Investire cu formulă executorie hotarare, contract. Decizia 3/2010. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

-Secția Comercială, de Contencios

Administrativ și Fiscal-

DOSAR NR.-

DECIZIA NR 3//CA/2010 -

Camera de consiliu din 25 februarie 2010

PREȘEDINTE: - - -JUDECĂTOR 1: Tătar Ioana

- -- JUDECĂTOR 2: Blaga Ovidiu

- - - judecător

- -- grefier*******

Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ formulat de petentul, domiciliat în O,-, -.3,.9 împotrivaîncheierii nr. 202/CA/I/28.10.2009 pronunțată de Tribunalul Bihorîn dosarul nr-, având ca obiect -investire cu formulă executorie.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este legal timbrat cu 2 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar, după care:

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Constată că prin încheierea nr.202 din 28.10.2009 pronunțată de Tribunalul Bihor a fost respinsă cererea de investire cu formulă executorie a deciziei nr.484/CA/2008 - R pronunțată de Curtea de Apel în dosar nr--R, formulată de petentul, reținându-se în motivarea acestei încheieri că decizia a cărei investire cu formulă executorie se solicită de către petent nu reprezintă titlu executoriu în accepțiunea dispozițiilor art.376 cod procedură civilă.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs petentul solicitând modificarea acesteia, în sensul admiterii cererii de investire cu formulă executorie a deciziei nr.484/CA/2008 a Curții de APEL ORADEA.

În motivarea recursului s-a învederat că, în mod eronat Tribunalul Bihora respins cererea de investire cu formulă executorie, cu motivarea că hotărârea judecătorească vizată nu constituie titlu executorie, câtă vreme prin decizia nr.484/2008, instanța de recurs a dispus acordarea cheltuielilor de judecată în favoarea petentului, în sumă de 500 lei.

În drept au fost invocate prevederile art.304 pct.9 cod procedură civilă.

Verificând încheierea atacată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, conform art.304/1 Cod procedură civilă, Curtea de Apel a reținut următoarele:

Prin decizia nr.484/CA/17.12.2008 Curtea de Apel a respins ca inadmisibil recursul declarat de Direcția Gnerală a Finanțelor Publice B în contradictoriu cu intimatul reclamant, împotriva încheierii din 6.10.2008 a Tribunalului Bihor.

De asemenea prin aceeași decizie s-a dispus obligarea recurentei la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs.

La data de 22.10.2009, petentul s-a adresat Tribunalului Bihor cu cerere de investire cu formulă executorie a deciziei indicată mai sus, cerere respinsă prin încheierea atacată, cu motivarea că, hotărârea nu reprezintă titlu executoriu în accepțiunea disp.art. 376 cod procedură civilă.

Este adevărat că, prin decizia nr.484/CA/2008 Curtea de Apel a respins ca inadmisibil recursul, însă a dispus și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Potrivit art.374 alin.1 cod procedură civilă, hotărârea judecătorească sau alt titlu se execută numai dacă este investită cu formulă executorie prevăzută de art.269 alin.1 cod procedură civilă.

Pentru ca petentul - recurent să poată trece la executarea părții din dispozitivul hotărârii evocate mai sus, referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată, este obligat potrivit art.374 alin.1 coid procedură civilă să investească titlul cu formulă executorie.

Aliniatul 2 al aceluiași text de lege, prevede că: "investirea hotărârilor cu formulă executorie de face de prima instanță", iar potrivit art.376 alin.1 cod procedură civilă, "se investesc cu formulă executorie prevăzută de art.269 alin.1 hotărârile care au rămas definitive ori au devenit irevocabile, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri, pentru ca acestea să devină executorii, în cazurile anume prevăzute de lege."

Față de aceste considerente, în temeiul art.312 alin.1 coroborat cu art.304 pct.9 cod procedură civilă, precum și cu textele legale evocate mai sus, Curtea urmează să admită ca fondat recursul de față, va modifica în tot încheierea atacată, în sensul admiterii cererii formulate de petent și pe cale de consecință va dispune investirea cu formulă executorie a deciziei nr.484/CA/17.decembrie 2008 aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

ADMITE ca fondat recursul declarat de recurentul domiciliat în O,-, -.3,.9 împotrivaîncheierii nr. 202/CA/I/28.10.2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o modifică în totalitate în sensul că:

Admite cererea formulată de petentul și dispune investirea cu formulă executorie a Deciziei nr.484/CA/2008 - R Curții de APEL ORADEA pronunțată în dosar nr- -

IREVOCABILĂ.

Dată în camera de consiliu din 25.02.2010.

Pronunțată în ședința publică din 25 februarie 2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER.

Red.dec.

În concept 03.03.2010.

Sent.fond.

Tehnored.

3 ex.în 08.03.2010.

1 com.

- O,-, -.3,.9

Președinte:Tătar Ioana
Judecători:Tătar Ioana, Blaga Ovidiu, Bocșe Elena

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Investire cu formulă executorie hotarare, contract. Decizia 3/2010. Curtea de Apel Oradea