Investire cu formulă executorie hotarare, contract. Decizia 886/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 886/R-COM
Ședința publică din 02 Octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Miriță judecător
- -, judecător
-, judecător
-, grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de petenta SC SRL, cu sediul în Rm.V,-, județul V, împotriva încheierii nr.102 din 18 august 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a lipsit recurenta-petentă.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este timbrat legal prin anularea timbrului judiciar în valoare de 0,30 lei, precum și a chitanței nr.15921 emisă de Primăria Mun. Pitești, din care rezultă că s-a achitat taxa judiciară de timbru în sumă de 2,00 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la dosar au fost depuse, prin serviciul registratură, concluzii scrise din partea recurentei- petente.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată recursul în stare de judecată și trece la soluționarea acestuia.
CURTEA
Asupra recursului de față,
Constată că, a data de 5 august 2009, petenta Rm.V a solicitat învestirea cu formulă executorie a Deciziei nr.607/R-CONT din data de 29 mai 2009, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Comercială și de Contencios administrativ, în dosarul nr-.
Prin încheierea nr.102/18 august 2009, Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de petentă, reținând următoarele:
Potrivit art.376 Cod procedură civilă, se investesc cu formulă executorie hotărârile care au rămas definitive ori au devenit irevocabile, pentru ca acestea să devină executorii.
Din cuprinsul dispozițiilor legale menționate anterior, rezultă că investirea cu formulă executorie se realizează în vederea punerii în executare a titlului executoriu.
În speță, tribunalul a constatat, din analiza dispozitivului deciziei nr.607/R-CONT din data de 29 mai 2009, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Comercială și de Contencios administrativ, în dosarul nr-, că acesta nu cuprinde nici o obligație care să poată fi pusă în executare.
Față de cele menționate și avându-se în vedere dispozițiile art.376 alin.1 din Codul d e procedură civilă, tribunalul a respins cererea prin care s-a solicitat investirea cu formulă executorie a deciziei nr.607/R-CONT/29 mai 2009, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, ca neîntemeiată.
Împotriva încheierii tribunalului, în termen legal, a formulat recurs petenta Rm.V, criticând-o pentru nelegalitate.
Recursul nu este motivat în drept, dar după modul cum este formulat, se încadrează în dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, susținându-se că încheierea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art.3712(2) Cod procedură civilă.
Recurenta-petentă susține că potrivit textului de lege mai susmenționat "în cazul în care prin titlu executoriu au fost acordate dobânzi, penalități sau alte sume, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de organul de executare, potrivit legii", astfel că decizia a cărei investire cu formulă executorie o solicită, cuprinde obligație care poate fi pusă în executare, respectiv restituirea oricăror sume ce nu pot face obiectul compensării, parte pe care organul de executare o va calcula potrivit legii.
Recursul formulat de petentă nu este fondat.
Prin încheierea atacată, s-a respins cererea formulată de petentă pentru investirea cu formulă executorie a deciziei nr.607/R-CONT/29 mai 2009, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, reținându-se că dispozitivul deciziei nu cuprinde nici o obligație care să poată fi pusă în executare.
Potrivit dispozițiilor art.376(1) Cod procedură civilă, se investesc cu formulă executorie hotărârile care au rămas definitive, ori au devenit irevocabile, pentru ca acestea să devină executorii.
În speță, nu s-a solicitat investirea cu formulă executorie a sentinței nr.315/24 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și de contencios administrativ, ci s-a solicitat investirea cu formulă executorie a deciziei nr.607/R-CONT/29 mai 2009, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin care sentința de mai sus a fost modificată, în sensul admiterii în parte a acțiunii și anulării actelor fiscale contestate, respectiv Decizia nr.54/11.07.2008, Decizia de impunere nr.52/2008 și Raportul de inspecție fiscală prealabilă acesteia, nr.21731/30.04.2008, respingându-se capătul de cerere privind restituirea sumelor.
Este adevărat că în considerentele deciziei s-a reținut că "reclamanta poate solicita compensarea, depunând la organul fiscal hotărârea judecătorească din speță, din care rezultă că sumele deja plătite nu reprezintă obligații fiscale, precum și restituirea oricăror sume ce nu pot face obiectul compensării", dar ceea ce se execută este dispozitivul încheierii, iar în dispozitiv, așa cum a reținut și prima instanță nu este cuprinsă nici o dispoziție care să poată fi pusă în executare.
Față de aceste considerente, urmează ca în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, să se respingă ca nefondat recursul formulat de petentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de petenta, împotriva încheierii nr.102/18 august 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 octombrie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
,
Grefier,
Red./5.10.2009
GM/3 ex.
Jud.fond:
Președinte:Ioana MirițăJudecători:Ioana Miriță, Ioana Bătrînu, Dumitru, Polixenia