Îndreptare eroare materială. Decizia 1121/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.1121R
Ședința publică de la 21.10.2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mioara Badea
JUDECĂTOR 2: Florica Bodnar
JUDECĂTOR 3: Elena Mincu
GREFIER - -
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta, împotriva încheierii din data de 24.03.2008 pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, în contradictoriu cu intimații prin lichidator judiciar CONS, GRUP prin lichidator judiciar, și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata prin consilier juridic cu delegație aflată la fila 51, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că prin Serviciul Registratură la data de 20.10.2008, respectiv 21.10.2008 recurenta a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 4 ROn și timbru judiciar în valoare de 0,30 RON, precum și relații cu privire la sediile actuale ale intimatelor GRUP și
Curtea, ia act de legala timbrare a cererii de repunere în termenul de recurs în cuantumul dispus de instanță, conform dovezilor consemnate la dosar de către recurentă.
Intimata, prin consilier juridic, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul atât asupra excepțiilor invocate de intimata prin întâmpinare, cât și pe fondul cauzei.
Intimata, prin consilier juridic, în ceea ce privește excepția tardivității recursului, solicită admiterea acesteia având în vedere că la data de 10.04.2008 încheierea recurată a devenit irevocabilă, iar cererea de recurs a fost formulată la data de 20.05.2008. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a recurentei, solicită admiterea acesteia având în vedere că recurenta nu a fost parte în dosarul de fond. Pe fondul cererii de recurs, solicită respingerea recursului ca nefondat, instanța de fond, fără cheltuieli de judecată.
Curtea, reține cauza în pronunțare atât asupra excepțiilor invocate de intimata prin întâmpinare, cât și pe fondul cauzei.
CURTEA
Asupra cererii de recurs de față,
Deliberând constată că prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu din 24 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția civilă, în dosarul nr- a fost admisă cererea formulată de reclamanta S și în temeiul art.281 Cod procedură civilă s-a dispus îndreptarea omisiunii strecurate în dispozitivul sentinței comerciale nr.1218/F/28.09.2006 a Tribunalului Ialomița în sensul că după dispozițiile privind anularea celor patru contracte de vânzare-cumpărare, se va introduce sintagma "dispune anularea tuturor actelor subsecvente", motivat de faptul că s-a omis acest lucru.
Împotriva încheierii precitate a formulat recurs U considerând-o nelegală și netemeinică pentru că s-au încălcat dispozițiile art.2812Cod procedură civilă care, în cazul "omisiunii" se prevede că, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, nefiind incidente în speță dispozițiile art.281 Cod procedură civilă.
Mai mult, în raport de prevederile art.2812Cod procedură civilă, cererea de îndreptare a erorii materiale s-a formulat tardiv, cu o întârziere de aproape 2 ani.
În concluzie, recurenta solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii și respingerea cererii de completare a hotărârii formulată de lichidatorul judiciar.
În drept se invocă dispozițiile art.304 și 3041Cod procedură civilă.
Intimata Sad epus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.
Pe cale de excepție intimata invocă excepția lipsei calității procesuale a recurentei în formularea acestei căi de atac pentru că nu a fost parte în cauza în care s-a pronunțat instanța de fond cu privire la cererea de îndreptare a erorii materiale prin încheierea recurată. De asemenea, se invocă excepția tardivității depunerii cererii de recurs pentru că, încheierea atacată a devenit irevocabilă la 10.04.2008 iar cererea de recurs s-a formulat la 20 mai 2008, în afara termenului prevăzut de art.301 Cod procedură civilă.
Pe fond, instanța corect a aplicat prevederile art.281 Cod procedură civilă și cererea nu este tardivă.
În concluzie intimata solicită respingerea recursului fie prin admiterea excepțiilor, fie pe fond ca nefondat.
Ca probe s-au solicitat înscrisuri.
Intimata a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Recurenta a depus precizări la întâmpinarea depusă de intimata S solicitând respingerea apărărilor atât pe cale de excepții cât și pe fond.
După prezentarea pe scurt a situației de fapt recurenta susține că, se justifică calitatea procesuală activă de dreptul ce trebuia să i se acorde de a participa la judecata în care a fost pusă în discuție existența dreptului său de proprietate, motiv amplu dezvoltat cu trimitere la literatura de specialitate în privința definirii calității procesuale. Se reliefează și faptul că intimata Saf ost de rea-credință căci a urmărit desființarea dreptului de proprietate al recurentei fără știrea sa.
În privința tardivității formulării recursului recurenta solicită aplicarea art.103 alin.1 Cod procedură civilă solicitând respingerea acestei excepții.
În drept se invocă art.103 alin.1 și 2 Cod procedură civilă.
Recurenta a timbrat cererea de repunere în termen cu 4 RON taxă judiciară de timbru și cu 0,30 RON timbru judiciar.
Examinând în ansamblu motivele de recurs și excepțiile invocate de intimata S în raport de probele administrate în cauză Curtea reține situația de mai jos.
Cadrul procesual al cererii introductive de instanță ca și obiectul acesteia au fost stabilite de reclamanta Cons S în calitate de administrator judiciar al S, în temeiul principiului disponibilității. La rândul său instanța de fond, în temeiul principiului rolului activ dacă ar fi considerat necesar putea să lămurească chestiunile privind cadrul procesual și obiectul acestui litigiu.
Sigur că oricine ar fi avut un interes legitim în legătură cu acest litigiu putea interveni în proces.
Dar, nu e admisibil a se conferi calitate procesuală recurentei prin prisma atacării unei încheieri de îndreptare a erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței comerciale nr.1218F/28.09.2006 a Tribunalului Ialomița, în condițiile în care soluția pronunțată în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr- nu s-a dat în contradictoriu și cu aceasta.
Practic recurenta ar fi trebuit să-și valorifice eventualele sale drepturi prin atacarea sentinței comerciale nr.1218/F/28.09.2006.
Din această perspectivă excepția lipsei calității procesuale active a recurentei în promovarea prezentei căi de atac apare fondată, Curtea în baza art.137 Cod procedură civilă urmând aoa dmite și pe cale de consecință va respinge recursul ca fiind declarat de o persoană fără calitate procesuală activă.
Cum recursul a fost soluționat pe calea acestei excepții, prioritară în a fi analizată din punct de vedere procedural, nu se vor mai analiza celelalte cereri privind apărări pe cale de excepții și nici motivele de recurs pe chestiuni de fond pentru că ar fi de prisos.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția lipsei calității procesuale active a recurentei invocată de intimata debitoare și în consecință:
Respinge recursul formulat de recurenta - Municipiul U, împotriva încheierii din data de 24.03.2008 pronunțată de către Tribunalul Ialomița în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații prin lichidator judiciar CONS, GRUP prin lichidator judiciar, și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE, ca fiind declarat de o persoană fără calitate procesuală activă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21 octombrie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.Jud. - 24.10.2008
Tehnored. - 27.10.2008
Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul Ialomița - Secția civilă
Președinte:
Președinte:Mioara BadeaJudecători:Mioara Badea, Florica Bodnar, Elena Mincu