Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 10/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
decizia civilă nr.10/Ap Dosar nr-
Ședința publică din data de 07 februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniel Marius Cosma judecător
JUDECĂTOR 2: Rodica Popa
Grefier: - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat dereclamantulîmpotriva sentinței civile nr.462 din 19 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Brașov, în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 04 februarie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru astăzi, 07 februarie 2008.
CURTEA:
Asupra apelului civil de față;
Prin sentința civilănr.462/R/19.10.2007 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul civil nr- a fost respinsă, astfel cum a fost ulterior precizată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Comuna reprezentată legal de primar.
A fost admisă cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtei, cerere formulată de intervenienta " și "
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că:
Imobilul înscris în nr. 9245, sub nr. top. 6258/1/2, constând din fâneață, casă de locuit cu 7 camere și dependințe și teren de 13511,6 mp. a constituit obiectul dreptului de proprietate al numiților și, fiind dobândit de aceștia cu titlu de cumpărare și, respectiv, cu titlu de construire.
Prin Certificatul de Moștenitor nr. 2232/20.09.1988, emis de notariatul de Stat Județean P, a fost dezbătută succesiunea rămasă de pe urma defunctului, decedat la data de 2 iunie 1988, stabilindu-se că au calitatea de moștenitori ai acestuia, ca soție supraviețuitoare, - reclamantul din prezentat cauză - și, toți în calitate de fii.
La data de 9.03.2001, reclamantul, în calitate de succesor în drepturi la defuncților și, a înregistrat pe rolul Primăriei Comunei o cerere prin care a solicitat a-i fi comunicat numărul rolului fiscal pentru imobilul cu destinația de teren în suprafață de 13511,6 mp ce a aparținut antecesorilor săi.
In cuprinsul acestei cereri, partea menționată a arătat că, imobilul teren mai sus indicat a aparținut antecesorilor săi, el nefiind niciodată preluat de stat și nici nu a format obiectul unor acte translative de proprietate.
Cererea formulată de reclamant în sensul celor mai sus arătate a fost soluționată de Primăria Comunei, prin actul nr. 2535/5.02.2001.
La data de 11.10.2001, reclamantul a înregistrat, pe rolul pârâtei o notificare, formulată în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001, prin care a solicitat a-i fi restituit în natură imobilul - teren în suprafață de 13511,6 mp - ce a aparținut antecesorilor săi.
Întrucât, pârâta nu a soluționat această notificare în termenul instituit de actul normativ menționat, reclamantul a promovat prezenta cerere de chemare în judecată, prin care a solicitat a-i fi restituit atât imobilul cu privire la care a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 cât și bunurile pe care le-a indicat în actul aflat la fila 7 din dosarul nr. 774/2005 al Curții de APEL BRAȘOV, respectiv: stație de reglare consum gaze naturale pentru consum casnic și industrial, instalație interioară de încălzire cu gaz metan, o basculă, magazii pentru adăpostirea materiei prime, cuptor de var, împrejmuire cu porți mari și portiță cu gard din lemn și în partea cu fâneață cu gard din sârmă ghimpată, anexe, magazii diverse cu rolul de deservire a unei gospodării, bunuri cu privire la care a susținut că au dispărut în timpul regimului comunist.
Potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001, sarcina dovedirii încadrării imobilului pentru care a fost formulată notificarea în obiectul de reglementare al Legii, precum și calitatea de persoană îndreptățită la restituire a titularului notificării, revine persoanei care a uzat de procedura instituită de actul normativ menționat.
Din cuprinsul acelorași dispozițiile legale, rezultă proba deținerii dreptului de proprietate asupra bunului imobil revendicat, precum și proba preluării acestui imobil în perioada de referință a legii și ce relativă la calitatea de persoană îndreptățită la restituire se poate face numai cu înscrisuri.
În speță, reclamantul nu a făcut dovada preluării de către stat a bunului imobil pentru care a formulat notificare în condițiile reglementate de Legea nr. 10/2001, în perioada de referință a acestui act normativ și, prin urmare nici dovada că acestui imobil îi sunt aplicabile dispozițiile acestei legi.
Din evidențele de carte funciară rezultă că imobilul pentru care reclamantul a formulat notificare a constituit obiectul dreptului de proprietate al părinților acestuia, el nefiind preluat de stat sau de alte persoane juridice nici în perioada de referință a Legii nr. 10/2001 și nici la o altă dată.
De altfel, în cerea de deschidere a rolului fiscal pe care a formulat-o, reclamantul a învederat, așa cum am arătat, că acest imobil nu a ieșit niciodată din patrimoniul antecesorilor săi.
