Incuviintare executare silita de catre instanta. Decizia 330/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

CURTEA DE APEL B-SECTIA A V-A COMERCIALĂ

Decizia comercială nr.330

Sedinta din Camera de Consiliu de la 14.03.2008 Instanța compusă din:

PREȘEDINTE: Mădălina Ioana Holban

JUDECĂTOR 2: Vințanu Gabriela

JUDECĂTOR 3: Guranda

Grefier

Pe rol solutionarea recursului formulat de recurenta - - SUCURSALA PENTRU ADMINISTRAREA ȘI ÎNTREȚINEREA FONDULUI, în contradictoriu cu intimatele FUNDAȚIA PENTRU NAȚIONAL AL T și BRD SA - SUCURSALA,împotriva deciziei comerciale nr. 25/12.09.2007 pronunțată de Tribunalul B-Sectia A VI-A Comerciala, în dosarul nr-.

La apelul nominal facut în sedinta publică,se prezintă recurenta prin consilier juridic cu delegație la fila 10 dosar,lipsind intimatele.

Procedura legal indeplinita.

S-a facut referatul cauzei de grefier,după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.

Recurenta prin consilier juridic depune înscrisuri și solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat,modificarea în totalitate a deciziei comerciale pronunțată de Tribunalul București și schimbarea în tot a încheierii pronunțate de către Judecătoria Sector 1,în sensul încuviințării executării silite prin poprire până la concurența sumei de 6.440,47 lei,cu cheltuieli de judecată.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Deliberand asupra recursului:

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului la data de 13.07.2004, Biroul de executorului judecatoresc a solicitat incuviintarea executarii silite a titlului executoriu-sentinta comerciala nr. 4709/06.06.2001 a Tribunalului B Sectia a VI a Comerciala, la cererea creditoarei -- prin Sucursala pentru Administrarea si Intretinerea Fondului Imobiliar.

Prin Incheierea pronuntata la data de 14.07.2004 in Camera de Consiliu instanta a respins cererea de incuviintare a executarii silite.

In considerentele incheierii s-a aratat ca sentinta ce constituie titlul executoriu este definitiva de la data pronuntarii, potrivit art. 377 alin. 1 pct.1 Cod procedura civila la data pronunțării sale născându-se dreptul creditoarei de a cere executarea silită, astfel încât termenul de prescripție a acestui drept, prevăzut de art.405 Cod Proc.Civ. citat, s-a împlinit la 6.06.2004, cererea creditoarei fiind adresată executorului judecătoresc la data de 09.07.2004.

Impotriva acestei incheieri a declarat apel creditoarea, aratand ca prescriptia a inceput sa curga la data la care sentinta a ramas definitiva prin decizia nr. 348/05.10.2001 pronuntata de Curtea de Apel B si solicitand schimbarea in tot a incheierii in sensul incuviintarii executariii silite.

Prin decizia nr. 1341 din 09.10.2006 a Tribunalul Municipiului B Sectia a Va Civila a fost respins apelul ca nefondat, retinand ca titlul executoriu - sentința civilă nr.4709/6.06.2001 pronunțată de Tribunalul București - Secția Comercială, este o hotărâre dată fără drept de apel și, deci, definitivă și executorie de la momentul pronunțării, atât în raport cu dispozițiile art.377 alin.1 pct.1 raportate la art.2821pr.civ. cât și cu dispozițiile art.7208pr.civ, în forma în vigoare la data pronunțării hotărârii.

Astfel, hotărârile date în primă instanță în litigii a căror valoare nu depășea suma de 200.000.000 lei erau definitive și puteau fi puse în executare silită după învestirea cu formulă executorie, potrivit art.372 coroborat cu art.376 alin.1 pr.civ.

De asemenea, hotărârile date în primă instanță privind procesele și cererile în materie comercială, cum este cazul hotărârii în speță, erau prin ele însele executorii.

