Intoarcerea executarii silite. Decizia 6/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.6/D/2008
Ședința publică din 13 august 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Ioana Tripon
GREFIER: - -
S-a luat în examinare cererea de întoarcere a executării silite formulată de contestatoarea România în contradictoriu cu intimatul, privind executarea efectuată anterior deciziei civile nr.62/R din 14 ianuarie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr-.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta contestatoarei, din Baroul Olt cu împuternicire avocațială la dosar și intimatul, lipsă fiind contestatoarea.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care intimatul depune la dosar întâmpinare, act ce se comunică reprezentantei contestatoarei și solicită, în principal, amânarea cauzei pe motiv că avocatul său se află în concediu de odihnă până în data de 10 septembrie 2008. Mai arată că susține întâmpinarea depusă la dosar și solicită suspendarea judecării cauzei în baza art.244 alin.1 pct.1 proc. civ. până la soluționarea dosarului înregistrat pe rolul Tribunalului Maramureș prin care a solicitat înscrierea deciziei de concediere discipliniară în carentul de muncă, sens în care depune la dosar copia confirmării de primire privind contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureș.
Instanța acordă cuvântul reprezentantei contestatoarei asupra cererilor formulate în cauză.
Reprezentanta contestatoarei solicită respingerea cererii de amânare, precum și a cererii de suspendare pe motiv că nu sunt întrunite condițiile suspendării.
Instanța, în urma deliberării, respinge cererea de amânare formulată de către intimat pe motiv că nu s-a făcut dovada celor arătate de către intimat în privința avocatului ales, iar înainte de discutarea cererii de suspendare, apreciază că se impune a se discuta dezlegarea celor două chestiuni prealabile puse în discuția părților la termenul trecut, respectiv, competența soluționării acestei cereri precum și compunerea instanței și acordă cuvântul părților asupra acestora.
Reprezentanta contestatoarei, av., arată că este competentă Curtea de Apel Cluj în compunere de trei judecări a soluționa prezenta cerere, pentru considerentul că această instanță este cea care a rejudecat cauza pe fond, pronunțând decizia civilă nrt.62/14 ianuarie 2008,
prin care a fost desființat titlul executoriu în recurs, omițând să se pronunțe asupra întoarcerii executării și are competența în temeiul art.4042alin.3 proc. civ. de a se pronunța asupra acestei cereri formulate separat.
Intimatul arată că lasă la aprecierea instanței chestiunile prealabile puse în discuție.
Instanța reține cauza în pronunțare asupra competenței de soluționare a cauzei.
CURTEA
Prin cererea înregistrată la data de 16 iulie 2008, reclamanta România a solicitat întoarcerea executării efectuate în baza sentinței civile nr. 737/2007 a Tribunalului Maramureș.
În motivare s-a arătat că titlul executoriu a fost desființat prin decizia nr. 62/R/2008 a Curții de Apel Cluj, însă la acea dată sentința fusese pusă în executare.
Deși s-a cerut prin cererea de recurs ca instanța să hotărască și asupra situației anterioare executării, Curtea nu a mai hotărât acest lucru.
Cererea de întoarcere a executării se întemeiază pe dispozițiile art. 404 ind. 2 alin. 3.proc.civ. fiind invocat totodată și art. 404 ind. 1.proc.civ.
Pârâtul a depus întâmpinare.
În ședința publică din data de 30 iulie 2008, instanța a pus în discuția părților, din oficiu, excepția nelegalei compuneri a instanței și pe cea de necompetență materială, excepții care premerg oricărei alte statuări.
Curtea urmează a admite excepția de necompetență materială și a respinge pe cea privind nelegala compunere a instanței.
În acest sens, se reține întemeierea în drept a cererii pe dispozițiile art. 404 ind. 2 alin. 3.proc.civ. unde se stipulează că dacă nu s-a dispus restabilirea situației anterioare executării în condițiile alin. 1 și 2, cel îndreptățit o va putea cere instanței judecătorești competente potrivit legii.
Or, potrivit prevederilor art. 2 alin. 1 lit. c proc.civ. tribunalul judecă în primă instanță conflictele de muncă, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe.
Cererea de întoarcere a executării silite efectuate în temeiul unei hotărâri pronunțate în soluționarea unui conflict de muncă este tot un conflict de muncă, potrivit prevederilor art. 281 Codul muncii, care stipulează că "jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod", or ceea ce se solicită prin prezenta cerere este obligarea pârâtului la restituirea sumelor primite cu titlu de drepturi salariale pe perioada cuprinsă între data concedierii și cea a reintegrării dispuse prin sentința civilă nr. 737/2007. Este vorba despre un conflict de muncă privind raporturile juridice dintre partenerii sociali ca urmare a încetării contractului individual de muncă. Ca urmare, Curtea urmează a admite excepția necompetenței materiale de soluționare a cererii și va declina competența în favoarea Tribunalului Maramureș.
Cât privește excepția nelegalei compuneri a instanței, aceasta urmează a fi respinsă, întrucât doar recursul se soluționează în complet de 3 judecători, potrivit art. 54 alin. 2 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judecătorească, or prezenta cerere nu reprezintă o cerere accesorie recursului, având în vedere faptul că acesta a fost soluționat prin decizia civilă nr. 62/R/2008, ci, așa cum se arată și în cerere, reprezintă o cerere separată. Pe de altă parte, nu se poate asigura compunerea specifică conflictelor de muncă potrivit prevederilor art. 55 alin. 1 din Legea nr. 304/2004, având în vedere că în cadrul curților de apel nu sunt încadrați asistenți judiciari, astfel încât compunerea instanței dintr-un singur judecător este legală pentru a se dispune declinarea competenței în favoarea instanței competente potrivit celor ce preced.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția nelegalei compuneri a instanței.
Admite excepția de necompetență materială a Curții de Apel și în consecință declină și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Maramureș.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 13.08.2008.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - -
Red. dact.,
18.08.2008, 2 ex.
Președinte:Ioana TriponJudecători:Ioana Tripon