi la termenul de judecată din 4 iunie 2008, recurentul a declarat că nu înțelege să timbreze cererea de recurs.

Așadar,nefăcându-se dovada timbrării,potrivit dispozițiilor art. 137 Cod procedură civilă,se va examina excepția privind netimbrarea recursului.

Actele normative referitoare la taxele de timbru interzic,prin norme imperative,soluționarea unei cereri pentru care nu s-a făcut dovada plății taxelor de timbru corespunzătoare.

Prioritar fiind aspectul privind timbrajul și cum recurentul nu a făcut dovada îndeplinirii obligației de plată a taxelor de timbru până la termenul stabilit,în raport cu prevederile Legii nr. 146/1996,recursul urmează a fi anulat ca netimbrat pentru următoarele aspecte:

În principiu,taxele de timbru se plătesc anticipat,astfel încât la primirea cererii trebuie să se ceară părții să facă dovada plății în întregime a taxei datorate. Se poate amâna plata taxei de timbru în conformitate cu dispozițiile art. 20 (2) din Legea nr. 146/1997,până la primul termen de judecată.

În conformitate cu prevederile art. 20 (3) din Legea nr. 146/1997," neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii ".

Potrivit art. 9 alin. 1 din OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar," cererile pentru care se datorează timbru judiciar nu vor fi primite și înregistrate,dacă nu sunt timbrate corespunzător ",iar potrivit alin. 2 al aceluiași text de lege," în cazul nerespectării dispozițiilor prezentei ordonanțe,se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru ".

Faptul că,recurentul, care a fost legal citat cu mențiunea timbrării,nu a respectat această cerință legală referitoare la achitarea de taxelor de timbru,indiferent din ce motive,constituie motiv pentru anularea ca netimbrată a cererii formulate,fără a mai fi analizate aspectele invocate prin cererea de recurs.

În consecință,în conformitate cu prevederile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele de timbru și art. 9 din OG nr. 32/1995 privind timbru judiciar,urmează a se anula ca netimbrat recursul formulat de și a se menține decizia civilă nr. 289 din 11 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Iași.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează ca netimbrată cererea de recurs formulată de revizuientul împotriva deciziei civile nr. 289 din 11 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Iași,decizie pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 4.06.2008.

Președinte Judecător Judecător

Grefier

Red.

Dact.

2 exemplare/10 iunie 2008

Tribunalul Iași -

Președinte:Angelescu Cristiana
Judecători:Angelescu Cristiana, Olariu Viorica, Pavelescu Georgeta

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Incuviintare executare silita de catre instanta. Decizia 235/2008. Curtea de Apel Iasi