Prin urmare, data la care se năștea dreptul creditoarei de a cere executarea silită a titlului său executoriu era chiar data pronunțării acestuia, respectiv 6.06.2001, indiferent de data comunicării sentinței sau de data judecării căii de atac eventual exercitate.

Aceasta decizie a fost casata prin decizia nr. 1004/28.05.2007 a Curtii de Apel Sectia a III a civila, care a trimis cauza spre rejudecarea apelului la sectia comerciala a Tribunalului Municipiului B.

Tribunalul Municipiului B Sectia a VI a Comerciala a respins apelul formulat de creditoare, retinand ca hotărârea a fost definitivă la data pronunțării sale - 6.06.2001 - întrucât obiectul litigiului era evaluabil și până la 200.000.000 lei, așa cum rezultă din art. 282 ind. 1 cod de procedură, astfel cum acest text normativ era în vigoare la data soluționării cauzei în primă instanță. De altfel, art. 7208cod de proc. civilă, în forma în vigoare la data pronunțării hotărârii, instituia numai o cale de atac împotriva hotărârilor pronunțate în comercial- recursul.

Cerditoarea a foprmulat recurs impotriva deciziei tribunalului, solicitand modificarea deciziei recurate si schimbarea incheierii pronuntate de judecatorie.

In motivare, recurenta a aratat ca încheierea de legalizare a exemplarului titlului executoriu depus la dosar cuprinde mențiunea privind rămânerea definitivă a sentinței prin hotărârea Curții de Apel București nr. 348/05.10.2001.

Caracterul executoriu al hotararii pronuntate in cauza, determinat de natura litigiului cu care a fost investita instanta si de calea de atac exercitata nu se confunda cu prescriptibilitatea dreptului de a cere executarea silita.

dreptului de a solicita executarea silita se analizeaza prin prisma a doua condiții, respectiv executorialitatea titlului si posibilitatea exercitării efective a dreptului de a solicita executarea silită.

In drept au fost invocate dispozitiile articolului 299-316 din Codul d e procedura civila.

In faza procesuala a recursului nu au fost adminJ. probe.

Analizand sentinta recurata in raport de motivele invocate, Curtea constata ca instanta de apel a interpretat corect dispozitiile legale aplicabile, recursul fiind nefondat.

Hotararea in temeiul careia apelanta solicita incuviintarea executarii silite - sentinta nr.4709/06.06.2001 a Tribunalului B sectia a VI a Comerciala este o hotarare pronuntata in materie comerciala, fiind executorie conform art. 720`8 Cod procedura civila.

De asemenea, hotararea este definitiva la data pronuntarii sale intrucat obiectul litigiului este evaluabil in bani si are o valoare de pana la 200.000.000 lei asa cum prevedea art. 282 indice 1 Cod procedura civila, in forma in care era in vigoare la data pronuntarii.

De la data ramanerii definitive a hotararii se naste dreptul de a cere executarea silita, astfel incat la data formularii cererii, dreptul de a cere executarea silita era prescris.

Pentru considerentele expuse, Curtea, avand in vedere dispozitiile articolului 312 alin.1 Cod procedura civila va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta - - SUCURSALA PENTRU ADMINISTRAREA ȘI ÎNTREȚINEREA FONDULUI, în contradictoriu cu intimatele FUNDAȚIA PENTRU NAȚIONAL AL T și BRD SA - SUCURSALA,împotriva deciziei comerciale nr. 25/12.09.2007 pronunțată de Tribunalul B-Sectia A VI-A Comerciala, în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 14 martie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red.Jud.

Dact.

Ex.2/9.05.2008

---------------------

Tribunalul București

Secția VI Comercială

Judecător fond:

Președinte:Mădălina Ioana Holban
Judecători:Mădălina Ioana Holban, Vințanu Gabriela, Guranda

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Incuviintare executare silita de catre instanta. Decizia 330/2009. Curtea de Apel Bucuresti