De asemenea, reclamantul a promovat pe rolul instanțelor judecătorești o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu, dezbaterea succesiunii rămase după defuncții săi părinți, arătând că masa succesorală se compune din imobilul înscris în nr. 9245, sub nr. top 6258/1/2, constând din fâneață de 13511,6 mp. casă de locuit cu 7 camere, 2 bucătării, un hol, două magazii, o anexă gospodărească, o casă de uscare, o fântână, având o curte de 400mp.
Acțiunea astfel formulată a fost soluționată prin Sentința Civilă nr. 14972/1.12.1992 a Judecătoriei Ploiești, prin care s-a consfințit tranzacția intervenită între părți.
De asemenea, sub aspectul analizat, este de subliniat și că, la data de 20.10.1993, frații reclamantului, respectiv și, au încheiat cu intervenienta din prezentul proces un antecontract de vânzare-cumpărare, prin care s-au obligat să înstrăineze acesteia cota ce le revine, în calitate de moștenitori ai numiților și, din imobilul, înscris în nr. 9245, sub nr. top 6258/1/2, constând din fâneață de 13511,6 mp. casă de locuit cu 7 camere, 2 bucătării, un hol, două magazii, o anexă gospodărească, o casă de uscare, o fântână, având o curte de 400mp.
Pentru valorificarea drepturilor pe care le-a dobândit în temeiul acestui act juridic, intervenienta din prezenta cauză i-a acționat în judecată pe cei cu care a contractat și pe reclamantul din prezentul proces, cererea acesteia formând obiectul dosarului civil nr. 7772/2005 al Judecătoriei Brașov.
In ceea ce privește celelalte bunuri cu privire la care reclamantul a formulat pretenții în cadrul prezentului proces, tribunalul a reținut, în primul rând că, cererea dedusă spre soluționare a fost promovată ca urmare a nesoluționării de către pârâtă a notificării pe care partea menționată a formulat-o în temeiul Legii nr. 10/2001, astfel că, în cadrul acestei acțiuni nu pot fi revendicate alte bunuri decât cele pentru care a fost urmată procedura prealabilă obligatorie reglementată de acest act normativ or pentru bunurile pe care reclamantul le-a indicat în actul aflat la fila 7 din dosarul nr. 774/2005 al Curții de APEL BRAȘOV, nu a fost parcursă procedura prealabilă obligatorie instituită de Legea nr. 10/2001, astfel că revendicarea acestora pe calea prezentei acțiuni nu este posibilă.
Cererea reclamantului de restituire în natură sau prin echivalent a bunurilor indicate, în condițiile reglementate de Legea nr. 10/2001, nu poate fi admisă, deoarece, în speță nu a fost administrată nicio probă de natură a dovedi că aceste bunuri fac parte din categoria bunurilor ce constituie obiectul de reglementare a actului normativ menționat.
Astfel, în cauză nu a fost probată existența dreptului de proprietate al antecesorilor reclamantului asupra acestor bunuri și nici faptul că acestea au fost preluate de stat sau de alte persoane juridice în perioada de referință a Legii nr. 10/2001.
Raportat la considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, tribunalul a reținut că cererea de chemare în judecată formulată de reclamant este netemeinică, astfel că o va respinge.
Ca urmare a respingerii cererii principale de chemare în judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 49 alin. (2) raportat la dispozițiile art. 54 Cod procedură civilă, a admis cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtei, formulată intervenienta SC. și
Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate în prezenta cauză de către pârâtă și de către intervenienta în interesul acestei părți.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamantul.
Apelantul nu a motivat până la prima zi de înfățișare calea de atac promovată. Ca urmare și făcând aplicațiunea art.287 alin.2 Cod procedură civilă instanța l-a decăzut pe apelant din dreptul de a mai motiva apelul.
Examinând hotărârea atacată în baza caracterului devolutiv al apelului și în temeiul art.292 alin.2 Cod procedură civilă instanța constată că apelul nu este fondat.
Respingerea acțiunii reclamantului pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de Legea nr.10/2001 (nedovedirea deținerii proprietății imobilului în speță de către pârâtă, lipsa notificării pentru celelalte bunuri enumerate în acțiune și nedovedirea existenței lor, nedovedirea preluării de către stat a bunurilor enumerate în acțiune) este temeinică și legală.
Se constată de asemenea că în cauză nu sunt incidente motive de ordine publică ce ar fi putut fi invocate din oficiu de către instanță.
Ca urmare și în temeiul art.296 Cod procedură civilă, instanța va respinge apelul și va păstra hotărârea atacată ca temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.462/19 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Brașov, pe care o păstrează.
Pronunțată în ședință publică azi, 7 februarie 2008.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Președinte, - - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.RP/07.02.2008
Tehnored. 13.02.2008 -6 ex.
Jud.fond
Președinte:Daniel Marius CosmaJudecători:Daniel Marius Cosma, Rodica Popa