Intoarcerea executarii silite. Decizia 4822/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 4822

Ședința publică de la 21 Iulie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Lucian Bunea

JUDECĂTOR 2: Daniela Vijloi

JUDECĂTOR 3: Nicoleta Țăndăreanu

Grefier - -

Pe rol, judecarea recursului declarat de - B în calitate de administrator judiciar pentru - - B, împotriva sentinței nr.2816/11.06.2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul pârât D, având ca obiect întoarcere executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat tardivitatea recursului declarat de reclamant după care,

Instanța a trecut la deliberare pe excepție.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj -Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, la data de 25.05.2009, reclamanta - -, prin administrator judiciar chemat in judecată pârâtul, pentru a se dispune întoarcerea executării efectuată în baza titlului executoriu, reprezentat de sentința nr. 5376/20.10.2008. în sensul obligării pârâtului la plata sumei de 8537 lei plus dobânda legală calculată la data de 31.05.2009 în cuantum de 362lei, la care se vor adăuga cheltuielile de judecată, în total suma de 8899 lei.

In motivarea cererii a arătat că pârâtul a pus în executare sentința civilă nr. 5376/20.10.2008. și a executat în conturile reclamantei o creanță în valoare de 8537 lei, iar ulterior ca urmare a admiterii recursului declarat de reclamantă prin decizia nr.-.03.2009 a Curții de APEL CRAIOVA,s-a modificat sentința în sensul că s-a respins acțiunea, fără a se solicita restabilirea situației anterioare.

Instanța din oficiu a ridicat excepția competenței de soluționare a cererii, având în vedere că întoarcerea executării reprezintă un incident în cursul executării silite.

Tribunalul Gorj, prin sentința nr. 2816 din 11 iunie 2009 declinat competența de soluționare acțiunii formulată de reclamanta - - prin administrator judiciar împotriva pârâtului, la Judecătoria Tg.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a considerat competentă să soluționeze cauza, instanța de executare în circumscripția căreia s-a făcut executarea pentru următoarele considerente:

Dispozițiile art.404(1-3) proc.civ. care reglementează instituția întoarcerii executării silite, sunt înserate în cuprinsul cărții V din codul d e procedură civilă, intitulată" despre executare silită" Deci, instituția întoarcerii executării este parte a instituției mai generale"Executare silită", iar competența generală a instituției privind executarea se regăsește în dispoziția art.373 alin. 2 din codul d e procedură civilă, care stabilește că "Instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea"

Întoarcerea executării silite nu reprezintă un litigiu care are ca obiect un drept material care ar putea fi calificat ca fiind de natură civilă, comercială, administrativă, etc. Litigiul dintre părți privind dreptul material a fost soluționat de către instanță definitiv și irevocabil prin hotărârea a cărei executare a fost cerută și dintr-un motiv sau altul a fost desființată, motiv pentru care se solicită întoarcerea executării.

În consecință. instanța investită cu cererea de întoarcere a executării silite, nu este investită cu soluționarea vreunui litigiu privind dreptul material, ci doar cu soluționarea unui incident legat de executarea silită, incident care nu are caracter comercial, civil, sau de altă natură, deoarece nu privește drepturi materiale, ci doar drepturi procesuale.

Împotriva sentinței a declarat recurs - B, criticând-o ca nelegală și netemeinică.

In motivele de recurs susține că potrivit art. 4042alin. 3 cod procedură civilă, în ceea ce privește întoarcerea executării sub forma unei cereri principale, competența materială aparține instanței competente potrivit dreptului comun, adresându-se instanței competente "potrivit legii" sintagma care face trimitere la competența materială de soluționare a litigiului în prima instanță, aceasta aparținând Tribunalului Gorj care a pronunțat hotărârea ce a constituit titlu executoriu, ulterior fiind desființat.

Apreciază că pentru determinarea competenței materiale, trebuie să se aibă în vedere criteriul valorii sau calitatea părților implicate în restabilirea situației anterioare, astfel încât cererea să se adreseze judecătoriei sau tribunalului. Aceasta deoarece cererea prin care se solicită repunerea în situația anterioară nu vizează însăși executarea silită, astfel încât să se considere că ea trebuie să fie adresată judecătoriei în circumscripția căreia s-a făcut executarea conform art. 3734alin. 2 cod procedură civilă. Pretenția concretă ce face obiectul cererii de chemare în judecată se referă la suma de bani ce a fost încasată fără să fie datorată cu titlu de drepturi bănești, și nu la executarea însăși.

Subliniază faptul că nici în condițiile art. 4042alin. 2 cod procedură civilă, nu se prevede ca restabilirea situației anterioare se face de către instanța de executare. Instanța care rejudecă fondul coincide cu instanța de executare numai dacă s- dispus casarea cu trimitere spre rejudecare la judecătoria în circumscripția căreia s-a făcut executare, sens în care s- pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 1126 din 15 februarie 2005.

Recursul este tardiv.

Cu privire la excepția tardivității recursului, Curtea retine următoarele:

Potrivit art. 158 codul d e procedura civila, ând în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, ea este obligată să stabilească instanța competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent. Dacă instanța se declară competentă, va trece la judecarea pricinii, cel nemulțumit putând să facă, potrivit legii, apel sau recurs după darea hotărârii asupra fondului. Dacă instanța se declară necompetentă, împotriva hotărârii se poate exercita recurs în termen de 5 zile de la pronunțare. Dosarul va fi trimis instanței competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicțională competent, de îndată ce hotărârea de declinare a competenței a devenit irevocabilă.

Așa cum rezulta din dispozițiile mai sus menționate, termenul de recurs este un termen imperativ, legal si absolut, astfel incat nerespectarea lui va atrage decăderea din dreptul de a exercita calea de atac, cu consecința respingerii recursului ca tardiv introdus.

Sentința civila nr. 2816/11.06.2009 a fost pronunțata la data de 11.06.2009.

Recursul a fost declarat si înregistrat pe rolul instanței la data de 18.06.2009, deci cu mult peste termenul imperativ prevăzut de lege.

Pentru toate aceste motive va fi respins recursul ca tardiv, Curtea neanalizând motivele care vizează fondul recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de - B în calitate de administrator judiciar pentru - - B, împotriva sentinței nr.2816/11.06.2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul pârât D ca tardiv.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 21 Iulie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

red. jud.

2 ex/IE/30.07.2009

Președinte:Lucian Bunea
Judecători:Lucian Bunea, Daniela Vijloi, Nicoleta Țăndăreanu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Intoarcerea executarii silite. Decizia 4822/2009. Curtea de Apel Craiova