Investire cu formulă executorie hotarare, contract. Decizia 1178/2009. Curtea de Apel Timisoara

Dosar nr- Operator nr.2928

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1178

Ședința publică din 19 octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Petruța Micu

JUDECĂTOR 2: Anca Buta

JUDECĂTOR 3: Florin Moțiu

Grefier - -

S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea recurentă - SRL A împotriva încheierii din data de 6 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată - SRL C N, având ca obiect investire cu formulă executorie a Ordonanței nr.2450/08.12.2008.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru creditoarea recurentă, avocat, iar pentru debitoarea intimată, avocat C în substituire avocat.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentantul creditoarei recurente depune la dosar ordonanța nr.2450/8.12.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, taxa judiciară de timbru în sumă de 20 lei și timbru judiciar în sumă de 0,15 lei, arătând că nu are alte cereri de formulat în cauză.

Reprezentantul debitoarei recurente depune la dosar delegația de substituire, arătând că nu are alte cereri de formulat în cauză.

Nemaifiind formulate alte cereri instanța acordă cuvântul asupra excepției de nulitate a recursului, invocată de debitoarea intimată prin întâmpinare și asupra recursului.

Reprezentantul creditoarei recurente solicită respingerea excepției de nulitate a recursului, admiterea recursului și modificarea încheierii atacate în sensul admiterii cererii de investire, fără cheltuieli de judecată.

Reprezentantul debitoarei intimate solicită, în principal, admiterea excepției și constatarea nulității recursului, iar în subsidiar, respingerea ca nefondat a recursului, cu cheltuieli de judecată.

CURTEA

Deliberând, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 6 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- s-a respins cererea formulată de petenta - SRL pentru investire cu formulă executorie a Ordonanței nr.2450/8.12.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Arad la data de 03.07.2009, petenta - SRL a solicitat investirea cu formulă executorie a Ordonanței nr.2450/8.12.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.

Instanța de fond a constatat că ordonanța, a cărei investire cu formulă executorie se solicită, este executorie, astfel cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.XXXVIII care prevede că dispozițiile art.7208se interpretează în sensul că hotărârile date în primă instanță privind procesele și cererile în materie comercială, fiind executorii de drept, nu trebuie investite cu formulă executorie pentru a fi puse în executare, astfel că a respins cererea petentei.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs petenta - SRL solicitând admiterea recursului și modificarea în totalitate a încheierii atacate în sensul admiterii cererii de investire.

În motivarea recursului, recurenta arată că soluția instanței de fond este netemeinică și nelegală întrucât Ordonanța nr.2450/8.12.2008 a fost pronunțată în temeiul prevederilor OG nr.5/2001 privind procedura somației de plată, iar art.9 alin.(2) din OG nr.5/2001 statuează că ordonanțele prin care s-au admis cererile de emitere a somației de plată nu pot fi puse în executare fără a fi investite cu formulă executorie.

Recurenta mai arată că problema este cea a raportului dintre lex posterior și lex specialis, în principiu legea posterioară nu poate abroga tacit o normă specială și ca atare nici decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.38/2007 nu poate fi extinsă dincolo de cuprinsul ei explicit în sensul că ar acoperi și materia somației de plată.

Intimata debitoare - SRL CNa formulat întâmpinare în cauză prin care a invocat excepția de nulitate a recursului, solicitând constatarea nulității acestuia, arătând că recursul este întemeiat pe dispozițiile art.9 din OG nr.5/2001, nefiind indicat nici un motiv de nelegalitate a hotărârii recurate.

Se mai arată că o cerere de recurs nu poate fi considerată ca fiind motivată din punct de vedere formal în temeiul unui text legal care privește fondul. Art.3041nu înlătură aplicabilitatea prevederilor art.306, dimpotrivă, pentru a putea fi vorba despre analiza cauzei sub toate aspectele este necesar ca în prealabil să fi fost indicat măcar un motiv de nelegalitate a hotărârii atacate.

Art.306 alin.1 Cp. sancționează cu nulitatea orice recurs nemotivat în termen, fără a distinge cum a fost sau nu exercitată în prealabil calea de atac a apelului. În al doilea rând singura excepție de la nulitatea reglementată de art.306 alin.1 este "de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs", orin, în speță, nu este vorba de nici un motiv de ordine publică, deci recursul este nul.

