Intoarcerea executarii silite. Decizia 7087/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 7087

Ședința publică de la 04 2009

Complet constituit din:

PREȘEDINTE: Mihaela Mitrancă

JUDECĂTOR 2: Manuela Preda Popescu

JUDECĂTOR 3: Corneliu

Grefier:

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta - prin administrator judiciar Insolvency Specialists împotriva sentinței civile nr. 3085/09.07.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, având ca obiect întoarcere executare.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru recurenta-pârâtă consilier juridic, cu delegație la dosar, lipsă fiind părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursul este declarat și motivat în termen legal.

Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat se acordă cuvântul pe fondul recursului.

Consilier juridic pentru recurenta-pârâtă solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Tribunalul Gorj.

CURTEA:

Asupra recursului de față:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, la data de 22.06.2009, reclamanta, prin administrator judiciar Specialists a chemat în judecată pârâtul G, pentru a se dispune întoarcerea executării efectuată în baza titlului executoriu, reprezentat de sentința civilă nr.4979/29.09.2008, în sensul obligării pârâtului la plata sumei de 14,015 lei, plus dobânda legală calculată la data de 31.05.2009, în cuantum de 630 lei, la care se vor adăuga cheltuielile de judecată, în total suma de 14.645 lei.

În motivarea cererii a arătat că pârâtul a pus în executare sentința civilă nr. 4979/2008 și a executat în conturile reclamantei o creanță în valoare de 9.585 lei, iar ulterior, ca urmare a admiterii recursului declarat de reclamantă prin decizia nr.1325/2009 a Curții de APEL CRAIOVA, s-a modificat sentința în sensul că s-a respins acțiunea fără a se solicita și a se dispune restabilirea situației anterioare.

Instanța din oficiu a pus în discuție competența materială de soluționare a cererii, având în vedere că întoarcerea executării reprezintă un incident în cursul executării silite.

Tribunalul Gorj, prin sentința nr. 3085 din 09 iulie 2009, declinat competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamanta - - prin administrator judiciar Specialists, în contradictoriu cu pârât, în favoarea Judecătoriei Tg.

Pentru a se pronunța astfel, instanța considerat că este competentă să soluționeze cauza, instanța de executare în circumscripția căreia s-a făcut executarea, pentru următoarele considerente:

Dispozițiile art. 4041-3.pr.civ. care reglementează instituția întoarcerii executării silite, sunt înserate în cuprinsul cărții V din Codul d e Procedură Civilă, intitulată "Despre executarea silită". Deci, instituția întoarcerii executării este parte a instituției mai generale "Executarea silită", iar competența generală a instanței privind executarea se regăsește în dispoziția art. 373 alin.2 din Codul d e Procedură Civilă, care stabilește că "Instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea".

Întoarcerea executării silite nu reprezintă un litigiu care are ca obiect un drept material care ar putea fi calificat ca fiind de natură civilă, comercială, administrativă, etc. Litigiul dintre părți privind dreptul material a fost soluționat de către instanță definitiv și irevocabil prin hotărârea a cărei executare a fost cerută și dintr-un motiv sau altul a fost desființată, motiv pentru care se solicită întoarcerea executării.

În consecință, instanța investită cu cererea de întoarcere a executării silită, nu este investită cu soluționarea vreunui litigiu privind dreptul material, ci doar cu soluționarea unui incident legat de executarea silită, incident care nu are caracter comercial, civil sau de altă natură, deoarece nu privește drepturi materiale, ci doar drepturi procesuale.

Întoarcerea executării silite este ca și contestația la executare, un mijloc procedural prin care se soluționează incidente legate de executarea silită și cum în cazul contestației la executare instanța cu competență generală este instanța de executare, raționamentul nu poate fi decât identic în cazul întoarcerii executării silite.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamantă -, ADMINISTRATOR JUDICIAR, PENTRU - - B criticând sentința ca netemeinică și nelegală întrucât greșit au fost interpretate dispozițiile art. 4042alin 3 Cod procedură civilă.

Apreciază că pentru determinarea competenței materiale trebuie să se aibă în vedere criteriul valorii sau calitatea părților implicate în restabilirea situației anterioare, pentru că repunerea în situația anterioară nu vizează însăși executarea silită, astfel încât să se considere că ea trebuie să fie adresată judecătoriei în circumscripția căreia s-a făcut executarea conform art. 3734alin 2 Cod procedură civilă.

Pretenția concretă ce face obiectul cererii de chemare în judecată se referă la suma de bani ce a fost încasată fără să fie datorată cu titlu de drepturi bănești și nu la executarea însăși.

De asemenea, nici în condițiile art. 4042alin 2 Cod procedură civilă nu se prevede că restabilirea situației anterioare se face de instanța de executare, instanța care se rejudecă fondul coincide cu instanța de executare numai dacă s-a dispus casarea cu trimitere spre rejudecare la judecătoria în circumscripția căreia s-a făcut executarea.

Potrivit dispozițiilor art. 284 alin 1 și 2 Codul Muncii și a dispozițiilor art. 2 alin 1 lit. c Cod procedură civilă conflictele de muncă se judecă de către tribunal ca instanță de fond și restabilirea situației anterioare prin desființarea titlului executoriu trebuie să fie dată tot în competența tribunalului.

Un alt argument în sensul celor arătate este principiul potrivit căruia cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală.

Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate, Curtea apreciază că este nelegală și va fi casată.

Sunt întemeiate criticile privind aplicarea greșită a prevederilor art. 404(3) și art. 373 alin. 2 cod procedură civilă, deoarece în procedura întoarcerii executării, textul art. 404(1) și 404(2) cod procedură civilă, reglementează clar că întoarcerea executării se dispune de instanța care desființat titlul executoriu, ceea ce în dreptul muncii este foarte frecvent deoarece hotărârea primei instanțe este titlul executoriu și debitorul are obligația să execute înainte de a fi epuizată calea ordinară de atac - recursul, și deveni irevocabilă.

Cum în recurs se poate pronunța o soluție contrară celei pronunțată în fond, deja executată, textele instituie obligația instanței de recurs care modifică sentința, să dispună întoarcerea executării, iar dacă hotărârea ce a fost executată a fost casată cu rejudecare, această obligație de a dispune întoarcerea executării revine instanței de rejudecare.

Rezultă, așadar, că instanța care se pronunță asupra fondului, fie instanța de fond sau instanța de recurs, trebuie să se pronunțe asupra restabilirii situației anterioare, respectiv întoarcerea executării, nefiind incidente prevederile art. 373(2) cod procedură civilă.

In consecință, Curtea apreciază întemeiate criticile formulate și în baza art. 312 cod procedură civilă, va casa sentința recurată și va trimite cauza pentru continuarea judecării cauzei la Tribunalul Gorj - Secția conflicte de muncă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta - prin administrator judiciar Insolvency Specialists împotriva sentinței civile nr. 3085/09.07.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, având ca obiect întoarcere executare.

Casează sentința și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 04 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- ---

Judecător,

-

Grefier,

Red. Jud.

3 ex/IE/29.12.2009

fond:

Președinte:Mihaela Mitrancă
Judecători:Mihaela Mitrancă, Manuela Preda Popescu, Corneliu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Intoarcerea executarii silite. Decizia 7087/2009. Curtea de Apel Craiova