Intimata susține că nici aliniatul 3 al art.306 Cp. nu este aplicabil în cauză întrucât dosar indicarea greșită a motivelor de recurs poate înlătura sancțiunea nulității. Neindicarea vreunuia din punctele limitativ prevăzute de art.304, cum este cazul în speță, are drept consecință anularea recursului ca nemotivat.

Pe fondul cauzei, intimata debitoare solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând că prima instanță nu a verificat cerințele de fond privind investirea cu formulă executorie, impunându-se casarea cu trimitere spre rejudecare instanței care a pronunțat hotărârea, potrivit art.312 alin.5, instanța de recurs nefiind competentă să modifice încheierea în sensul dispunerii investirii cu formulă executorie întrucât s-ar nesocoti prevederile art.374 alin.2 lit.a potrivit cărora "învestirea hotărârilor cu formulă executorie se face de prima instanță".

Analizând recursul declarat, din prisma criticilor formulate și din oficiu, Curtea constată că acesta este întemeiat.

Ordonanța de guvern nr. 5/2001, prevede în cuprinsul art. 9, alin. 2 că, la cererea creditorului ordonanța prevăzută la alin. (1) sau, după caz, ordonanța împotriva căreia a fost introdusă cererea în anulare prevăzută la art. 8, care însă a fost respinsă prin hotărâre rămasă irevocabilă prin nerecurare ori prin respingerea recursului, va fi învestită cu formulă executorie, potrivit dispozițiilor Codului d e procedură civilă. Astfel învestită, ordonanța constituie titlu executoriu, care se eliberează creditorului. Totodată titlul, în copie, se comunică și debitorului.

Față de aceste dispoziții imperative, este evident că prima instanță a soluționat greșit cererea. Deși, conform art. 720/8 Cpc, hotărârile date în primă instanță privind procesele și cererile în materie comercială, fiind executorii de drept, nu trebuie investite cu formulă executorie pentru a fi puse în executare, în speță, își găsește aplicare norma specială instituită de OG nr. 5/2001.

De aceea, deși corectă, în general judecată instanței de fond, cererea introdusă pentru emiterea ordonanței de plată este supusă întrutotul reglementării speciale, deci și în ceea ce privește investirea cu formulă executorie a hotărârii pronunțată în această materie.

În ceea ce privește excepția nulității recursului invocate de intimată prin întâmpinare, Curtea constată că aceasta nu poate fi primită. Deși, succintă motivarea din recurs, criticile aduse hotărârii fondului privesc netemeinicia și nelegalitatea acesteia, generic. Din perspectiva nelegalității s-a arătat, implicit, că aceasta rezultă din aplicarea extinsă a normei cuprinsă în art. 720/8 și art. 720/9 Cpc, în locul normei cuprinse în art. 9 din OG nr. 5/2001 care era incidentă în cauză.

Totodată, susținerea intimatei privind necompetența Curții de Apel în soluționarea, pe fond, a cererii de investire care este dată de lege în competența primei instanțe, conform art. 374 Cpc, nu este incidentă în cauză. Din cuprinsul art. 312 Cpc, rezultă explicit faptul că, urmare a admiterii recursului, instanța de recurs poate dispune modificarea unei hotărâri, cum este cazul de față. O interpretare contrară ar duce la lipsirea de eficiență a căii de atac declarată de partea nemulțumită de o soluție judecătorească sau de prelungirea nejustificată a duratei unui proces în caz de casare și trimitere spre rejudecare cu ușurință.

Ca urmare, față de considerentele în fapt și în drept menționate, Curtea va admite recursul declarat de petenta - SRL împotriva încheierii din data de 06.07.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, va modifica hotărârea recurată, în sensul că va admite cererea formulată de petenta - SRL și va dispune investirea cu formulă executorie a hotărârii nr.2450/8.12.2008, pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Arad.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de petenta - SRL împotriva încheierii din data de 06.07.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.

Modifică hotărârea în sensul că:

Admite cererea formulată de petenta - SRL și dispune investirea cu formulă executorie a hotărârii nr.2450/8.12.2008, pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Arad.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 19 octombrie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - - Grefier,

- -

Red./10.11.09

tehn./ 2 ex./10.11.09

Primă instanță: Tribunalul Arad,

judecător:

Președinte:Petruța Micu
Judecători:Petruța Micu, Anca Buta, Florin Moțiu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Investire cu formulă executorie hotarare, contract. Decizia 1178/2009. Curtea de Apel Timisoara